ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 155/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 155/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 18 martie 2010

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi

penale față de lucrătorii de poliție (intimați în cauză) G.C., D.M., V.V., D.V.,

M.C., T.N., P.I., sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 267, art.

267

1

C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen.; G.C., D.M., V.V., D.V. sub

aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.; G.C.

sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. și art.

189 alin. (1) C. pen.; D.M., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 189

alin. (1) C. pen.; S.A., C.F., M.C. sub aspectul comiterii infracțiunii prev.

de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

Temeiurile de

drept avute în vedere de către procuror la dispunerea măsurii criticate sunt

cele prev. de art. 10 lit. a), c), d) și i) C. proc. pen.

Prin

rezoluția din 18 martie 2010, s-a reținut că din actele premergătoare efectuate

în cauză a rezultat că în seara de 12/13 ianuarie 2009 la intrarea în municipiul

Arad, în zona complexului A. a fost organizată de către lucrători de poliție

din cadrul I.P.J. Ilfov - Serviciul de Investigații Criminale o acțiune de

depistare a unor persoane suspecte de sustragere de bunuri și autoturisme de pe

teritoriul Spaniei, acțiune organizată cu sprijinul lucrătorilor de poliție din

cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad și Inspectoratului Județean al

Politiei de Frontieră Arad. Din cadrul I.P.C.J. Ilfov - Serviciul de

Investigații Criminale au participat inspector principal G.C., subinspector l.C.,

agent șef principal D.V., agent V.V., iar din cadrul I.P.J. Arad subcomisar de

poliție S.A.L., inspector principal de poliție M.C.I., agent de poliție C.F.l.,

precum și comisar D.A. și inspector G.V. din cadrul I.J.P.F. Arad. De asemenea,

din cadrul Detașamentului de Intervenție Rapidă Arad a participat agent șef

adjunct S.F., agent șef adjunct V.G., agent șef adjunct L.L., agent M.D., iar

din cadrul Detașamentului de Intervenție Rapidă Ilfov agent șef P.I., agent șef

Marușca Cornel și agent Ț.N.

Din adresele

emise de I.P.J. Ilfov - Serviciul Management Resurse Umane, precum și I.P.J.

Arad - Serviciul Management Resurse Umane a rezultat că scms. S.A., M.C.I.,

agent de poliție C.F., comisar șef de poliție D.M., precum și inspector

principal G.A.C. fac parte din structurile poliției judiciare. în noaptea de

12/ 13 ianuarie 2009 a fost organizată o acțiune pentru depistarea unui grup

format din 9 persoane care se deplasau din Spania spre România cu trei

autovehicule de teren marca B. și H.C., dintre care unul era sustras din

Spania, existând indicii că aceste persoane aveau asupra lor bunuri sustrase și

intenționau să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac

județul Arad. S-a organizat un filtru în zona hipermarketului C. din orașul

Arad, după ce s-a stabilit că cele trei autoturisme au pătruns pe teritoriul

României.

Conducătorul

autovehiculului marca B. nu a oprit la semnalele regulamentare ale primului

echipaj de poliție, fiind necesară executarea a două focuri de armă și blocarea

traficului rutier pentru oprirea autoturismului. Cu ocazia indisponibilizării

autoturismului marca B. conducătorul auto a încercat să fugă, iar ceilalți

ocupanți au refuzat să coboare din autoturism fiind necesară imobilizarea

acestora prin încătușare în poziția culcat. Ulterior, ocupanții autoturismului

au fost conduși la sediul I.P.J. Arad unde s-a procedat la identificarea

acestora, precum și la percheziționarea autoturismelor, întocmindu-se în acest

sens un proces verbal de depistare. Ocupanții autoturismului marca B. au fost

identificați în persoana numiților C.D., C.A., C.C., C.F. și S.I.A. Ulterior,

persoanele menționate, împreună cu autoturismele depistate, au fost deplasate

la sediul I.P.J. Ilfov.

Autoturismul

marca H.C. a fost oprit regulamentar la intrarea în orașul Chitila de un

echipaj de poliție format din comisar șef de poliție D.M., sinsp. B.A. din

cadrul I.P.J. Ilfov, precum și agent R.I. din cadrul I.P.J. Ilfov. Autoturismul

a fost deplasat la sediul I.P.J. Ilfov de lucrătorii de poliție, iar ocupanții

autoturismului au fost identificați în persoana numiților D.W., C.Ș., Ș.C.L., C.I.

La sediul I.J.P.

Ilfov au fost percheziționate autoturismele și au fost inventariate bunurile

descoperite în aceste autoturisme, întocmindu-se procese verbale în acest sens.

Prin

rezoluția din data de 13 ianuarie 2009, ora 07:00 inspector principal G.C. a

dispus începerea urmăririi penale față de numiții C.F., C.D., S.I.A, Ș.C.L., C.C.,

C.A.D.W., C.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă

continuată, respectiv complicitate la furt calificat în formă continuată,

reținându-se că „în noaptea de 28/ 29 noiembrie 2008 numiții C.C. și C.A.,

ajutați de C.F. și C.D. au sustras mărfuri în valoare de aproximativ 100.000

lei din patrimoniul SC S.R. SRL și SC L. SRL, iar în noaptea de 07/08 ianuarie 2009

numiții C.C., C.A., S.I.A., Ș.C.L., ajutați de C.F., C.D., D.W., C.A.C. au

sustras un autoturism marca B. de pe teritoriul Spaniei, precum și mai multe

bunuri din locuința numitului J.A.M.G.".

Ulterior, s-a

dispus reținerea numiților C.D., C.A., C.C., D.W., S.I.A. pe timp de 24 de ore

începând cu data de 13 ianuarie 2009, ora 07:00.

Prin

ordonanța nr. 6186/P/2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale față de susnumiți, iar Judecătoria Buftea,

prin încheierea nr. 2 din data de 14 ianuarie 2009, a dispus arestarea

preventivă a numiților C.F., C.D., S.I.A., C.A. și D.W. pe o durată de 28 de

zile fiind emise mandate de arestare preventivă în cauză.

În urma

plângerilor penale formulate, persoanele menționate au fost examinate medico -

legal, la dosarul cauzei fiind atașate certificate medico-legale, precum și

fișele întocmite cu ocazia examinării medicale a acestora la data introducerii

în arestul Secției 5 Poliție, precum și la Spitalul județean din Arad.

Astfel, din

certificatul medico-legal din 05 februarie 2009 a rezultat că numita C.D. „a

prezentat acuze subiective survenite în urma unui traumatism prin lovire cu

corp dur la data de 12 ianuarie 2009 și nu a necesitat zile de îngrijiri

medicale".

Din

certificatul medico - legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.F. „nu

a prezentat leziuni traumatice obiective consecutive agresiunii afirmativ din

data de 12 ianuarie 2009. A prezentat leziuni dentare a căror dată de producere

nu poate fi precizată".

Din

certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul D.W. a

prezentat „o leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur,

posibil la data de 12/ 13 ianuarie 2009 și nu a necesitat zile de îngrijiri

medicale".

Din

certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.C. a

prezentat la data examinării leziuni cicatriciale post traumatice de vârste

diferite a căror dată de producere nu poate fi precizată, iar leziunile cicatriciale

cu aspect mai recent (la nivelul buzei inferioare și gambei drepte pot avea o

vechime de 2- 4 săptămâni și au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure.

De asemenea,

s-a stabilit că pentru vindecare aceste leziuni traumatice au necesitat 4-5

zile de îngrijiri medicale.

Din

certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.A. a

prezentat o leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur la

data de 12 ianuarie 2009 și a necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri

medicale.

Din

certificatul medico-legal din 03 februarie 2009 a rezultat că la data

examinării numitul S.I.A. nu prezintă leziuni traumatice pe corp si nu acuză

simptomatologie subiectivă dureroasă.

Persoanele

vătămate au fost audiate de organele de poliție, iar la data de 03 februarie 2010

au fost reaudiate de procuror.

Deși legal

citat, numitul S.I. nu s-a prezentat în vederea audierii de către procuror.

Din

declarațiile acestora a rezultat că pe parcursul cercetărilor la sediul I.P.J.

Ilfov au fost lovite cu bestialitate de inspector principal G.C., de comisar

șef D.G., de agent V.V., precum și de agent P.I., agent șef M.C. și agent Ț.N. din

cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Ilfov. De asemenea, persoanele vătămate au mai arătat

că au fost amenințate în scopul de a da declarații, că li s-au adresat expresii

jignitoare și obscene, că nu li s-a oferit apă și mâncare pe parcursul

audierilor.

S-au efectuat

recunoașteri de pe planșe foto în scopul identificării lucrătorilor de poliție

care au folosit violențe asupra persoanelor vătămate. Cu ocazia efectuării

recunoașterilor de pe planșă foto, persoanele vătămate C.D., C.A., C.C., C.F.,

S.I.A., D.W. i-au recunoscut pe insp. G.C., comisar șef D.M., agent V.V., agent

șef adjunct D.V. Lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Arad nu au fost

recunoscuți de pe planșe foto de către persoanele vătămate.

În cauză s-a

dispus audierea avocaților care au asigurat apărarea din oficiu a persoanelor

vătămate pe parcursul audierilor din sediul I.P.J. Ilfov. Astfel, din declarațiile

numiților D.O.C., S.M., G.F., P.E. a rezultat că persoanele pe care le-au

asistat nu prezentau urme de violențe, nu au fost lovite și amenințate pe

parcursul audierilor care au avut loc la sediul I.P.J. Ilfov.

Din

declarația numitei M.M.F. care a asigurat asistența juridică a persoanei

vătămate S.I.A. a rezultat că acesta prezenta urme de lovituri, însă la

întrebările adresate de aceasta, cât și de procurorul de caz M.F. a răspuns „că

a căzut și s-a lovit". Ulterior, la sediul Judecătoriei Buftea a declarat

că a fost lovit de inspector de poliție G.C.

În cauză au

fost audiați de procuror lucrătorii de poliție G.C., D.M., B.A., D.V., V.V., l.C.,

precum și agenții din cadrul D.P.I.R - I.P.J. Ilfov P.I., Ț.N., M.C., R.I., B.M.

și C.R.V. care au arătat că pe parcursul acțiunilor desfășurate în luna

ianuarie 2009 nu s-au exercitat violențe asupra persoanelor cercetate pe

parcursul audierilor, nu au fost jignite, nu au fost amenințate sau intimidate

în scopul de a da declarații în cauză, le-au fost respectate drepturile

procesuale și li s-a oferit apă și mâncare.

S-a constatat

că în sarcina lucrătorilor de poliție G.C.D.M., V.V., D.V. și a agenților

D.P.I.R. M.C., Ț.N., P.I. nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 267 și 267

1

C. proc. pen., deoarece declarațiile persoanelor

vătămate nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză, nerezultând

indicii temeinice și concludente cu privire la exercitarea de către persoanele

mai sus menționate de acte specifice elementului material al acestor

infracțiuni.

Cu privire la

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. constând în

imobilizarea prin încătușare a numiților C.D., C.A., C.F., C.F. și S.I.A., s-a

constatat că potrivit disp. art. 56 din Legea nr. 360/2002 este absolvit de

orice răspundere polițistul care prin exercitarea, în limitele legii, a

atribuțiilor de serviciu a cauzat suferințe sau vătămări unei persoane ori a

adus prejudicii patrimoniului acestora.

În cauză,

intervenția în forță a lucrătorilor de poliție a fost una legală, reprezentând

chiar o obligație pozitivă a acestor organe având în vedere că persoanele în

cauză au forțat filtrul organizat și nu au oprit la semnalele regulamentare.

Respectându-se dispozițiile art. 34 din Legea nr. 218/2002 potrivit cărora organele

de poliție pot folosi mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau

nu produc o vătămare corporală gravă în situația în care persoanele împotriva

cărora sunt folosite se opun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor

legale ale polițistului, numai dacă există o temere legitimă că prin acțiunile

lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viața polițistului, aspecte

care au rezultat în speța de față.

În ceea ce

privește proporționalitatea forței folosite în raport cu valoarea socială

apărată, s-a constatat că aceasta s-a păstrat în limite normale, singurele

vătămări dovedite fiind cele cauzate numiților C.C., C.A. și D.W., leziunile

constatate fiind minore. Celelalte leziuni constatate prin certificatele

medico-legale a rezultat că au fost produse anterior imobilizării din noaptea

de 12/13 ianuarie 2009.

Față de

lucrătorii de poliție G.C., D.M., V.V., R.V. și față de agenții D.P.I.R. M.C.,

Ț.N., P.I. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 250 alin. (3) C. proc. pen., deoarece beneficiază de

cauza de nepedepsire prevăzută de art. 56 din Legea nr. 360/2002.

Cu privire la

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (1), (2) C. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de G.C., D.M., V.V. și R.V., deoarece nu au

rezultat indicii temeinice și concludente cu privire la săvârșirea acestor

infracțiuni.

Cu privire la

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 266 alin. (2) C. pen. de către insp. G.C.

și D.M. s-a constatat că declarațiile persoanelor vătămate, precum și ale

numitei C.Ș. nu s-au coroborat cu probatoriul administrat în cauză, nerezultând

indicii temeinice și concludente că aceștia au exercitat violențe și amenințări

față de persoanele vătămate cu prilejul audierii acestora.

Sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. de către inspector

de poliție G.C. care a dispus reținerea persoanelor vătămate începând cu data

de 13 ianuarie 2009, ora 7, s-au constatat următoarele:

Reținerea

unei persoane înseamnă a lua față de aceea persoană măsura preventivă a

reținerii în alt mod decât cel prevăzut în dispozițiile legale.

Conform art. 143

C. proc. pen. măsura reținerii se ia față de învinuit sau inculpat după

ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă există unul din cazurile

prevăzute de art. 148 C. proc. pen., precum și în caz de infracțiune flagrantă.

Din actele dosarului a rezultat că persoanelor vătămate le-au fost respectate

aceste drepturi procesuale.

Potrivit art.

31 lit. b) din Legea nr. 218/2002 polițistul are "obligația să conducă la

sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața

persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele

suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi

stabilită în condițiile legii; în cazurile nerespectării dispozițiilor date de

polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța; verificarea situației

acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se

realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă.

În cauză s-a

dispus reținerea ca măsură preventivă a persoanelor vătămate după ce s-a

stabilit identitatea acestora, activitate care s-a realizat la sediul I.P.J.

Ilfov.

Conform art. 149

1

alin. (1)

1

C. proc. pen., arestarea inculpatului nu poate fi dispusă

decât pentru zilele care au rămas din scăderea din 30 de zile a perioadei în

care acesta a fost anterior reținut sau arestat. Din actele dosarului a

rezultat că mandatele de arestare preventivă emise de Judecătoria Buftea au

fost pentru o perioadă de 28 zile, astfel încât s-a apreciat că nu s-a adus

nici o vătămare acestora și nu au fost încălcate atributele fundamentale ale

persoanei, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspector

principal G.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 266 alin. (1)

C. pen., deoarece s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii în raport de latura subiectivă, lucrătorul de poliție având

convingerea că a acționat conform dispozițiilor legale. Pentru aceleași

considerente s-a dispus neînceperea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.

Cu privire la

susținerile numitei C.D., s-a constatat că aspectele menționate de aceasta

referitoare la percheziția desfășurată în locuința sa în data de 03 decembrie 2008

au făcut obiectul Dosarului înregistrat sub nr. 39/P/2009 pe rolul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, dosar care a fost soluționat prin

rezoluția cu același număr din data de 22 ianuarie 2010. Prin urmare, cu

privire la aceste aspecte nu s-a impus adoptarea unei soluții în cauză. Numita

C.D. a mai arătat în cuprinsul acestei plângeri că fiica sa C.Ș. a fost

sechestrată la sediul I.P.J. Ilfov, deși era minoră. Din actele dosarului a

rezultat că față de numita C.Ș. nu s-a luat măsura preventivă a reținerii,

aceasta fiind condusă la sediul I.P.J. Ilfov de către comisar șef D.M.,

ulterior depistării în vederea stabilirii identității acesteia. Prin urmare, în

cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisar șef D.M. pentru

săvârșirea infr. prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., deoarece nu sunt

întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni în raport de latura

subiectivă. Cu privire la comportamentul acestuia în raport de minoră, nu s-a

putut reține că aspectele invocate au fost dovedite, dispunându-se neînceperea

urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) C. pen.

Cum din

conținutul actelor premergătoare a rezultat că lucrătorii de poliție din cadrul

I.P.J. Arad S.A., C.F. și M.C. nu i-au lovit și nu le-au adresat expresii

jignitoare persoanelor vătămate cu ocazia depistării pe raza municipiului Arad,

în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub aspectul

săvârșirii infracțiunii, prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., deoarece

există un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv

cel prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârșită de

aceștia.

formulată de petenți împotriva acestei rezoluții, în temeiul art. 278 C. proc.

pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția din 30 aprilie 2010 a

Procurorului General dispusă în Dosarul nr. 737/ll-2/2010, constatându-se

legalitatea și temeinicia rezoluției din 18 martie 2010, reținându-se că

susținerile petenților din plângerea formulată au un caracter de generalitate,

nu se referă la fapte concrete care să poată fi analizate în contextul

verificărilor efectuate în cadrul actelor premergătoare.

Prin

rezoluția atacată s-a examinat fiecare capăt al plângerii petenților, cu

privire la modul de desfășurare a cercetărilor la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Buftea.

plângerea înregistrată la instanța Curții de Apel București, secția l-a penală la

data de 18 mai 2010, petenții C.F., C.D., C.A., C.C. și D.W. au solicitat

desființarea rezoluției din 18 martie 2010 dispusă în Dosarul nr. 68/P/2009 de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 30 aprilie 2010

dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în Dosarul nr. 737/11-2/2010.

În motivarea

plângerii s-a susținut că la dispunerea celor două rezoluții nu s-au avut în

vedere dovezile depuse la dosar și prin care s-a probat că petenții au fost

reținuți la 11 ianuarie 2009 și au fost supuși unui tratament abuziv de către

intimați (ca lucrători de poliție), le-au fost aplicate tratamente degradante,

atât la sediul Poliției municipiului Arad cât și pe durata deplasării la

București. Deși petenții nu au avut un comportament violent, lucrătorii de

poliție s-au purtat agresiv, i-au lovit, aceste fapte rezultând din actele

dosarului.

În susținerea

plângerii s-a invocat atât comiterea de către intimați a infracțiunilor prev.

de art. 247 C. pen., art. 250 C. pen., art. 267 C. pen., art. 267

1

alin.

(1)

2

C. pen., art. 268 C. pen., art. 43 lit. c) și din Legea nr. 360/2002,

cât și încălcarea art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

S-a

solicitat, ca în urma desființării actelor procurorului, cauza să fie trimisă

la parchet pentru a fi începută urmărirea penală față de intimați cu privire la

comiterea infracțiunilor reclamate. Nu s-a solicitat administrarea probei cu

înscrisuri noi potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 269/ F din 13 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția l-a penală,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentii C.F., C.D., C.A., C.C. și D.W. împotriva

rezoluției din 18 martie 2010 dispusă în Dosarul nr. 68/P/2009 de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 30 aprilie 2010 dispusă

în Dosarul nr. 737/l 1-2/2010 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

S-au menținut

rezoluțiile atacate.

A obligat

petentii la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond, în urma examinării actelor și lucrărilor

potrivit art. 278 alin. (7) C. proc. pen., a reținut că cele două rezoluții

sunt legale și temeinice și, în mod corect, s-a dispus măsura de neîncepere a urmăririi

penale față de intimați pentru infracțiunile reclamate de petenți.

În cauză, nu

doar că s-a efectuat o cercetare efectivă a fiecărei fapte reclamate de petenți

și asupra fiecărui intimat (lucrător de poliție reclamat), dar au fost audiați

atât petentii, cât și intimații, avocații desemnați din oficiu pentru petenți -

la momentul reținerii, au fost supuși petentii examinării medico-legale cu

privire la leziunile pretins suferite urmare agresiunilor exercitate de

lucrătorii de poliție, au fost făcute recunoașteri de pe planșele foto de către

petenți pentru identificarea celor care au exercitat violențe asupra lor, toate

aceste dovezi conducând - fie la constatarea inexistenței unora dintre faptele

reclamate, fie a necomiterii lor de către unii dintre intimați reclamați, fie,

în cazul unora dintre pretinsele fapte reclamate, sunt incidente art. 56 din

Legea nr. 360/2002.

S-a constatat

că petentii nu au fost supuși nici relelor tratamente și nici torturii, nici cu

prilejul reținerii în municipiul Arad și nici în timpul deplasării lor, de

către lucrătorii de poliție la I.P.J. Ilfov.

Petentii au

dat declarații în prezența unor avocați din oficiu care au fost audiați de

procuror, aceștia neconfirmând exercitarea de violențe, agresiuni ori rele

tratamente asupra petenților, mai mult au declarat că nici petentii nu li s-au

plâns de exercitarea unor violențe; or, avocatul era prima persoană căruia

petentii aveau posibilitatea de a le comunica cele întâmplate, tocmai că acesta

îi apăra interesele și drepturile procesuale.

Invocându-se

relele tratamente, acțiunile degradante suferite de petenți și prin prisma

jurisprudenței C.E.D.O., cu referire la art. 3, Curtea a constatat că prin

chiar jurisprudența invocată s-a statuat că aprecierea gravității relelor

tratamente se face ținând cont de un ansamblu de împrejurări specifice speței

(durata tratamentului sau efectele sale psihice ori psihologice și, în unele

cazuri, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei). Totodată, s-a

statuat că atunci când o persoană este lipsită de libertate, numai folosirea

forței fizice, în condițiile în care aceasta nu este determinată de

comportamentul persoanei, aduce atingere demnității umane și constituie, în

principiu, o încălcare a dreptului garantat de a nu fi suspus relelor

tratamente (hotărârea din 12 octombrie 2004, cauza Bursuc împotriva României).

Or, în speță, s-a stabilit în mod corect că vătămările suferite de petenți prin

acțiunea lucrătorilor de poliție pentru reținerea acestora sunt inerente

procesului de imobilizare care s-a dovedit absolut necesar, în condițiile în

care lucrătorii de poliție au acționat în limitele legii (și s-a dovedit în

cauză aceasta), iar petentii au refuzat să se supună solicitărilor legale ale

polițiștilor, așa încât nu poate fi vorba de supunerea petenților la rele

tratamente.

În legătură

cu reținerea preventivă a petenților (ca inculpați în cauza în care au fost

cercetați) s-a constatat că la momentul respectiv măsura a fost dispusă legal,

cu respectarea art. 143, art. 148 C. proc. pen., cu respectarea art. 31 lit. b)

din Legea 218/2002, ulterior instanța dispunând arestarea preventivă, astfel

că, deși ulterior s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, în sarcina

intimatului G.C. nu s-a putut reține vreun indiciu de comitere a infracțiunii

prev. de art. 266 C. pen.

Nu s-a

dovedit nici că petenților li s-au adresat jigniri, amenințări, refuz de

alimente ori s-au exercitat/exprimat acte circumscrise unei situații degradante

în care ar fi fost puși de lucrătorii de poliție, așa încât nu s-au dovedit ca

vreuna dintre faptele reclamate poate fi reținută în sarcina intimaților.

Petenta C.D.,

deși în plângerea depusă în scris a făcut referire și la modul abuziv în care

s-a efectuat percheziția domiciliară din 4 decembrie 2008, aceasta a făcut

obiectul Dosarului cu nr. 39/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, dispunându-se o măsură prin rezoluția din 22 ianuarie 2010, așa

încât acest aspect nu mai poate face obiectul cenzurii instanței.

B. Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petentii C.F., C.D., C.A.,

C.C. și D.W.

În susținerea

recursurilor, petenții prin apărător ales, au solicitat în esență, desființarea

rezoluției, casarea sentinței recurate și obligarea parchetului să continue

cercetările față de intimați cu referire la infracțiunile pentru care au

formulat plângerea inițială.

Examinând

sentința recurată în raport de recursurile declarate de petiționari și de

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate.

Astfel, Înalta

Curte, fără a relua situația de fapt expusă anterior, constată că aceasta a

fost corect reținută de procuror și prima instanță, care au analizat fiecare

faptă prin prisma infracțiunilor reclamate, concluzionând fundamentat, pe baza

probelor administrate în cauză, că intimații au acționat în limite legale la

identificarea, imobilizarea și conducerea petenților la sediul organului de

poliție și, chiar dacă unii dintre petenți au prezentat leziuni traumatice,

acestea sunt consecința opunerii de rezistență la acțiunea legală de

imobilizare. Pe de altă parte, referitor la petenții C.F. și C.C., chiar dacă

au prezentat anumite leziuni, s-a stabilit prin actele medico-legale că acestea

au fost produse anterior datei de 12 ianuarie 2009, așa încât, deși au fost

reclamate acțiuni de violență exercitate de polițiști, nu s-a putut constata

nici măcar o acțiune de vătămare în data de 12/13 ianuarie 2009.

De asemenea,

în mod corect instanța de fond a constatat că, prin chiar jurisprudența C.E.D.O.

invocată, s-a statuat că aprecierea gravității relelor tratamente se face

ținând cont de un ansamblu de împrejurări specifice speței (durata tratamentului

sau efectele sale psihice ori psihologice și, în unele cazuri, de sexul, vârsta

și starea de sănătate a victimei), precum și că atunci când o persoană este

lipsită de libertate, numai folosirea forței fizice, în condițiile în care

aceasta nu este determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere

demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat

de a nu fi suspus relelor tratamente. în speță, vătămările suferite de petenți

prin acțiunea lucrătorilor de poliție pentru reținerea acestora sunt inerente

procesului de imobilizare care s-a dovedit absolut necesar, în condițiile în

care lucrătorii de poliție au acționat în limitele legii iar petenții au

refuzat să se supună solicitărilor legale ale polițiștilor, așa încât nu poate

fi vorba de supunerea la rele tratamente.

Pe de altă

parte, este corectă și constatarea primei instanțe în sensul că în cauză s-a

efectuat o cercetare efectivă a fiecărei fapte reclamate de petenți și asupra

fiecărui intimat (lucrător de poliție reclamat), fiind audiați atât petenții,

cât și intimații, precum și avocații desemnați din oficiu pentru petenți, iar

la momentul reținerii petenții au fost supuși examinării medico-legale cu

privire la leziunile pretins suferite urmare agresiunilor exercitate de

lucrătorii de poliție; totodată, au fost efectuate recunoașteri de pe planșele

foto de către petenți pentru identificarea celor care au exercitat violențe

asupra lor.

Fată de

aceste considerente, instanța de recurs constată că, în mod corect, prima

instanță a reținut că nu s-a dovedit că petenților li s-au adresat jigniri,

amenințări, refuz de alimente ori s-au exercitat/exprimat acte circumscrise

unei situații degradante în care ar fi fost puși de lucrătorii de poliție,

astfel că nici una dintre faptele reclamate nu poate fi reținută în sarcina

intimaților.

Neexistând

niciun motiv de casare a sentinței recurate, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile petenților C.F.,

C.D., C.A., C.C. și D.W., ca nefondate.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata

sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii C.F., C.D., C.A., C.C. și D.W.

împotriva sentinței penale nr. 269/ F din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția l-a penală.

Obligă

recurenții petiționari la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.