ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 91/ CA din 8 martie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta A.E.RO. în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. având ca obiect anulare act administrativ. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În cauză reclamanta invocă discriminarea motivat de faptul că nu i-au fost puse la dispoziție informații de interes public privind amplasarea centralelor eoliene pe teritoriul județului Constanța. În acest sens se reține că prin răspunsul primit de la C.J.

Constanța s-a respins cererea formulată, la 20 mai 2008, de către A.E.RO. apreciindu-se că în raport de dispozițiile art. 12 lit. c) din Legea 544/2001 informațiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor. Față de acest răspuns și față de faptul că lista autorizațiilor emise pentru centralele eoliene au fost comunicate anterior altor solicitanți reclamanta se consideră discriminată invocând ca și criteriu existența unor litigii pe rolul instanței în contradictoriu cu C.J. Constanța. Consideră instanța de fond că hotărârile judecătorești depuse la dosar având ca obiect obligare emitere certificat de urbanism care privesc două societăți afiliate Asociației după inițierea litigiilor nu constituie o dovadă a existenței criteriului de discriminare invocat.

Mai reține instanța de fond că în cererea adresată C.N.D.R. reclamanta susține că unele persoane cărora le-au fost puse la dispoziție informațiile solicitate referitoare la amplasarea centralelor eoliene sunt societăți membre ale asociației. Se apreciază că în condițiile în care unor societăți afiliate le-au fost comunicate informațiile și numai două din societăți au fost în litigiu cu C.J. Constanța și nicidecum Asociația reclamantă, în speță, nu se verifică criteriul după care s-ar fi făcut discriminarea. În consecință, în lipsa dovedirii existenței unui criteriu de discriminare, instanța de fond a constatat că, în mod corect, C.N.C.D. a stabilit, în acord cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, că necomunicarea listei autorizațiilor nu constituie act de discriminare.

Totodată, apreciază instanța de fond că neîndeplinirea unei obligații legale de către o instituție sau o autoritate față de o persoană nu echivalează cu săvârșirea unei fapte de discriminare, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul denunțat având posibilitatea de a uza de căile puse la dispoziție prin legislația în materie. 2.Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 91/ CA din 8 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.E.RO. criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține recurenta că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală în condițiile în care instanța de fond, în mod greșit a reținut că fapta Președintele C.J.

Constanța care a refuzat să-i comunice informațiile solicitate referitoare la autorizațiile de construcție și certificatele de urbanism emise deși în alte situații a pus la dispoziția altor persoane informații respective, nu constituie o situație de discriminare, pe motivul inexistenței unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Astfel consideră recurenta că în mod nefondat instanța de fond a considerat că atât litigii avute de asociație cât și de unii dintre membrii săi în contradictoriu cu Președintele C.J. Constanța ca și hotărârile judecătorești depuse la dosar, pronunțate ca urmare a unor acțiuni inițiate de către membrii afiliași ai asociației, nu constituie o dovadă a criteriului de discriminare invocat.

Totodată, susține recurenta că sunt eronate și susținerile instanței de fond în sensul că în situația în care unor societăți afiliate asociației li s-au comunicat informațiile de interes public și numai două societăți s-au aflat în litigiu cu Președintele C.J. Constanța nu s-ar verifica criteriul după care s/a făcut discriminarea în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că respectivele informații s-au comunicat doar către două persoane fizice și nu unor societăți comerciale. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. În primul rând, Înalta Curte reamintește că potrivit definiției legale a discriminării, dată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, rezultă că pentru a fi în prezența unui act de discriminare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: elementul material trebuie să reprezinte o acțiune de deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are la bază unul sau mai multe criterii de discriminare; scopul actului de discriminare ori efectul acestuia să privească folosința sau exercițiul unor drepturi; existența unui termen de comparație constând în situații analoage sau comparabile; altfel, spus nu se poate pretinde că există discriminare decât dacă se dovedește că în situații comparabile alte persoane au beneficiat de un tratament favorabil.

În cauză, prin Hotărârea nr. 375 din 2 iulie 2009 a C.N.C.D., a cărei anulare a fost solicitată de către recurentă, s-a stabilit că faptele prezentate de reclamantă, respectiv refuzul Președintelui C.J. Constanța de a pune la dispoziția recurentei informațiile publice solicitate, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, deși a pus respectivele informații la dispoziția altor persoane, nu constituie acte de discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond și cu C.N.C.D., că faptele invocate de recurentă nu constituie fapte de discriminare, în condițiile în care în cauză nu s-a putut reține criteriul de discriminare care să fi dus la refuzul Președintelui C.J.

Constanța de a pune la dispoziția recurentei informațiile de interes public solicitate, nefiind astfel, îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. În acest sens, Înalta Curte apreciază că faptul că două societăți comerciale, membre ale asociației recurente au avut litigii referitoare la eliberarea unor autorizații de urbanism, cu Președintele C.J. Constanța, soluționate favorabil de Tribunalul Constanța, nu constituie un criteriu de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Totodată, faptul că alte persoane fizice au primit informațiile publice solicitate de recurentă, chiar dacă reprezintă un tratament diferențiat, nu se circumscrie noțiunii de faptă de discriminare, cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului, în condițiile în care tratamentul diferit rezultat nu are la bază un criteriu de discriminare, în sensul legii, însă poate conduce la aprecieri referitoare la modul în care instituția publică a înțeles să-și exercite obligațiilor legale derivând din Legii nr. 544/2001. În consecință, Înalta Curte constată că este legală soluția primei instanțe, după cum corectă este și hotărârea C.N.C.D., diferențele de tratament reclamate, în lipsa dovedirii unui criteriu de discriminare nefiind fapte de discriminare întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, mai sus redate, condiții în care vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.E.R. împotriva Sentinței civile nr. 91/ CA din 8 martie 2010, a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.