ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3911/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3911/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 110 din 9 iulie

2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul R.R. împotriva rezoluției nr.

122/P/2009 din 9 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr.

122/P/2009 din 9 aprilie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de L.D. - avocat în cadrul B.

Mehedinți, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 C. pen.

În esență, s-a

reținut că petentul R.R. a formulat plângere împotriva avocatului L.D.,

deoarece, aceasta din urmă a falsificat testamentul întocmit de R.I.M. în

favoarea lui M.R.I.P. și a declarat că testamentul redactat este fals, deoarece

mama sa avea vârsta de 93 ani, fiind grav bolnavă, imobilizată la pat, lipsită

de discernământ, în cuprinsul testamentului menționându-se că testatoarea s-a

prezentat în fața avocatului, lucru neadevărat, iar testamentul nu este semnat

de aceasta, fiind aplicată impresiunea digitală.

Verificând plângerea,

efectuând actele premergătoare, procurorul de caz a stabilit că nu există

indicii pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prevăzută de art. 290 C. pen. de către avocatul L.D., luând în

considerare declarațiile martorilor audiați în cauză și care au fost prezenți

în momentul exprimării acordului la încheierea testamentului de către R.I.M.

Împotriva acestei

rezoluții, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, petentul a

formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Craiova, invocând, în esență, aceleași împrejurări pe care s-a sprijinit

plângerea inițială.

Prin rezoluția nr.

943/II/2/2009 din 4 mai 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, a respins, ca neîntemeiată plângerea petentului,

însușindu-și motivarea dată inițial, de procurorul de caz.

În baza art. 278

1

C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva celor două acte ale

procurorului, la Curtea de Apel Craiova, competentă să soluționeze după

calitatea persoanei.

În motivarea

plângerii, petiționarul critică rezoluția pentru nelegalitate, invocând

următoarele motive:

- deși temeiul legal

în raport de care s-a dispus soluția de către organul de urmărire penală -

prevăzut art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, s-a admis totuși că

s-a comis o faptă, dar aceasta nu este de natură penală;

- în cel de-al doilea

motiv invocat în plângere, se susține că plângerea formulată la organul de

urmărire penală, se referea la fapte comise de intimata L.D., avocat, dar și de

numitul M.R.P., față de care organul de urmărire penală nu a efectuat nici un

fel de cercetări și nu a adoptat nici o soluție;

- ultimul motiv

invocat de petiționar vizează nelegalitatea rezoluției în sensul că, deși

sesizarea privea săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz

de fals, în varianta autoratului și a instigării sau complicității, s-au

efectuat cercetări cu privire la o altă faptă și, deci, s-au pronunțat cu

privire la o altă infracțiune, respectiv infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., infracțiune ce nu putea forma

obiectul dosarului de față.

Plângerea formulată

de petent urmează a fi respinsă, ca nefondată, potrivit dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Verificând

împrejurările invocate de petent în plângere, Curtea constată că acestea nu se

susțin, actele premergătoare efectuate în cauză de procuror neconducând la

existența vreunui temei de fapt și de drept, care să justifice tragerea la

răspundere penală a avocatei L.D., în legătură cu modul în care aceasta și-a

îndeplinit obligațiile de serviciu.

Evaluând probele

administrate în cauză, prin rezoluția dată de organul de urmărire penală, s-a

constatat că prin declarațiile martorilor prezenți la fața locului, coroborate

cu susținerile intimatului, actul civil întocmit și intitulat testament,

redactat de intimată la cererea numitului M.R.P. la 20 aprilie 2009, exprimă

voința testatorului R.M., dar nu întrunește condițiile de formă pentru

validitatea acestuia, în sensul că nu sunt inserate mențiuni care nu corespund

adevărului, exprimă voința testatorului, pentru îndeplinirea condițiilor legale

fiind necesară autentificarea documentului, respectiv de către un notar public.

De principiu, actul

civil menționat poate face obiectul unei acțiuni la instanța civilă competentă,

prin care să se solicite anularea acestuia.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul R.R.

Prin motivele de

recurs, petentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

următoarele aspecte:

- sentința nu este

motivată, cuprinzând doar aprecieri generale;

- prima instanță nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate prin plângerea formulată în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., respectiv:

a) deși a solicitat efectuarea de cercetări și față

de făptuitorul M.R.P., în cauză nu s-a adoptat nicio soluție față de acesta;

b) a solicitat

efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în

înscrisuri oficiale și uz de fals, precum și a complicității sau instigării la

aceste infracțiunii, iar în cauză s-a pronunțat o soluție cu privire la

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- soluția de

neîncepere a urmăririi penale este "greșită", iar în cauză se impunea

și administrarea altor probe.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât și din oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petentul R.R. nu este

fondat.

Într-adevăr hotărârea

primei instanțe este motivată lapidar, însă, pe de o parte, atâta timp cât

soluția este legală și întemeiată pe actele premergătoare efectuate în cauză,

motivarea se poate considera împlinită, întrucât aceasta se deduce din

constatările argumentate ale instanței, iar, pe de altă parte, instanța de

recurs o poate suplini prin propriile argumente.

Astfel, din

probatoriul administrat se rețin următoarele:

La data de 20 aprilie

2008, intimata L.D., avocat din cadrul B. Mehedinți, a redactat testamentul

prin care R.M. a lăsat fiului său M.R.P. mai multe suprafețe de teren

intravilan sau cu vegetație forestieră.

Testamentul a fost

înscris în Registrul de dată certă a Cabinetului Individual avocat L.D.

Înscrisul a fost

depus de către M.R.P. în Dosarul nr. 1065/181/2008 al Judecătoriei Baia de

Aramă, care avea ca obiect partaj succesoral.

În data de 6

februarie 2009, petentul R.R. a formulat plângere penală împotriva intimaților

L.D. și M.R.P., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Ulterior, petentul,

în fața procurorului, la data de 2 martie 2009, a declarat că înțelege să

formuleze plângere împotriva intimatei L.D. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de fals ("doresc să fie efectuate cercetări penale față de

doamna avocat L.D.").

În raport de această

precizare a plângerii făcută de către petent, procurorul s-a pronunțat prin

rezoluție numai cu privire la intimata L.D., avocat în cadrul B. Mehedinți,

împrejurare în raport de care critica formulată de petent, atât în plângerea

adresată instanței, cât și în recurs nu este fondată, procurorul efectuând

cercetări și adoptând o soluție numai cu privire la persoana pentru care

plângerea a fost restrânsă.

Nici motivul de

recurs invocat de petent referitor la faptul că sesizarea sa privea săvârșirea

infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, în cauză s-au

efectuat cercetări cu privire la o altă infracțiune, care nu a făcut obiectul

plângerii sale, respectiv infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale.

Într-adevăr în

plângerea penală, petentul R.R. a solicitat efectuarea de cercetări sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de

fals, însă nici organele de urmărire penală și nici instanțele de judecată nu

sunt legate de încadrarea juridică dată faptelor de către părți, calificarea

juridică a faptelor fiind apanajul organelor judiciare.

Înalta Curte

apreciază că în cauză corect s-a pronunțat o soluție de neurmărire penală față

de avocatul reclamat (deși nici procurorul și nici prima instanță nu au motivat

de ce faptele descrise de petent puteau fi încadrate în dispozițiile art. 290

C. pen., dacă nu exista cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale) cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 C. pen.

Astfel, potrivit art.

288 C. pen., falsul material în înscrisuri oficiale este fapta persoanei care

falsifică un înscris oficial, fie alterând conținutul unui înscris adevărat,

fie creând, prin contrafacere, un înscris oficial neadevărat, făcând astfel ca

înscrisul alterat sau contrafăcut să aibă însușirile probatorii ale unui

înscris oficial adevărat.

Pentru ca alterarea

sau contrafacerea să constituie elementul material al infracțiunii este

necesară îndeplinirea unor condiții, respectiv: 1. înscrisul falsificat să facă

parte din categoria înscrisurilor oficiale în sensul dispoziției din art. 150

alin. (2) C. pen., adică să fie un înscris care emană de la o unitate la care

se referă art. 145 C. pen. sau care aparține unei asemenea unități; 2.

înscrisul oficial falsificat să fie susceptibil de a produce consecințe

juridice în cazul în care ar fi fost folosit.

Potrivit art. 290 C.

pen., falsul în înscrisuri sub semnătură privată este fapta persoanei care

contraface sau alterează un înscris sub semnătură privată pentru a obține

astfel o probă scrisă neconformă cu adevărul, dacă îl folosește ea însăși sau

îl încredințează altei persoane pentru a fi folosit în scopul producerii de

consecințe juridice.

Elementul material

constă în acțiunea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată prin

contrafacerea scrierii sau subscrierii ori prin alterarea lui în alt mod.

De asemenea, pentru

ca fapta să constituie elementul material al acestei infracțiuni este necesar

ca înscrisul falsificat să fie folosit de către autorul falsului sau să fie

încredințat de el unei alte persoane pentru a fi folosit.

Din aceste scurte

considerente teoretice rezultă, de asemenea, că cele două infracțiuni se

disting și prin obiectul material al acestora.

Astfel, obiectul

material al infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen. îl constituie

materialele din care este confecționat înscrisul oficial în cazul contrafacerii

acestuia sau însuși înscrisul oficial adevărat, asupra căruia se acționează, în

cazul alterării lui.

Obiectul material al

infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. îl constituie înscrisul sub

semnătură privată alterat sau contrafăcut, precum și materialele de care s-a

servit făptuitorul la săvârșirea infracțiunii.

Ori, în cauză corect

s-a reținut, pe baza actelor premergătoare efectuate, că actul intitulat

"testament" întocmit și redactat de intimată, la cererea numitului

M.R.P. la 20 aprilie 2008, exprimă voința testatorului R.M. și nu poate

constitui un înscris oficial în sensul prevăzut de art. 150 alin. (2) C. pen.

Este adevărat că

testamentul nu întrunește condițiile de formă pentru validitatea acestuia, de

altfel constatându-se că este nul absolut prin Sentința civilă nr. 258 din 15

aprilie 2009 a Judecătoriei Baia de Aramă.

Astfel, C. civ.

reglementează strict și limitativ felurile de testamente, respectiv cel

olograf, care presupune ca întregul său conținut să fie scris, semnat și datat

de către defunct, iar cel autentic se referă la acel înscris care a fost

învestit, prin încheiere, în condițiile prevăzute de lege pentru autentificarea

acestuia de către notarul public, autentificare care nu poate fi realizată de

către avocat, în acest caz (potrivit art. 860 C. civ., art. 65 din Legea nr.

36/1995 a notarilor publici și a activității notariale și art. 3 lit. c) din

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat).

Rezultă că înscrisul

întocmit de avocat nu are caracterul unui înscris oficial, împrejurare în

raport de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 290 C. pen. și nu pentru cea prevăzută de art. 289 C. pen.

În consecință, atâta

timp cât din actele și lucrările dosarului nu a rezultat că înscrisul intitulat

"testament" a fost contrafăcut sau alterat (de altfel, după cum s-a

menționat, acesta nici nu putea produce vreo consecință juridică, fiind nul

absolut), corect s-a reținut că fapta nu există, împrejurare în raport cu care

este corectă și soluția de neurmărire penală față de avocatul L.D.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul R.R.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul R.R. împotriva Sentinței penale nr.

110 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.