ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2382/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea depusă inițial în Dosarul nr. 2777/55/2009 al Judecătoriei Arad, reclamanta P.G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București, Municipiul Arad reprezentat prin primarul municipiului Arad, Inspectoratul Școlar al Județului Arad și Grădinița P.P. Arad, constatarea faptului că Statul român a preluat abuziv imobilul situat în Arad, str. C., înscris în C.F. Arad, constând în teren în suprafață de 547 mp, desființarea Decretului Prezidențial nr. 250 din 12 decembrie 1974 numai în partea privind exproprierea suprafeței de 547 mp, situată în Arad, str. C., proprietatea numiților M.G.

și M.M., constatarea că reclamanta este proprietară în cotă de 1/1 asupra imobilului înscris în C.F. Arad, constând în teren în suprafață de 547 mp în baza titlului de unică moștenitoare legală a proprietarilor tabulari de sub B 3 și B 2, restituirea în natură a imobilului în discuție. Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a poziției nr. X din H.G. nr. 976/2002. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că prin Decretul Prezidențial nr. 250 din 12 decembrie 1974 natura juridică a imobilului în litigiu nu s-a schimbat în sensul că acest imobil a rămas în proprietate privată, doar proprietarul acestuia schimbându-se. A mai arătat reclamanta că din data de 19 septembrie 2002, imobilul în litigiu a trecut din proprietatea privată a Statului Român în proprietatea publică, această trecere având la bază H.G.

nr. 976/2002 ce a fost publicată în M. Of. nr. 690 bis/19.09.2002, unde în Anexa nr. 2 la poziția nr. X este inventariat imobilul în litigiu, respectiv suprafața de 547 mp înscrisă în C.F. Arad, situat în str. C. Prin H.G. nr. 976/2002, publicată în M. Of. nr. 690 bis/19.09.2002 terenul în litigiu a fost inclus în inventarul domeniului public al municipiului Arad. Pârâtul Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad a solicitat, prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 2777/552009 al Judecătoriei Arad, respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă pentru că H.G. nr. 976/2002 a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și a arătat că hotărârea este un act individual emis înainte de apariția noii legi a contenciosului administrativ (19 septembrie 2002), motiv pentru care excepția de nelegalitate nu poate fi soluționată conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 publicată în M. Of.

din 02.12.2004, intrând în vigoare la 07 ianuarie 2005. Prin încheierea din ședința publică de la data de 28 octombrie 2009, Judecătoria Arad a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Timișoara. La termenul de judecată din 17 februarie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii, formulate în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 în raport cu principiul neretroactivității legii civile. Prin Sentința nr. 115 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanta P.G.V.

în contradictoriu cu pârâții Guvernului României, Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Arad, Inspectoratul Școlar la Județului Arad, Grădinița P.P. Arad, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de contencios a reținut că dispozițiile a căror nelegalitate se solicită sunt contrare principiului neretroactivității legii civile și celui al securității raporturilor juridice.

Punând în aplicare principiile comunitare ale securității juridice, protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 - C-385/06) și raportându-se așadar la Convenția europeană a drepturilor omului și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului (blocul de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție Luxemburg, instanța a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare, principii prin a căror respectare se asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

S-a mai reținut că jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wijo, C-178/1995 pct. 15 și urm., Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe, C-239/1999, pct. 28 și urm., Hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni și alții, C-346/03 și C-529/03 pct. 30 și urm., etc). Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția europeană a drepturilor omului și la Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Curtea a înlăturat în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007,

și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 - respectiv a H.G. nr. 976/2002, a cărei legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs P.G.V. Prin cererea de recurs s-a arătat, în esență, că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate în raport de prevederile art. 16 (1) și (2), art. 21 (3) și art. 24 (1) din Constituție și Curtea Constituțională a României a stabilit că aceste prevederi sunt constituționale, amintindu-se în acest sens Decizia nr. 219/2006 și Deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, acestea din urmă având în vedere dispoziția legală cu modificarea adusă prin Legea nr. 262/2007.

În același spirit au fost invocate și opiniile doctrinare în materie (profesor A.I.) conform cărora excepția de nelegalitate poate fi invocată indiferent de natura actului administrativ - individual sau normativ -, indiferent de emitent, de data emiterii sau publicării acestuia și în afara oricărui termen. A subliniat recurenta că prin abordarea curții de apel este pus în discuție exercițiul efectiv al dreptului de acces la un tribunal, consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România la data de 20 iunie 1994 și astfel parte a dreptului intern conform art. 11 (2) din Constituția României.

Examinând cauza prin prisma criticilor enunțate și a interpretării unitare a dispozițiilor art. 4 (1) din Legea nr. 554/2004 dată de instanța supremă, în urma modificării aduse prin Legea nr. 262/2007 și prin art. II (2) teza finală a Legii nr. 262/2007, Înalta Curte reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate, Curtea de Apel Timișoara înlăturând în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în discuție prin raportare la momentul emiterii actului a cărui legalitate s-a cerut a se verifica pe cale de excepție. Excepția de nelegalitate invocată în fața Judecătoriei Arad vizează H.G. nr. 976/2002 privind atestarea domeniului public al județului Arad, precum și al municipiului Arad, orașelor și comunelor din județul Arad (publicată în M. Of.

nr. 690/19.09.2002), mai exact poziția nr. X din Anexa 2 la această hotărâre de guvern. Așadar, actul administrativ individual în discuție a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală. Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene).

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830/5.12.2007).

Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile sus-menționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414/31.08.2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată [….] trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele Curții Europene a Drepturilor Omului expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G.V. împotriva Sentinței nr. 115 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.