ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2653/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la 4 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2010, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Cogealac, să se dispună obligarea acestuia la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 1.000.000 euro reprezentând daune interese pentru exercitarea abuzivă a atribuțiilor legale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are ca obiect principal de activitate producerea de energie electrică, societatea fiind înființată cu scopul de a realiza și dezvolta activitatea de producție a energiei electrice din resurse regenerabile, în acest sens dezvoltând proiectul eolian Fântânele Vest, pe raza județului Constanța.

Se mai arată că, urmare a demersurilor efectuate, a primit de la Președintele Consiliului Județean Constanța autorizația de construire nr. x/26.02.2008 prin care a fost autorizată executarea lucrărilor de construcție pentru obiectivul Parc Eolian Fântânele Vest cu 105 turbine de vânt și a obținut autorizația de înființare nr. x/27.02.2008, emisă urmare a deciziei nr. 386/27.02.2008 a ANRE pentru parcul eolian Fântânele Vest, precum și autorizația de înființare nr. x/27.02.2008, emisă ca urmare a deciziei ANRE nr. 387/27.02.2008 pentru stația electrică B., autorizațiile de înființare fiind acordate pe o perioadă de 2 ani.

Susține reclamanta că pentru racordarea la rețeaua națională a Parcului Eolian Fântânele Vest se impunea amplasarea unor cabluri de înaltă tensiune care să asigure transportul energiei către rețeaua națională de transport, aflată în proprietatea publică a statului, obținând pentru aceasta avizul nr. x/2007. În baza acestor autorizații și avize a început lucrările de construire a parcului eolian, notificând în acest sens autoritățile locale din Comuna Cogealac, potrivit adresei depuse la Primăria Comunei Cogealac la 28 octombrie 2008.

Învederează reclamanta că, din ziua demarării lucrărilor și până în prezent, autoritățile locale ale Comunei Cogealac reprezentate de Primarul Comunei Cogealac, C., au apelat la toate mijloacele și metodele posibile pentru blocarea societății prin emiterea de procese-verbale de contravenție, prin care aceasta era sancționată pentru executarea de lucrări de construire fără autorizație.

Reclamanta menționează că, în ziua notificării de începere a lucrărilor, un agent al primăriei Cogealac s-a deplasat la locul în care începeau lucrările, constatând pretinse fapte de începere a lucrărilor de construire fără a deține autorizație de construire valabilă pentru amplasamentul NST 638

3,

în baza art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 și, întocmind procesul-verbal de contravenție nr. x/28.10.2008, a dispus amendarea și sistarea lucrărilor cu readucerea terenului în starea inițială. La 30 octombrie 2008 s-a întocmit în condiții similare un nou proces-verbal de contravenție nr. x/30.10.2008.

Reclamanta arată că a formulat plângere contravențională împotriva celor două procese-verbale și totodată, pe cale de ordonanță președințială, a solicitat suspendarea efectelor acestora. Cererile prin care s-a solicitat suspendarea executării măsurii complementare din procesele-verbale de contravenție au fost soluționate la 13 aprilie 2009 și 25 februarie 2009, în sensul admiterii, astfel încât, de la data emiterii proceselor-verbale de contravenție din 28 octombrie 2008 și 31 octombrie 2008 și până la datele sentințelor de suspendare a măsurii complementare, nu a putut efectua lucrări pe o perioadă de aproximativ 6 luni.

Mai arată reclamanta că primarul C. a lansat împotriva societății numeroase acțiuni juridice menite să o împiedice să execute lucrări de construcție și că aceste acțiuni nu au nimic de-a face cu apărarea intereselor legitime ale comunității din Cogealac și nici cu exercitarea legală a atribuțiilor Primarului comunei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Primarul comunei Cogealac a susținut că autorizația de construire nr. x/2008 de care se prevalează reclamanta privește doar teritoriul administrativ al comunei Fântânele, prin urmare aceasta desfășoară lucrări fără autorizație pe raza comunei Cogealac.

Prin precizările depuse la data de 16.02.2010 reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Comunei Cogealac, prin primar și a numiților C., primar și D., arhitect al Comunei.

Prin încheierea de ședință din data de 13.04.2010 instanța a dispus suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție, cauza fiind repusă pe rol la 15.02.2017.

Prin sentința civilă nr. 279 din 15 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost admisă excepția de necompetență funcțională și a fost declinată competența de soluționare a cauzei secției a II-a a Tribunalului Constanța.

Prin încheierea nr. 692 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare către secția I civilă a Tribunalului Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a fost sesizată secția a II-a civilă și de contencios administrativ a Curții de Apel Constanța, în vederea soluționării conflictului negativ.

Prin sentința civilă nr. 28 din 25 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Constanța.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal.

Prin sentința civilă nr. 173 din 23 ianuarie 2019, Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și D. și a respins acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Cogealac prin Primar; a respins acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac prin Primar și Primarul Comunei Cogealac, ca nefondată.

În motivarea hotărârii s-a reținut, cu privire la fondul cauzei, că prin procesele-verbale de contravenție nr. x/28.10.2008 și nr. y/30.10.2008, emise de Primarul Comunei Cogealac, acesta a dispus amendarea reclamantei pentru efectuarea de lucrări de construire fără autorizație de construire valabilă și, totodată, a dispus sistarea lucrărilor și readucerea terenului la starea inițială, măsuri contravenționale dispuse în baza dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 50/1991.

S-a mai reținut că împotriva celor două procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției reclamanta a formulat plângere contravențională și, totodată, pe calea ordonanței președințiale, a solicitat suspendarea măsurii complementare de sistare a lucrărilor, iar prin sentința civilă nr. 3575/2009 din 25 februarie 2009 și sentința civilă nr. 6768/2009 din 13 aprilie 2009 s-a dispus suspendarea efectelor celor două procese-verbale de contravenție, respectiv a măsurii sistării lucrărilor.

În raport de prevederile art. 998 C. civ., invocate de reclamantă, s-a reținut că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.

S-a constatat că, în cauză, reclamanta a făcut dovada existenței în patrimoniul său a unui prejudiciu constând în cheltuielile efectuate cu accelerarea lucrărilor de construcție a stației de transformare, însă fapta invocată de reclamantă, respectiv sancționarea acesteia de Primarul Comunei Cogealac, nu are caracter ilicit întrucât a constat în îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege. Astfel, s-a reținut că activitatea Primarului Comunei Cogealac se înscrie în sfera atribuțiilor sale, reglementate de art. 27 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea în construcții, Primarul Comunei Cogealac având calitatea de organ de control, și, astfel, el este îndrituit prin lege a constata și sancționa contravențiile săvârșite pe raza unității administrativ teritoriale pe care o conduce.

Instanța de fond a apreciat, în analiza teoriei subiective a abuzului de drept conform căreia este calificat abuziv exercițiul unui drept subiectiv civil efectuat nu potrivit interesului titularului, ci în vederea vătămării unui terț, că reclamanta, deși susține exercitarea abuzivă a dreptului de către Primarul Comunei Cogealac, nu face dovada susținerii sale, anularea proceselor-verbale de sancționare neconstituind, a priori, dovada abuzului de drept din partea organului constatator.

S-a susținut că reclamanta trebuia să dovedească faptul că pârâții au acționat cu intenția de a-i produce prejudicii și că acțiunile lor nu au vizat interesul public pe care, potrivit legii, erau datori să îl apere, însă, din probele administrate, nu rezultă o astfel de atitudine a Primarului Comunei, acțiunile Primarului încadrându-se în exercițiul normal al drepturilor sale, iar anularea proceselor-verbale nefiind de natură a demonstra vreun interes al acestuia în prejudicierea reclamantei. Nici existența mai multor litigii pe rolul instanțelor nu a fost considerată relevantă în privința intenției pârâților de a o prejudicia pe reclamantă.

S-a mai precizat că, la stabilirea raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, trebuie să se aibă în vedere faptul că fenomenul cauză nu acționează izolat, ci că desfășurarea lui este condiționată de anumiți factori, care, fără a precede direct efectul păgubitor, favorizează totuși producerea acestuia, iar în speță, acțiunea pârâtului de sistare a lucrărilor, constituie cauza producerii prejudiciului material al reclamantei.

S-a apreciat, de asemenea, că vinovăția pârâtului Primarul Comunei Cogealac nu a fost dovedită, acesta acționând în limitele legale conferite de Legea nr. 50/1991.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 168/C din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității și a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 173 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimații pârâți Comuna Cogealac prin Primar și Primarul comunei Cogealac.

Hotărârea pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia nr. 1099 din 11 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă excepția tardivității recursului, invocată de intimații-pârâți; a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 168/C din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă; a fost casată decizia recurată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

După casarea cu trimitere spre rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2010***.

Prin încheierea din 3 februarie 2021, instanța a respins excepția tardivității apelului, reținând că apelul a fost declarat de reclamantă la 27 martie 2019, fiind astfel respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

La 3 februarie 2021, numitul C. a formulat, în temeiul art. 51 C. proc. civ., cerere de intervenție, solicitând respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de S.C. A. S.R.L..

Prin încheierea din 31 martie 2021, instanța a respins în principiu cererea de intervenție în interes alăturat, în temeiul art. 52 C. proc. civ. din 1865, pentru motivele expuse în respectiva încheiere.

Tot la termenul de judecată din 31 martie 2021, apelanta reclamantă a precizat că fapta ilicită a constat în încheierea celor două procese-verbale și că s-a făcut vorbire despre celelalte litigii pentru a se înțelege mai bine contextul și a se putea aprecia asupra bunei-credințe cu care a acționat Primarul.

Prin decizia nr. 70/C din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 173 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimații pârâți Comuna Cogealac prin Primar și Primarul Comunei Cogealac.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, care nu a fost contestată de părți.

Astfel, prin autorizația de construire nr. x din 26 februarie 2008, emisă de Președintele Consiliului Județean Constanța s-a autorizat reclamantei executarea lucrărilor de construcție pentru obiectivul "Parc Eolian Fântânele Vest cu 105 turbine de vânt și racordarea parcului eolian la rețeaua națională", comuna Fântânele, jud. Constanța.

Ulterior, reclamanta a obținut și decizia A.N.R.E. nr. 386/27.02.2008 și nr. 387/27.02.2008 pentru Parcul eolian Fântânele Vest și Stația electrică B., precum și autorizația de înființare nr. x/27.02.2008 și nr. y/27.02.2008.

În baza acestor autorizații și avize au început lucrările de construire a Parcului eolian, iar la 28 octombrie 2008 reclamanta a notificat prin E. S.R.L., în calitate de proiectant al societății A. S.R.L., Primăria Comunei Cogealac cu privire la începerea lucrărilor.

Prin procesul-verbal de contravenție nr. x/28.10.2008, Primarul Comunei Cogealac a dispus amendarea reclamantei cu suma de 1000 RON și sistarea lucrărilor cu readucerea terenului în starea inițială, reținându-se că aceasta a început lucrările fără a avea autorizație de construire valabilă pentru amplasamentul NST 638, fiind decopertată o suprafață de 2500 mp.

Prin procesul-verbal de contravenție nr. x/30.10.2008, Primarul Comunei Cogealac a dispus din nou amendarea reclamantei apelante cu suma de 100.000 RON și sistarea lucrărilor cu readucerea terenului în starea inițială, reținându-se că aceasta a început lucrările fără a avea autorizație de construire, documentele prezentate fiind valabile pentru U.A.T. Fântânele.

Împotriva acestor procese-verbal de contravenție reclamanta a formulat plângeri contravenționale, dar și cereri, pe cale de ordonanță președințială, de suspendare a efectelor acestora.

Prin sentința civilă nr. 6768/13.04.2009, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2009, a fost admisă cererea de suspendare a executării măsurii complementare din procesul-verbal de contravenție nr. x/28.10.2008, până la soluționarea dosarului nr. x/2008

Prin sentința civilă nr. 3575/25.02.2009, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2008, a fost admisă cererea de suspendare a executării măsurii complementare din procesul-verbal de contravenție nr. x/30.10.2008, până la soluționarea dosarului nr. x/2008

Prin sentința civilă nr. 9175/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2008, a fost admisă plângerea contravențională, fiind anulat procesul-verbal de contravenție nr. x/28.10.2008, reținându-se în motivare că, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că prin autorizația de construire nr. x/2008 au fost autorizate lucrări ce urmau a fi efectuate pe teritoriul administrativ a două localități, comuna Fântânele și Cogealac, lucrările fiind efectuate pe parcela NST 638/1 ce alcătuiesc, împreună cu parcelele NST 638/2 și NST 638/3, parcela NST 638. Această sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Prin sentința civilă nr. 11338/09.10.2015, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2008 a fost admisă plângerea contravențională, fiind anulat procesul-verbal de contravenție nr. x/30.10.2008. Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 87/14.12.2016.

Între părțile de față s-au derulat mai multe litigii, generate de executarea acestor lucrări pentru Parcul eolian Fântânele Vest și Stația electrică B., litigii axate, în principal, pe anularea autorizației de construire nr. x/2008 despre care pârâții au susținut că ar viza doar teritoriul administrativ al comunei Fântânele, așa cum se menționează, de altfel, și în această autorizație, nu și pe cel al comunei Cogealac.

Astfel, în dosarele nr. x/2008, nr. y/2010*, nr. 9221/118/2010 și nr. 3913/118/2010, a fost soluționată excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. x/2008, invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. În primele trei dosare a fost respinsă excepția de nelegalitate, dar prin decizia civilă nr. 3379/01.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2010, a fost admisă excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. x/2008, emisă de Președintele Consiliului Județean Constanța.

A mai fost formulată și o acțiune de anulare a autorizației de construire nr. x/2008, înregistrată sub nr. x/2009, acțiune respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 573/22.05.2009.

Instanța a reținut că motivele de apel vizează două aspecte principale, respectiv încălcarea principiului disponibilității, prin faptul că instanța de fond a analizat abuzul de drept presupus a fi fost săvârșit de pârâți, deși acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, precum și că, în mod greșit, s-a apreciat de către prima instanță că nu erau îndeplinite condițiile răspunderii delictuale față de pârâți.

În ceea ce privește prima critică, instanța de apel a constatat că reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă de instanță, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând daune interese pentru exercitarea abuzivă a atribuțiilor legale, iar în motivarea acțiunii, referitor la fapta ilicită, reclamanta a precizat că se încadrează în categoria faptei ilicite și orice acțiune efectuată în exercitarea unui drept prevăzut de lege, dar care a fost exercitat în mod abuziv, precum și că Primarul Comunei Cogealac și-a exercitat abuziv competențele în materia disciplinei în construcții.

Sub un alt aspect, chiar dacă acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998 C. civ. din 1864, atât timp cât s-a susținut că fapta ilicită a constat în emiterea proceselor-verbale de contravenție prin care s-a dispus amendarea și sistarea lucrărilor, aceste procese-verbale fiind emise în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991, instanța de apel a considerat necesar a se verifica dacă modul de exercitare a acestor atribuții se încadra într-un eventual abuz de drept.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ. din 1864, "Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", respectiv "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa", iar din aceste dispoziții legale rezultă că instanța are a verifica dacă a existat o faptă ilicită, dacă s-a produs un prejudiciu, dacă există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și dacă a existat o vinovăție a făptuitorului, chiar și sub forma culpei.

Răspunzând criticilor apelantei potrivit cărora încheierea celor două procese-verbale de contravenție a fost abuzivă cât timp a fost exercitat nelegal dreptul de control prevăzut de art. 27 din Legea nr. 50/1991, având în vedere că s-a stabilit prin hotărâri judecătorești definitive că fapta contravențională reținută nu există, raportat la existența autorizației de construire nr. x/2008 care a vizat teritoriul administrativ a două localități, Fântânele și Cogealac, instanța de apel a reținut că fapta ilicită poate să constea atât în încălcarea legii cât și în prejudicierea unui drept subiectiv, însă există situații în care, chiar dacă fapta săvârșită a produs un prejudiciu altei persoane, răspunderea nu este angajată întrucât caracterul ilicit al faptei este înlăturat.

Din acest motiv, în doctrina și jurisprudența în materie existentă sub imperiul vechiul C. civ. s-a reținut că înlătură caracterul ilicit al faptei legitima apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei activități impuse sau permise de lege ori a ordinului superiorului, exercitarea unui drept subiectiv, consimțământul victimei. Prin noul C. civ., o parte din aceste cauze de înlăturare a caracterului ilicit al faptei au găsit o reglementare expresă în art. 1351-1354 cu denumirea cauze exoneratoare de răspundere.

Reținând că, în speță, are relevanță situația vizând îndeplinirea unei activități impuse/permise de lege, instanța de apel a analizat dacă, prin modul în care a fost exercitată această atribuție, au fost depășite limitele normale, ajungându-se în domeniul abuzului de drept, exercitarea unui drept fiind considerată abuzivă doar atunci când dreptul nu a fost utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a păgubi o altă persoană.

Curtea de apel Constanța a avut în vedere că nu se contestă faptul că primarul avea obligația, potrivit art. 27 din Legea nr. 50/1991 (în forma în vigoare la data încheierii proceselor-verbale de contravenție), de a urmări "respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții în cadrul unităților lor administrativ-teritoriale și, în funcție de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penală, după caz".

În exercitarea acestor atribuții, în cauză, Primarul Comunei Cogealac a încheiat cele două procese-verbale de contravenție nr. x/28.10.2008 și nr. y/30.10.2008 prin care a reținut că nu există autorizație de construire pentru efectuarea de lucrări pe teritoriul administrativ al comunei Cogealac, documentele prezentate vizând comuna Fântânele, sens în care, a dispus, pe lângă aplicarea amenzii, și sistarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială.

Având în vedere susținerile apelantei, potrivit cărora fapta ilicită a constat în încheierea acestor procese-verbale în mod nelegal, precum și în dispunerea măsurii sistării lucrărilor de către agentul constatator, deși nu avea atribuții în acest sens, instanța de apel a avut în vedere cele reținute în hotărârile prin care au fost soluționate plângerile contravenționale întrucât, pe de o parte, acestea se bucură de autoritate de lucru judecat și, pe de altă parte, într-o acțiune în răspundere delictuală nu poate fi analizată legalitatea unor procese-verbale de contravenție care, până la anularea lor, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.

Sub acest aspect, a constatat că, prin sentința civilă nr. 9175 din 15 mai 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2008, s-a reținut, în esență, cu privire la procesul-verbal de contravenție nr. x/28.10.2008 că Primarul Comunei Cogealac avea competența de a sancționa faptele descrise, lucrările demarate de către petentă fac parte din autorizația de construire nr. x/26.02.2008, dar că această autorizație emisă de Președintele Consiliului Județean Constanța se bucură de legalitate și vizează lucrări ce urmau a fi efectuate pe teritoriul administrativ a două localități, comunele Fântânele și Cogealac.

Astfel, prin hotărârea anterior menționată s-au reținut, ca elemente esențiale, că Primarul Comunei Cogealac avea competența prevăzută de Legea nr. 50/1991 de a sancționa faptele descrise atât cu amenda contravențională, dar și prin măsura sistării lucrărilor, precum și că această autorizație de construire nr. x/26.02.2008, emisă de Președintele Consiliului Județean, viza și teritoriul administrativ al Comunei Cogealac.

Instanța de apel a reținut că, deși au fost anulate procesele-verbale de contravenție încheiate de Primarul Comunei Cogealac, exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 27 din Legea nr. 50/1991 nu poate fi considerată abuzivă, cât timp acesta a susținut constant că autorizarea dată prin autorizația de construire nr. x/2008 viza doar comuna Fântânele, cum se indică expres în aceasta, iar la eliberarea autorizației nu s-a cerut avizul Primăriei Cogealac, astfel cum prevedea legea.

Curtea de Apel Constanța a mai reținut că acest punct de vedere a fost confirmat prin două hotărâri judecătorești care au analizat legalitatea autorizației de construire nr. x/2008.

Astfel, prin decizia civilă nr. 3379/01.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2010, prin care s-a constatat nelegalitatea autorizației de construire nr. x/2008, emisă de Președintele Consiliului Județean Constanța, s-a reținut că, din coroborarea art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 și art. 17 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, rezultă că una din condițiile de emitere a autorizației de construire este acea a existenței unui aviz favorabil emis de primarul unității administrativ teritoriale pe al cărei teritoriu este situat imobilul, precum și că, în condițiile în care autorizația de construire viza lucrări care se executau atât în raza comunei Fântânele, cât și pe cea a comunei Cogealac, deci depășeau limita unei unități administrativ teritoriale, se impunea, ca și condiție de legalitate, existența avizului primarului, aviz care nu există din partea Primarului Comunei Cogealac.

Aceleași considerente vizând obligativitatea obținerii avizului Primarului Comunei Cogealac au fost reținute și în sentința civilă nr. 4345/2012, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2010, prin care s-a constatat nelegalitatea aceleiași autorizații de construire, sentință modificată, însă, prin decizia nr. 5358/12.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în sensul respingerii ca inadmisibile a excepției de nelegalitate, cât timp a fost deja aleasă calea acțiunii în anulare directă a autorizației de construire.

În raport de obiectul celor două acțiuni și caracterul limitat al excepției de nelegalitate doar la părțile din litigiul respectiv și la obiectul litigiului în cadrul căruia s-a invocat respectiva excepție, nu a fost avută în vedere soluția dispusă prin dispozitivul acestor hotărâri, instanța analizând considerentele acestora doar din perspectiva statuării asupra modului de exercitare a atribuțiilor legale de către Primarul Comunei Cogealac.

S-a reținut că nu au fost depășite limitele normale de exercitare a dreptului și, totodată, a obligației Primarului de a verifica respectarea dispozițiilor legale în eliberarea autorizațiilor de construire având în vedere că exercitarea unui drept este abuzivă atunci când acesta nu a fost utilizat în vederea realizării finalității sale, ci în intenția de a păgubi o altă persoană, iar, în cauză, Primarul Comunei Cogealac verificându-și competențele în domeniul modului de executare a lucrărilor de construcție, a considerat că autorizația de construire prezentată de reclamantă nu era valabilă pe teritoriul Comunei Cogealac cât timp nu i s-a solicitat avizul obligatoriu, conform art. 4 din Legea nr. 50/1991.

Anularea proceselor-verbale de contravenție nu prezumă automat că persoana care le-a emis și-a exercitat atribuțiile cu rea-credință, fiind necesară verificarea de către instanță a elementelor faptei ilicite, invocate de partea care se consideră prejudiciată, în raport de reperele expuse anterior.

Similar instanțelor judecătorești care au pronunțat hotărârile anterior menționate, instanța de apel nu a putut reține că intenția primarului a fost de a o păgubi pe reclamantă, ci doar de a fi verificată modalitatea în care a fost eliberată autorizația de construire nr. x/2008 despre care a susținut că nu este valabilă.

Sub un alt aspect, s-a constatat că nu există niciun indiciu că scopul urmărit de pârâți ar fi fost îndepărtarea societății reclamante de la realizarea proiectului energetic din zona Dobrogei. Instanța de apel a reținut că această intenție nu rezultă nici din faptul că au existat numeroase litigii între părți, generate de convingerea pârâților că autorizația de construire nu îndeplinea dispozițiile legale ale Legii nr. 50/1991, întrucât toate au avut ca premisă anularea autorizației, considerată nelegală, constatarea nelegalității ei sau sistarea lucrărilor efectuate în baza lor. În raport de precizările de la termenul de judecată din 31 martie 2021, instanța de apel a avut în vedere doar cele două procese-verbale de contravenție, iar nu existența între părți a litigiilor enumerate în cererea de recurs.

Reținând că, prin probele administrate nu s-a dovedit că exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 27 din Legea nr. 50/1991, în urma cărora au fost emise cele două procese-verbale de contravenție prin care s-a dispus sistarea lucrărilor, s-a realizat în mod abuziv, prin depășirea limitelor normale de exercitare a acestor atribuții, instanța de apel a considerat că este înlăturat caracterul abuziv al faptelor invocate de reclamantă, chiar în contextul anulării celor două procese-verbale de contravenție.

Constatând că nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite, s-a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte condiții ale răspunderii delictuale având în vedere dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ. conform cărora ele trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Împotriva deciziei nr. 70/C din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând, în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 9 și art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., admiterea recursului și casarea, în tot, a hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la curtea de apel pentru soluționarea fondului cauzei, respectiv pentru a se analiza toate condițiile atragerii răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților intimați.

Precizează că înțelege să susțină demersul judiciar strict prin raportare la existența faptei ilicite constând în emiterea celor două procese-verbale de contravenție, anulate prin hotărâri irevocabile, având în vedere următoarele: acțiunea introductivă a fost formulată anterior soluționării celor două plângeri contravenționale prin hotărâri irevocabile; prin acțiune s-a invocat existența faptei ilicite prin raportare la două argumente distincte, fiecare fiind apt să atragă răspunderea delictuală, respectiv nelegalitatea proceselor-verbale de contravenție și depășirea atribuțiilor primarului de a dispune una dintre măsuri; prin cele două hotărâri irevocabile, procesele-verbale de contravenție au fost anulate, fiind validat astfel, cu autoritate de lucru judecat primul argument anterior menționat.

Apreciază că soluția pronunțată sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 998-999 din C. civ. de la 1865, a art. 1201 pct. 4 din același act normativ, în condițiile în care fapta ilicită rezultă din hotărâri irevocabile, care se bucură de autoritate de lucru judecat, a art. 4 din Legea nr. 554/2004 și a art. 311 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența art. 304 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Arată că, pentru existența și antrenarea răspunderii civile delictuale, în condițiile art. 998 și urm. din vechiul C. civ., incidente speței în raport de data săvârșirii faptelor ilicite imputate pârâților intimați, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv: existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a săvârșit-o, prin aceasta înțelegându-se și simpla "neglijență" sau "imprudență" a celui care a produs prejudiciul.

Recurenta susține că instanța de apel, pentru a justifica respectarea limitelor normale de exercitare a atribuțiilor recunoscute pârâților intimați de prevederile art. 27 din Legea nr. 50/1991, a reținut că anularea proceselor-verbale de contravenție nu prezumă automat o faptă ilicită, procedând în continuare la o verificare a aspectelor ce vizau fondul celor două acte.

Învederează că raționamentul instanței de apel, care se raportează la o activitate permisă de lege, restrânge nejustificat sfera faptei ilicite, fiind consecința greșitei aplicări și interpretări a dispozițiilor art. 998-999 din vechiul C. civ.. Potrivit acestui raționament, autoritățile nu ar putea săvârși vreodată o faptă ilicită, având în vedere că ar îndeplini o activitate impusă de lege.

Arată că răspunderea civilă delictuală a autorității poate fi atrasă, sens în care indică, ca regulă în materie, dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care se referă și la răspunderea solidară a funcționarului și a autorității. În privința excepțiilor de la regulă, susține că este relevant art. 52 alin. (3) din Constituția revizuită, care prevede că obligația statului de a repara pagubele cauzate justițiabililor prin erori judiciare săvârșite atât în procesele penale, cât și în cele civile, este supusă unui regim ce prezintă importante particularități, învederând că această normă denotă faptul că, acolo unde legiuitorul a urmărit să particularizeze regimul răspunderii delictuale a autorității, a prevăzut-o în mod expres, cum este cazul erorilor judiciare.

Concluzionând, arată că nu există temei legal care să fundamenteze exonerarea de răspundere a autorităților, iar exonerările trebuie prevăzute expres de lege, cum este cazul răspunderii judecătorilor.

Invocă încălcarea dispozițiilor art. 1200 pct. 4 din vechiul C. civ., susținând nesocotirea prezumției autorității de lucru judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate în dosarele nr. x/2008 și nr. y/2008, prin care s-a stabilit că procesele-verbale de contravenție au fost emise în mod nelegal.

Arată că prezumția autorității de lucru judecat nu este condiționată de existența triplei identități de părți, obiect, cauză, presupunând doar dezlegarea unei situații juridice în cadrul unui proces purtat între aceleași părți, consecință a efectului pozitiv produs de prezumție fiind aceea că partea care a câștigat procesul se va prevala direct de aceasta în cadrul unui nou proces, fără ca dreptul său să fie din nou analizat de instanță.

Cu referire la jurisprudența instanței supreme arată că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială și are drept finalitate interzicerea readucerii în fața instanțelor de judecată a chestiunilor litigioase deja rezolvate. Invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Lungu împotriva României, cauza Societatea Comercială Mașinexportimport Industrial Group S.A. împotriva României, cauza Stanca Popescu împotriva României și cauza Rozalia Avram împotriva României, susținând că dreptul la un proces echitabil trebuie interpretat din perspectiva securității raporturilor juridice, aceasta impunând ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi rediscutată.

Susține că analiza efectuată de instanță pe tema pretinsei corectitudini a poziției exprimate de Primarul Cogealac cu ocazia emiterii celor două procese-verbale de contravenție, încalcă prezumția de autoritate de lucru judecat, în baza căreia reclamanta era scutită de obligația de a-și dovedi dreptul încălcat prin emiterea actelor anulate ulterior de instanță, iar instanța era ținută de soluțiile instanțelor ce atestau nelegalitatea actelor.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut nelegal considerentele deciziei civile nr. 3379 din 1 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2010, având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora efectele admiterii excepției de nelegalitate se răsfrâng numai în acel dosar, aceasta fiind și una dintre diferențele esențiale între efectul admiterii unei acțiuni în anularea unui act administrativ și cel al admiterii excepției de nelegalitate.

Instanța de apel a avut în vedere o hotărâre desființată, respectiv sentința civilă nr. 4345/2012, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2010, care nu mai produce niciun efect, conform art. 311 din vechiul C. proc. civ.

Învederează că este străină de pricină raportarea instanței de apel la inexistența avizului ca reprezentând poziția autorității la momentul emiterii proceselor-verbale de contravenție întrucât cele două acte nu s-au referit la lipsa unui aviz, ci strict la efectele autorizației de construire nr. x/2018, fiind contestat faptul că autorizarea lucrărilor privea și comuna Cogealac. Drept urmare, atât plângerile contravenționale, cât și acțiunea introductivă nu au legătură cu respectivul aviz.

Arată că nu este justificată modalitatea de exercitare a dreptului de control, recunoscut intimaților pârâți de prevederile Legii nr. 50/1991, de faptul că aceștia au considerat că autorizația de construcție nu este valabilă pe teritoriul Comunei Cogealac întrucât exercițiul rezonabil al acestui drept trebuie apreciat în funcție de existența sau inexistența condiției impuse de lege pentru realizarea lucrărilor a căror sistare a fost dispusă, respectiv autorizația de construcție, care în cauză a fost prezentată.

Astfel, refuzul efectuării acestei verificări dovedește fără dubiu faptul că dreptul de control a fost exercitat de intimați nu în scopul pentru care a fost recunoscut, respectiv pentru respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții în unitatea administrativ teritorială Cogealac, ci pentru a obstrucționa dreptul de a construi al reclamantei, respectiv pentru a o împiedica să realizeze lucrările autorizate.

Caracterul excesiv al exercitării dreptului are în vedere, pentru antrenarea răspunderii, situația valorificării acestuia de către titular într-un mod exacerbat, cauzându-se altuia un prejudiciu mai oneros decât cel care ar putea fi, în mod obiectiv, creat prin exercitarea acestui drept în conformitate cu scopul pentru care a fost recunoscut de legiuitor și în limitele sale. Depășirea raportului de proporționalitate între exercițiul dreptului și prejudiciul cauzat terțului atrage răspunderea titularului.

Câtă vreme, în speță, sancțiunile contravenționale au fost aplicate fără verificarea prealabilă și temeinică a limitelor autorizației de construcție deținute de persoana juridică sancționată, respectiv fără a se verifica dacă lucrările de construcție, a căror sistare a fost dispusă, erau sau nu executate cu respectarea condiției impuse de lege pentru efectuarea lor în condiții de legalitate, dreptul de control al intimaților a fost exercitat excesiv și nerezonabil, cu încălcarea drepturilor reclamantei recurente, fiind justificată angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților în condițiile stabilite de dispozițiile art. 998 și următoarele din vechiul C. civ.

Referitor la inexistența vinovăției, reținută prin decizia atacată, arată că este lipsit de orice fundament legal considerentul instanței bazat pe lipsa intenției Primarului de a o păgubi pe recurenta reclamantă, respectiv de a o împiedica să realizeze lucrările de construire a parcului eolian întrucât, în materia răspunderii civile delictuale, nu prezintă relevanță clasificarea vinovăției în cele două forme ale sale, intenție și culpă, în condițiile în care răspunderea civilă delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă. Această concluzie se bazează pe interpretarea logică a art. 998 și art. 999 C. civ., care prevăd răspunderea celui a cărui greșeală ori a cărui neglijență sau imprudență a ocazionat prejudiciul, dispoziții legale încălcate de instanța de apel.

Susține că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) teza I din vechiul C. proc. civ., sens în care arată că, în examinarea legalității și temeiniciei hotărârii instanței de fond, contestată prin apelul reclamantei, Curtea de Apel Constanța trebuia să verifice existența răspunderii civile delictuale a pârâților intimați din perspectiva elementelor constitutive ale acestui tip de răspundere.

Instanța de apel a apreciat că nu se mai impune examinarea celorlalte condiții stabilite de prevederile art. 998-999 din vechiul C. civ. întrucât a reținut necesitatea îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, precum și faptul că probele administrate nu dovedesc existența unei fapte culpabile a intimaților pârâți, însă, în acest cadru procesual, admiterea criticii referitoare la existența faptei ilicite impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de apel nu a intrat, practic, în cercetarea fondului.

Apărări formulate în cauză.

Intimații nu au depus întâmpinare în cauză.

Recurenta a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, fiind depus la dosarul cauzei contractul de vânzare cumpărare sub condiție suspensivă încheiat de pârâți cu o terță societate la data de 5 octombrie 2011.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esență, reclamanta s-a îndreptat cu o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva pârâților care, prin întocmirea unor procese-verbale de contravenție, prin care au dispus și sistarea lucrărilor de amenajare a parcului eolian, măsuri anulate, ulterior, de către instanțele de judecată, i-au produs un prejudiciu material constând în cheltuieli suplimentare efectuate pentru recuperarea întârzierilor și finalizarea la timp a proiectului.

Instanța de fond a respins acțiunea, cu motivarea că fapta invocată de reclamantă, respectiv sancționarea contravențională a acesteia de Primarul Comunei Cogealac, nu are caracter ilicit întrucât a constat în îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege și că reclamanta, deși susține exercitarea abuzivă a dreptului de către Primarul Comunei Cogealac, nu face dovada susținerii sale. Consideră instanța că anularea proceselor-verbale de contravenție nu reprezintă, a priori, dovada abuzului de drept din partea organului constatator, nefiind dovedit că pârâții au acționat cu intenția de a-i produce prejudicii și nici vinovăția pârâtului Primarul Comunei Cogealac, acesta acționând în limitele legale conferite de Legea nr. 50/1991.

Instanța de apel, menținând soluția, a apreciat că, deși acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ. din 1864 privind răspunderea civilă delictuală, atât timp cât s-a susținut că fapta ilicită a constat în emiterea proceselor-verbale de contravenție în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991, este necesar a se verifica dacă modul de exercitare a acestor atribuții se încadrează într-un eventual abuz de drept. Analizând îndeplinirea activității impuse/permise de lege, instanța de apel a apreciat că nu au fost depășite limitele normale de exercitare a dreptului, ce se constituie, totodată, și într-o obligație a Primarului de a verifica respectarea dispozițiilor legale în eliberarea autorizațiilor de construire, având în vedere că exercitarea unui drept este abuzivă atunci când acesta nu a fost utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a păgubi o altă persoană. A reținut că, în cauză, Primarul Comunei Cogealac, verificându-și competențele în domeniul modului de executare a lucrărilor de construcție, a considerat că autorizația de construire prezentată de reclamantă nu era valabilă pe teritoriul Comunei Cogealac cât timp nu i s-a solicitat avizul obligatoriu, conform art. 4 din Legea nr. 50/1991. Reținând că, prin probele administrate nu s-a dovedit că exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 27 din Legea nr. 50/1991, în urma cărora au fost emise cele două procese-verbale de contravenție prin care s-a dispus sistarea lucrărilor, s-a realizat în mod abuziv, prin depășirea limitelor normale de exercitare a acestor atribuții, instanța de apel a considerat că este înlăturat caracterul abuziv al faptelor invocate de reclamantă, chiar în contextul anulării celor două procese-verbale de contravenție.

Recurenta susține că, în mod greșit, instanța de apel nu a reținut nelegalitatea emiterii proceselor-verbale de contravenție, încălcând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor prin care acestea au fost anulate, pe motiv că este o activitate permisă de lege, restrângând, astfel, sfera faptei ilicite, deși legiuitorul a instituit norme care permit tragerea la răspundere a autorităților publice.

În plus, arată că, deși a pretins că excepția de nelegalitate a actului administrativ nu poate fi opusă decât părților din dosarul în care a fost admisă, instanța de apel a reținut considerentele unor hotărâri judecătorești pronunțate în acele litigii, deși una dintre ele era desființată în calea de atac.

Consideră că abuzul de drept al autorității care nu a verificat limitele autorizației de construire trebuie sancționat întrucât i-au fost încălcate drepturile.

Recurenta critică și reținerea de către instanța de apel a absenței vinovăției întemeiată pe lipsa intenției pârâților de a o păgubi pe reclamantă, deși răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată și pentru cea mai ușoară culpă.

Apreciind că instanța de apel nu a analizat celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, solicită casarea cu trimitere în cazul în care va fi admisă critica referitoare la existența faptei ilicite.

Criticile astfel formulate sunt nefondate.

Instanța de apel nu a greșit atunci când a apreciat că nelegalitatea emiterii unui act administrativ de constatare și sancționare a unei contravenții nu echivalează eo ipso cu săvârșirea unei fapte ilicite de către agentul constatator, care să atragă în mod automat răspunderea civilă delictuală a acestuia exclusiv prin aplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în plângerea contravențională cu valoarea unei prezumții juris et de jure. Această statuare nu înseamnă însă, astfel cum a susținut recurenta, că instanța ar fi înlăturat nelegalitatea proceselor-verbale de contravenție. Nelegalitatea și netemeinicia unui act constatator al contravenției nu se suprapune cu ilicitul delictual al agentului instrumentator dedus prezentei judecăți, astfel că analiza faptei imputate în cauză, comise în exercitarea unei atribuții legale, a impus verificarea unor elemente suplimentare ce țin de procesul decizional, din care să rezulte modalitatea în care agentul constatator a acționat în exercitarea acestei atribuții.

Prin urmare, în analiza răspunderii delictuale, au fost verificate, ca elemente care conturează săvârșirea unei fapte ilicite din partea agentului constatator, atât încălcarea unei dispoziții legale imperative în demersul acestuia de a sancționa contravențional societatea reclamantă, aspect cercetat în procesul anterior, dar și exercitarea abuzivă a acestui drept recunoscut de lege, care a avut drept consecință vătămarea patrimonială ce a fost reclamată în cadrul prezentului litigiu.

În cuprinsul acestei analize, au fost reținute, sub un prim aspect, ca elemente factuale, împrejurări constatate în litigiile în care s-au anulat procesele-verbale de contravenție, referitoare la condițiile de formă și temeinicia acestora, pornindu-se de la premisa că actul de control reprezintă în primul rând îndeplinirea obligației aferente funcției agentului constatator, aceea de a verifica respectarea dispozițiilor legale în eliberarea autorizațiilor de construire. Aceasta nu înseamnă că instanța de apel a reanalizat legalitatea și temeinicia proceselor-verbale de contravenție, dimpotrivă, a reținut efectul lucrului judecat sub aspectul valabilității autorizației de construire.

Distinct, s-a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii și anume îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege. S-a reținut că agentul constatator a acționat în baza unor atribuții legale ce îi confereau dreptul de a sancționa conduita reclamantei, care, în accepțiunea sa, a derulat lucrări de construcție în baza unei autorizații emise de o autoritate necompetentă și fără a i se solicita avizul prevăzut de lege, nedovedindu-se că ar fi acționat cu intenția de a vătăma drepturile societății. În acest sens a fost analizat demersul agentului constatator prin raportare la abuzul de drept, având în vedere că exercitarea dreptului de a sancționa este abuzivă atunci când acesta nu a fost utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a păgubi o altă persoană.

Procedând în acest mod, instanța, contrar susținerilor recurentei, nu a restrâns sfera faptei ilicite, întrucât agentul constatator nu a fost exonerat de răspundere delictuală prin simpla constatare a împrejurării că a exercitat o atribuție prevăzută de lege, ci în urma unei analize a comportamentului său care a vizat, concomitent și dintr-o unică perspectivă, dacă exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege a fost făcută cu deturnarea lor de la scopul pentru care dreptul respectiv a fost recunoscut de lege (elementul obiectiv) și cu rea-credință (elementul subiectiv), investigând astfel existența unui eventual abuz de drept.

Așadar, în condițiile în care titularul dreptului îl exercită cu respectarea limitelor sale externe (în executarea unei atribuții prevăzute de lege), dar acționează cu rea-credință, urmărind un alt scop decât acela pen