ÎCCJ, decizie (scj.ro #83834)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83834) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Fals
în înscrisuri sub semnătură privată. Elemente constitutive
Cuprins pe
materii:
Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de
fals. Falsuri în înscrisuri
Indice
alfabetic:
Drept penal
-
fals în înscrisuri sub semnătură privată
C.
pen
.,
art. 290
Constituie
infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit
art. 290 alin. (1) C.
pen
., falsificarea unui înscris
sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în
art. 288 din același cod - prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii
sau prin alterarea lui în orice mod -, dacă făptuitorul
folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei
persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice.
Prin urmare, pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură
privată, urmată de folosirea acestuia, să atragă
incidența dispozițiilor art.
290 C
.
pen
. este
necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecințe juridice.
În
raport cu dispozițiile art.
290
C
.
pen
., depunerea, în copie
xerox, a unui înscris sub semnătură privată falsificat, într-o
acțiune civilă în care nu a avut loc o dezbatere
judecătorească, întrucât persoana care a depus înscrisul a
renunțat la judecată, nu întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată
prevăzută în art.
290
C
.
pen
., înscrisul neavând
putere probatorie în procesul civil și nefiind apt a produce
consecințe juridice.
I.C.C.J., Secția
penală, decizia nr. 1142 din 23 martie 2011
Prin
sentința nr. 131/2010 pronunțată la data de 16 noiembrie 2010,
Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală, a admis plângerea
formulată de petentul V.F. împotriva rezoluției din 28 iunie 2010
dată în dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Alba Iulia, a desființat rezoluția atacată și a trimis
cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
În
motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că petentul
V.F. a formulat, în temeiul art.
278
1
C
.
proc
.
pen
.,
plângere împotriva rezoluției procurorului din 28 iunie 2010 dată în
dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba
Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru
săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub
semnătură privată prevăzută în art.
290 C
.
pen
.
de către avocat V.P., solicitând desființarea rezoluției atacate
și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi
penale.
Pentru
a dispune soluția de netrimitere în judecată, procurorul a
reținut, din probele administrate în cauză, că la data de 5
februarie 2010 făptuitoarea V.P. a înregistrat sub nr. 1490/306/2010
la Judecătoria Sibiu
o cerere de chemare în judecată a petentului solicitând, pe cale de
ordonanță președințială, reintegrarea în fosta
locuință, situată în Sibiu. În susținerea acțiunii
sale (cu caracter urgent și vremelnic), făptuitoarea a invocat,
printre altele, faptul că locuința pe care o deține în prezent
în urma partajului are instalația de încălzire deteriorată, iar
reparația acesteia costă 5.000 euro, sumă de care nu dispune.
La
cererea de chemare în judecată, făptuitoarea a anexat mai multe
înscrisuri, printre care și înscrisul intitulat „deviz estimativ”, compus
din 2 file, iar la rubrica „întocmit” este consemnat societatea comercială
P., este aplicată o ștampilă și o semnătură
(acest înscris a fost depus în fotocopie xerox).
La
primul termen de judecată din data de 8 februarie 2010, instanța a
amânat cauza, deoarece reclamanta nu a fost prezentă, nu a fost
citată, iar taxa de timbru nu a fost achitată.
La
al doilea termen de judecată din data de 1 martie 2010, s-a prezentat
avocatul ales al reclamantei, numitul R.A., care a depus taxa judiciară de
timbru, împuternicirea avocațială și a solicitat în
probațiune proba cu înscrisuri, cerere admisă de instanță,
care a acordat un nou termen de judecată la 15 martie 2010. La acest
termen de judecată au lipsit atât reclamanta, cât și avocatul ales al
acesteia; reclamanta a depus la dosar un înscris autentic prin care
renunța la judecată, împrejurare față de care
instanța, în temeiul art.
246
C
.
proc
.
civ
.,
a luat act de această manifestare de voință expresă a
reclamantei.
Cu
ocazia audierii de către procuror a reprezentantului legal al
societății comerciale P., numitul A.E., acesta a declarat că
înscrisul în copie xerox depus în dosarul nr. 1490/306/2010 nu a fost întocmit
de societatea sa, iar semnătura și ștampila nu corespund celor
pe care societatea le practică.
În
consecință, s-a concluzionat că înscrisul intitulat „deviz
estimativ”, depus la dosarul civil nr. 1490/306/2010 de către V.P.
odată cu cererea de chemare în judecată a lui V.F., nu este conform
cu realitatea nici sub aspectul conținutului și nici sub aspectul
semnăturii emitentului.
Invocând
doctrina și practica judiciară, procurorul a apreciat că
înscrisul sub semnătură privată intitulat „deviz estimativ”,
depus în copie xerox de făptuitoare într-o acțiune civilă în
care nu a avut loc o dezbatere judecătorească, deoarece la al doilea
termen aceasta a renunțat la judecată, nu are putere probatorie în
procesul civil și nu este apt, prin el însuși, a produce
consecințe juridice - concluzionând că lipsește latura
obiectivă a infracțiunii prevăzută și pedepsită
de art.
290 C
.
pen
.
Astfel,
pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată
de folosirea acestuia, să poată cădea sub incidența legii
penale este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecințe
juridice, aceasta însemnând că el trebuie să prezinte, pe de o parte,
aparența unui act veritabil, adică să pară veridic, iar pe de
altă parte, anumite caracteristici.
În
primul rând, înscrisul trebuie să aibă putere probatorie, adică
să fie susceptibil de a proba faptul în dovedirea căruia este
invocat, iar în al doilea rând înscrisul trebuie să aibă
semnificație juridică, adică este esențial a se stabili
dacă folosirea înscrisului falsificat este susceptibilă să dea
naștere unor consecințe juridice.
Raportat
la înscrisul reclamat ca fiind falsificat și folosit de către
făptuitoare, s-a constatat că acesta reprezintă o ofertă
comercială și, deși a fost depus în copie odată cu cererea
de chemare în judecată, contrar dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct.
5 și art. 112 alin. (2) C.
proc
.
civ
., nu a fost certificat de aceasta ca fiind conform cu
originalul. S-a mai reținut că, potrivit normelor procesual civile,
în toate cazurile, partea care depune o copie de pe un înscris trebuie să
aibă asupra sa la toate termenele de înfățișare originalul
sau să-l depună mai înainte în păstrare la grefă, căci
instanța poate dispune oricând înfățișarea acestuia. Codul
de procedură civilă reglementează în art. 172 - art. 176 și
situația în care înscrisul invocat ca mijloc de probă de către
una din părți nu se află în posesia acesteia, ori situația în
care se află în posesia părții adverse sau a unei autorități
ori terțe persoane, când instanța dispune aducerea înscrisului la
termenul fixat.
Totodată,
sub aspectul veridicității înscrisurilor sub semnătură
privată, este esențial a se stabili dacă părțile
își recunosc semnătura, iar în măsura în care aceasta este
tăgăduită, instanța este obligată să procedeze la
stabilirea veridicității acesteia.
Or,
înscrisul falsificat, așa cum a fost depus de făptuitoare în dosarul
civil, nu are putere probatorie. Chiar și în situația în care V.P. nu
ar fi renunțat la judecată, potrivit dispozițiilor din Codul de
procedură civilă, era obligată să depună originalul
înscrisului respectiv sau să solicite originalul de la emitentul
societatea comercială P.
Prin
rezoluția nr. 629/II/2/2010 din 6 august 2010, procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca
neîntemeiată, plângerea formulată de petentul V.F., în conformitate
cu dispozițiile art.
278
C
.
proc
.
pen
.,
împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată de
procuror.
Instanța
de fond, învestită cu plângerea formulată de petentul V.F. în
procedura reglementată de art.
278
1
C
.
proc
.
pen
., a reținut
că, din coroborarea declarației martorului A.E. care a susținut
că înscrisul „deviz estimativ” nu corespunde modelelor folosite de societatea
comercială P., că nu a fost semnat de el sau de altă
persoană, iar ștampila aplicată nu corespunde cu specimenul
folosit de societate, cu înscrisul depus la dosarul nr. 87/P/2010 al
parchetului, rezultă indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă
că a avut loc o contrafacere a scrierii prin plăsmuire, precum
și o contrafacere a subscrierii (semnătura și ștampila).
Depunerea înscrisului la instanță și invocarea lui în cererea de
ordonanță președințială, în opinia judecătorului
fondului, se circumscriu noțiunii de date din care rezultă
presupunerea rezonabilă că făptuitoarea V.P. a
săvârșit infracțiunea prevăzută în art.
290 C
.
pen
.
În
consecință, instanța de fond, în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. b) C.
proc
.
pen
.,
a admis plângerea petentului, a desființat rezoluția atacată
și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Împotriva
sentinței a declarat recurs V.P., care a solicitat casarea acesteia
și menținerea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale
adoptată de procuror, deoarece înscrisul intitulat „deviz estimativ” depus
în dosarul civil nr. 1430/306/2010 al Judecătoriei Sibiu este lipsit de
valoare probatorie, nu are aptitudinea de a produce consecințe juridice
și, prin urmare, nu poate constitui obiect material al infracțiunii
de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Examinând
hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și
din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.
385
6
C
.
proc
.
pen
., Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că recursul este fondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 290 alin. (1) C.
pen
.,
constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, falsificarea unui înscris sub semnătură privată
prin vreunul din modurile arătate în art. 288 (prin contrafacerea scrierii
ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod), dacă
făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl
încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii
unei consecințe juridice.
Obiectul
material al infracțiuni susmenționate îl constituie înscrisul sub
semnătură privată falsificat, adică orice înscris care
emană de la o persoană particulară, poartă o
semnătură și este susceptibil de a produce efecte juridice.
Pentru
ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată de
folosirea acestuia, să atragă incidența prevederilor art.
290 C
.
pen
.
este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecințe juridice,
adică să prezinte, pe de o parte, aparența unui act veritabil,
respectiv să pară veridic, iar pe de altă parte, anumite
caracteristici.
În
primul rând, înscrisul trebuie să aibă putere probatorie, să fie
susceptibil a proba faptul în dovedirea căruia este invocat, iar în al
doilea rând înscrisul trebuie să aibă semnificație
juridică, adică este esențial a se stabili dacă folosirea
înscrisului falsificat este susceptibilă să dea naștere unor
consecințe juridice.
Raportând
dispozițiile art.
290 C
.
pen
. la speța dedusă judecății,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față
de recurentă, cu motivarea că în cauză sunt incidente
dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C.
proc
.
pen
., este legală și temeinică, în
condițiile în care din actele premergătoare efectuate în cauză a
rezultat că sus-numita nu a certificat prin semnătura proprie copia
actului plăsmuit pentru a acorda acestuia semnificație juridică,
respectiv pentru ca înscrisul să poată produce consecințe
juridice.
Înscrisul
sub semnătură privată intitulat „deviz estimativ”, depus în
copie xerox de către recurentă într-o acțiune civilă în
care nu a avut loc o dezbatere judecătorească, întrucât la al doilea
termen aceasta a renunțat la judecată, nu are putere probatorie în
procesul civil. Chiar și în situația în care recurenta nu ar fi
renunțat la judecată, depunerea înscrisului falsificat în xerocopie
nu ar fi atras, automat, răspunderea penală a acesteia pentru
infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.
290 C
.
pen
.,
deoarece, potrivit dispozițiilor din Codul de procedură civilă,
recurenta avea obligația de a depune originalul, instanța de
judecată neputând lua în considerare la pronunțarea hotărârii un
înscris în copie xerox.
Prin
urmare, soluția ce se impunea a fi pronunțată de instanța
de fond era aceea de respingere, ca nefondată, a plângerii formulate de
intimatul petent V.F. și de menținere a rezoluției de
netrimitere în judecată adoptată de procuror.
În consecință, în temeiul art. 385
15
pct. 2
lit. d) C.
proc
.
pen
.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de
intimata V.P. împotriva sentinței nr. 131 din 16 noiembrie 2010
pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală, a
casat sentința atacată și, în rejudecare, a respins plângerea
formulată de petentul V.F. împotriva rezoluției din 28 iunie 2010
dată de procuror în dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Alba Iulia, pe care a menținut-o.