ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1142/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1142/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 131/2010 pronunțată la data

de 16 noiembrie 2010 în dosarul nr. 1172/57/2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, a admis plângerea formulată de petentul V.F. împotriva rezoluției din

28 iunie 2010 dată în dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia, a desființat rezoluția atacată și a trimis cauza

procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a

rămâne în sarcina acestuia.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că

petentul V.F. a formulat în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.,

plângere împotriva rezoluției procurorului din 28 iunie 2010 dată în dosarul

penal nr. 871/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de

fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. de către

avocat V.C.P., solicitând admiterea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Pentru a dispune soluția de netrimitere în judecată,

procurorul a reținut din probele administrate în cauză, că la data de 5

februarie 2010, făptuitoarea V.C.P. a înregistrat sub nr. 1490/306/2010 la

Judecătoria Sibiu o cerere de chemare în judecată a petentului solicitând, pe

cale de ordonanță președințială, reintegrarea în fosta locuință, situată în

Sibiu, în susținerea acțiunii sale (cu caracter urgent și vremelnic),

făptuitoarea a invocat, printre altele, faptul că locuința pe care o deține în

prezent în urma partajului, are instalația de încălzire deteriorată, iar

reparația acesteia costă 5.000 Euro, sumă de care nu dispune.

La cererea de chemare în judecată, făptuitoarea a

anexat mai multe înscrisuri, printre care și înscrisul intitulat „Deviz

estimativ - Șelimbăr", compus din 2 file, iar la rubrica „întocmit"

este consemnat SC P.C. SRL, este aplicată o ștampilă și o semnătură (acest

înscris a fost depus în fotocopie xerox).

La primul termen de judecată din data de 8 februarie 2010,

instanța a amânat cauza, deoarece reclamanta nu a fost prezentă, nu a fost

citată, iar taxa de timbru nu a fost achitată.

La al doilea termen de judecată din data de 1 martie 2010

s-a prezentat avocatul ales al reclamantei, numitul R.A., care a depus taxa

judiciară de timbru, împuternicirea avocațială și a solicitat în probațiune

proba cu înscrisuri, cerere admisă de instanță, care a acordat un nou termen de

judecată la 15 martie 2010. La acest termen de judecată au lipsit atât

reclamanta, cât și avocatul ales al acesteia; reclamanta a depus la dosar un

înscris autentic prin care renunța la judecată, împrejurare față de care

instanța în temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de această manifestare de

voință expresă a reclamantei.

În cadrul actelor premergătoare efectuate în cauză

s-a încercat audierea făptuitoarei V.C.P., dar aceasta, printr-o adresă datată

3 mai 2010, a învederat organelor de urmărire penală că este însărcinată, că

are probleme de sănătate și că nu se poate deplasa, fiind nevoită să plece în străinătate

unde va rămâne până la 19 iulie 2010 pentru a beneficia de asistență

specializată.

Cu ocazia audierii de către procuror a

reprezentantului legal al SC P.C. SRL Șelimbăr, numitul A.E., acesta a declarat

că înscrisul în copie xerox depus în dosarul nr. 1490/306/2010 nu a fost

întocmit de societatea sa, iar semnătura și ștampila nu corespund celor pe care

societatea le practică.

În consecință, s-a concluzionat că înscrisul

intitulat „deviz estimativ" și depus la dosarul civil nr. 1490/306/2010 de

către V.P.C. odată cu cererea de chemare în judecată a lui V.F. nu este conform

cu realitatea nici sub aspectul conținutului și nici sub aspectul semnăturii

emitentului.

Invocând doctrina și practica judiciară, procurorul a

apreciat că înscrisul sub semnătură privată intitulat „deviz estimativ"

depus în copie xerox de făptuitoare într-o acțiune civilă în care nu a avut loc

o dezbatere judecătorească deoarece la al doilea termen aceasta a renunțat la

judecată, nu are putere probatorie în procesul civil și nu este apt - prin el

însuși a produce consecințe juridice - concluzionând că lipsește latura

obiectivă a infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen.

Astfel, pentru ca falsificarea unui înscris sub

semnătură privată urmată de folosirea acestuia să poată cădea sub incidența

legii penale este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecințe

juridice, aceasta însemnând că el trebuie să prezinte pe de o parte, aparența

unui act veritabil, adică să pară veridic, iar pe de altă parte, anumite caracteristici.

În primul rând, înscrisul trebuie să aibă putere

probatorie, adică să fie susceptibil de a proba faptul în dovedirea căruia este

invocat, iar în al doilea rând înscrisul trebuie să aibă semnificație juridică,

adică este esențial a se stabili dacă folosirea înscrisului falsificat este

susceptibilă să dea naștere unor consecințe juridice.

Raportat la înscrisul reclamat ca fiind falsificat și

folosit de către făptuitoare, s-a constatat că acesta reprezintă o ofertă

comercială și, deși a fost depus în copie odată cu cererea de chemare în

judecată, contrar dispozițiilor art. 112 pct. 5 și art. 112 alin. (2) C. proc.

pen., nu a fost certificat de aceasta ca fiind conform cu originalul. S-a mai

reținut că potrivit normelor procesual civile, în toate cazurile, partea care

depune o copie de pe un înscris trebuie să aibă asupra sa la toate termenele de

înfățișare originalul sau să-l depună mai înainte în păstrare la grefă, căci

instanța poate dispune oricând înfățișarea acestuia. Codul de procedură civilă reglementează

în art. 172 - 176 și situația în care înscrisul invocat ca mijloc de probă de

către una din părți nu se află în posesia acesteia, ori situația în care se

află în posesia părții adverse sau a unei autorități ori terțe persoane, când

instanța dispune aducerea înscrisului la termenul fixat.

Totodată, sub aspectul veridicității înscrisurilor

sub semnătură privată, este esențial a se stabili dacă părțile își recunosc

semnătura, iar în măsura în care aceasta este tăgăduită, instanța este obligată

să procedeze la stabilirea veridicității acesteia.

Or, înscrisul falsificat așa cum a fost depus de

făptuitoare în dosarul civil nu are putere probatorie. Chiar și în situația în

care V.C.P. nu ar fi renunțat la judecată, potrivit dispozițiilor C. proc. pen.

era obligată să depună originalul înscrisului respectiv, sau să solicite

originalul de la emitentul SC P.C. SRL, situație în care instanța civilă nu

putea fi „păcălită" cu un înscris în copie xerox, plăsmuit. Prin rezoluția

nr. 629/II/2/2010 din 6 august 2010, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca neîntemeiată plângerea formulată

de petentul V.F. în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror.

Instanța de fond investită cu plângerea formulată de

petentul V.F. în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. a

reținut că, din coroborarea declarației martorului E.A. care a susținut că

înscrisul „deviz estimativ" nu corespunde modelelor folosite de SC P.C.

SRL, că nu a fost semnat de el sau de altă persoană, iar ștampila aplicată nu

corespunde cu specimenul folosit de societate, cu înscrisul depus la dosarul

nr. 87/P/2010 al parchetului rezultă indicii temeinice care duc la presupunerea

rezonabilă că a avut loc o contrafacere a înscrierii prin plăsmuire, precum și

o contrafacere a subscrierii (semnătura și ștampila). Depunerea înscrisului la

instanță și invocarea lui în cererea de ordonanță președințială, în opinia

judecătorului fondului se circumscriu noțiunii de date din care rezultă

presupunerea rezonabilă că făptuitoarea V.C.P. a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art. 290 C. pen.

În consecință, instanța de fond, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea petentului, a desființat

rezoluția atacată și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi

penale, urmând a se proceda la constatarea următoarelor fapte și împrejurări: existența

înscrisului în original; identificarea persoanelor care au semnat înscrisul;

stabilirea împrejurării dacă ștampila aplicată pe înscris corespunde cu

ștampila folosită la SC P.C. SRL; identificarea persoanei care a depus

înscrisul la instanță și analiza cerinței dacă înscrisul este susceptibil de a

produce consecințe juridice, constatare ce urmează a se realiza prin

următoarele mijloace de probă: audierea făptuitoarei; prezentarea modelului de

deviz al SC P.C. SRL și compararea amprentelor ștampilelor firmei cu ștampila

aplicată pe deviz.

Împotriva sentinței a declarat recurs V.C.P. care a

solicitat casarea acesteia și menținerea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale adoptate de procuror, deoarece înscrisul intitulat „deviz

estimativ" depus în dosarul civil nr. 1430/306/2010 al Judecătoriei Sibiu

este lipsit de valoare probatorie, nu are aptitudinea de a produce consecințe

juridice și prin urmare, nu poate constitui obiect material al infracțiunii de

fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma

motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 290 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile

arătate în art. 288 (prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin

alterarea lui în orice mod), dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat

ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei

consecințe juridice.

Obiectul material al infracțiuni susmenționate îl

constituie înscrisul sub semnătură privată falsificat, adică orice înscris care

emană de la o persoană particulară, poartă o semnătură și este susceptibil de a

produce efecte juridice.

Pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură

privată, urmată de folosirea acestuia să atragă incidența prevederilor art. 290

C. pen. este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecințe juridice,

adică să prezinte pe de o parte, aparența unui act veritabil, respectiv să pară

veridic, iar pe de altă parte, anumite caracteristici.

În primul rând, înscrisul trebuie să aibă putere

probatorie, adică să fie susceptibil a proba faptul în dovedirea căruia este

invocat, iar în al doilea rând înscrisul trebuie să aibă semnificație juridică,

adică este esențial a se stabili dacă folosirea înscrisului falsificat este susceptibilă

să dea naștere unor consecințe juridice.

Raportând dispozițiile art. 290 C. pen. la speța

dedusă judecății, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi

penale dispusă față de recurentă, cu motivarea că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală și temeinică, în

condițiile în care din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că

susnumita nu a certificat prin semnătura proprie copia actului plăsmuit pentru

a acorda acestuia semnificație juridică, respectiv pentru ca înscrisul să poată

produce consecințe juridice.

Înscrisul sub semnătură privată intitulat „deviz

estimativ", depus în copie xerox de către recurentă într-o acțiune civilă

în care nu a avut loc o dezbatere judecătorească, întrucât la al doilea termen

aceasta a renunțat la judecată nu are putere probatorie în procesul civil.

Chiar și în situația în care recurenta nu ar fi renunțat la judecată, depunerea

înscrisului falsificat în xerocopie nu ar fi atras automat, răspunderea penală

a acesteia pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen.,

deoarece potrivit dispozițiilor C. proc. pen., recurenta avea obligația de a

depune originalul, instanța de judecată neputând lua în considerare la

pronunțarea hotărârii un înscris în copie xerox.

Prin urmare, soluția ce se impunea a fi pronunțată de

instanța de fond era aceea de respingere, ca nefondată, a plângerii formulate

de intimatul petent V.F. și de menținere a rezoluției de netrimitere în

judecată adoptată de procuror.

În sprijinul celor de mai sus sunt și dispozițiile

art. 228 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora începerea urmăririi penale se

dispune atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor

premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, cu excepția celui de la lit. b)

1

.

Cum din actele premergătoare efectuate

procurorul

în mod corect a reținut incidența unei cauze de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale - lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii

reclamate - și anume cea prevăzută la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază ca fiind greșită soluționarea de către instanța de fond a

cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen. având drept consecință trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale față de recurentă sub aspectul comiterii infracțiunii

de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 C.

pen.

Față de cele mai sus-arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de V.C.P., se va

casa sentința pronunțată de instanța de fond și, în rejudecare, se va respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.F. împotriva rezoluției din 28

iunie 2010 dată de procuror în dosarul penal nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rezoluție ce va fi menținută ca fiind legală

și temeinică.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de intimata V.C.P. împotriva

sentinței penale nr. 131 din 16 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. 1172/57/2010.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge

plângerea formulată de petentul V.F. împotriva rezoluției din 28 iunie 2010

dată de procuror în dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2011.