ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8442/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 162/F din 24 februarie 2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. a județului Bistrița-Năsăud și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a comasării terenurilor, prevăzută și pedepsită de art. 13 din Decretul nr. 151/1950, condamnare dispusă prin Sentința penală nr. 544 din 25 septembrie 1970 a Judecătoriei Năsăud. I-au fost acordate reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de 15.000 euro, în echivalentul în RON la data plății.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului. În considerentele sentinței, prima instanță a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 544 din 25 septembrie 1970 a Judecătoriei Năsăud, reclamantul S.G. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a comasării terenurilor, prevăzute și pedepsite de art. 13 din Decretul nr. 151/1950, infracțiune constând în faptul că reclamantul s-a opus vehement cooperativizării terenului ce constituia grădina casei sale, motiv pentru care a fost cercetat, urmărit și judecat conform procedurii de urgență prevăzute pentru infracțiunile flagrante. Instanța de fond, în baza art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborat cu art. 2 lit. d) din O.U.G.

nr. 214/1999, a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, tribunalul a considerat că reclamantului îi pot fi acordate numai daune morale pentru prejudiciul suferit prin condamnare, nu și daune materiale întrucât terenul nu i-a fost confiscat, ci doar comasat la C.A.P., astfel că i-a fost restituit în temeiul Legii fondului funciar. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul S.G., cât și pârâtul Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. a județului Bistrița-Năsăud. Prin Decizia nr. 5/A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost admis în parte apelul declarat de pârât și schimbată în parte sentința primei instanțe, în sensul înlăturării dispoziției vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro în favoarea reclamantului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul declarat de reclamantul S.G. împotriva aceleiași decizii. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1), lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009, iar prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010. S-a mai reținut că Decretul nr. 151/1990 nu este enumerat în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, dar conform alin. (3) al aceluiași articol, condamnarea la un an închisoare suferită de reclamant în baza art. 13 din decret, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a comasării terenurilor, a avut caracter politic, deoarece prin atitudinea lui, reclamantul a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. Reclamantul a făcut dovada că deținea terenul ce a refuzat să-i fie comasat abuziv la C.A.P. cu titlu de donație de la tatăl său și era înscris cu el în registrul agricol și plătea impozit. A mai reținut instanța de apel că, în speță, fiind vorba de o situație juridică legală facta pendentia, înseamnă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, reclamantul nu avea un " bun " în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La data publicării în M. Of. al României Partea I-a a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, reclamantul nu deținea o hotărâre judecătorească definitivă și executorie în înțelesul art. 374 alin. (1), art. 376 alin. (1) și art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ. Din adeverința din 14 mai 2010, eliberată de Primăria comunei Braniștea rezultă că prin Hotărârea nr. 43 din 21 martie 2001 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud de aplicare a Legii nr. 18/1991 reclamantul a fost înscris în Anexa nr. 39, poziția nr. 1 a localității Măluț, pentru acordarea de despăgubiri cu privire la terenul în suprafață de 0,14 ha ce i-a fost comasat la C.A.P. în anul 1960. Prin urmare, instanța a reținut că în privința terenului ce i-a fost comasat, iar nu confiscat, reclamantul a primit o reparație conform legii, iar dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale. În ceea ce privește cheltuielile ocazionate cu soluționarea Dosarului nr. 1485/1970 al Judecătoriei Năsăud, solicitate de reclamant, acesta nu a făcut dovada că le-a suportat, iar ele nu se încadrează oricum în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, declarate neconstituționale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul S.G. și pârâta D.G.F.P. a județului Bistrița-Năsăud, în numele Statului Român, prin M.F.P. În motivarea recursului său, declarat în termen legal, reclamantul arată, într-un prim motiv de recurs, că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă acțiunilor înregistrate, respectiv hotărârilor deja pronunțate la data emiterii ei, fiind aplicabil principiul neretroactivității legii civile noi. Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu a fost dovedită confiscarea terenului pe care reclamantul a refuzat să îl predea la C.A.P. și că ar fi primit o reparație conform legii, respectiv a fost înscris Anexa nr. 39, poziția nr. 1 a localității Măluț, pentru acordarea de despăgubiri cu privire la terenul în suprafață de 0,14 ha ce i-a fost comasat la C.A.P.

în anul 1960. Recurentul-reclamant a mai depus o completare a motivelor de recurs la data de 09 noiembrie 2011, prin care solicită admiterea recursului cu privire la drepturile cuvenite pentru suprafața de 0,14 ha ce i-a fost confiscată, iar nu comasată, cum greșit a considerat Curtea de Apel Cluj, motive de recurs ce au fost depuse însă peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. Pârâta D.G.F.P. a județului Bistrița-Năsăud, în numele Statului Român, prin M.F.P. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării dispoziției privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant.

Susține recurenta că în mod greșit instanța de apel a menținut dispoziția privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant în lipsa unor elemente probatorii clare care să ducă la o corectă apreciere a situației de fapt și la o corectă analiză asupra admisibilității acțiunii. Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate și a motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate în considerarea argumentelor ce succed: Motivul de recurs invocat de reclamantul S.G. vizând faptul că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă acțiunilor înregistrate, respectiv hotărârilor deja pronunțate la data emiterii ei, fiind aplicabil principiul neretroactivității legii civile noi, este nefondat.

Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, " privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale " dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor - a principiului general al neretroactivității legilor.

Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of. Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.

În acest context, nu se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional - prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010. Or, în speță, decizia din apel a fost pronunțată la 19 ianuarie 2011, dată la care - urmare declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei, nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea considera că ultra-activează.

În consecință, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui " bun " din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare. Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea prevăzută de art. 330 6 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7.XI.2011. Partea I - a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta " nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene, nu i le legitimează " . În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu a fost dovedită confiscarea terenului pe care reclamantul a refuzat să îl predea la C.A.P.

și că ar fi primit o reparație conform legii, și acesta apare ca nefondat. Prin Sentința penală nr. 544 din 25 septembrie 1970 a Judecătoriei Năsăud s-a dispus condamnarea la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a comasării terenurilor, prevăzută și pedepsită de art. 13 din Decretul nr. 151/1950. Instanțele de fond și de apel au reținut în mod corect că din probatoriul administrat în cauză a reieșit că a fost vorba de o comasare a terenului și nu de o confiscare a acestuia, iar din adeverința din 14 mai 2010, eliberată de Primăria comunei Braniștea rezultă că prin Hotărârea nr. 43 din 21 martie 2001 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud de aplicare a Legii nr. 18/1991 reclamantul a fost înscris în Anexa nr. 39, poziția nr. 1 a localității Măluț, pentru acordarea de despăgubiri cu privire la terenul în suprafață de 0,14 ha ce i-a fost comasat la C.A.P.

în anul 1960. Nefondat este și motivul de recurs invocat de pârâtă ce vizează greșita menținere a dispoziției privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant. Din dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1) se reține că instanța de judecată constată caracterul politic al condamnării numai în cazul persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2), adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

În mod corect instanța de fond a constatat că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, fapta pentru care reclamantul a fost condamnat nu constituie de drept condamnare cu caracter politic, însă din situația de fapt reținută în urma probatoriilor administrare în cauză reiese că aceasta a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat după 6 martie 1945. Prin urmare, în mod legal instanța de apel a menținut dispoziția privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant pentru aceleași argumente ca și cele reținute de prima instanță. Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.G.

și pârâta D.G.F.P. a județului Bistrița, în numele Statului Român, prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 5/A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.G. și pârâta D.G.F.P. a județului Bistrița, în numele Statului Român, prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 5/A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.