ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 784/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce o privește pe pârâta Paciurea (fostă P., fostă M.) E. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin cererile nr. P 5219/06 din 02 noiembrie 2006 și nr. P 5605/07 din 16 martie 2009, adresate C.N.S.A.S. de către domnul L.D., respectiv domnul M.G., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor fond informativ nr. I 6281 și 1195556, dosare în care pârâta P.E.

a întocmit documente. Reclamantul a mai arătat că pârâta, în calitate de locotenent major și, respectiv, căpitan (1989) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Gorj, Serviciul 1, a procedat la dirijarea rețelei informative pe lângă un profesor de matematică, semnalat pentru „comentarii negative privind climatul social-politic și afirmații denigratoare la adresa societății socialiste". De asemenea, reclamantul a mai arătat că dirijarea rețelei informative a fost aplicată de către pârâtă și în cazul unei familii de medici, urmăriți de către Securitate pentru că „și-au manifestat dorința de a se stabili în străinătate, precum și faptul că pârâta a recrutat un informator din rândul elevilor Liceului „Tudor Vladimirescu" din Tg.

Jiu, acesta având, la momentul recrutării, vârsta de 17 ani. Prin întâmpinarea formulată, pârâta P.E. a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, arătând, în esență, faptul că a desfășurat activitatea în baza jurământului militar, având obligația să respecte acest jurământ și să acționeze în baza ordinelor și instrucțiunilor primate, iar recrutarea de colaboratori din rândul elevilor se făcea în cadrul măsurilor de supraveghere informativă, stabilite prin ordine. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 2310 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtei P.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că pârâta a avut gradul de locotenent major în anii 1980 și 1981 și respectiv, gradul de căpitan în 1989, în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Gorj, Serviciul 1, fiind îndeplinită condiția impusă de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâta a avut calitatea de ofițer al Securității. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că din actele aflat la dosar rezultă că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de agent al organelor Securității, pârâta a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv, dreptul la viața privată prevăzut de art. 32 și art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Astfel, judecătorul fondului a reținut că pârâta, având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Gorj, în dosarul de urmărire informativă nr. I 195556, a procedat la dirijarea rețelei informative privind pe numitul M.G., semnalat că „face comentarii negative privind climatul social-politic din țara noastră, precum și afirmații denigratoare la condițiile de viață și muncă din societatea noastră socialistă. Tot cu privire la numitul M.G., pârâta a întocmit și semnat nota informativă la data de 26 februarie 1981, prin care a arătat că acesta ,,a mai fost semnalat și cu alte aspecte negative", dispunându-se verificarea notei și prin alte mijloace și propunerea de măsuri.

În dosarul de urmărire informativă nr. I 6281, pârâta a dirijat rețeaua informativă în cazul numiților L.D. și L.B.C., reținându-se că „temeiul luării în d.u.i. l-a constituit suspiciunea că în perioada cât au lucrat în Maroc ca medici cooperanți, au fost recrutați de serviciile de spionaj francez și marocan, cât și faptul că după reîntoarcerea în țară și-au manifestat dorința de a se stabili în străinătate, cerând sprijin în acest sens Ambasadei Franței din București". Instanța de fond a mai reținut că pârâta a dirijat rețeaua informativă în cazul numiților L.D. și L.B.C., reținându-se că „temeiul luării în d.u.i.

l-a constituit suspiciunea că în perioada cât au lucrat în Maroc ca medici cooperanți, iar Nota informativă din 22 februarie 1989, preluată de pârâtă, în calitate de ofițer de legătură, face referire la fiica acestora, studentă la Facultatea de Medicină, care a primit aprobarea de căsătorie cu un student arab, coleg cu ea, rezultând că „părinții acesteia intenționează să depună actele pentru a merge în Libia la un contract încheiat pe doi ani, având în intenție să rămână definitiv în străinătate". Concluzionând, prima instanță a constatat că îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentele ale omului, s-a făcut de către pârâtă prin instrumentarea dosarelor de investigații deschise în privința persoanelor pentru stabilirea activității și atitudinii față de regim, prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, neputând fi primate apărările pârâtei potrivit cu care, aceste măsuri erau expres stipulate în ordinele și instrucțiunile specifice ale autorităților, permise de Constituția și legile în vigoare la data respectivă.

3. Recursul declarat de către P.E. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta P.E., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut, în esență, că instanța i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii prin care a solicitat ca reclamantul să depună la dosar, ordinele și instrucțiunile în baza cărora reclamanta și-a desfășurat activitatea de ofițer al Securității Statului, fără a motiva de ce nu pot fi primite apărările pârâtei. De asemenea, recurenta a mai precizat că instanța a dat o hotărâre cu interpretarea greșită a legii, întrucât faptul că reclamanta a lucrat ca ofițer în cadrul Securității, în perioada 1980 - 1981 și 1989 nu înseamnă și că prin activitatea sa au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale.

La acest punct recurenta indică faptul că persoana descrisă în hotărâre, dl. profesor M.G. și-a desfășurat activitatea în cel mai prestigios liceu din Tg. Jiu până la ieșirea la pensie, fără a i se suprima drepturi sau libertăți. Recurenta precizează că în hotărâre nu se face nicio referire la apărarea formulată prin notele de ședință, prin care a arătat că întregul material depus de reclamant nu poartă semnătura sa, fiind înscrisuri nesemnate care nu reprezintă o dovadă certă a faptului că s-ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că rezolvarea dată de judecătorul fondului este legală, fiind în acord cu probele administrate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul de propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentei-pârâtă P.E. Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de L.D. și M.G. prin cererile nr. P 5219/06 din 02 noiembrie 2006 și nr. P 5605/07 din 16 martie 2009, adresate C.N.S.A.S.

În cauză nu s-a contestat că recurenta-pârâtă a avut calitatea de ofițer al Securității, aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această calitate. Prima instanță, analizând documentația depusă la dosarul cauzei de CNSAS, a constatat în mod corect că prin activitatea sa P.E. a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Potrivit recurentei, instanța de fond i-ar fi încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii prin care se solicitase depunerea de către CNSAS a ordinelor și instrucțiunilor în baza cărora pârâta și-a desfășurat activitatea. Verificând susținerile în apărare, formulate în primă instanță și reluate în cadrul motivelor de recurs, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a fi constatată calitatea de lucrător al Securității pentru recurent. Astfel, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtei, întrucât recurenta-pârâtă nu își poate justifica acțiunile prin care a încălcat în mod evident drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor urmărite, prin invocarea unor instrucțiuni și ordine emise cu încălcarea actelor normative cu forță juridică superioară, în principal Constituția din anul 1965, care prevedea la art. 28 dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, la art. 30 dreptul la libertatea conștiinței și a religiei iar la art. 32 dreptul la viață privată. În plus, după cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, O.U.G.

nr. 24/2008 „urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale". Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat atât prin investigațiile efectuate de pârâtă asupra persoanelor urmărite, asupra familiei acestora cât și prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, surse care au oferit date referitoare la viața privată a celor urmăriți și a familiilor acestora.

Așadar, este de necontestat că în cauză, instanța de fond a reținut în mod justificat că sunt întrunite cumulativ condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, cât timp, recurenta în calitate de ofițer de Securității, a desfășurat o serie de activități de natură a conduce la îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională.

Astfel, Înalta Curte, constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că activitățile reținute în sarcina recurentei, cum ar fi, dirijarea rețelei informative, în dosarul de urmărire informativă nr. I 195556, privind pe numitul M.G., despre care a semnalat că „face comentarii negative privind climatul social-politic din țara noastră, precum și afirmații denigratoare la condițiile de viață și muncă din societatea noastră socialistă.; preluarea și exploatarea materialelor de interceptare a convorbirilor telefonice ale persoanei urmărite; Nota informativă din 22 februarie 1989, preluată de pârâtă, în calitate de ofițer de legătură, prin care face referire la fiica numiților L.D.

și L.B.C., studentă la Facultatea de Medicină, care a primit aprobarea de căsătorie cu un student arab, coleg cu ea, rezultând că „părinții acesteia intenționează să depună actele pentru a merge în Libia la un contract încheiat pe doi ani, având în intenție să rămână definitiv în străinătate", au fost de natură a îngrădi exercițiul unor drepturi fundamentale ale persoanelor vizate.

Afirmațiile recurentei-pârâte, potrivit cărora semnătura de pe materialul din dosarul nr. 16281 ar aparține fostului soț, nu pot fi reținute nefiind dovedite și, oricum din întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă fără echivoc faptul că prin activitățile desfășurate, pârâta a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României de la 1965 și art. 19 și art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și dreptul la viață privată.

În consecință, constatând că situația de fapt expusă de intimatul-reclamant este confirmată de înscrisuri prin care s-a dovedit că recurenta, în calitate de ofițer al Securității a desfășurat activități de natură a îngrădi exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, apreciază ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurentă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de P.E. împotriva Sentinței nr. 2310 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.