ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1012/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.M. împotriva rezoluției din data de 12 august 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, în dosarul nr. 431/P2010, menținută prin rezoluția din 26 august 2010 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 663/II/2/2010, privind pe intimatele C.A. și B.M. A fost obligată petenta la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul curții de apel sub nr. 1230/57/2010 petenta S.M. a criticat rezoluția nr. 431/P/2010 din 12 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția nr. 663/II/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații-magistrați A.C., M.B., precum și ceilalți magistrați din cadrul Tribunalului Sibiu, care s-au pronunțat în dosarele 1065/85/2010 și nr. 1076/257/2009, pentru faptele prevăzute de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, petenta a susținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate deoarece judecătorii nu i-au comunicat încheierile de ședință în dosarele în care s-a judecat și, astfel, nu a putut urmări derularea procesului, fiind mandatara surorii sale B.A. A mai susținut petenta că a reclamat judecătorii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu însă a fost trimisă plângerea, în mod nejustificat, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care nu a făcut cercetările necesare, și nici măcar nu a identificat toți judecătorii care au făcut parte din completele ce au judecat cauzele reclamate. Reține instanța de fond că plângerea nu a fost motivată în drept.

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 431/P/2010 din 12 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații A.C., M.B., precum și față de ceilalți magistrați din cadrul Tribunalului Sibiu, care s-au pronunțat în dosarele nr. 1065/85/2010 și nr. 1076/257/2009, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., reținându-se că pretinsa nelegalitate a unei hotărâri judecătorești, sau cu privire la încheierile judecătorești, nu poate constitui temei pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de judecători.

Procurorul a constatat, din examinarea conținutului plângerii, din actele anexate, precum și din verificările privitoare la stadiul dosarelor civile în cauză, că acțiunea penală nu poate fi exercitată. S-a apreciat că soluțiile dispuse de judecători pot fi cenzurate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute în Codul de procedură civilă, în caz contrar încălcându-se principiul independenței judecătorești. Pe de altă parte, s-a reținut că prin hotărârea CSM nr. 328 din 24 august 2005 s-a stabilit că procurorii nu poate face afirmații sau considerații în legătură cu probitatea profesională a judecătorilor, și nici nu au posibilitatea legală de a cenzura modul de argumentare a soluțiilor dispuse de instanțele de judecată. Avându-se în vedere cele de mai sus, s-a constatat, în final, că în sarcina intimaților nu se poate pune în mișcare acțiunea penală.

Soluția procurorului a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. 663/II/2/2010 din 26 august 2010.

Verificând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate, dar și prin raportare la prevederile art. 278 ind. 1 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acestea sunt legale și temeinice, bazate pe o justă interpretare a textelor legale pentru următoarele motive:

În mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, deoarece a reținut că există un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva magistraților, respectiv cel indicat de dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând nicio dovadă că judecătorii reclamați au acționat cu rea credință. Din actele premergătoare a rezultat o conduită normală, legitimă a magistraților, iar eventualele disfuncții ale judecății se pot înlătura prin exercitarea căilor de atac.

Împotriva sentinței, în termen legal, petenta a declarat prezentul recurs.

În memoriul depus la dosar, recurenta petentă reia acuzațiile la adresa magistraților solicitând, în sinteză, „sancționarea penală a celor două doamne judecătoare".

Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

După sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei și legalei soluționări a plângerii penale, fiind format dosarul penal nr. 431/P/2010, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile și actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petentă.

În urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate minime indicii ale săvârșirii de către persoanele reclamate a faptelor, apreciate ca infracțiuni de către petiționar.

Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă - în mod specific prezumția de nevinovăție instituită, deopotrivă, de Constituția României [art. 23 alin. (11)] și de C. proc. pen. (art. 5/2) - începerea urmării penale față de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.

Însă, așa cum corect a reținut procurorul și, respectiv, procurorul șef secție, dar și judecătorul primei instanțe, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârșirii infracțiunilor reclamate de petentă, și nici indicii alte săvârșirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. pen. (fapta nu există), consecința juridică este neînceperea urmăririi penale.

Soluționarea pe fond a unor cauze civile se poate realiza numai prin modalitățile de lege, respectiv, accesul la justiție în realizarea drepturilor și, respectiv, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege (art. 21, art. 126 și art. 129 din Constituția României), iar nu prin formularea unor plângeri penale împotriva Judecătorilor care au dispus respectivele hotărâri judecătorești (inclusiv încheieri). Comunicarea încheierilor de ședință are loc numai în cazurile expres prevăzute de lege, iar nu în raport cu dorința părților.

Or, recurenta se află în eroare cu privire la două instituții distincte: „comunicarea actelor de procedură" (activitate prevăzută de Codul de procedură civilă, art. 85-101), care se face, din oficiu, însă numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege, respectiv, „eliberarea copiilor de pe acte" (activitate prevăzută de art. 128 alin. (7) cu ref. art. 128 alin. (1)-(6) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești] care presupune formularea unei cereri în acest sens, obligația de plată a unor taxe judiciare și de prezentare în vederea predării de către funcționarul instanței a respectivelor copii de pe actele și lucrările dosarului.

Împrejurarea că petenta a achitat taxele judiciare de eliberare a copiilor de pe unele acte ale dosarului (în concret, a unor încheieri de ședință) nu include obligația instanței de „comunicare" (în accepțiunea petentei), în realitate obligația de „expediere poștală a copiilor încheierilor" (adică a expedierii poștale a respectivelor încheieri, inclusiv suportarea de către instanță a costului serviciului poștal).

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul petentei.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-petentă va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta S.M. împotriva sentinței penale nr. 126 din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta petenta la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 martie 2011.