ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6330/2010

Asupra cauzei de fața, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 839 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca

neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.A. în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General și cu

intervenienții în interesul pârâtului, P.I., P.E., C.C., C.E., F.C., F.T., I.I.,

I.E., I.C., N.E., N.I., S.W., S.M. și P.P.C.; a obligat pârâtul să se pronunțe

prin decizie/dispoziție motivată, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată, asupra notificării din 12 octombrie 2001 emisă prin Birou Executor

Judecătoresc A.P. privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafață

de 748 m.p. și construcții, situat în București, sector 1; au fost respinse ca

neîntemeiate cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtului, s-a luat

act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă; au fost

respinse ca neîntemeiate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată

formulate de intervenienți.

Motivându-și cererea, reclamanta a arătat

că autoarea sa C.T. prin notificarea din 12 octombrie 2001 a solicitat restituirea

imobilului în litigiu de la pârâta Primăria Municipiului București în temeiul Legii

nr. 10/2001, imobilul fiind preluat abuziv.

Deoarece pârâta nu a răspuns notificării

formulate a promovat acțiunea de față.

Pe parcursul procesului, au formulat cerere

de intervenție în interesul pârâtului, P.I., P.E., C.C., C.E., F.C., F.T., I.I.,

I.E., I.C., N.E., N.I., S.W. , S.M. și P.P.C., arătând că solicitarea reclamantei

de emitere a dispoziției de schimbare apare ca inadmisibilă deoarece instanța nu

se poate substitui unității administrative pe de o parte, iar pe de altă parte este

neîntemeiată întrucât nu s-a putut face dovada calității de proprietar a reclamantei.

Tribunalul a reținut că prin notificarea

din 12 octombrie 2001 numita C.T. în calitate de succesoare a defunctului P.M. a

solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu. De asemenea, prin notificarea

anul 2008 numiții G.M., G.A.M.C., G.A.R. și G.T.N., în calitate de succesori ai

defunctei G.G. au solicitat restituirea în natură a cotei de 1/3 din același imobil.

Prin Hotărârea nr. 3131 din 29

noiembrie 1999 au fost respinse cererile de restituire formulate de C.T. și G.G.

în temeiul Legii nr. 112/1995.

A mai reținut prima instanță, că imobilul

în litigiu, face parte din categoria celor preluate abuziv iar reclamanta este persoana

îndreptățită la restituire conform art. 1 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Deși reclamanta și-a îndeplinit obligația

și a depus întreaga documentație cerută de lege, pârâtul nu a emis o dispoziție/decizie

cu privire la notificarea formulată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel pârâta Primăria Municipiului București și intervenienții C.C., F.C., I.I.,

I.C., P.I., A.L., N.E., P.P.C., S.W. și S.M.

;

Întrucât apelul intervenienților nu era

semnat decât de o parte și anume C.C., Curtea de Apel, a pus în discuție cerința

prevăzută de art. 287 pct. 5  din C. proc. civ., semnându-l numai N.E., ceilalți

manifestându-și voința expres sau tacit, în sensul stabilirii calității de intimați

și nu de apelanți.

Critica apelanților s-a referit la lipsa

calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului din litigiu a reclamantei,

întrucât imobilul a fost construit de stat în integralitate în perioada august 1955-octombrie

1956 iar terenul a fost cumpărat de stat în iulie 1955.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

decizia nr. 34 A din 12 februarie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate

de pârâtul Municipiul București prin Primarul General și de intervenienții, în interesul

pârâților C.C. și N.E.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel,

a reținut, în esență următoarele:

Admițând cererea reclamantului, instanța

de fond a obligat Municipiul București să răspundă notificării formulată și înregistrată

la data de 12 octombrie 2001, răspuns ce se va concretiza într-o decizie/dispoziție

motivată conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel că nemulțumirile

apelanților exprimate în apel nu au nici un temei.

A respins ca nefondată și critica referitoare

la caracterul de recomandare al tribunalului de 60 de zile prevăzut de art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termen în care unitățile deținătoare trebuie să

răspundă notificărilor formulate.

Altfel spus, unitatea deținătoare este

obligată să răspundă în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, iar

înăuntrul acestui termen persoana îndreptățită poate depune actele doveditoare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au

declarat recurs pârâtul Municipiului București prin Primarul General și intervenienții

N.E. și C.C.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7200 din 1 noiembrie 2007

a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul

General și de intervenienta N.E.

În ceea ce privește recursul declarat de

intervenientul C.C., acesta a susținut ca imobilul în litigiu a fost distrus complet

de bombardamentele din cel de al doilea război mondial, ca în anul 1945, 2/3 din

rămășițele imobilului au fost scoase la licitație, situație precizată în actul de

adjudecare din 14 decembrie 1945.

Că, tot ce au susținut reclamanții sunt

fantezii, imaginații, speculații întrucât imobilul situat în București, sector

1, bombardat în 7 mai 1944 a fost distrus complet și apoi statul a construit un

altul nou.

În memoriul formulat recurentul-intervenient

face trimitere la generalul de divizie în retragere A.R. și inginer P.M. care au

încercat prin diferite metode să intre în posesia imobilului iar după anul 1993

R.G., prin căsătorie G.G., decedată în 1999, nepoata și unica moștenitoare a lui

A.R. și C.T., decedată în decembrie 2003 au chemat în judecată Primăria Municipiului

București pentru restituirea în natură a imobilului din litigiu.

Recurentul-intervenient a depus un set

de înscrisuri și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare,

respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, care pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientul C.C. este nefondat

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă

a solicitat obligarea pârâtei să emită decizie de restituire în natură a imobilului

situat în București, sector 1, invocând faptul că această instituție nu a soluționat

notificarea înregistrată din 12 octombrie 2001.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării notificării, unitatea deținătoare

este obligată ca în termen de 60 de zile să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată asupra cererii de restituire în natură.

Modalitatea de răspuns la notificare, cât

și termenul în care trebuie să aibă loc, sunt imperative, iar nu cu caracter de

recomandare.

În

speță, prima instanță nu a făcut altceva decât să oblige pârâta

să răspundă la notificarea formulată de reclamantă.

Critica recurentului referitoare la calitatea

de persoană îndreptățită la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului

la dreptul de proprietate al acestuia nu formează obiectul dosarului de față.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1)

din C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de intervenientul C.C. împotriva deciziei civile nr. 3 4/A din

12 februarie a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.