ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea

formulată la data de 24 iunie 2009 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța

sub nr. 18090/212/2009, reclamanta SC E.D.F. SRL a solicitat obligarea pârâtei

SC M.T.I. SRL la sistarea lucrărilor de construire efectuate la obiectivul

„Parc eolian Fântânele Est" cu 36 turbine de vânt de putere 2,5 MW și

racordarea parcului eolian la rețeaua națională, situat în comuna Fântânele,

județul Constanța, lucrări începute în baza Autorizației de Construire nr. 5

din 25 februarie 2008 emisă de Consiliul Județean Constanța.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că modalitatea în care a fost demarată

construirea turbinelor contravine dispozițiilor legale.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 1073 C. civ.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și

excepția lipsei de interes, cu motivarea că reclamanta nu deține autorizație de

construire.

Prin Sentința civilă

nr. 7958 din 26 martie 2010 Judecătoria Constanța a admis excepția lipsei

calității procesuale active și a respins acțiunea reținând că pentru a avea

calitate activă, reclamantul trebuie să pretindă vătămarea unui drept al cărui

titular este. Reclamanta pretinde că i se vatămă dreptul de a construi un parc

eolian, însă nu a dovedit că este titularul dreptului de a construi.

Certificatele de urbanism prezentate nu înlocuiesc autorizația de construire,

cum se arată în chiar conținutul acestora, iar faptul că acestea sunt emise în

vederea construirii de centrale eoliene pe un teren asupra căruia în prezent

reclamanta nu este proprietar ci are numai un drept de creanță izvorât din

antecontractul de vânzare-cumpărare și din celelalte acte adiționale, nu

justifică existența calității procesuale active a reclamantei.

Împotriva Sentinței

civile nr. 7958 din 26 martie 2010 a declarat recurs reclamanta SC E.D.F. SRL,

recurs admis prin Decizia civilă nr. 639/COM din 28 aprilie 2011 pronunțată de

Tribunalul Constanța. Hotărârea a fost casată, cauza fiind reținută spre

soluționare în primă instanță, la Tribunalul Constanța, apreciindu-se că, în

raport de caracterul comercial și neevaluabil pecuniar al litigiului de față,

competența materială aparține în primă instanță Tribunalului Constanța în

conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub același număr, la data de 3

iunie 2011.

În al doilea ciclu

procesual, cu ocazia soluționării cauzei în fond, după stabilirea competenței

materiale în soluționarea acțiunii, pârâta a arătat că își menține excepțiile

invocate prin întâmpinare și apărările formulate cu privire la pretențiile

reclamantei, depunând în susținerea acestora practică judiciară, respectiv

sentințe pronunțate într-o cauză similară.

Reclamanta a

solicitat instanței soluționarea cu prioritate a excepției de nelegalitate a

actelor administrative cu caracter individual emise în favoarea paratei,

respectiv: - certificatul de urbanism nr. 93 din 25 iunie 2007 emis de

Consiliul Județean Constanta; - autorizația de construire nr. 5 din 25

februarie 2008 emisă de Consiliul Județean Constanta; - Decizia nr. 441 din 4

martie 2008 privind acordarea Autorizației de înființare pentru realizarea noii

capacități energetice „Parcul Eolian Fântânele Est" emisă de Autoritatea

Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei.

Astfel, reclamanta a

arătat că, în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, prin însăși cererea de chemare

în judecată a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a actelor

administrative mai sus menționate solicitând trimiterea cauzei la instanțele de

contencios administrativ competente să se pronunțe asupra

legalității/nelegalității actelor administrative unilaterale emise în favoarea

pârâtei.

Prin Sentința civilă

nr. 6565 din 29 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a

respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual active; a admis

excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca lipsită de interes.

Analizând cu

prioritate excepțiile invocate în cauză, după stabilirea ordinii de prioritate

a acestora, tribunalul a reținut următoarele:

Relativ la excepția

de nelegalitate a actelor administrative unilaterale emise în favoarea pârâtei,

invocată de reclamantă, s-a reținut că în legislația noastră și doctrina în

materie s-a făcut sublinierea că excepția de nelegalitate reprezintă o

modalitate de apărare a unei părți față de efectele unui act administrativ pe

care îl consideră ilegal.

Prin invocarea

acestui mijloc de apărare, în cadrul unui proces pus în mișcare pentru alte

temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ, partea interesată -

amenințată să i se aplice un asemenea act ilegal - se apără invocând acest

viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței.

Instanța de drept

comun poate refuza sesizarea instanței de contencios administrativ în cazul în

care soluționarea în fond a pricinii nu depinde de actul administrativ

cercetat, simpla invocare a art. 4 din Legea 554/2004 nefiind suficientă pentru

admiterea excepției sau judecarea ei.

În acest context,

instanța în fața căreia se invocă excepția de nelegalitate este obligată să

verifice și dacă procesul dedus judecății este valid, dacă nu este paralizat de

o excepție de fond sau de procedură dirimantă.

Or, în speță, pârâta

s-a apărat prin invocarea unor excepții care fac de prisos cercetarea legăturii

de interdependență între soluția pe fondul litigiului și nelegalitatea actelor

administrative contestate.

Instanța a analizat

cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active, reținând că

reclamanta pretinde că are un drept ocrotit de lege rezultat ca urmare a

proiectelor de construire demarate, prin obținerea drepturilor de proprietate

și superficie asupra terenurilor destinate acestui proiect și prin obținerea

certificatelor de urbanism. Este evident că există identitate între persoana

reclamantei și cea care a demarat proiectul de construire a unor parcuri

eoliene, a obținut drepturile reale menționate și certificate de urbanism,

respectiv persoana care afirmă că are un drept rezultat din aceste proiecte,

astfel încât nu se poate susține că reclamanta nu are calitate procesual activă

în cauză.

În ceea ce privește

excepția lipsei de interes, instanța a constata-o ca fiind întemeiată, reținând

că interesul ca și condiție a acțiunii civile reprezintă folosul practic

urmărit de cel care a pus în mișcare procedura judiciară și trebuie să îndeplinească

cerințele de a fi legitim, născut și actual, să fie personal și direct.

Interesul judiciar trebuie justificat de reclamant atât la momentul promovării

acțiunii dar și ulterior acestei date, în legătură cu toate actele procedurale

îndeplinite. Condiția interesului trebuie dovedită ori de câte ori, pe

parcursul procesului atât reclamantul cât și ceilalți participanți la judecată

apelează la una din formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.

Prin acțiunea

introductivă, reclamanta a susținut că dreptul său de a pretinde și obține

sistarea lucrărilor izvorăște din încălcarea de către pârâtă a Regulamentului

general de urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996, a actelor normative în

domeniul construcției de obiective energetice.

Instanța a reținut ca

pertinente apărările pârâtei conform cărora demersul reclamantei nu este unul

legitim și juridic, în condițiile în care în prezent nu deține niciuna din

autorizațiile administrative necesare pentru desfășurarea activității pretins

vătămate, aceasta putând justifica cel mult o vocație de a construi în viitor

ceea ce nu corespunde noțiunii de interes legitim și actual.

Totodată, reclamanta

tinde la folosirea acțiunii în justiție ca instrument pentru a o împiedica să

construiască centralele pentru care a obținut autorizații de construire și ANRE

anterior datei la care reclamanta a devenit beneficiara unor acte

administrative similare.

Legitimitatea

interesului de a acționa în justiție presupune, pe de o parte, afirmarea unui

drept subiectiv civil ocrotit de lege, iar pe de altă parte ca exercițiul

acestui drept să fie în conformitate cu scopul său economic și social, iar

efectele să se răsfrângă asupra patrimoniului celui ce reclamă.

Instanța a arătat că

este evident interesul economic al reclamantei, însă nu poate justifica în

patrimoniul său nici existența unui drept rezultat din vreun raport juridic

direct cu pârâta și nici existența unui drept absolut care să impună pârâtei

obligația de a nu face, respectiv de a nu construi și de a nu desfășura același

tip de activitate într-o zonă vizată de proiectele reclamantei.

Instanța a considerat

că acțiunea are drept scop înlăturarea piedicilor pe care reclamanta le

întâmpină în punerea în practică a proiectelor sale economice, însă, la acest

moment, nefiind titulara unui drept exclusiv de a construi într-o anumită zonă

(nici drepturile reale obținute pe terenurile vizate de proiect și nici

certificatele de urbanism, certificate care au doar scop de informare potrivit

Legii nr. 50/1991 neputând justifica un asemenea drept), interesul promovării

acestei acțiuni nu este nici legitim și nici juridic.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC E.D.F. SRL, care a criticat soluția

instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia civilă

nr. 43/2012 din 21 martie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamanta SC E.D.F. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6565 din 29

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanta, secția a II-a civilă.

Instanța de apel a

constatat că pârâta justifică dreptul de a construi cu Autorizația de

Construire nr. 5 din 25 februarie 2008 emisă de Consiliul Județean Constanța,

autorizație care, deși pretins nelegală, nu a fost anulată, în timp ce

reclamanta se prevalează în susținerea cererii sale de deținerea unui drept

real asupra terenului aflat în vecinătatea parcului eolian construit de pârâtă

și de intenția de a edifica același tip de construcții pe acest teren.

Curtea a apreciat că,

față de situația de fapt prezentată, reclamanta nu justifică un interes

legitim, născut și actual în formularea acțiunii, deoarece dreptul de a

construi nu i-a fost conferit în condițiile prevăzute de lege, printr-o

autorizație de construire, astfel că susținerile privind eventualele prejudicii

datorate diminuării capacității permise de către operatorul de transport de

livrare a energiei în rețeaua de transport a energiei electrice și diminuării

producției de energie electrică datorită perturbării curenților de aer de către

centralele eoliene vecine, reprezintă supoziții pur teoretice, pentru o

situație ce s-ar putea ivi în viitor și fără acoperire faptică în prezent.

Împiedicarea

exercitării de către pârâtă a dreptului său legal de a construi trebuie să fie

justificată de reclamantă, care trebuie să releve mai înainte de toate

eventuala vătămare la care ar fi supusă în cazul în care edificarea

construcțiilor nu ar fi oprită, nefiind suficient a susține că are ca obiect de

activitate dezvoltarea proiectelor energetice eoliene. Ori, atâta timp cât

reclamanta nu are dreptul legal de a construi pe terenul asupra căruia deține

dreptul real invocat, ea nu justifică un interes legitim în cererea de obligare

a pârâtei la sistarea lucrărilor de construire, nefiind astfel utilă și

necesară administrarea altor probatorii în cauză.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC E.D.F. SRL, fără a-l încadra în drept.

Recurenta-reclamantă

arată că instanța în mod greșit a apreciat ca întemeiată excepția lipsei de

interes pe considerentul că nu este titulara unei autorizații de construire.

Arată că a demarat și

dezvoltat, așa cum rezultă din certificatele de urbanism nr. 270 și 271, două

proiecte eoliene în localitatea Fântânele din județul Constanța.

Chiar dacă

certificatul de urbanism are rol informativ el se eliberează deținătorului

terenului cu privire la modalitatea edificării unei construcții, la avizele

necesare.

Susține că a dovedit

faptul că este titulara dreptului de proprietate pentru toate parcelele de

teren menționate în cuprinsul certificatelor de urbanism, toate aceste

suprafețe de teren fiind dobândite prin contracte de constituire a drepturilor

reale și de superficie anexate la dosarul cauzei.

Arată că, în

condițiile în care este titulara dreptului de proprietate asupra terenului

având ca destinație construirea de centrale eoliene este evident că este

singura în măsură să formuleze prezenta acțiune.

Totodată, mai arată

că societății pârâte i-a fost autorizată în mod ilegal înființarea unui alt

parc eolian în vecinătatea proiectelor sale, deoarece a fost făcută cu

încălcarea flagrantă a normelor tehnice în domeniul urbanismului și în domeniul

delimitării zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților

energetice.

Interesul în

promovarea acțiunii este evident având în vedere faptul că prin continuarea

lucrărilor de construire sunt afectate grav și iremediabil proiectele sale

privind construirea parcurilor eoliene învecinate.

Susține că, în

subsidiar, instanța putea adopta soluția unirii prezentei excepții cu fondul

pricinii în temeiul art. 137 C. proc. civ.

În soluționarea

excepțiilor lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active instanța

poate verifica dacă construcțiile începute în baza autorizației pârâtei aduc atingere

dreptului său de proprietate prin exercitarea servituților legale, motiv pentru

care susține că trebuia efectuată o expertiză tehnică imobiliară de

specialitate.

În condițiile în care

construcția învecinată cu terenurile proprietatea sa naște un drept de

servitute legală asupra acestei proprietăți este evident că are calitate

procesuală activă cât și interes în demararea acțiunii.

În concluzie,

solicită respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei

de interes în formularea cererii de chemare în judecată.

Solicită admiterea

recursului, casarea în tot a deciziei recurate și a sentinței tribunalului și

trimiterea cauzei la prima instanță pentru soluționarea fondului pricinii având

în vedere că dosarul s-a judecat prin soluționarea excepțiilor fără a intra pe

fondul pricinii.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs,

constată că, deși reclamanta a criticat decizia, considerând-o netemeinică și

nelegală, fără însă a indica un temei de drept și a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei și a sentinței și trimiterea cauzei la tribunal

pentru soluționare pe fondul pricinii, din dezvoltarea motivelor de recurs

rezultă că acestea vizează motive de nelegalitate ale deciziei și în consecință,

în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. recursul nu este nul, cum în mod

nelegal susține pârâta, urmând a fi analizat.

Obiectul acțiunii

formulată la data de 24 iunie 2009, îl constituie obligarea pârâtei să „sisteze

lucrările de construire efectuate la obiectivul „Parc eolian Fântânele Est”, cu

36 de turbine de vânt, de putere 2,5 MW și racordarea parcului eolian la

rețeaua națională", situat în comuna Fântânele, jud. Constanța, începute

în baza autorizației de construire nr. 5 din 25 august 2008 emisă de Consiliul

Județean Constanța.

În motivarea acțiunii

reclamanta arată că are ca principal obiect de activitate dezvoltarea

proiectelor energetice eoliene într-o zonă stabilită de Consiliul Local al

comunei Fântânele, jud. Constanța, prin Planul Urbanistic General privind

construirea centralelor eoliene și că terenurile pe care se va dezvolta acest

parc Ie-a dobândit de la Z.C.

Reclamanta precizează

că după demararea proiectelor a aflat că pârâtei i-a fost autorizată, în mod

nelegal, înființarea unui alt parc eolian, pe o suprafață de teren învecinată

și că în aceste condiții este evident interesul său în promovarea acțiunii,

deoarece prin continuarea lucrărilor de construire efectuate de pârâtă,

proiectele reclamantei sunt grav și iremediabil afectate.

De asemenea,

reclamanta precizează că amplasarea centralelor eoliene construite de pârâtă,

sub zonele de siguranță, stabilite conform actelor normative, în imediata

vecinătate a celor pe care reclamanta intenționează să le edifice, sunt de

natură să-i producă prejudicii prin diminuarea capacității permise de către

operatorul de transport, de livrare a energiei electrice și prin diminuarea

producției de energie electrică, datorită perturbării curenților de aer de

către centralele eoliene vecine.

Pentru susținerea

interesului său în promovarea acțiunii, reclamanta a depus la dosar

certificatul de urbanism nr. 270 din 26 august 2008 emis de Consiliul Județean

Constanța.

Referitor la

interesul, ca folos practic, pe care o persoană îl are, în momentul în care

formulează o acțiune în justiție, este de notorietate faptul că acest interes

trebuie să fie născut la data introducerii acțiunii, deci actual, să fie

legitim, personal, direct și evident juridic.

Existența interesului

la momentul introducerii acțiunii constă în faptul că, în situația în care

partea nu ar formula acțiunea, ar avea de suferit un prejudiciu material, care

nu poate fi înlăturat decât prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în

sensul admiterii acțiunii.

În speță, reclamanta

își justifică interesul invocând faptul că este deținătoarea terenului și a

unui certificat de urbanism, însă din analiza acestor înscrisuri, rezultă că

ele sunt ulterioare autorizației de construire deținută de pârâtă, pe de o

parte, iar pe de altă parte aceste înscrisuri nu o îndrituiesc pe reclamantă să

susțină, în mod legal, că are dreptul să construiască, nici la momentul

introducerii acțiunii și nici pe parcursul soluționării cauzei, până la data

judecării recursului.

Astfel reclamanta

susține că „a dobândit terenurile de la Z.C., însă din antecontractul de

vânzare - cumpărare autentificat la nr. 10298 la 8 august 2008 la BNP Asociații

M.I. și P.l.G. rezultă că pentru terenuri s-a achitat un avans, urmând ca

restul de preț să fie achitat până la data de 31 decembrie 2008 când se va

perfecta contractul de vânzare - cumpărare. Ulterior, prin actul adițional

încheiat între aceleași părți, autentificat la nr. 2958 din 6 aprilie 2009 la

același birou notarial, termenul de încheiere a contractului de vânzare -

cumpărare s-a modificat, „acesta urmând a fi 31 decembrie 2009, termen ce va

putea fi prelungit cu acordul părților, în funcție de pronunțarea unei sentințe

definitive și irevocabile, cu privire la suprafețele de teren descrise mai sus

și care urmează a fi dobândite de soții Z.C. și Z.Cr. de la comuna Fântânele,

în baza procesului - verbal de licitație nr. 1966 din 18 octombrie 2006"

(din eroare reclamanta nu menționează în acțiune că terenurile vor fi dobândite

de la Z.C. și de la Z.Cr.).

Așadar, reclamanta nu

numai că nu avea un drept de proprietate asupra terenurilor la data

introducerii acțiunii, mai mult nu avea nici posesia și folosința terenurilor

pe care pretinde că Ie-a „dobândit", întrucât prin antecontractul de

vânzare - cumpărare nu s-a transmis dreptul de proprietate către reclamantă ci

s-a convenit doar obligația numiților Z.C. și Z.Cr. de a înstrăina terenurile,

pe care aceștia, la rândul lor, urmau să le dobândească, în temeiul unei

licitații; pe parcursul soluționării cauzei, deși au trecut trei ani și jumătate,

până la soluționarea recursului, reclamanta nu a dobândit dreptul de

proprietate asupra terenurilor, care să-i confere legitimitatea de a obține

autorizație de construire pentru centralele eoliene și în consecință pentru a

justifica interesul pretins prin acțiune.

Referitor la

certificatul de urbanism eliberat reclamantei la data de 26 august 2008, se

constată că acesta este irelevant cu privire la interesul pretins de reclamantă

deoarece acest act are un caracter de informare a solicitantului, în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții,

care în art. 6 stipulează că certificatul de urbanism are caracter de informare

și prin intermediul lui autoritățile prevăzute la art. 4 comunică dispozițiile

legale ce trebuie îndeplinite în vederea eliberării autorizației de construire.

În certificatul de

urbanism invocat de reclamantă se precizează expres la pct. 4 că cererea de

emitere a autorizației de construire trebuie să fie însoțită de titlul de

proprietate asupra imobilului însă întrucât reclamanta nu deținea la data

introducerii acțiunii și nu deține nici în prezent un asemenea titlu este

evident că nu avea abilitarea legală de a solicita această autorizație.

Reclamanta a depus la

dosar certificatul de urbanism nr. 93 din 25 iunie 2007 și autorizația de

construire nr. 5 din 25 februarie 2008 emise de Consiliul Județean Constanța,

în temeiul cărora pârâta a edificat centralele eoliene; din analiza acestor

înscrisuri rezultă că la data de 25 februarie 2008 când s-a emis autorizația de

construire pârâtei, reclamanta nici nu încheiase antecontractul de vânzare -

cumpărare, invocat în mod nelegal ca act care-i conferă „dobândirea

terenului" deoarece acest antecontract a fost încheiat la 8 august 2008,

adică după 6 luni de la eliberarea autorizației de construire a pârâtei.

Astfel fiind,

reclamanta avea obligația ca în calitate de investitor cu interese economice în

zonă să depună diligentele necesare privind existența unor lucrări

asemănătoare, pe terenurile învecinate cu cele pe care intenționa să le cumpere

în vederea construirii parcului eolian, conform obiectului său de activitate.

Din cele expuse

rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta invocă în mod nelegal interesul

în promovarea acțiunii, deoarece încă de la introducerea acțiunii nu îndeplinea

condițiile legale cu privire la construcțiile pe care dorea să le edifice și

totodată, nici pe parcursul soluționării cauzei, nu a efectuat demersurile

necesare pentru a-și proba interesul, astfel că, în afară de reaua credință

manifestată, reclamanta a probat și formularea recursului, în mod nelegal și

pro cauza.

Referitor la conduita

reclamantei trebuie precizat că, așa cum a susținut pârâta, reclamantei i s-a

mai respins, irevocabil, o acțiune în justiție, având același obiect. Astfel

prin Decizia nr. 2711 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Secția comercială de

la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de pârâta SC

M.T.I. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 8/COM din 26 ianuarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care a modificat-o în sensul

respingerii apelului declarat de reclamantele SC E.D. SRL Constanța, SC E.D.T.

SRL Constanța și SC E.D.F. SRL Constanța împotriva Sentinței civile nr.

5104/COM din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat; și în consecință s-a menținut

Sentința civilă nr. 5104/COM din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care se admisese

excepția lipsei de interes și se respinsese acțiunea formulată de reclamante.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul deoarece

atât tribunalul, care a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes, cât și

curtea de apel care a confirmat această soluție, prin respingerea apelului, au

pronunțat hotărâri legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.D.F. SRL Constanța împotriva

Deciziei civile nr. 43/2012 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțați în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG