ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 91/ CA din 8 martie 2010,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta

A.E.RO. în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. având ca obiect anulare act

administrativ.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În cauză reclamanta

invocă discriminarea motivat de faptul că nu i-au fost puse la dispoziție

informații de interes public privind amplasarea centralelor eoliene pe

teritoriul județului Constanța. În acest sens se reține că prin răspunsul

primit de la C.J. Constanța s-a respins cererea formulată, la 20 mai 2008, de

către A.E.RO. apreciindu-se că în raport de dispozițiile art. 12 lit. c) din

Legea 544/2001 informațiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber al

cetățenilor. Față de acest răspuns și față de faptul că lista autorizațiilor

emise pentru centralele eoliene au fost comunicate anterior altor solicitanți

reclamanta se consideră discriminată invocând ca și criteriu existența unor

litigii pe rolul instanței în contradictoriu cu C.J. Constanța.

Consideră instanța de

fond că hotărârile judecătorești depuse la dosar având ca obiect obligare

emitere certificat de urbanism care privesc două societăți afiliate Asociației

după inițierea litigiilor nu constituie o dovadă a existenței criteriului de

discriminare invocat.

Mai reține instanța

de fond că în cererea adresată C.N.D.R. reclamanta susține că unele persoane

cărora le-au fost puse la dispoziție informațiile solicitate referitoare la

amplasarea centralelor eoliene sunt societăți membre ale asociației. Se

apreciază că în condițiile în care unor societăți afiliate le-au fost comunicate

informațiile și numai două din societăți au fost în litigiu cu C.J. Constanța și

nicidecum Asociația reclamantă, în speță, nu se verifică criteriul după care

s-ar fi făcut discriminarea.

În consecință, în

lipsa dovedirii existenței unui criteriu de discriminare, instanța de fond a

constatat că, în mod corect, C.N.C.D. a stabilit, în acord cu dispozițiile art.

2 din O.G. nr. 137/2000 și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României,

că necomunicarea listei autorizațiilor nu constituie act de discriminare.

Totodată, apreciază

instanța de fond că neîndeplinirea unei obligații legale de către o instituție

sau o autoritate față de o persoană nu echivalează cu săvârșirea unei fapte de

discriminare, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul

denunțat având posibilitatea de a uza de căile puse la dispoziție prin legislația

în materie.

2.Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr.

91/ CA din 8 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.E.RO.

criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține recurenta că

hotărârea recurată este netemeinică și nelegală în condițiile în care instanța

de fond, în mod greșit a reținut că fapta Președintele C.J. Constanța care a refuzat

să-i comunice informațiile solicitate referitoare la autorizațiile de construcție

și certificatele de urbanism emise deși în alte situații a pus la dispoziția

altor persoane informații respective, nu constituie o situație de discriminare,

pe motivul inexistenței unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1)

din O.G. nr. 137/2000.

Astfel consideră

recurenta că în mod nefondat instanța de fond a considerat că atât litigii

avute de asociație cât și de unii dintre membrii săi în contradictoriu cu Președintele

C.J. Constanța ca și hotărârile judecătorești depuse la dosar, pronunțate ca

urmare a unor acțiuni inițiate de către membrii afiliași ai asociației, nu

constituie o dovadă a criteriului de discriminare invocat.

Totodată, susține

recurenta că sunt eronate și susținerile instanței de fond în sensul că în

situația în care unor societăți afiliate asociației li s-au comunicat informațiile

de interes public și numai două societăți s-au aflat în litigiu cu Președintele

C.J. Constanța nu s-ar verifica criteriul după care s/a făcut discriminarea în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că

respectivele informații s-au comunicat doar către două persoane fizice și nu

unor societăți comerciale.

instanței de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art.

304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate

în continuare.

În primul rând,

Înalta Curte reamintește că potrivit definiției legale a discriminării, dată de

art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, rezultă că pentru a fi în prezența unui

act de discriminare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

elementul material trebuie să reprezinte o acțiune de deosebire, excludere,

restricție sau preferință, care are la bază unul sau mai multe criterii de

discriminare; scopul actului de discriminare ori efectul acestuia să privească

folosința sau exercițiul unor drepturi; existența unui termen de comparație

constând în situații analoage sau comparabile; altfel, spus nu se poate

pretinde că există discriminare decât dacă se dovedește că în situații comparabile

alte persoane au beneficiat de un tratament favorabil.

În cauză, prin

Hotărârea nr. 375 din 2 iulie 2009 a C.N.C.D., a cărei anulare a fost

solicitată de către recurentă, s-a stabilit că faptele prezentate de

reclamantă, respectiv refuzul Președintelui C.J. Constanța de a pune la

dispoziția recurentei informațiile publice solicitate, conform Legii nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, deși a pus

respectivele informații la dispoziția altor persoane, nu constituie acte de

discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, privind

prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Înalta Curte

constată, în acord cu instanța de fond și cu C.N.C.D., că faptele invocate de

recurentă nu constituie fapte de discriminare, în condițiile în care în cauză

nu s-a putut reține criteriul de discriminare care să fi dus la refuzul

Președintelui C.J. Constanța de a pune la dispoziția recurentei informațiile de

interes public solicitate, nefiind astfel, îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În acest sens, Înalta

Curte apreciază că faptul că două societăți comerciale, membre ale asociației

recurente au avut litigii referitoare la eliberarea unor autorizații de urbanism,

cu Președintele C.J. Constanța, soluționate favorabil de Tribunalul Constanța,

nu constituie un criteriu de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

137/2000.

Totodată, faptul că

alte persoane fizice au primit informațiile publice solicitate de recurentă,

chiar dacă reprezintă un tratament diferențiat, nu se circumscrie noțiunii de

faptă de discriminare, cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului, în

condițiile în care tratamentul diferit rezultat nu are la bază un criteriu de

discriminare, în sensul legii, însă poate conduce la aprecieri referitoare la modul

în care instituția publică a înțeles să-și exercite obligațiilor legale

derivând din Legii nr. 544/2001.

În consecință, Înalta

Curte constată că este legală soluția primei instanțe, după cum corectă este și

hotărârea C.N.C.D., diferențele de tratament reclamate, în lipsa dovedirii unui

criteriu de discriminare nefiind fapte de discriminare întrucât nu sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000,

mai sus redate, condiții în care vor fi înlăturate toate criticile formulate de

recurentă.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.E.R. împotriva Sentinței civile nr. 91/ CA din 8 martie 2010,

a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.