ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2711/2011

Ședința publică din 20 septembrie 2011

Prin acțiunea

înregistrată la Judecătoria Constanța, secția civilă, reclamantele

SC E.D. SRL, SC E.D.T.

SRL și SC E.D.F. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.T. SRL

sistarea lucrărilor de construire efectuate de către pârâtă la obiectivul

,,Parc eolian Fântânele Vest cu 105 turbine de vânt de putere 2,5 MW și

racordarea parcului eolian la rețeaua națională” , începute în baza

autorizației de construire nr. 6 din 26 februarie 2008 emisă de Consiliul

Județean Constanța, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 16060 din 18 iunie 2010 s-a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța, secția comercială, în temeiul art. 2 pct. 1

lit. a) C. proc. civ.

Astfel învestit,

Tribunalul Constanța a soluționat cauza în primă instanță, pronunțând sentința

civilă nr. 5104/COM din 28 septembrie 2010 prin care a respins ca nefondată

excepția lipsei calității procesuale active și a admis excepția lipsei de

interes, respingând ca atare acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut în esență, faptul că acțiunea are drept

scop înlăturarea piedicilor pe care reclamantele le întâmpină în punerea în

practică a proiectelor sale economice , însă, la acest moment, nefiind

titularele unui drept exclusiv de a construi într-o anumită zonă, interesul

promovării acțiunii nu este legitim și juridic.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 8/COM

din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, cu consecința desființării

hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru

soluționarea fondului pricinii.

În considerentele

deciziei s-a reținut că interesul reclamantelor subzistă în solicitarea

sistării unor lucrări care-i grevează cu servituți legale propriile terenuri.

Chiar dacă apelantele

nu au demarat lucrările de investiții pe care le reclamă a fi obstrucționate

prin activitatea intimatei pârâte, Curtea a reținut că interesul grupului E.

este născut și actual, nu în raport de stadiul lucrărilor proprii, ci, în

raport de capacitățile energetice înființate de SC T.T., pentru care a

solicitat să se analizeze amplasamentul acestora, astfel încât să nu fie

realizate cu încălcarea zonelor de protecție și siguranță prevăzute prin

normele tehnice ale ANRE nr. 259/2007.

Totodată, se reține

că interesul în formularea acțiunii având ca obiect o obligație de a nu face

este direct și personal, apelantele reclamante acționând pentru protecția

juridică a unor drepturi proprii, respectiv dreptul de a-și realiza investiția

pe suprafețele de teren achiziționate de la terți, fără a fi impuse servituți

legale pe aceste terenuri prin amplasarea capacităților energetice ale

intimatei pârâte sub zonele de siguranță și protecție stabilite prin actele

normative, urmând a se verifica de către instanța astfel sesizată, în ce măsură

sunt dovedite aceste susțineri, după administrarea probatoriilor ce se impun.

Împotriva acestei

decizii pârâta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

motivarea căruia se arată următoarele:

Este nelegală

hotărârea instanței de apel care a reținut în considerente justificarea unui interes

legitim, născut și actual la momentul introducerii acțiunii în beneficiul

reclamantelor pe considerentul că acestea au obținut certificate de urbanism și

au în obiectul de activitate realizarea de parcuri eoliene întrucât aceste acte

oferă doar simple informări, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și

nu conferă niciun drept, în special dreptul de a construi. Simpla vocație de a

construi în viitor nu este echivalentă interesului pentru a fi îndeplinite

condițiile de exercițiu ale acțiunii civile.

Totodată recurenta

afirmă greșita aplicare a normei juridice prevăzute în Legea nr. 13/2007

privind energia electrică, precum și Ordinul ANRE nr. 4/2007 privind normele

tehnice de delimitare a zonelor de protecție și de siguranță aferente

capacităților energetice, reținând astfel eronat îndeplinirea condițiilor

interesului la momentul introducerii acțiunii.

Sunt invocate în

sprijinul acestui motiv de recurs prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991

și cele ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 13/2007.

Astfel, potrivit

acestora, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei

autorizații de construire emisă în condițiile legii, la solicitarea titularului

unui drept real asupra unui imobil, precum și faptul că Legea energiei

electrice prevede că realizarea unei noi capacități energetice, precum și

retehnologizarea celor existente se desfășoară pe bază de autorizații de

înființare, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Recurenta conchide

prin aceea că, întrucât niciuna dintre reclamantele-intimate nu obținuse la

data promovării acțiunii autorizarea lucrărilor de construcții a unor parcuri

eoliene , nu se pot pretinde prejudiciate într-un drept pe care nu-l au.

Astfel, la data

introducerii acțiunii, intimatele ar putea justifica cel mult o vocație de a

construi în viitor , însă simpla vocație nu este echivalentă unui interes

juridic ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile.

Prin scriptul

intitulat ,,Concluzii scrise”, înregistrat la 19 septembrie 2011 (fila 20 – 23

) intimatele au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei din

apel, arătând în apărare că cele reținute prin hotărârea atacată cu privire la

justificarea interesului acestora sunt corecte în raport nu de stadiul

lucrărilor proprii, ci de capacitățile energetice înființate de pârâtă, pentru

care au solicitat să se analizeze amplasamentul acestora, astfel încât să nu

fie realizate cu încălcarea zonelor de protecție și siguranță prevăzute prin

normele tehnice ale ANRE.

Intimata invocă

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 conform cărora asupra

terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și

siguranță se stabilește drept de servitute legală.

Or, în condițiile în

care, construcția învecinată cu terenurile intimatelor naște un drept de

servitute legală asupra proprietății reclamantelor , acestea susțin că este

evidentă calitatea lor procesuală activă, cât și interesul în demararea

acțiunii.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

În speță, prin

acțiunea introductivă, reclamantele au invocat faptul ca amplasarea centralelor

eoliene ale pârâtei în imediata vecinătate a centralelor eoliene ale acestora,

sub zonele de siguranță stabilite prin acte normative, sunt de natura a aduce

prejudicii privind diminuarea capacitații permise de către operatorul de

transport de livrare a energiei în rețeaua de transport a energiei electrice si

diminuarea producției de energie electrica datorita perturbării curenților de

aer de către centralele eoliene vecine.

Acțiunea are drept

scop înlăturarea piedicilor pe care reclamantele le întâmpină în punerea în

practică a proiectelor sale economice, însa, la acest moment, nefiind

titularele unui drept exclusiv de a construi într-o anumita zonă (nici

drepturile reale obținute pe terenurile vizate de proiect și nici certificatele

de urbanism, certificate care au doar scop de informare potrivit Legii nr. 50/1991

neputând justifica un asemenea drept), interesul promovării acestei acțiuni nu

este nici legitim și nici juridic.

Or, interesul, ca

folos practic urmărit de cel care pune în mișcare acțiunea civilă trebuie să

fie legitim, juridic, născut, actual, personal și direct.

Prin urmare, el

trebuie să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, în sensul

că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment

la forma concretă de manifestare a acțiunii.

Așa cum a reținut în

mod legal prima instanță, este evident interesul economic al reclamantelor,

însă ele nu pot justifica în patrimoniul lor nici existenta unui drept rezultat

din vreun raport juridic direct cu pârâta și nici existența unui drept absolut

care să impună acesteia obligația de a nu face, respectiv de a nu construi și

de a nu desfășura același tip de activitate într-o zonă vizată de proiectele

reclamantelor.

Împrejurarea că

reclamantele au obținut certificate de urbanism care, în conformitate cu art. 6

alin. (1) din Legea nr. 50/1991 reprezintă doar acte de informare, precum și

existența în obiectul de activitate al acestora a activității de realizare de

parcuri eoliene nu conferă dreptul de a construi asemenea parcuri, iar simpla

vocație în acest sens nu poate justifica interesul de care reclamantele se

prevalează în promovarea acțiunii și care să îndeplinească în mod cumulativ

condițiile mai sus enumerate.

În baza acestor

considerente, reținându-se că hotărârea instanței de apel s-a dat cu aplicarea

greșită a legii, prin aceea că a reținut, raportat la circumstanțele speței

existența interesului reclamantei și îndeplinirea cumulativă a condițiilor

impuse de acesta pentru exercitarea acțiunii, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul pârâtei,

cu consecința modificării deciziei pronunțată în apel, în sensul respingerii

apelului declarat de reclamante împotriva sentinței Tribunalului Constanța și

deci, menținerii soluției de respingere a acțiunii ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC T.T. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 8/COM

din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în

sensul că respinge apelul declarat de reclamantele SC E.D. SRL CONSTANȚA, SC E.D.T.

SRL CONSTANȚA și SC E.D.F. SRL CONSTANȚA împotriva sentinței civile nr.

5104/COM din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.