ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 979/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.E. a

solicitat, în contradictoriu cu M.J.L.C.,

instanței

de contencios administrativ, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să

dispună obligarea pârâtului, prin D.C.C.C., să procedeze la examinarea cererii

sale de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea în fapt

a cererii, reclamantul a arătat că, la data de 18 noiembrie 2002, a depus

cererea

de redobândire a cetățeniei române, primind

număr de înregistrare 8367.

În anul 2009, la data de 25 februarie 2009,

a depus o plângere prealabilă, însă, deși D.C.C.C. avea obligația de a-i

răspunde într-un termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoștință

de solicitare, acest lucru nu s-a întâmplat.

Apreciază reclamantul

că, această atitudine constituie un refuz nejustificat de a-i soluționa cererea

de redobândire a cetățeniei române într-un termen

scurt, rezonabil, fiind astfel vătămat în drepturile sale.

Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 4252 din 2 decembrie 2009, a admis acțiunea formulată de

reclamant, obligând pârâtul să soluționeze cererea acestuia de redobândire a

cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța a reținut că durata de aproape șase ani de

la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în

sensul convenției, iar din punct de vedere a legii contenciosului

administrativ, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător,

prin nesoluționarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române

într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în dreptul său legat de

aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.

Împotriva

acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs M.J.L.C.

Recurentul

a susținut, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă, aceasta potrivit art.

6 din O.U.G. nr. 5/2010 pentru organizarea și funcționarea A.N.C., aparținând

acestei autorități.

Legătura

M.J.L.C. cu A.N.C. vizează doar participarea la elaborarea proiectelor de acte

normative privind cetățenia română.

Prin cel

de-al doilea motiv de recurs, recurentul susține că sentința atacată este

nelegală, prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9 C.

proc. civ.

În concret,

recurentul susține că cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române

nu a fost soluționată ca urmare a nedepunerii actelor solicitate de A.N.C. prin

adresa nr. 8741/ ANC din 18 iunie 2009.

Recursul

este nefondat.

Legea cetățeniei

române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o

procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de

acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen

în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui

asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10

din C.E.C., adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de

România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să

facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt,

de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de

Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării

într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să

acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil”.

Cu privire la

noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta

este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte;

dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o

dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a

arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării

jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative

prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs

prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă

judecății,

î

nalta Curte apreciază

că intervalul de timp cuprins între data înregistrării cererii pe rolul

secretariatului comisiei (anul 2003), și data soluționării cauzei nu poate fi

considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Nici susținerea recurentului

referitoare la solicitarea de relații suplimentare în anul 2009, în afara

faptului că nu face dovada comunicării cererii către reclamant, nu poate

justifica pasivitatea pârâului pentru o perioadă de 6 ani.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării

într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuție, în

conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei, mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de

a nu răspunde solicitărilor repetate ale reclamantului de soluționare a cererii

formulate în anul 2003, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a

cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru

motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se

sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 4252 din 2

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2011.