ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 784/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 784/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat, să se constate existența calității de lucrător al

Securității în ceea ce o privește pe pârâta Paciurea (fostă P., fostă M.) E.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin cererile nr. P 5219/06 din

02 noiembrie 2006 și nr. P 5605/07 din 16 martie 2009, adresate C.N.S.A.S. de

către domnul L.D., respectiv domnul M.G., s-a solicitat verificarea, sub

aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau

subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor fond informativ nr.

I 6281 și 1195556, dosare în care pârâta P.E. a întocmit documente.

Reclamantul a mai

arătat că pârâta, în calitate de locotenent major și, respectiv, căpitan (1989)

în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Gorj, Serviciul 1, a procedat

la dirijarea rețelei informative pe lângă un profesor de matematică, semnalat

pentru „comentarii negative privind climatul social-politic și afirmații

denigratoare la adresa societății socialiste".

De asemenea,

reclamantul a mai arătat că dirijarea rețelei informative a fost aplicată de către

pârâtă și în cazul unei familii de medici, urmăriți de către Securitate pentru

că „și-au manifestat dorința de a se stabili în străinătate, precum și faptul

că pârâta a recrutat un informator din rândul elevilor Liceului „Tudor

Vladimirescu" din Tg. Jiu, acesta având, la momentul recrutării, vârsta de

17 ani.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta P.E. a solicitat respingerea acțiunii și obligarea

reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, arătând, în esență, faptul că

a desfășurat activitatea în baza jurământului militar, având obligația să

respecte acest jurământ și să acționeze în baza ordinelor și instrucțiunilor

primate, iar recrutarea de colaboratori din rândul elevilor se făcea în cadrul

măsurilor de supraveghere informativă, stabilite prin ordine.

instanțe

Prin Sentința nr.

2310 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat

calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtei P.E.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că înscrisurile existente la

dosarul cauzei, reiese că pârâta a avut gradul de locotenent major în anii 1980

și 1981 și respectiv, gradul de căpitan în 1989, în cadrul Inspectoratului

Județean de Securitate Gorj, Serviciul 1, fiind îndeplinită condiția impusă de

dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâta a avut

calitatea de ofițer al Securității.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că din actele aflat la dosar rezultă că prin

acțiunile întreprinse în calitatea sa de agent al organelor Securității, pârâta

a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația

internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională,

respectiv, dreptul la viața privată prevăzut de art. 32 și art. 33 din

Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu

privire la Drepturile Civile și Politice.

Astfel, judecătorul

fondului a reținut că pârâta, având gradul de locotenent major în cadrul

Inspectoratului Județean de Securitate Gorj, în dosarul de urmărire informativă

nr. I 195556, a procedat la dirijarea rețelei informative privind pe numitul

M.G., semnalat că „face comentarii negative privind climatul social-politic din

țara noastră, precum și afirmații denigratoare la condițiile de viață și muncă

din societatea noastră socialistă.

Tot cu privire la

numitul M.G., pârâta a întocmit și semnat nota informativă la data de 26

februarie 1981, prin care a arătat că acesta ,,a mai fost semnalat și cu alte

aspecte negative", dispunându-se verificarea notei și prin alte mijloace

și propunerea de măsuri.

În dosarul de

urmărire informativă nr. I 6281, pârâta a dirijat rețeaua informativă în cazul

numiților L.D. și L.B.C., reținându-se că „temeiul luării în d.u.i. l-a

constituit suspiciunea că în perioada cât au lucrat în Maroc ca medici

cooperanți, au fost recrutați de serviciile de spionaj francez și marocan, cât

și faptul că după reîntoarcerea în țară și-au manifestat dorința de a se

stabili în străinătate, cerând sprijin în acest sens Ambasadei Franței din

București".

Instanța de fond a

mai reținut că pârâta a dirijat rețeaua informativă în cazul numiților L.D. și

L.B.C., reținându-se că „temeiul luării în d.u.i. l-a constituit suspiciunea că

în perioada cât au lucrat în Maroc ca medici cooperanți, iar Nota informativă

din 22 februarie 1989, preluată de pârâtă, în calitate de ofițer de legătură,

face referire la fiica acestora, studentă la Facultatea de Medicină, care a

primit aprobarea de căsătorie cu un student arab, coleg cu ea, rezultând că

„părinții acesteia intenționează să depună actele pentru a merge în Libia la un

contract încheiat pe doi ani, având în intenție să rămână definitiv în

străinătate".

Concluzionând, prima

instanță a constatat că îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentele ale

omului, s-a făcut de către pârâtă prin instrumentarea dosarelor de investigații

deschise în privința persoanelor pentru stabilirea activității și atitudinii

față de regim, prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru

încadrarea informativă a anumitor persoane, neputând fi primate apărările

pârâtei potrivit cu care, aceste măsuri erau expres stipulate în ordinele și

instrucțiunile specifice ale autorităților, permise de Constituția și legile în

vigoare la data respectivă.

de către P.E.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta P.E.,

invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii

prin care a solicitat ca reclamantul să depună la dosar, ordinele și

instrucțiunile în baza cărora reclamanta și-a desfășurat activitatea de ofițer

al Securității Statului, fără a motiva de ce nu pot fi primite apărările

pârâtei.

De asemenea,

recurenta a mai precizat că instanța a dat o hotărâre cu interpretarea greșită

a legii, întrucât faptul că reclamanta a lucrat ca ofițer în cadrul Securității,

în perioada 1980 - 1981 și 1989 nu înseamnă și că prin activitatea sa au fost

îngrădite drepturi și libertăți fundamentale.

La acest punct

recurenta indică faptul că persoana descrisă în hotărâre, dl. profesor M.G.

și-a desfășurat activitatea în cel mai prestigios liceu din Tg. Jiu până la

ieșirea la pensie, fără a i se suprima drepturi sau libertăți.

Recurenta precizează

că în hotărâre nu se face nicio referire la apărarea formulată prin notele de

ședință, prin care a arătat că întregul material depus de reclamant nu poartă

semnătura sa, fiind înscrisuri nesemnate care nu reprezintă o dovadă certă a

faptului că s-ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în temeiul art.

304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că rezolvarea dată de judecătorul

fondului este legală, fiind în acord cu probele administrate.

fapt și de drept relevante

Intimatul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de

contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul de propriul dosar și deconspirarea Securității, cu

o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a

recurentei-pârâtă P.E.

Verificările au fost

efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest

sens de L.D. și M.G. prin cererile nr. P 5219/06 din 02 noiembrie 2006 și nr. P

5605/07 din 16 martie 2009, adresate C.N.S.A.S.

În cauză nu s-a

contestat că recurenta-pârâtă a avut calitatea de ofițer al Securității,

aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această

calitate.

Prima instanță,

analizând documentația depusă la dosarul cauzei de CNSAS, a constatat în mod

corect că prin activitatea sa P.E. a îngrădit exercițiul unor drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

Potrivit recurentei,

instanța de fond i-ar fi încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii

prin care se solicitase depunerea de către CNSAS a ordinelor și instrucțiunilor

în baza cărora pârâta și-a desfășurat activitatea.

Verificând

susținerile în apărare, formulate în primă instanță și reluate în cadrul motivelor

de recurs, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut corect

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi constatată calitatea de lucrător al Securității

pentru recurent.

Astfel, Înalta Curte

constată că în cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtei, întrucât

recurenta-pârâtă nu își poate justifica acțiunile prin care a încălcat în mod

evident drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor urmărite, prin invocarea

unor instrucțiuni și ordine emise cu încălcarea actelor normative cu forță

juridică superioară, în principal Constituția din anul 1965, care prevedea la

art. 28 dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, la art. 30

dreptul la libertatea conștiinței și a religiei iar la art. 32 dreptul la viață

privată.

În plus, după cum a

reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, O.U.G.

nr. 24/2008 „urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor

care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să

promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze

premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla

participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de

vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale".

Îngrădirea acestor

drepturi s-a realizat atât prin investigațiile efectuate de pârâtă asupra

persoanelor urmărite, asupra familiei acestora cât și prin activitatea de

dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor

persoane, surse care au oferit date referitoare la viața privată a celor

urmăriți și a familiilor acestora.

Așadar, este de

necontestat că în cauză, instanța de fond a reținut în mod justificat că sunt

întrunite cumulativ condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de

lucrător al Securității, cât timp, recurenta în calitate de ofițer de

Securității, a desfășurat o serie de activități de natură a conduce la

îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația

internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională.

Astfel, Înalta Curte,

constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că activitățile reținute

în sarcina recurentei, cum ar fi, dirijarea rețelei informative, în dosarul de

urmărire informativă nr. I 195556, privind pe numitul M.G., despre care a

semnalat că „face comentarii negative privind climatul social-politic din țara

noastră, precum și afirmații denigratoare la condițiile de viață și muncă din

societatea noastră socialistă.; preluarea și exploatarea materialelor de

interceptare a convorbirilor telefonice ale persoanei urmărite; Nota

informativă din 22 februarie 1989, preluată de pârâtă, în calitate de ofițer de

legătură, prin care face referire la fiica numiților L.D. și L.B.C., studentă

la Facultatea de Medicină, care a primit aprobarea de căsătorie cu un student

arab, coleg cu ea, rezultând că „părinții acesteia intenționează să depună

actele pentru a merge în Libia la un contract încheiat pe doi ani, având în

intenție să rămână definitiv în străinătate", au fost de natură a îngrădi

exercițiul unor drepturi fundamentale ale persoanelor vizate.

Afirmațiile

recurentei-pârâte, potrivit cărora semnătura de pe materialul din dosarul nr.

16281 ar aparține fostului soț, nu pot fi reținute nefiind dovedite și, oricum

din întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă fără echivoc

faptul că prin activitățile desfășurate, pârâta a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea

perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv dreptul la libertatea

de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României

de la 1965 și art. 19 și art. 17 din Pactul Internațional cu privire la

drepturile civile și politice și dreptul la viață privată.

În consecință,

constatând că situația de fapt expusă de intimatul-reclamant este confirmată de

înscrisuri prin care s-a dovedit că recurenta, în calitate de ofițer al

Securității a desfășurat activități de natură a îngrădi exercitarea unor

drepturi și libertăți fundamentale, apreciază ca fiind neîntemeiate toate

criticile formulate de recurentă.

soluției adoptate

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., raportat la art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de P.E. împotriva Sentinței nr. 2310 din 23 martie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2012.