ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

P.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – A.N.R.P., obligarea

acestuia la modificarea art. 1 al deciziei nr. 1517 din 14 decembrie 2007, titlu

de plată sau la emiterea unei noi decizii, după caz, în sensul acordării de despăgubiri

reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a terenului la data de 29

august 2008 și data plății efective și suma de 84.683,34 RON plătită cu titlu de

despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că prin decizia atacată se aduce o vătămare gravă dreptului

de proprietate, prin neacordarea unor despăgubiri juste, la valoarea de circulație

actuală a imobilului pentru care s-a dispus măsuri reparatorii prin echivalent.

A mai precizat că decizia nr. 1517 din 14 noiembrie 2007 i s-a comunicat la data

de 24 septembrie 2008, la aproape un an de la emiterea acesteia.

A mai arătat că prin decizia

nr. 126 din 27 martie 2006 s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 84.683,24

RON, reprezentând valorile actualizate potrivit indicelui de inflație comunicat

de Institutul Național de Statistică, a titlurilor de valoare nominală emise la

data de 30 iunie 2005, deși suma a fost remisă efectivă după trei ani de zile, respectiv

la data de 23 septembrie 2008.

Prin încheierea din data

de 9 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată

de P.N., ca neîntemeiată, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii

nr. 10/2001, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Prin sentința civilă

nr. 661 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul

P.N.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite

cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor

și în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe

bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru

stabilirea despăgubirilor, care procedează la analizarea dosarelor și le transmite

evaluatorului pe cele în care s-a respins cererea de restituire în natură.

A mai reținut instanța

de fond că în baza raportului de evaluare Comisia va proceda la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, iar după acest moment persoana îndreptățită

poate să-și exprime opțiune cu privire fie la plata în numerar, fie la emiterea

unor titluri de conversie.

În acest context juridic,

instanța de fond a constatat că reclamantul nu a avut obiecțiuni la dispoziția Primarului

municipiului Pitești din 09 martie 2005 și nu a contestat nici decizia emisă de

Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor nr. 126 din 27 martie 2006, ce

conține cuantumul despăgubirilor, document în baza căruia a fost emis titlul de

plată contestat.

A concluzionat prima instanță

în sensul că nu există temei legal care să permită A.N.R.P. – Direcția pentru acordarea

despăgubirilor în numerar să actualizeze sumele de bani stabilite prin deciziile

emise de Comisia Centrală pentru acordarea despăgubirilor.

Împotriva acestei sentințe

și a încheierii din data de 9 decembrie 2008 a declarat recurs reclamantul P.N.,

care a invocat ca temei dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 din

C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- Încheierea de ședință

din data de 9 decembrie 2008 a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 18

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, ceea ce atrage nulitatea absolută a acesteia și

reluarea judecății de la data și de la actul procedural respectiv;

- Sentința civilă nr.

661 din 18 februarie 2009 este casabilă în condițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., fiind dată cu încălcarea art. 137 C. proc. civ., instanța de fond neanalizând

și nesoluționând excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii

procedurii prealabile, invocată de către autoritatea pârâtă.

Autoritatea publică pârâtă

a depus întâmpinare, prin care au fost reluate susținerile privind fondul cauzei,

fiind solicitată respingerea recursului.

Recursul va fi respins

pentru următoarele motive care vor fi prezentate în continuare.

recursul formulat împotriva încheierii F.N. din 9 decembrie 2008, instanța de recurs

reține că acesta este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Într-adevăr, prin încheierea

respectivă a fost soluționată cererea de reexaminare formulată în temeiul art. 18

alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu privire

la modul de stabilire a taxei de timbru.

Or, potrivit art. 18

alin. (3) din aceeași lege, încheierea prin care se soluționează o astfel de cerere

de reexaminare este irevocabilă, ceea ce face ca, în raport cu dispozițiile

art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., recursul să fie inadmisibil.

recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 661 din 18 februarie 2009, instanța

de recurs reține că acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.

proc. civ. și motivat pe faptul că instanța de fond nu a soluționat excepția lipsei

procedurii prealabile, ceea ce face ca recursul să nu fie fondat pe un interes procesul.

Astfel, este adevărat

că autoritatea publică intimată, prin întâmpinarea depusă la fond, a invocat, între

altele, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de către recurentul-reclamant,

care a fost soluționată implicit, prin soluționarea fondului cauzei de instanța

de fond, astfel că A.N.R.P. este singura parte a litigiului dedus judecății care

ar fi putut justifica un interes procesual în promovarea unui recurs fondat pe un

asemenea motiv.

Analizând soluția recurată

și în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., instanța de recurs

constată că nu există alte motive care, potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc.

civ. să poată fi invocate și din oficiu, astfel că recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.N., împotriva sentinței civile nr. 661 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și a încheierii

de ședință din 9 decembrie 2008 a aceleiași instanțe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2010.