ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6330/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6330/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de fața, constată
următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 839 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București,
secția a IV-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca
neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.A. în
contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General și cu
intervenienții în interesul pârâtului, P.I., P.E., C.C., C.E., F.C., F.T., I.I.,
I.E., I.C., N.E., N.I., S.W., S.M. și P.P.C.; a obligat pârâtul să se pronunțe
prin decizie/dispoziție motivată, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
republicată, asupra notificării din 12 octombrie 2001 emisă prin Birou Executor
Judecătoresc A.P. privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafață
de 748 m.p. și construcții, situat în București, sector 1; au fost respinse ca
neîntemeiate cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtului, s-a luat
act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă; au fost
respinse ca neîntemeiate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată
formulate de intervenienți.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat
că autoarea sa C.T. prin notificarea din 12 octombrie 2001 a solicitat restituirea
imobilului în litigiu de la pârâta Primăria Municipiului București în temeiul Legii
nr. 10/2001, imobilul fiind preluat abuziv.
Deoarece pârâta nu a răspuns notificării
formulate a promovat acțiunea de față.
Pe parcursul procesului, au formulat cerere
de intervenție în interesul pârâtului, P.I., P.E., C.C., C.E., F.C., F.T., I.I.,
I.E., I.C., N.E., N.I., S.W. , S.M. și P.P.C., arătând că solicitarea reclamantei
de emitere a dispoziției de schimbare apare ca inadmisibilă deoarece instanța nu
se poate substitui unității administrative pe de o parte, iar pe de altă parte este
neîntemeiată întrucât nu s-a putut face dovada calității de proprietar a reclamantei.
Tribunalul a reținut că prin notificarea
din 12 octombrie 2001 numita C.T. în calitate de succesoare a defunctului P.M. a
solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu. De asemenea, prin notificarea
anul 2008 numiții G.M., G.A.M.C., G.A.R. și G.T.N., în calitate de succesori ai
defunctei G.G. au solicitat restituirea în natură a cotei de 1/3 din același imobil.
Prin Hotărârea nr. 3131 din 29
noiembrie 1999 au fost respinse cererile de restituire formulate de C.T. și G.G.
în temeiul Legii nr. 112/1995.
A mai reținut prima instanță, că imobilul
în litigiu, face parte din categoria celor preluate abuziv iar reclamanta este persoana
îndreptățită la restituire conform art. 1 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Deși reclamanta și-a îndeplinit obligația
și a depus întreaga documentație cerută de lege, pârâtul nu a emis o dispoziție/decizie
cu privire la notificarea formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat
apel pârâta Primăria Municipiului București și intervenienții C.C., F.C., I.I.,
I.C., P.I., A.L., N.E., P.P.C., S.W. și S.M.
;
Întrucât apelul intervenienților nu era
semnat decât de o parte și anume C.C., Curtea de Apel, a pus în discuție cerința
prevăzută de art. 287 pct. 5 din C. proc. civ., semnându-l numai N.E., ceilalți
manifestându-și voința expres sau tacit, în sensul stabilirii calității de intimați
și nu de apelanți.
Critica apelanților s-a referit la lipsa
calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului din litigiu a reclamantei,
întrucât imobilul a fost construit de stat în integralitate în perioada august 1955-octombrie
1956 iar terenul a fost cumpărat de stat în iulie 1955.
Curtea de Apel București, secția a
VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin
decizia nr. 34 A din 12 februarie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate
de pârâtul Municipiul București prin Primarul General și de intervenienții, în interesul
pârâților C.C. și N.E.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel,
a reținut, în esență următoarele:
Admițând cererea reclamantului, instanța
de fond a obligat Municipiul București să răspundă notificării formulată și înregistrată
la data de 12 octombrie 2001, răspuns ce se va concretiza într-o decizie/dispoziție
motivată conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel că nemulțumirile
apelanților exprimate în apel nu au nici un temei.
A respins ca nefondată și critica referitoare
la caracterul de recomandare al tribunalului de 60 de zile prevăzut de art. 23
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termen în care unitățile deținătoare trebuie să
răspundă notificărilor formulate.
Altfel spus, unitatea deținătoare este
obligată să răspundă în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, iar
înăuntrul acestui termen persoana îndreptățită poate depune actele doveditoare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au
declarat recurs pârâtul Municipiului București prin Primarul General și intervenienții
N.E. și C.C.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7200 din 1 noiembrie 2007
a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul
General și de intervenienta N.E.
În ceea ce privește recursul declarat de
intervenientul C.C., acesta a susținut ca imobilul în litigiu a fost distrus complet
de bombardamentele din cel de al doilea război mondial, ca în anul 1945, 2/3 din
rămășițele imobilului au fost scoase la licitație, situație precizată în actul de
adjudecare din 14 decembrie 1945.
Că, tot ce au susținut reclamanții sunt
fantezii, imaginații, speculații întrucât imobilul situat în București, sector
1, bombardat în 7 mai 1944 a fost distrus complet și apoi statul a construit un
altul nou.
În memoriul formulat recurentul-intervenient
face trimitere la generalul de divizie în retragere A.R. și inginer P.M. care au
încercat prin diferite metode să intre în posesia imobilului iar după anul 1993
R.G., prin căsătorie G.G., decedată în 1999, nepoata și unica moștenitoare a lui
A.R. și C.T., decedată în decembrie 2003 au chemat în judecată Primăria Municipiului
București pentru restituirea în natură a imobilului din litigiu.
Recurentul-intervenient a depus un set
de înscrisuri și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare,
respingerea acțiunii formulate de reclamanți.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor
formulate, care pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientul C.C. este nefondat
pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă
a solicitat obligarea pârâtei să emită decizie de restituire în natură a imobilului
situat în București, sector 1, invocând faptul că această instituție nu a soluționat
notificarea înregistrată din 12 octombrie 2001.
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1)
din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării notificării, unitatea deținătoare
este obligată ca în termen de 60 de zile să se pronunțe prin decizie sau dispoziție
motivată asupra cererii de restituire în natură.
Modalitatea de răspuns la notificare, cât
și termenul în care trebuie să aibă loc, sunt imperative, iar nu cu caracter de
recomandare.
În
speță, prima instanță nu a făcut altceva decât să oblige pârâta
să răspundă la notificarea formulată de reclamantă.
Critica recurentului referitoare la calitatea
de persoană îndreptățită la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului
la dreptul de proprietate al acestuia nu formează obiectul dosarului de față.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1)
din C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de intervenientul C.C. împotriva deciziei civile nr. 3 4/A din
12 februarie a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.