ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 206/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2615/2/2006, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea rapoartelor de evaluare pentru perioadele 01 decembrie 2003-01 decembrie 2004, respectiv 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005 și obligarea pârâtului la plata c/v în RON a sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul adus prin denigrarea competenței profesionale.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că rapoartele de evaluare pentru perioadele 01 decembrie 2003-01 decembrie 2004, respectiv 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005, prin care i s-a acordat calificativul „satisfăcător”, i-au fost aduse le cunoștință la data de 13 ianuarie 2006, iar că la data de 18 ianuarie 2006 a contestat aceste rapoarte atât în ceea ce privește rezultatul, cât și procedura de evaluare. Reclamantul a mai arătat că autoritatea pârâtă a răspuns la contestația formulată prin adresa nr. DJC 18 din 31 ianuarie 2006, în sensul că aceasta este prematur introdusă, cu toate că, în opinia sa, raportul de evaluare a fost contestat în termenul de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință a calificativului, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Anexa 3 la H.G.

nr. 1209/2003. A mai opinat reclamantul că lipsa contrasemnării de către Președintele Consiliului Concurenței a raportului de evaluare reprezintă o altă ilegalitate comisă de evaluatori și că, deși pe una din copiile de pe evaluări apare semnătura președintelui Consiliului Concurenței, nu este menționată data, astfel încât rămâne relevantă data la care a luat la cunoștință de calificativului acordat.

S-a mai arătat că în data de 01 februarie 2006, respectiv 02 februarie 2006, cele două rapoarte de evaluare au fost recomunicate și ca atare, la data de 03 februarie 2006, a contestat încă o dată aceste rapoarte, arătând, în ceea ce privește perioada de evaluare, că față de prevederile art. 3 alin. (2) din Metodologie, primul raport de evaluare ar fi trebuit întocmit în perioada 01 decembrie 2004-31 decembrie 2004, or, în realitate acesta a fost întocmit la data de 13 ianuarie 2006, situația regăsindu-se și pentru perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005. În ceea ce privește evaluatorul, având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) lit. b) din Metodologie, evaluarea nu s-a făcut de funcționari publici în subordinea cărora a lucrat în perioada 01 decembrie 2003-01 decembrie 2004, persoana care a făcut evaluarea nefiind în măsură, nici din punct de vedere legal și nici din punct de vedere practic, să evalueze activitatea sa pe perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005. Referitor la procedura de evaluare, reclamantul a arătat că, potrivit art. 5 din Metodologie, aceasta se desfășoară în trei etape: completarea raportului de către evaluator, interviul cu persoana evaluată și contrasemnarea de către funcționarul public ierarhic superior evaluatorului, or, în cazul de față nu a existat un interviu, iar raportul de evaluare nu a fost contrasemnat.

În ceea ce privește metoda de evaluare, reclamantul a precizat că este inexplicabilă discrepanța dintre evaluările în discuție și evaluările efectuate în trecut cu privire la activitatea sa, în sensul că, în decurs de câteva luni, performanța sa profesională a scăzut potrivit evaluărilor, de la calificativul „excepțional”, la „ satisfăcător”, constatările și rezultatul evaluărilor contestate fiind cu atât mai puțin explicabil cu cât în cele două perioade evaluate nu au existat lucrări întocmite de acesta care să nu fi fost însușite de conducerea autorității. A mai arătat reclamantul că rapoartele de evaluare conțin informații contradictorii, fiind paradoxal ca la criteriul „însușirea și implicarea legislației” activitatea sa să fie notată cu 4, însă la criteriul de performanță „respectul față de lege și loialitate față de interesele instituției” nota să fie „1”, situația exemplificată regăsindu-se, în opinia reclamantului, și la alte obiective.

În ceea ce privește criteriul „abilități în utilizarea calculatorului și a altor echipamente informatice”, reclamantul a arătat că, în momentul în care a început să-și desfășoare activitatea în cadrul Consiliului Concurenței, nu a existat cerința „utilizarea calculatorului” pentru ocuparea postului în speță, ulterior cerându-i-se să dovedească abilitări în utilizarea calculatorului, fără a se menționa însă programele de operare pe care ar trebui să le utilizeze și nivelul pe care ar trebui să îl aibă cunoștințele sale.

În plus, în cadrul autorității pârâte a fost organizat un curs de operare PC abia în anul 2005, iar reclamantului i-a fost predat un calculator în vederea utilizării la finele anului respectiv, astfel încât, în opinia sa, nu putea să fie evaluată abilitatea folosirii calculatorului în perioadele 01 decembrie 2003-01 decembrie 2004, respectiv 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005. Prin sentința civilă nr. 3674 din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că împrejurarea relativă la neefectuarea evaluărilor în perioadele prevăzute de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din H.G.

nr. 1209/2003 nu poate duce la nulitatea rapoartelor de evaluare, având în vedere, pe de o parte, că legea nu prevede expres o asemenea sancțiune, iar pe de altă parte, că funcționarul public nu avea un raport de evaluare întocmit pentru perioada 01 decembrie 2003-01 decembrie 2004, fiind astfel prejudiciat din punct de vedere al performanțelor profesionale individuale și a posibilităților de promovare, aceasta fiind situația tuturor funcționarilor publici din cadrul autorității pârâte, care au fost reîncadrați începând cu data de 01 august 2004, în funcțiile prevăzute de noua structură organizatorică. Totodată, prima instanță a apreciat că evaluarea din perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005, a fost efectuată în mod corect de director adjunct D.P., în conformitate cu prevederile art. 4 din Anexa nr. 3 la H.G.

nr. 1209/2003, acesta fiind funcționarul public cu funcție de conducere care coordonează compartimentul în cadrul căruia își desfășoară activitatea reclamantul. Prima instanță a constatat, de asemenea, că în raport cu criticile reclamantului, procedura de evaluare a fost respectată, rapoartele de evaluare fiind aduse la cunoștința reclamantului, care a formulat obiecțiuni și le-a semnat, ulterior rapoartele în speță fiind înaintate spre contrasemnare. Totodată, în ce privește metoda de evaluare, s-a apreciat că cele două rapoarte acopereau împreună activitatea profesională a reclamantului pe parcursul a doi ani consecutivi, fiind efectuate de către doi evaluatori diferiți, cu funcții publice de conducere superioare funcției ocupate de reclamant, care au apreciat în mod similar performanțele individuale ale acestuia.

S-a mai reținut că aprecierea gradului de îndeplinire a obiectivului de performanță aparține evaluatorului, instanța neputându-se substitui acestuia, respectiv autorității pârâte, având doar posibilitatea de a sancționa excesul de putere, în speță nefiind identificate elemente care să conducă la o atare concluzie. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.G., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., opinând că hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a H.G. nr. 1209/2003. Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a respins în mod greșit primul capăt de cerere relativ la anularea rapoartelor de evaluare întocmite, fiind evident că evaluarea performanțelor sale individuale a fost făcută în mod arbitrariu de către cei doi evaluatori, cu încălcarea dispozițiilor H.G.

nr. 1209/2003. Astfel, opinează recurentul, sub aspectul respectării metodologiei de evaluare, prima instanță a apreciat și interpretat incorect dispozițiile legale privind determinarea obiectivelor individuale și evaluarea îndeplinirii acestora, în speță art. 1 și art. 2 alin. (2) din Anexa nr. 3 din H.G. nr. 1209/2003, evaluarea sa pentru perioada 01 decembrie 2003-01 decembrie 2004 făcându-se pe baza unei fișe a postului comunicată la data de 16 septembrie 2004, așadar cu mai puțin de trei luni înainte de expirarea perioadei evaluate. Totodată, arată recurentul-reclamant, intimatul ar fi trebuit ca, pe baza noii fișe a postului, să revizuiască obiectivele individuale stabilite prin evaluarea anterioară, conform procedurii stabilite de art. 2 alin. (3) din Anexa nr. 3 a H.G.

nr. 1209/2003, o atare revizuire neavând însă loc. Evaluarea performanțelor individuale profesionale se face în raport de anumite obiective individuale prevăzute cu termene de realizare, or, cunoașterea a două limbi străine, presupune un termen de realizare realist, care, în opinia recurentului, nu a existat. Mai mult, precizează recurentul, odată cu întocmirea noii fișe a postului nu i-a fost comunicat faptul că au fost schimbate și obiectivele individuale, astfel încât, în opinia sa, apare ca nelegală și incorectă evaluarea pe baza unor criterii din fișa postului care nu au fost transformate în obiective individuale, așa cum prevede legea. În ce privește perioada în care trebuiau întocmite rapoartele de evaluare, recurentul apreciază că deși normele legale sunt suficient de clare în acest sens, instanța de fond nu le-a luat în considerare, pronunțându-se în mod greșit și reținând că nu există o încălcare procedurală din acest punct de vedere.

În fapt, precizează recurentul, rapoartele de evaluare contestate au fost întocmite în aceeași zi, respectiv 13 ianuarie 2006, depășindu-se termenul prevăzut de art. 3 alin. (2) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003, în cazul primei evaluări cu mai mult de un an, fapt ce arată că evaluarea performanțelor sale are un caracter arbitrar. Flagrant în cazul de față, apreciază recurentul, este faptul că ambele rapoarte i-au fost comunicate în aceeași zi, motiv pentru care în mod evident a fost pus în imposibilitate de a respecta, cel puțin pentru a doua perioadă de evaluare, obiectivele propuse prin primul raport. De asemenea, susține recurentul, instanța a apreciat în mod greșit că D.P.

era competent să întocmească evaluarea competențelor sale profesionale, în condițiile în care în perioada septembrie, octombrie 2004-septembrie 2005 activitatea a fost desfășurată în subordinea unei alte persoane, iar că, în realitate, etapa interviului nu a existat, instanța reținând în mod greșit că din acest punct de vedere au fost respectate prevederile legale. În ce privește temeinicia rapoartelor de evaluare, recurentul opinează că interpretarea instanței de fond în sensul că aprecierea gradului de îndeplinire a obiectivului de performanță aparține evaluatorului, astfel încât nu se poate substitui acestuia, este total eronată, instanța fiind ținută să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv în ce privește temeinicia calificativelor acordate de evaluatori.

Astfel, începând cu anul 1998 și până în anul 2003 calificativele obținute au fost numai de „foarte bun” și „excepțional”, în perioada evaluată neexistând lucrări neînsușite de conducere, iar pârâtul neproducând dovezi din care să rezulte că rapoartele contestate au fost întocmite corect și că notele acordate sunt întemeiate. În raport cu această situație, recurentul apreciază că ambele rapoarte se sprijină exclusiv pe percepția subiectivă a evaluatorilor, neexistând vreun document care să confirme calificativele acordate, iar că relevante în ce privește conduita sa profesională și relațiile cu colegii de serviciu sunt depozițiile martorilor. În ce privește abilitățile de operare pe calculator, recurentul subliniază că a primit calculator personal abia în luna decembrie a anului 2005, astfel încât evaluarea corectă a acestei cerințe putea fi făcută numai ulterior acestei date.

În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, recurentul precizează că, prin rapoartele de evaluare în speță, i-a fost blocat accesul la o funcție superioară și la un salariu mai bun, fiindu-i afectate astfel situația profesională, socială și familială, precum și prestigiul profesional față de colegii săi, având totodată de suportat consecințe negative sub aspect psihic. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Criticile recurentului-reclamant privitoare la pretinsa apreciere și interpretare greșită a prevederilor H.G.

nr. 1209/2003, sunt neîntemeiate. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003, evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se realizează prin raportarea criteriilor de performanță la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale pentru perioada evaluată. Obiectivele individuale se stabilesc, în conformitate cu prevederea art. 1 din același act normativ, în baza atribuțiilor prevăzute în fișa postului. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 4 din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003, criteriile de performanță, pe baza cărora se face evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ordin ce se publică în M. Of.

al României, Partea I. Din probatoriul administrat se constată, pe de o parte, că recurentului i-a fost comunicată fișa postului, acesta semnând de luare la cunoștință fără a o contesta, iar pe de altă parte, că evaluarea performanțelor profesionale s-a făcut, potrivit prevederilor legale, în baza criteriilor de performanță aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Se constată, de asemenea, că deși recurentul a invocat necorespunderea obiectivelor individuale cu cerințele prevăzute de art. 2 alin. (2) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003, acesta a procedat la simpla enumerare a acestor cerințe, fără a preciza, însă, care sunt obiectivele ce în opinia sa nu corespund, precum și cerințele pretins a nu fi respectate.

Susținerea recurentului privind nerespectarea cerințelor în speță în ce privește criteriul introdus prin fișa postului, cunoașterea a două limbi străine, nu poate fi reținută, întrucât se constată că aceasta reprezintă o condiție specifică privind ocuparea postului, neregăsindu-se, însă, printre obiectivele menționate în cuprinsul rapoartelor de evaluare contestate. Nefondată este și critica recurentului relativă la obligația autorității pârâte de a proceda la revizuirea obiectivele individuale, întrucât, din art. 3 din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003, rezultă că procedura în speță este facultativă, în sarcina intimatului nefiind instituită o obligație în acest sens.

În ce privește susținerea privitoare la nerespectarea perioadei de evaluare, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, împrejurarea că evaluările nu s-au efectuat în perioadele prevăzute de art. 3 din același act normativ, nu reprezintă o cauză de nulitate a celor două rapoarte, având în vedere că legea nu prevede o atare sancțiune și că recurentul, precum și ceilalți funcționari publici din cadrul autorității intimate reîncadrați începând cu 01 august 2004, nu aveau un raport de evaluare întocmit pentru perioada 01 decembrie 2003-01 decembrie 2004, fiind astfel prejudiciați din punct de vedere al performanțelor profesionale individuale și posibilităților de promovare. Se constată, de asemenea, că potrivit probatoriului administrat, evaluarea din perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005 a fost efectuată în mod corect de directorul adjunct D.P., în conformitate cu prevederile art. 4 din Anexa nr. 3 la H.G.

nr. 1209/2003, acesta fiind funcționarul public de conducere care a coordonat compartimentul în care recurentul și-a desfășurat activitatea. Recurentul a mai opinat că etapa interviului în realitate nu a existat, iar că instanța s-a întemeiat, în ce privește acest aspect, în mod exclusiv, pe susținerile nedovedite ale pârâtului. În raport cu această susținere se constată că în conformitate cu prevederile art. 9 din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003, interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un schimb de informații care are loc între evaluator și funcționarul public, în cadrul căruia se aduc la cunoștință funcționarului public evaluat consemnările făcute de evaluator în raportul de evaluare, iar în cazul în care între funcționarul public evaluat și evaluator există diferențe de opinie asupra consemnărilor făcute, comentariile funcționarului public se consemnează în raportul de evaluare.

Or, după cum în mod corect a constatat și prima instanță, această etapă a fost îndeplinită, în ambele rapoarte contestate fiind menționate comentariile funcționarului public evaluat, în speță ale recurentului, finalitatea textului de lege fiind astfel atinsă. Totodată, potrivit aceluiași text de lege, evaluatorul poate modifica raportul de evaluare dacă se ajunge la un punct de vedere comun, în cazul de fată, neprocedându-se la o modificare. Ulterior acestei etape, rapoartele în speță au fost înaintate spre contrasemnare, în conformitate cu prevederile art. 10 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1209/2003. Nefondată este și critica potrivit căreia instanța de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele.

În raport cu această susținere se constată că în mod corect prima instanță a reținut că aprecierea gradului de îndeplinire a obiectivului de performanță, din punct de vedere cantitativ și calitativ, aparține evaluatorului, instanța putând sancționa doar excesul de putere, în speța de față, neregăsindu-se însă indicii în acest sens, ci, dimpotrivă, din probatoriul administrat rezultând elemente ce au confirmat acordarea calificativelor la anumite criterii. Astfel, martorii audiați S.E.C., colegă de birou cu recurentul până în anul 2004, și C.B., angajat în cadrul autorității intimate până în luna martie a aceluiași an, așadar până la începutul perioadei evaluate, fac referire la calificativele obținute de recurent anterior perioadei în discuție, aceste aspecte fiind însă necontestat de intimată și totodată dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În plus, din ambele declarații rezultă că, în opinia martorilor, cunoașterea limbii engleze nu ar fi fost necesară, deși, potrivit fișei postului, aceasta reprezintă o condiție specifică, precum și faptul că autoritatea intimată a organizat cursuri de perfecționare în acest sens. Totodată, martorul C.B. a declarat că în perioada anterioară plecării sale din cadrul autorității, așadar anterior lunii martie a anului 2004, direcțiile erau dotate cu calculatoare, chiar dacă apreciate de acesta ca fiind în număr mic în raport cu utilizatorii. De menționat este faptul că prin Ordinul nr. 4520/2004 pentru aprobarea Criteriilor de performanță pe baza cărora se face evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici pentru anul 2004, ordin publicat în M. Of.

al României, este prevăzut criteriul de performanță constând în abilitatea de utilizarea a calculatorului și a altor echipamente informatice. Așadar această cerință reprezintă, pe de o parte, o condiție specifică de ocupare a postului, potrivit fișei postului, iar pe de altă parte, un criteriu de performanță aprobat potrivit procedurii instituite de Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003. Susținerea recurentului în ce privește primirea calculatorului personal în luna decembrie a anului 2005 este lipsită de relevanță, în condițiile în care, potrivit declarației martorului C.B., direcția în care acesta își desfășura activitatea era dotată cu calculatoare și aceasta, evident, în scopul îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor.

Totodată, în măsura în care recurentul aprecia că pentru îndeplinirea atribuțiilor sale în condiții optime este necesar un calculator individual, avea posibilitatea, potrivit prevederilor legale, de a aduce la cunoștința autorității acest fapt și de a face demersuri în vederea dotării. Or, efectuarea unor astfel de demersuri nu rezultă din probatoriul administrat sau din susținerile recurentului. Totodată, după cum s-a reținut și în cuprinsul deciziei atacate, răspunsurile la interogatoriile administrate în cauză confirmă acordarea calificativelor la anumite criterii, precum și o atitudine a recurentului care nu este în concordanță cu specificul activităților inspectorului de concurență din perspectiva evoluției modului concurential și rolului Consiliului Concurentei.

Așadar, în mod judicios prima instanță a apreciat că evaluările au fost efectuate cu respectarea Anexei nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003, rapoartele contestate fiind temeinice și legale prin prisma prevederilor legale aplicabile. În atare condiții, prima instanță a soluționat în mod corect și cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea autorității pârâte la plata de daune morale. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.G. împotriva sentinței civile nr. 3674 din 14 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.