ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3911/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 110 din 9 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.R. împotriva rezoluției nr. 122/P/2009 din 9 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 122/P/2009 din 9 aprilie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de L.D. - avocat în cadrul B. Mehedinți, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

În esență, s-a reținut că petentul R.R. a formulat plângere împotriva avocatului L.D., deoarece, aceasta din urmă a falsificat testamentul întocmit de R.I.M. în favoarea lui M.R.I.P. și a declarat că testamentul redactat este fals, deoarece mama sa avea vârsta de 93 ani, fiind grav bolnavă, imobilizată la pat, lipsită de discernământ, în cuprinsul testamentului menționându-se că testatoarea s-a prezentat în fața avocatului, lucru neadevărat, iar testamentul nu este semnat de aceasta, fiind aplicată impresiunea digitală. Verificând plângerea, efectuând actele premergătoare, procurorul de caz a stabilit că nu există indicii pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

de către avocatul L.D., luând în considerare declarațiile martorilor audiați în cauză și care au fost prezenți în momentul exprimării acordului la încheierea testamentului de către R.I.M. Împotriva acestei rezoluții, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând, în esență, aceleași împrejurări pe care s-a sprijinit plângerea inițială. Prin rezoluția nr. 943/II/2/2009 din 4 mai 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a respins, ca neîntemeiată plângerea petentului, însușindu-și motivarea dată inițial, de procurorul de caz. În baza art. 278 1 C. proc.

pen., petentul a formulat plângere împotriva celor două acte ale procurorului, la Curtea de Apel Craiova, competentă să soluționeze după calitatea persoanei. În motivarea plângerii, petiționarul critică rezoluția pentru nelegalitate, invocând următoarele motive: - deși temeiul legal în raport de care s-a dispus soluția de către organul de urmărire penală - prevăzut art. 10 lit. a) C. proc. pen.

- fapta nu există, s-a admis totuși că s-a comis o faptă, dar aceasta nu este de natură penală; - în cel de-al doilea motiv invocat în plângere, se susține că plângerea formulată la organul de urmărire penală, se referea la fapte comise de intimata L.D., avocat, dar și de numitul M.R.P., față de care organul de urmărire penală nu a efectuat nici un fel de cercetări și nu a adoptat nici o soluție; - ultimul motiv invocat de petiționar vizează nelegalitatea rezoluției în sensul că, deși sesizarea privea săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, în varianta autoratului și a instigării sau complicității, s-au efectuat cercetări cu privire la o altă faptă și, deci, s-au pronunțat cu privire la o altă infracțiune, respectiv infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., infracțiune ce nu putea forma obiectul dosarului de față.

Plângerea formulată de petent urmează a fi respinsă, ca nefondată, potrivit dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Verificând împrejurările invocate de petent în plângere, Curtea constată că acestea nu se susțin, actele premergătoare efectuate în cauză de procuror neconducând la existența vreunui temei de fapt și de drept, care să justifice tragerea la răspundere penală a avocatei L.D., în legătură cu modul în care aceasta și-a îndeplinit obligațiile de serviciu. Evaluând probele administrate în cauză, prin rezoluția dată de organul de urmărire penală, s-a constatat că prin declarațiile martorilor prezenți la fața locului, coroborate cu susținerile intimatului, actul civil întocmit și intitulat testament, redactat de intimată la cererea numitului M.R.P.

la 20 aprilie 2009, exprimă voința testatorului R.M., dar nu întrunește condițiile de formă pentru validitatea acestuia, în sensul că nu sunt inserate mențiuni care nu corespund adevărului, exprimă voința testatorului, pentru îndeplinirea condițiilor legale fiind necesară autentificarea documentului, respectiv de către un notar public. De principiu, actul civil menționat poate face obiectul unei acțiuni la instanța civilă competentă, prin care să se solicite anularea acestuia. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul R.R. Prin motivele de recurs, petentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: - sentința nu este motivată, cuprinzând doar aprecieri generale; - prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate prin plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., respectiv: a) deși a solicitat efectuarea de cercetări și față de făptuitorul M.R.P., în cauză nu s-a adoptat nicio soluție față de acesta; b) a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, precum și a complicității sau instigării la aceste infracțiunii, iar în cauză s-a pronunțat o soluție cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată; - soluția de neîncepere a urmăririi penale este "greșită", iar în cauză se impunea și administrarea altor probe. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petentul R.R. nu este fondat. Într-adevăr hotărârea primei instanțe este motivată lapidar, însă, pe de o parte, atâta timp cât soluția este legală și întemeiată pe actele premergătoare efectuate în cauză, motivarea se poate considera împlinită, întrucât aceasta se deduce din constatările argumentate ale instanței, iar, pe de altă parte, instanța de recurs o poate suplini prin propriile argumente. Astfel, din probatoriul administrat se rețin următoarele: La data de 20 aprilie 2008, intimata L.D., avocat din cadrul B. Mehedinți, a redactat testamentul prin care R.M. a lăsat fiului său M.R.P. mai multe suprafețe de teren intravilan sau cu vegetație forestieră.

Testamentul a fost înscris în Registrul de dată certă a Cabinetului Individual avocat L.D. Înscrisul a fost depus de către M.R.P. în Dosarul nr. 1065/181/2008 al Judecătoriei Baia de Aramă, care avea ca obiect partaj succesoral. În data de 6 februarie 2009, petentul R.R. a formulat plângere penală împotriva intimaților L.D. și M.R.P., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals. Ulterior, petentul, în fața procurorului, la data de 2 martie 2009, a declarat că înțelege să formuleze plângere împotriva intimatei L.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals ("doresc să fie efectuate cercetări penale față de doamna avocat L.D."). În raport de această precizare a plângerii făcută de către petent, procurorul s-a pronunțat prin rezoluție numai cu privire la intimata L.D., avocat în cadrul B. Mehedinți, împrejurare în raport de care critica formulată de petent, atât în plângerea adresată instanței, cât și în recurs nu este fondată, procurorul efectuând cercetări și adoptând o soluție numai cu privire la persoana pentru care plângerea a fost restrânsă. Nici motivul de recurs invocat de petent referitor la faptul că sesizarea sa privea săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, în cauză s-au efectuat cercetări cu privire la o altă infracțiune, care nu a făcut obiectul plângerii sale, respectiv infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale.

Într-adevăr în plângerea penală, petentul R.R. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, însă nici organele de urmărire penală și nici instanțele de judecată nu sunt legate de încadrarea juridică dată faptelor de către părți, calificarea juridică a faptelor fiind apanajul organelor judiciare. Înalta Curte apreciază că în cauză corect s-a pronunțat o soluție de neurmărire penală față de avocatul reclamat (deși nici procurorul și nici prima instanță nu au motivat de ce faptele descrise de petent puteau fi încadrate în dispozițiile art. 290 C. pen., dacă nu exista cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale) cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

Astfel, potrivit art. 288 C. pen., falsul material în înscrisuri oficiale este fapta persoanei care falsifică un înscris oficial, fie alterând conținutul unui înscris adevărat, fie creând, prin contrafacere, un înscris oficial neadevărat, făcând astfel ca înscrisul alterat sau contrafăcut să aibă însușirile probatorii ale unui înscris oficial adevărat. Pentru ca alterarea sau contrafacerea să constituie elementul material al infracțiunii este necesară îndeplinirea unor condiții, respectiv: 1. înscrisul falsificat să facă parte din categoria înscrisurilor oficiale în sensul dispoziției din art. 150 alin. (2) C. pen., adică să fie un înscris care emană de la o unitate la care se referă art. 145 C. pen.

sau care aparține unei asemenea unități; 2. înscrisul oficial falsificat să fie susceptibil de a produce consecințe juridice în cazul în care ar fi fost folosit. Potrivit art. 290 C. pen., falsul în înscrisuri sub semnătură privată este fapta persoanei care contraface sau alterează un înscris sub semnătură privată pentru a obține astfel o probă scrisă neconformă cu adevărul, dacă îl folosește ea însăși sau îl încredințează altei persoane pentru a fi folosit în scopul producerii de consecințe juridice. Elementul material constă în acțiunea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii sau subscrierii ori prin alterarea lui în alt mod. De asemenea, pentru ca fapta să constituie elementul material al acestei infracțiuni este necesar ca înscrisul falsificat să fie folosit de către autorul falsului sau să fie încredințat de el unei alte persoane pentru a fi folosit.

Din aceste scurte considerente teoretice rezultă, de asemenea, că cele două infracțiuni se disting și prin obiectul material al acestora. Astfel, obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen. îl constituie materialele din care este confecționat înscrisul oficial în cazul contrafacerii acestuia sau însuși înscrisul oficial adevărat, asupra căruia se acționează, în cazul alterării lui. Obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. îl constituie înscrisul sub semnătură privată alterat sau contrafăcut, precum și materialele de care s-a servit făptuitorul la săvârșirea infracțiunii. Ori, în cauză corect s-a reținut, pe baza actelor premergătoare efectuate, că actul intitulat "testament" întocmit și redactat de intimată, la cererea numitului M.R.P.

la 20 aprilie 2008, exprimă voința testatorului R.M. și nu poate constitui un înscris oficial în sensul prevăzut de art. 150 alin. (2) C. pen. Este adevărat că testamentul nu întrunește condițiile de formă pentru validitatea acestuia, de altfel constatându-se că este nul absolut prin Sentința civilă nr. 258 din 15 aprilie 2009 a Judecătoriei Baia de Aramă. Astfel, C. civ.

reglementează strict și limitativ felurile de testamente, respectiv cel olograf, care presupune ca întregul său conținut să fie scris, semnat și datat de către defunct, iar cel autentic se referă la acel înscris care a fost învestit, prin încheiere, în condițiile prevăzute de lege pentru autentificarea acestuia de către notarul public, autentificare care nu poate fi realizată de către avocat, în acest caz (potrivit art. 860 C. civ., art. 65 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale și art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat). Rezultă că înscrisul întocmit de avocat nu are caracterul unui înscris oficial, împrejurare în raport de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

și nu pentru cea prevăzută de art. 289 C. pen. În consecință, atâta timp cât din actele și lucrările dosarului nu a rezultat că înscrisul intitulat "testament" a fost contrafăcut sau alterat (de altfel, după cum s-a menționat, acesta nici nu putea produce vreo consecință juridică, fiind nul absolut), corect s-a reținut că fapta nu există, împrejurare în raport cu care este corectă și soluția de neurmărire penală față de avocatul L.D. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul R.R. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.R. împotriva Sentinței penale nr. 110 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.