ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2382/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea depusă inițial în Dosarul nr.

2777/55/2009 al Judecătoriei Arad, reclamanta P.G.V. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice București, Municipiul Arad reprezentat prin primarul municipiului Arad,

Inspectoratul Școlar al Județului Arad și Grădinița P.P. Arad, constatarea

faptului că Statul român a preluat abuziv imobilul situat în Arad, str. C.,

înscris în C.F. Arad, constând în teren în suprafață de 547 mp, desființarea Decretului

Prezidențial nr. 250 din 12 decembrie 1974 numai în partea privind exproprierea

suprafeței de 547 mp, situată în Arad, str. C., proprietatea numiților M.G. și

M.M., constatarea că reclamanta este proprietară în cotă de 1/1 asupra

imobilului înscris în C.F. Arad, constând în teren în suprafață de 547 mp în

baza titlului de unică moștenitoare legală a proprietarilor tabulari de sub B 3

și B 2, restituirea în natură a imobilului în discuție.

Reclamanta a invocat

excepția de nelegalitate a poziției nr. X din H.G. nr. 976/2002.

În motivarea acțiunii

reclamanta a susținut că prin Decretul Prezidențial nr. 250 din 12 decembrie

1974 natura juridică a imobilului în litigiu nu s-a schimbat în sensul că acest

imobil a rămas în proprietate privată, doar proprietarul acestuia

schimbându-se.

A mai arătat

reclamanta că din data de 19 septembrie 2002, imobilul în litigiu a trecut din

proprietatea privată a Statului Român în proprietatea publică, această trecere

având la bază H.G. nr. 976/2002 ce a fost publicată în M. Of. nr. 690

bis/19.09.2002, unde în Anexa nr. 2 la poziția nr. X este inventariat imobilul

în litigiu, respectiv suprafața de 547 mp înscrisă în C.F. Arad, situat în str.

C.

Prin H.G. nr.

976/2002, publicată în M. Of. nr. 690 bis/19.09.2002 terenul în litigiu a fost

inclus în inventarul domeniului public al municipiului Arad.

Pârâtul Ministerul

Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad a solicitat, prin

întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 2777/552009 al Judecătoriei Arad,

respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă pentru că H.G. nr.

976/2002 a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și a

arătat că hotărârea este un act individual emis înainte de apariția noii legi a

contenciosului administrativ (19 septembrie 2002), motiv pentru care excepția

de nelegalitate nu poate fi soluționată conform prevederilor art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 publicată în M. Of. din 02.12.2004, intrând în vigoare

la 07 ianuarie 2005.

Prin încheierea din

ședința publică de la data de 28 octombrie 2009, Judecătoria Arad a dispus

suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate,

dosarul fiind înaintat Curții de Apel Timișoara.

La termenul de

judecată din 17 februarie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității

cererii, formulate în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 în raport cu

principiul neretroactivității legii civile.

Prin Sentința nr. 115

din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de

reclamanta P.G.V. în contradictoriu cu pârâții Guvernului României, Ministerul

Finanțelor Publice, Municipiul Arad, Inspectoratul Școlar la Județului Arad,

Grădinița P.P. Arad, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de contencios a reținut că dispozițiile a căror

nelegalitate se solicită sunt contrare principiului neretroactivității legii

civile și celui al securității raporturilor juridice.

Punând în aplicare

principiile comunitare ale securității juridice, protecției încrederii legitime

în aprecierea comportamentului beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al

autorităților administrative cu condiția ca interesul Comunității să fie pe

deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate

C-383/06 - C-385/06) și raportându-se așadar la Convenția europeană a

drepturilor omului și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului (blocul

de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența

Curții de Justiție Luxemburg, instanța a înlăturat dispozițiile din Legea

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare care

permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste

dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare,

principii prin a căror respectare se asigură exercițiul real al drepturilor

fundamentale ale omului.

S-a mai reținut că

jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară în

ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu

privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea

îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar

depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să

accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu

va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici

chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 30

ianuarie 1997, Wijo, C-178/1995 pct. 15 și urm., Hotărârea din 15 februarie

2001, Nechi Europe, C-239/1999, pct. 28 și urm., Hotărârea din 23 februarie

2006, Artzeni și alții, C-346/03 și C-529/03 pct. 30 și urm., etc).

Ca o consecință a

celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din

Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la

Convenția europeană a drepturilor omului și la Cartea drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Curtea a înlăturat în speță

aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală

din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter

individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 - respectiv a

H.G. nr. 976/2002, a cărei legalitate se contestă pe calea excepției de

nelegalitate.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs P.G.V.

Prin cererea de

recurs s-a arătat, în esență, că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 au

făcut obiectul excepției de neconstituționalitate în raport de prevederile art.

16 (1) și (2), art. 21 (3) și art. 24 (1) din Constituție și Curtea

Constituțională a României a stabilit că aceste prevederi sunt constituționale,

amintindu-se în acest sens Decizia nr. 219/2006 și Deciziile nr. 425 și nr. 426

din 10 aprilie 2008, acestea din urmă având în vedere dispoziția legală cu

modificarea adusă prin Legea nr. 262/2007. În același spirit au fost invocate

și opiniile doctrinare în materie (profesor A.I.) conform cărora excepția de

nelegalitate poate fi invocată indiferent de natura actului administrativ - individual

sau normativ -, indiferent de emitent, de data emiterii sau publicării acestuia

și în afara oricărui termen.

A subliniat recurenta

că prin abordarea curții de apel este pus în discuție exercițiul efectiv al

dreptului de acces la un tribunal, consacrat de art. 6 § 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România la data de 20 iunie 1994

și astfel parte a dreptului intern conform art. 11 (2) din Constituția

României.

Examinând cauza prin

prisma criticilor enunțate și a interpretării unitare a dispozițiilor art. 4

(1) din Legea nr. 554/2004 dată de instanța supremă, în urma modificării aduse

prin Legea nr. 262/2007 și prin art. II (2) teza finală a Legii nr. 262/2007,

Înalta Curte reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței

recurate, Curtea de Apel Timișoara înlăturând în mod corect aplicarea

dispozițiilor legale în discuție prin raportare la momentul emiterii actului a

cărui legalitate s-a cerut a se verifica pe cale de excepție.

Excepția de

nelegalitate invocată în fața Judecătoriei Arad vizează H.G. nr. 976/2002

privind atestarea domeniului public al județului Arad, precum și al

municipiului Arad, orașelor și comunelor din județul Arad (publicată în M. Of.

nr. 690/19.09.2002), mai exact poziția nr. X din Anexa 2 la această hotărâre de

guvern.

Așadar, actul

administrativ individual în discuție a fost emis anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Este adevărat că

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II

alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate

fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate

urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la

momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10

aprilie 2008 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt

constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2),

art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea

fundamentală.

Cu privire la dispozițiile

art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv

a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007,

reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie

precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul

art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala

prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la

care România este parte (cum este cazul Convenției Europene). În acest sens,

judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor

acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară

din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de

către legiuitor” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26

aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr.

830/5.12.2007).

Raportându-se,

așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica

Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte va reține că, în mod legal,

curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită

în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor

principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real

al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care

permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual

emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile

sus-menționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul

la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum

și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma

atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în

totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale

ale statului de drept” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6

decembrie 2007, Beian contra României).

În acest sens, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a reținut că posibilitatea de anula fără limită

în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a

principiului securității juridice (Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of.

nr. 414/31.08.2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar

că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă,

obligatorie și executată [….] trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului

la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele Curții

Europene a Drepturilor Omului expuse în speța citată, sunt perfect valabile și

în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte

juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și

actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat

prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a

celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin

raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

Pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.G.V. împotriva Sentinței nr. 115 din 17 februarie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.