Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6189/2010

HOTĂRÂRE
18.11.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6189/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 839 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins excepția admisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiului București, prin Primarul General, și cu intervenienții în interesul pârâtului P.I., P.E., C.C., C.E., F.C., F.T., I.I., I.E., I.C., N.E., N.I., S.W., S.M. și P.P.C.; a fost obligat pârâtul să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată asupra notificării din 12 octombrie 2001 emisă prin B.E.J.

A.P. privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 748 mp și construcții situate în București, sector 1; au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de intervenție accesorie formulate în interesul pârâtului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul și intervenienții, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin Decizia civilă nr. 34/ A din 12 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, apelurile declarate. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâtul Municipiului București, prin Primarul General, și intervenienta N.I.E..

Prin Decizia civilă nr. 7280 din 1 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-au respins recursurile, ca nefondate. Împotriva deciziei sus-menționate a formulat contestație în anulare intervenientul C.C. Prin încheierea de ședință din data de 21 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata contestației în anulare a Deciziei nr. 7280 din 1 noiembrie 2007 a aceleiași instanțe formulată de intervenientul C.C., în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru indicarea moștenitorilor intimaților decedați P.P.C. și N.I. Măsura suspendării cauzei a fost menținută prin încheierea de ședință din 18 martie 2010, ca urmare a respingerii cererii de redeschidere a judecății formulate de C.C.

deoarece nu au fost indicați moștenitorii părților decedate sus-menționate. La data de 2 septembrie 2010 s-a înregistrat cererea contestatorului de repunere pe rol a cauzei, cererea admisă de înalta Curte de Casație și Justiție, care a dispus repunerea cauzei pe rol și a supus dezbaterii excepția perimării contestației în anulare. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății contestației în anulare în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 21 mai 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi indicat moștenitorii părților decedate P.P.C.

și N.I. sau să fi inițiat procedura succesorală notarială privindu-le pe acestea, termenul de perimare fiind împlinit la 21 mai 2010. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată contestația în anulare cu a cărei judecată a fost învestită.

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva Deciziei nr. 7280 din 1 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7280/2007
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 839 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității acți
ÎCCJ 2007-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7039/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 10.089/3/2006, reclamanta N.S. a solicitat instanței, în contradic
ÎCCJ 2010-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6348/2010
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 360 din 13 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de contestatorul E.C.C. în contradictoriu cu pârâții Primăria Muni
ÎCCJ 2010-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6330/2010
Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 839 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea f
ÎCCJ 2008-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5026/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 894 din 14 iunie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V.P., dispun
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă