ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 155/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 18 martie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de lucrătorii de poliție (intimați în cauză) G.C., D.M., V.V., D.V., M.C., T.N., P.I., sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 267, art. 267 1 C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen.; G.C., D.M., V.V., D.V. sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.; G.C. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. și art. 189 alin. (1) C. pen.; D.M., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.; S.A., C.F., M.C.

sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. Temeiurile de drept avute în vedere de către procuror la dispunerea măsurii criticate sunt cele prev. de art. 10 lit. a), c), d) și i) C. proc. pen. Prin rezoluția din 18 martie 2010, s-a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în seara de 12/13 ianuarie 2009 la intrarea în municipiul Arad, în zona complexului A. a fost organizată de către lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov - Serviciul de Investigații Criminale o acțiune de depistare a unor persoane suspecte de sustragere de bunuri și autoturisme de pe teritoriul Spaniei, acțiune organizată cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad și Inspectoratului Județean al Politiei de Frontieră Arad.

Din cadrul I.P.C.J. Ilfov - Serviciul de Investigații Criminale au participat inspector principal G.C., subinspector l.C., agent șef principal D.V., agent V.V., iar din cadrul I.P.J. Arad subcomisar de poliție S.A.L., inspector principal de poliție M.C.I., agent de poliție C.F.l., precum și comisar D.A. și inspector G.V. din cadrul I.J.P.F. Arad. De asemenea, din cadrul Detașamentului de Intervenție Rapidă Arad a participat agent șef adjunct S.F., agent șef adjunct V.G., agent șef adjunct L.L., agent M.D., iar din cadrul Detașamentului de Intervenție Rapidă Ilfov agent șef P.I., agent șef Marușca Cornel și agent Ț.N. Din adresele emise de I.P.J. Ilfov - Serviciul Management Resurse Umane, precum și I.P.J.

Arad - Serviciul Management Resurse Umane a rezultat că scms. S.A., M.C.I., agent de poliție C.F., comisar șef de poliție D.M., precum și inspector principal G.A.C. fac parte din structurile poliției judiciare. în noaptea de 12/ 13 ianuarie 2009 a fost organizată o acțiune pentru depistarea unui grup format din 9 persoane care se deplasau din Spania spre România cu trei autovehicule de teren marca B. și H.C., dintre care unul era sustras din Spania, existând indicii că aceste persoane aveau asupra lor bunuri sustrase și intenționau să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac județul Arad. S-a organizat un filtru în zona hipermarketului C. din orașul Arad, după ce s-a stabilit că cele trei autoturisme au pătruns pe teritoriul României.

Conducătorul autovehiculului marca B. nu a oprit la semnalele regulamentare ale primului echipaj de poliție, fiind necesară executarea a două focuri de armă și blocarea traficului rutier pentru oprirea autoturismului. Cu ocazia indisponibilizării autoturismului marca B. conducătorul auto a încercat să fugă, iar ceilalți ocupanți au refuzat să coboare din autoturism fiind necesară imobilizarea acestora prin încătușare în poziția culcat. Ulterior, ocupanții autoturismului au fost conduși la sediul I.P.J. Arad unde s-a procedat la identificarea acestora, precum și la percheziționarea autoturismelor, întocmindu-se în acest sens un proces verbal de depistare. Ocupanții autoturismului marca B. au fost identificați în persoana numiților C.D., C.A., C.C., C.F.

și S.I.A. Ulterior, persoanele menționate, împreună cu autoturismele depistate, au fost deplasate la sediul I.P.J. Ilfov. Autoturismul marca H.C. a fost oprit regulamentar la intrarea în orașul Chitila de un echipaj de poliție format din comisar șef de poliție D.M., sinsp. B.A. din cadrul I.P.J. Ilfov, precum și agent R.I. din cadrul I.P.J. Ilfov. Autoturismul a fost deplasat la sediul I.P.J. Ilfov de lucrătorii de poliție, iar ocupanții autoturismului au fost identificați în persoana numiților D.W., C.Ș., Ș.C.L., C.I. La sediul I.J.P. Ilfov au fost percheziționate autoturismele și au fost inventariate bunurile descoperite în aceste autoturisme, întocmindu-se procese verbale în acest sens. Prin rezoluția din data de 13 ianuarie 2009, ora 07:00 inspector principal G.C.

a dispus începerea urmăririi penale față de numiții C.F., C.D., S.I.A, Ș.C.L., C.C., C.A.D.W., C.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, respectiv complicitate la furt calificat în formă continuată, reținându-se că „în noaptea de 28/ 29 noiembrie 2008 numiții C.C. și C.A., ajutați de C.F. și C.D. au sustras mărfuri în valoare de aproximativ 100.000 lei din patrimoniul SC S.R. SRL și SC L. SRL, iar în noaptea de 07/08 ianuarie 2009 numiții C.C., C.A., S.I.A., Ș.C.L., ajutați de C.F., C.D., D.W., C.A.C. au sustras un autoturism marca B. de pe teritoriul Spaniei, precum și mai multe bunuri din locuința numitului J.A.M.G.". Ulterior, s-a dispus reținerea numiților C.D., C.A., C.C., D.W., S.I.A.

pe timp de 24 de ore începând cu data de 13 ianuarie 2009, ora 07:00. Prin ordonanța nr. 6186/P/2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de susnumiți, iar Judecătoria Buftea, prin încheierea nr. 2 din data de 14 ianuarie 2009, a dispus arestarea preventivă a numiților C.F., C.D., S.I.A., C.A. și D.W. pe o durată de 28 de zile fiind emise mandate de arestare preventivă în cauză. În urma plângerilor penale formulate, persoanele menționate au fost examinate medico - legal, la dosarul cauzei fiind atașate certificate medico-legale, precum și fișele întocmite cu ocazia examinării medicale a acestora la data introducerii în arestul Secției 5 Poliție, precum și la Spitalul județean din Arad.

Astfel, din certificatul medico-legal din 05 februarie 2009 a rezultat că numita C.D. „a prezentat acuze subiective survenite în urma unui traumatism prin lovire cu corp dur la data de 12 ianuarie 2009 și nu a necesitat zile de îngrijiri medicale". Din certificatul medico - legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.F. „nu a prezentat leziuni traumatice obiective consecutive agresiunii afirmativ din data de 12 ianuarie 2009. A prezentat leziuni dentare a căror dată de producere nu poate fi precizată". Din certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul D.W. a prezentat „o leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur, posibil la data de 12/ 13 ianuarie 2009 și nu a necesitat zile de îngrijiri medicale". Din certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.C.

a prezentat la data examinării leziuni cicatriciale post traumatice de vârste diferite a căror dată de producere nu poate fi precizată, iar leziunile cicatriciale cu aspect mai recent (la nivelul buzei inferioare și gambei drepte pot avea o vechime de 2- 4 săptămâni și au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure. De asemenea, s-a stabilit că pentru vindecare aceste leziuni traumatice au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale. Din certificatul medico-legal din 12 februarie 2009 a rezultat că numitul C.A. a prezentat o leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur la data de 12 ianuarie 2009 și a necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale. Din certificatul medico-legal din 03 februarie 2009 a rezultat că la data examinării numitul S.I.A.

nu prezintă leziuni traumatice pe corp si nu acuză simptomatologie subiectivă dureroasă. Persoanele vătămate au fost audiate de organele de poliție, iar la data de 03 februarie 2010 au fost reaudiate de procuror. Deși legal citat, numitul S.I. nu s-a prezentat în vederea audierii de către procuror. Din declarațiile acestora a rezultat că pe parcursul cercetărilor la sediul I.P.J. Ilfov au fost lovite cu bestialitate de inspector principal G.C., de comisar șef D.G., de agent V.V., precum și de agent P.I., agent șef M.C. și agent Ț.N. din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Ilfov. De asemenea, persoanele vătămate au mai arătat că au fost amenințate în scopul de a da declarații, că li s-au adresat expresii jignitoare și obscene, că nu li s-a oferit apă și mâncare pe parcursul audierilor.

S-au efectuat recunoașteri de pe planșe foto în scopul identificării lucrătorilor de poliție care au folosit violențe asupra persoanelor vătămate. Cu ocazia efectuării recunoașterilor de pe planșă foto, persoanele vătămate C.D., C.A., C.C., C.F., S.I.A., D.W. i-au recunoscut pe insp. G.C., comisar șef D.M., agent V.V., agent șef adjunct D.V. Lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Arad nu au fost recunoscuți de pe planșe foto de către persoanele vătămate. În cauză s-a dispus audierea avocaților care au asigurat apărarea din oficiu a persoanelor vătămate pe parcursul audierilor din sediul I.P.J. Ilfov. Astfel, din declarațiile numiților D.O.C., S.M., G.F., P.E. a rezultat că persoanele pe care le-au asistat nu prezentau urme de violențe, nu au fost lovite și amenințate pe parcursul audierilor care au avut loc la sediul I.P.J.

Ilfov. Din declarația numitei M.M.F. care a asigurat asistența juridică a persoanei vătămate S.I.A. a rezultat că acesta prezenta urme de lovituri, însă la întrebările adresate de aceasta, cât și de procurorul de caz M.F. a răspuns „că a căzut și s-a lovit". Ulterior, la sediul Judecătoriei Buftea a declarat că a fost lovit de inspector de poliție G.C. În cauză au fost audiați de procuror lucrătorii de poliție G.C., D.M., B.A., D.V., V.V., l.C., precum și agenții din cadrul D.P.I.R - I.P.J. Ilfov P.I., Ț.N., M.C., R.I., B.M. și C.R.V. care au arătat că pe parcursul acțiunilor desfășurate în luna ianuarie 2009 nu s-au exercitat violențe asupra persoanelor cercetate pe parcursul audierilor, nu au fost jignite, nu au fost amenințate sau intimidate în scopul de a da declarații în cauză, le-au fost respectate drepturile procesuale și li s-a oferit apă și mâncare.

S-a constatat că în sarcina lucrătorilor de poliție G.C.D.M., V.V., D.V. și a agenților D.P.I.R. M.C., Ț.N., P.I. nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 267 și 267 1 C. proc. pen., deoarece declarațiile persoanelor vătămate nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză, nerezultând indicii temeinice și concludente cu privire la exercitarea de către persoanele mai sus menționate de acte specifice elementului material al acestor infracțiuni. Cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. constând în imobilizarea prin încătușare a numiților C.D., C.A., C.F., C.F. și S.I.A., s-a constatat că potrivit disp. art. 56 din Legea nr. 360/2002 este absolvit de orice răspundere polițistul care prin exercitarea, în limitele legii, a atribuțiilor de serviciu a cauzat suferințe sau vătămări unei persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora.

În cauză, intervenția în forță a lucrătorilor de poliție a fost una legală, reprezentând chiar o obligație pozitivă a acestor organe având în vedere că persoanele în cauză au forțat filtrul organizat și nu au oprit la semnalele regulamentare. Respectându-se dispozițiile art. 34 din Legea nr. 218/2002 potrivit cărora organele de poliție pot folosi mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă în situația în care persoanele împotriva cărora sunt folosite se opun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale polițistului, numai dacă există o temere legitimă că prin acțiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viața polițistului, aspecte care au rezultat în speța de față.

În ceea ce privește proporționalitatea forței folosite în raport cu valoarea socială apărată, s-a constatat că aceasta s-a păstrat în limite normale, singurele vătămări dovedite fiind cele cauzate numiților C.C., C.A. și D.W., leziunile constatate fiind minore. Celelalte leziuni constatate prin certificatele medico-legale a rezultat că au fost produse anterior imobilizării din noaptea de 12/13 ianuarie 2009. Față de lucrătorii de poliție G.C., D.M., V.V., R.V. și față de agenții D.P.I.R. M.C., Ț.N., P.I. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 250 alin. (3) C. proc. pen., deoarece beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 56 din Legea nr. 360/2002.

Cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (1), (2) C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.C., D.M., V.V. și R.V., deoarece nu au rezultat indicii temeinice și concludente cu privire la săvârșirea acestor infracțiuni. Cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 266 alin. (2) C. pen. de către insp. G.C. și D.M. s-a constatat că declarațiile persoanelor vătămate, precum și ale numitei C.Ș. nu s-au coroborat cu probatoriul administrat în cauză, nerezultând indicii temeinice și concludente că aceștia au exercitat violențe și amenințări față de persoanele vătămate cu prilejul audierii acestora. Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen.

de către inspector de poliție G.C. care a dispus reținerea persoanelor vătămate începând cu data de 13 ianuarie 2009, ora 7, s-au constatat următoarele: Reținerea unei persoane înseamnă a lua față de aceea persoană măsura preventivă a reținerii în alt mod decât cel prevăzut în dispozițiile legale. Conform art. 143 C. proc. pen. măsura reținerii se ia față de învinuit sau inculpat după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă există unul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., precum și în caz de infracțiune flagrantă. Din actele dosarului a rezultat că persoanelor vătămate le-au fost respectate aceste drepturi procesuale.

Potrivit art. 31 lit. b) din Legea nr. 218/2002 polițistul are "obligația să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii; în cazurile nerespectării dispozițiilor date de polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța; verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă. În cauză s-a dispus reținerea ca măsură preventivă a persoanelor vătămate după ce s-a stabilit identitatea acestora, activitate care s-a realizat la sediul I.P.J.

Ilfov. Conform art. 149 1 alin. (1) 1 C. proc. pen., arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas din scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reținut sau arestat. Din actele dosarului a rezultat că mandatele de arestare preventivă emise de Judecătoria Buftea au fost pentru o perioadă de 28 zile, astfel încât s-a apreciat că nu s-a adus nici o vătămare acestora și nu au fost încălcate atributele fundamentale ale persoanei, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspector principal G.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen., deoarece s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în raport de latura subiectivă, lucrătorul de poliție având convingerea că a acționat conform dispozițiilor legale.

Pentru aceleași considerente s-a dispus neînceperea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. Cu privire la susținerile numitei C.D., s-a constatat că aspectele menționate de aceasta referitoare la percheziția desfășurată în locuința sa în data de 03 decembrie 2008 au făcut obiectul Dosarului înregistrat sub nr. 39/P/2009 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dosar care a fost soluționat prin rezoluția cu același număr din data de 22 ianuarie 2010. Prin urmare, cu privire la aceste aspecte nu s-a impus adoptarea unei soluții în cauză. Numita C.D. a mai arătat în cuprinsul acestei plângeri că fiica sa C.Ș. a fost sechestrată la sediul I.P.J.

Ilfov, deși era minoră. Din actele dosarului a rezultat că față de numita C.Ș. nu s-a luat măsura preventivă a reținerii, aceasta fiind condusă la sediul I.P.J. Ilfov de către comisar șef D.M., ulterior depistării în vederea stabilirii identității acesteia. Prin urmare, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisar șef D.M. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni în raport de latura subiectivă. Cu privire la comportamentul acestuia în raport de minoră, nu s-a putut reține că aspectele invocate au fost dovedite, dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1) C. pen.

Cum din conținutul actelor premergătoare a rezultat că lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Arad S.A., C.F. și M.C. nu i-au lovit și nu le-au adresat expresii jignitoare persoanelor vătămate cu ocazia depistării pe raza municipiului Arad, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., deoarece există un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârșită de aceștia. 2. Plângerea formulată de petenți împotriva acestei rezoluții, în temeiul art. 278 C. proc. pen.

a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția din 30 aprilie 2010 a Procurorului General dispusă în Dosarul nr. 737/ll-2/2010, constatându-se legalitatea și temeinicia rezoluției din 18 martie 2010, reținându-se că susținerile petenților din plângerea formulată au un caracter de generalitate, nu se referă la fapte concrete care să poată fi analizate în contextul verificărilor efectuate în cadrul actelor premergătoare. Prin rezoluția atacată s-a examinat fiecare capăt al plângerii petenților, cu privire la modul de desfășurare a cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. 3. Prin plângerea înregistrată la instanța Curții de Apel București, secția l-a penală la data de 18 mai 2010, petenții C.F., C.D., C.A., C.C.

și D.W. au solicitat desființarea rezoluției din 18 martie 2010 dispusă în Dosarul nr. 68/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 30 aprilie 2010 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 737/11-2/2010. În motivarea plângerii s-a susținut că la dispunerea celor două rezoluții nu s-au avut în vedere dovezile depuse la dosar și prin care s-a probat că petenții au fost reținuți la 11 ianuarie 2009 și au fost supuși unui tratament abuziv de către intimați (ca lucrători de poliție), le-au fost aplicate tratamente degradante, atât la sediul Poliției municipiului Arad cât și pe durata deplasării la București.

Deși petenții nu au avut un comportament violent, lucrătorii de poliție s-au purtat agresiv, i-au lovit, aceste fapte rezultând din actele dosarului. În susținerea plângerii s-a invocat atât comiterea de către intimați a infracțiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 250 C. pen., art. 267 C. pen., art. 267 1 alin. (1) 2 C. pen., art. 268 C. pen., art. 43 lit. c) și din Legea nr. 360/2002, cât și încălcarea art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. S-a solicitat, ca în urma desființării actelor procurorului, cauza să fie trimisă la parchet pentru a fi începută urmărirea penală față de intimați cu privire la comiterea infracțiunilor reclamate.

Nu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri noi potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 269/ F din 13 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția l-a penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentii C.F., C.D., C.A., C.C. și D.W. împotriva rezoluției din 18 martie 2010 dispusă în Dosarul nr. 68/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 30 aprilie 2010 dispusă în Dosarul nr. 737/l 1-2/2010 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-au menținut rezoluțiile atacate. A obligat petentii la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, în urma examinării actelor și lucrărilor potrivit art. 278 alin. (7) C. proc. pen., a reținut că cele două rezoluții sunt legale și temeinice și, în mod corect, s-a dispus măsura de neîncepere a urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunile reclamate de petenți.

În cauză, nu doar că s-a efectuat o cercetare efectivă a fiecărei fapte reclamate de petenți și asupra fiecărui intimat (lucrător de poliție reclamat), dar au fost audiați atât petentii, cât și intimații, avocații desemnați din oficiu pentru petenți - la momentul reținerii, au fost supuși petentii examinării medico-legale cu privire la leziunile pretins suferite urmare agresiunilor exercitate de lucrătorii de poliție, au fost făcute recunoașteri de pe planșele foto de către petenți pentru identificarea celor care au exercitat violențe asupra lor, toate aceste dovezi conducând - fie la constatarea inexistenței unora dintre faptele reclamate, fie a necomiterii lor de către unii dintre intimați reclamați, fie, în cazul unora dintre pretinsele fapte reclamate, sunt incidente art. 56 din Legea nr. 360/2002.

S-a constatat că petentii nu au fost supuși nici relelor tratamente și nici torturii, nici cu prilejul reținerii în municipiul Arad și nici în timpul deplasării lor, de către lucrătorii de poliție la I.P.J. Ilfov. Petentii au dat declarații în prezența unor avocați din oficiu care au fost audiați de procuror, aceștia neconfirmând exercitarea de violențe, agresiuni ori rele tratamente asupra petenților, mai mult au declarat că nici petentii nu li s-au plâns de exercitarea unor violențe; or, avocatul era prima persoană căruia petentii aveau posibilitatea de a le comunica cele întâmplate, tocmai că acesta îi apăra interesele și drepturile procesuale.

Invocându-se relele tratamente, acțiunile degradante suferite de petenți și prin prisma jurisprudenței C.E.D.O., cu referire la art. 3, Curtea a constatat că prin chiar jurisprudența invocată s-a statuat că aprecierea gravității relelor tratamente se face ținând cont de un ansamblu de împrejurări specifice speței (durata tratamentului sau efectele sale psihice ori psihologice și, în unele cazuri, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei). Totodată, s-a statuat că atunci când o persoană este lipsită de libertate, numai folosirea forței fizice, în condițiile în care aceasta nu este determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de a nu fi suspus relelor tratamente (hotărârea din 12 octombrie 2004, cauza Bursuc împotriva României).

Or, în speță, s-a stabilit în mod corect că vătămările suferite de petenți prin acțiunea lucrătorilor de poliție pentru reținerea acestora sunt inerente procesului de imobilizare care s-a dovedit absolut necesar, în condițiile în care lucrătorii de poliție au acționat în limitele legii (și s-a dovedit în cauză aceasta), iar petentii au refuzat să se supună solicitărilor legale ale polițiștilor, așa încât nu poate fi vorba de supunerea petenților la rele tratamente. În legătură cu reținerea preventivă a petenților (ca inculpați în cauza în care au fost cercetați) s-a constatat că la momentul respectiv măsura a fost dispusă legal, cu respectarea art. 143, art. 148 C. proc. pen., cu respectarea art. 31 lit. b) din Legea 218/2002, ulterior instanța dispunând arestarea preventivă, astfel că, deși ulterior s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, în sarcina intimatului G.C.

nu s-a putut reține vreun indiciu de comitere a infracțiunii prev. de art. 266 C. pen. Nu s-a dovedit nici că petenților li s-au adresat jigniri, amenințări, refuz de alimente ori s-au exercitat/exprimat acte circumscrise unei situații degradante în care ar fi fost puși de lucrătorii de poliție, așa încât nu s-au dovedit ca vreuna dintre faptele reclamate poate fi reținută în sarcina intimaților. Petenta C.D., deși în plângerea depusă în scris a făcut referire și la modul abuziv în care s-a efectuat percheziția domiciliară din 4 decembrie 2008, aceasta a făcut obiectul Dosarului cu nr. 39/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dispunându-se o măsură prin rezoluția din 22 ianuarie 2010, așa încât acest aspect nu mai poate face obiectul cenzurii instanței.

B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petentii C.F., C.D., C.A., C.C. și D.W. În susținerea recursurilor, petenții prin apărător ales, au solicitat în esență, desființarea rezoluției, casarea sentinței recurate și obligarea parchetului să continue cercetările față de intimați cu referire la infracțiunile pentru care au formulat plângerea inițială. Examinând sentința recurată în raport de recursurile declarate de petiționari și de dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Astfel, Înalta Curte, fără a relua situația de fapt expusă anterior, constată că aceasta a fost corect reținută de procuror și prima instanță, care au analizat fiecare faptă prin prisma infracțiunilor reclamate, concluzionând fundamentat, pe baza probelor administrate în cauză, că intimații au acționat în limite legale la identificarea, imobilizarea și conducerea petenților la sediul organului de poliție și, chiar dacă unii dintre petenți au prezentat leziuni traumatice, acestea sunt consecința opunerii de rezistență la acțiunea legală de imobilizare. Pe de altă parte, referitor la petenții C.F.

și C.C., chiar dacă au prezentat anumite leziuni, s-a stabilit prin actele medico-legale că acestea au fost produse anterior datei de 12 ianuarie 2009, așa încât, deși au fost reclamate acțiuni de violență exercitate de polițiști, nu s-a putut constata nici măcar o acțiune de vătămare în data de 12/13 ianuarie 2009. De asemenea, în mod corect instanța de fond a constatat că, prin chiar jurisprudența C.E.D.O.

invocată, s-a statuat că aprecierea gravității relelor tratamente se face ținând cont de un ansamblu de împrejurări specifice speței (durata tratamentului sau efectele sale psihice ori psihologice și, în unele cazuri, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei), precum și că atunci când o persoană este lipsită de libertate, numai folosirea forței fizice, în condițiile în care aceasta nu este determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de a nu fi suspus relelor tratamente. în speță, vătămările suferite de petenți prin acțiunea lucrătorilor de poliție pentru reținerea acestora sunt inerente procesului de imobilizare care s-a dovedit absolut necesar, în condițiile în care lucrătorii de poliție au acționat în limitele legii iar petenții au refuzat să se supună solicitărilor legale ale polițiștilor, așa încât nu poate fi vorba de supunerea la rele tratamente.

Pe de altă parte, este corectă și constatarea primei instanțe în sensul că în cauză s-a efectuat o cercetare efectivă a fiecărei fapte reclamate de petenți și asupra fiecărui intimat (lucrător de poliție reclamat), fiind audiați atât petenții, cât și intimații, precum și avocații desemnați din oficiu pentru petenți, iar la momentul reținerii petenții au fost supuși examinării medico-legale cu privire la leziunile pretins suferite urmare agresiunilor exercitate de lucrătorii de poliție; totodată, au fost efectuate recunoașteri de pe planșele foto de către petenți pentru identificarea celor care au exercitat violențe asupra lor.

Fată de aceste considerente, instanța de recurs constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că nu s-a dovedit că petenților li s-au adresat jigniri, amenințări, refuz de alimente ori s-au exercitat/exprimat acte circumscrise unei situații degradante în care ar fi fost puși de lucrătorii de poliție, astfel că nici una dintre faptele reclamate nu poate fi reținută în sarcina intimaților. Neexistând niciun motiv de casare a sentinței recurate, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile petenților C.F., C.D., C.A., C.C. și D.W., ca nefondate. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii C.F., C.D., C.A., C.C. și D.W. împotriva sentinței penale nr. 269/ F din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.