ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1697/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 654 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta P.B.L. în contradictoriu cu pârâții O.A.R. – C.N.D. și C.N.O.A.R. În motivarea sentinței se reține că reclamanta a formulat contestație împotriva Hotărârii C.T.D. din cadrul O.A.R. nr. 61 din 8 iunie 2007, prin care contestatoarei i s-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni, cu obligația predării parafei. În argumentarea soluției instanța de fond a reținut următoarele: La data de 24 noiembrie 2005, la C.T.D.

a fost înregistrată sesizarea semnată de către T.G., T.F., S.A., F.I., B.T., S.O. prin care aceștia au solicitat sancționarea arhitectei P.B.L. în legătură cu proiectul faza P.A.C. elaborat pentru imobilul din str. Nicolae Golescu. Motivele invocate în cuprinsul sesizării vizează prejudicierea de către reclamanta P.B.L. a dreptului lor de proprietate, cu consecința producerii unor pagube materiale și morale însemnate. Sesizarea menționată anterior a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1 din 19 septembrie 2006, împotriva acesteia fiind formulat recurs în termen de 30 zile, înregistrat la C.N.D. cu nr. 3142 din 5 octombrie 2006 și soluționat în conformitate cu prevederile legale. Prin Hotărârea nr. 61 din 8 iunie 2007, C.N.D.

a admis sesizarea petenților și a dispus suspendarea dreptului de semnătură al doamnei P.B.L. pe o perioadă de 6 luni. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 113 din Regulamentul de organizare și funcționare a O.A.R., aplicarea hotărârilor disciplinare prevăzute la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, se face de către C.N.O., în baza hotărârii C.N.D. (în speță, Hotărârea C.N.D. nr. 1886 din 29 octombrie 2007 reprezintă o punere în aplicare a sancțiunii dispuse de către C.N.D.). De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 112 din același regulament, „împotriva Hotărârii C.N.D., prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, se poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii”.

Ca atare, având în vedere dispozițiile legale invocate mai sus, se reține că împotriva Hotărârii nr. 61 din 8 iunie 2007 a C.N.D., reclamanta nu avea drept la recurs ci putea formula doar contestație la instanța judecătorească, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii. Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, abia la 5 decembrie 2007, fiind depășit în mod evident termenul legal imperativ, primul capăt de cerere este tardiv, motiv pentru care urmează a fi admisă excepția tardivității. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere privind excepția inadmisibilității, Curtea reține următoarele: Nu există nici un text legal care să prevadă o cale de atac specială împotriva Hotărârilor C.N.

al O.A.R. (art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001 republicată, prevede această cale de atac doar împotriva Hotărârilor C.N.D.). Singura modalitate de anulare a H.C.N. al O.A.R. este cea prevăzută de legea generală, respectiv de Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, care, însă, prin dispozițiile art. 7 stabilește în mod imperativ și obligația parcurgerii de către reclamant a procedurii prealabile. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta P.B.L., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivității capătului de cerere privind anularea Hotărârii C.N.D. O.A.R.

nr. 61 din 8 iunie 2007, având în vedere că această hotărâre i-a fost comunicată la data de 10 iulie 2007, deci la peste 30 de zile de la emiterea ei și nu într-un termen de 15 zile astfel cum prevede art. 122 din Regulamentul O.A.R., iar corespondența fiind ridicată de la Oficiul poștal la data de 19 iulie 2007. Împotriva acestei hotărâri recurenta a declarat recurs, înregistrat la 8 august 2007 la C.N.D., deci la mai puțin de 30 de zile de la comunicarea hotărârii; - în mod nelegal a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 11886 din 29 octombrie 2007 a C.N.D. al O.A.R., din cuprinsul acesteia rezultând că poate fi atacată la instanța judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În mod greșit a considerat instanța de fond că împotriva acestui act administrativ trebuia efectuată procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de împrejurarea că hotărârea respectivă nu face decât să confirme măsura disciplinară contestată anterior, pe căile legale. În drept recurenta a invocat dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., art. 89, 90 și 101 din Regulamentul de organizare și funcționare a O.A.R. din data de 2 iulie 2007 și art. 1, 15 și 18 din Legea nr. 554/2004. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Conform art. 113 din Regulamentul de organizare si funcționare a O.A.R., aplicarea hotărârilor disciplinare prevăzute la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, se face de C.N.O., în baza Hotărârii C.N.D.

Astfel, Hotărârea C.N. nr. 1886 din 29 octombrie 2007 reprezintă o punere în aplicare a sancțiunii dispusă de către C.N.D. După cum se precizează și în Regulament, art. 112, „împotriva Hotărârii C.N.D., prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, se poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competența în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii". Astfel, împotriva Hotărârii nr. 61 din 8 iunie 2007 a C.N.D., reclamanta nu avea drept la recurs, ci putea formula doar contestație la instanța judecătorească. Dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, prevăd că în cazul în care C.N.D.

a aplicat o sancțiune disciplinară prevăzută, „cel interesat poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii". În speță însă, Hotărârea nr. 61 din 8 iunie 2007 a fost comunicată recurentei în data de 10 iulie 2007, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată abia în data de 5 decembrie 2007, adică peste termenul legal de 30 de zile. Având în vedere considerentele precizate mai sus, instanța de fond a admis excepția tardivității dreptului la acțiune. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 1886/2007 a C.N. al O.A.R. Înalta Curte reține inexistenta unui text legal care să permită o cale de atac specială împotriva Hotărârilor C.N.

al O.A.R. Art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, prevede această cale de atac doar împotriva Hotărârilor C.N.D. Singura modalitate de anulare a Hotărârilor C.N. al O.A.R. este cea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, republicată. În speță însă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, situație în care instanța de fond a admis excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt al acțiunii. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.B.L., împotriva sentinței civile nr. 654 din 18 februarie 2009, pronunțată de Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.