ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3291/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3291/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

L.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S., următoarele:

0

anularea deciziei nr. 17

din 18 ianuarie 2007 emisă de pârâtă și reintegrarea în funcția de director

executiv adjunct al C.J.P. Dâmbovița, începând cu data de 17 februarie 2007;

1

obligarea pârâtei la

plata salariului brut de încadrare, a sporului de vechime de 20%), a salariului

de merit de 15% și a sporului de conducere de 40% pe toată durata eliberării

din funcție și până la reintegrare;

2

obligarea pârâtei la

plata stimulentului în sumă de 3 salarii de încadrare brute pe fiecare lună din

01 iulie 2005 până la reintegrare;

3

obligarea pârâtei la

plata de daune morale de 10.000.000 lei, la plata de daune interese în procent

de 100% din suma datorată și la plata sumei de 1.000 lei pentru fiecare zi de

întârziere de la data emiterii hotărârii până la reintegrarea efectivă.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că eliberarea din funcție, prin decizia contestată a fost

dispusă în urma obținerii calificativului „satisfăcător" la evaluarea

performanțelor profesionale individuale, acest calificativ fiind acordat după

10 ani de muncă în sistemul M.M., ani în care a avut numai calificative de

„foarte bine". A mai arătat că evaluarea efectuată de autoritatea pârâtă

denotă lipsa de profesionalism a celor care au întocmit raportul de evaluare și

s-a urmărit, de fapt, îndepărtarea reclamantului din funcția de director

executiv adjunct al C.J.P. Dâmbovița.

Prin întâmpinare,

pârâta a arătat că decizia de eliberare din funcție a fost luată ca urmare a

obținerii de către reclamant a calificativului „nesatisfăcător", acesta

neînțelegând să uzeze de prevederile art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 1209/2003

potrivit cărora ar fi trebuit să se adreseze instanței de contencios

administrativ împotriva rezultatului evaluării.

La termenul din 19

iunie 2007 reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând instanței să se

pronunțe asupra legalității procedurii de evaluare care a stat la baza emiterii

deciziei de eliberare din funcție, întrucât lipsește interviul și să constate

nelegală, acordarea calificativului „nesatisfăcător".

Pârâta a solicitat

respingerea cererii completatoare ca inadmisibilă, susținând că obiecțiunile

formulate prin aceasta sunt tardive, reclamantul neadresându-se conducătorului

autorității, conform art. 11 din H.G. nr. 1209/2003.

Prin sentința civilă

nr. 2492 din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins atât cererea completatoare, ca

inadmisibilă, precum și cererea principală ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 17 din 18 ianuarie 2007,

Președintele C.N.P.A.D.A.S. a dispus încetarea raportului de serviciu al

reclamatului prin eliberarea din funcția publică de conducere de director

executiv adjunct la direcția stabiliri și plăți beneficii, din cadrul C.J.P. Dâmbovița,

în temeiul dispozițiilor art. 84 lit. c) și art. 84

2

lit. d) din

Legea nr. 188/1999, având în vedere obținerea calificativului „nesatisfăcător".

A mai reținut

prima instanță, că decizia menționată i-a fost comunicată reclamantului la data

de 24 ianuarie 2007, iar acesta din urmă a formulat plângerea prealabilă

împotriva deciziei de eliberare din funcție la data de 14 februarie 2007,

solicitând anularea acesteia și acordarea calificativului „foarte bine" la

evaluarea performanțelor profesionale individuale pentru perioada 01 decembrie

2005 - 01 decembrie 2006. Răspunsul instituției pârâte în sensul menținerii

deciziei contestate a fost comunicat reclamantului prin adresa din 12 martie

2007.

Pe situația de fapt,

instanța de fond a mai constatat că Raportul de evaluare a reclamantului

cuprinde mențiunea notei finale - 1,50 și calificativul final al evaluării „nesatisfăcător",

prin referatul întocmit de evaluator făcându-se propunerea de acordare a

calificativului „satisfăcător", iar reclamantul a semnat raportul la data

de 5 ianuarie 2007.

Aplicând dispozițiile

legale incidente la situația de fapt reținută, instanța de fond a constatat că

în ceea ce privește actele emise de instituția pârâtă în derularea procedurii

de evaluare, inclusiv raportul de evaluare, ca act final al evaluării, acestea trebuiau

contestate de către reclamant cu respectarea dispozițiilor art. 11 din anexa 3

a H.G. nr. 1209/2003, care prevăd că funcționarii publici nemulțumiți de

rezultatul evaluării pot să îl conteste la conducătorul autorității în termen

de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință a calificativului acordat.

În acest context

juridic, instanța de fond a reținut că reclamantul a contestat rezultatul

evaluării la 40 de zile de la comunicarea lui, mai exact odată cu plângerea

prealabilă formulată la data de 14 februarie 2007 împotriva deciziei de

eliberare din funcție. Prin urmare, a concluzionat prima instanță, că plângerea

prealabilă cu privire la raportul de evaluare a fost tardiv formulată la

instituția publică pârâtă, ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii

completatoare a acțiunii introductive de instanță, prin care se solicita

anularea procedurii de evaluare și a raportului de evaluare.

În ceea ce

privește capătul principal de cerere formulat de reclamant și anume anularea Deciziei

nr. 17 din 18 ianuarie 2007 de eliberare din funcție, instanța de fond a

apreciat că apărările reclamantului în sensul că prin raportul de evaluare s-a

acordat calificativul „satisfăcător", nu sunt întemeiate, deoarece acesta

a fost stabilit doar de evaluator, prin referat, în timp ce calificativul final

al evaluării este „nesatisfăcător", ceea ce atrage incidența dispozițiilor

art. 84

2

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în temeiul cărora

autoritatea pârâtă a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului.

A concluzionat Curtea

de Apel București că netemeinicia capătului principal are drept consecință și

respingerea cererilor accesorii.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9

precum pe cele ale art. 304 C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs, recurentul - reclamant susține în esență următoarele:

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

în dezvoltarea acestui motiv de recurs,

recurentul - reclamant L.C. arată că instanța a motivat sumar, insuficient și

confuz sentința pronunțată, omițând analizarea actelor din dosar, relevante în

contextul pretențiilor formulate. Mai susține că instanța de fond, în motivarea

soluției nu a făcut nici o trimitere la textele legale invocate în susținerea

cererii completatoare și nici nu a argumentat înlăturarea aplicării acestora.

În cadrul

acestui motiv de recurs, recurentul - reclamant critică sentința atacată și sub

aspectul că, judecătorii fondului nu au motivat soluția dată fiecărui capăt de

cerere și nu au răspuns în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările

reclamantului, nefăcându-se nici o referire la probele administrate în cauză.

2.

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În susținerea acestui motiv de

recurs se arată următoarele:

Lipsa de temei legal a hotărârii

atacate este dată de insuficienta motivare în fapt, considerentele neavând

precizie și claritate pentru ca instanța de recurs să poate verifica dacă legea

a fost aplicată corect în raport de elementele de fapt rezultate din probele

administrate în cauză;

4

aplicarea greșită a

legii constă în aceea că prima instanță nu a soluționat, pe fond, capătul de

cerere privitor la constatarea nelegalității procedurii de evaluare și a

acordării calificativului „nesatistacător", deși dispozițiile art. 18

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocate de recurentul - reclamant, permiteau

acest lucru, procedura de evaluare fiind o operațiune administrativă care a

stat la baza actului administrativ atacat. In acest sens, se arată că prin

cererea completatoare s-a solicitat constatarea nelegalității procedurii de

evaluare pentru lipsa etapei interviului, și nu anularea acesteia, astfel încât

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Anexa 3 a H.G. nr.

1209/2003 privitoare la termenul de formulare a contestației.

5

instanța de fond a

considerat în mod greșit că Decizia nr. 17 din 18 ianuarie 2007 este legală,

reținând că deși evaluatorul a acordat recurentului calificativul

„satisfăcător", calificativul final al evaluării, obținut după contrasemnarea

de președintele C.N.P.A.S. a fost „nesatistacător". Susține recurentul - reclamant

L.C. că metodologia de evaluare cuprinsă în Anexa III la H.G. 1209/2003 prevede

că cel care acordă calificativul în urma procedurii de evaluare este

evaluatorul, acest calificativ fiind unic și se acordă anterior contrasemnăm

raportului de evaluare. Recurentul-reclamant interpretează dispozițiile actului

normativ menționat în sensul că cel care contrasemnează nu poate modifica decât

conținutul raportului de evaluare nu și calificativul acordat de evaluator.

3.

Hotărârea atacată este

netemeinică

( art. 304

1

din C. proc. civ.). Recurentul - reclamant arată în dezvoltarea acestui motiv

de recurs că instanța de fond a ignorat întregul material probator existent la

dosar, argumentându-și soluția, cu precădere pe susținerile intimatei-pârâte,

susțineri care însă sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304 ind. l C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

privește primul motiv de recurs formulat de recurentul-reclamant L.C., prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

Înalta

Curte reține aspectul că, prin acesta, se critică nemotivarea soluției de

respingere ca inadmisibilă a cererii completatoare precum și nemotivarea

respingerii acțiunii principale prin lipsa referirilor la fiecare capăt de

cerere.

Acest motiv de recurs nu este

întemeiat.

Potrivit prevederilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat susținerile părților. Așadar, textul legal menționat

consacră principiul motivării hotărârilor judecătorești, pentru a se asigura o

bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Nerespectarea acestei cerințe procedurale este sancționată prin motivul de

recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe de altă

parte, dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu impune însă

obligația de a răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile părților,

textul făcând referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care au fost

respinse cererile acestora. În consecință, instanța are posibilitatea de a

proceda la sintetizarea argumentelor aduse de reclamant în susținerea

pretențiilor sale, în raport de legătura lor logică și să le examineze grupat,

astfel cum, în mod corect a procedat și instanța de fond.

Din considerentele

sentinței atacate, rezultă că prima instanță a analizat toate capetele de

cerere deduse judecății prin acțiunea introductivă, precum și cererea

completatoare.

Faptul că

instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului pretențiilor formulate de

către reclamant prin cererea completatoare, apreciind-o inadmisibilă, nu poate

echivala cu nemotivarea hotărârii în ceea ce privește solicitarea reclamantului

de a se constata nelegalitatea procedurii de evaluare și a acordării

calificativului „nesatisiacător". Având în vedere invocarea de către

autoritatea pârâtă a excepției inadmisibilității cererii completatoare,

prioritară examinării pe fond a acesteia, instanța de fond, în mod corect, a

argumentat soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii, atât prin raportare

la împrejurările de fapt concrete, rezultate din probele administrate în cauză,

precum și prin indicarea dispozițiilor legale (motivarea în drept) care au stat

la baza convingerii judecătorului privind inadmisibilitatea cererii

completatoare.

Totodată, pentru a

răspunde tuturor criticilor formulate de recurentul-reclamant prin acest motiv

de recurs, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat și motivat

toate capetele de cerere ale acțiunii introductive. Astfel, chiar dacă nu a

făcut referire în mod expres la reintegrarea reclamantului în funcția avută

anterior emiterii deciziei contestate și la plata drepturilor bănești

solicitate ca urmare a unei eventuale reintegrări, față de împrejurarea că

instanța de fond a concluzionat în sensul că toate criticele formulate de

reclamant în legătură cu actul administrativ atacat sunt neîntemeiate și față

de faptul că solicitările menționate anterior au un caracter subsidiar acțiunii

în anularea deciziei de eliberare din funcție, rezultă că instanța a avut în

vedere pronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea

introductivă. De altfel, soluția de respingere a acțiunii principale ca

neîntemeiată, a fost motivată de prima instanță atât în fapt, cât și în drept,

constatându-se incidența dispozițiilor art. 84

2

alin. (1) lit. d)

din Legea nr. 188/1999.

În consecință,

instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește

cerințele impuse de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

recurs invocat de recurentul-reclamant, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

este, de asemenea nefondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

A).

În ceea ce privește susținerea lipsei

de temei legal al hotărârii atacate, instanța de recurs, constată că instanța

de fond a soluționat cauza în limitele și cu aplicarea dispozițiilor legale

atât cele procedurale, precum și cele care reglementează materia pretențiilor

reclamantului, deduse judecății, întemeindu-și soluția pronunțată pe acestea,

astfel cum rezultă din considerentele sentinței. Contrar celor afirmate de

recurentul-reclamant în sensul că lipsa de temei legal se desprinde din faptul

că instanța de fond a omis să examineze chestiunile de fapt ce constituie

condiții de aplicare a legii, înalta Curte apreciază că temeiul legal al unei

hotărâri judecătorești presupune conformitatea acesteia cu legea procedurală și

încadrarea motivării acesteia în temeiul de drept al acțiunii, astfel cum

acesta a fost invocat de către reclamant sau pe care instanța îl apreciază

incident cauzei (instanța nefiind strict legată de temeiul juridic indicat în

cererea de chemare în judecată). Doctrina și practica judiciară au reliefat

constant că lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme

juridice în legislația în vigoare care să poată constitui premisa majoră pentru

concluzia la care s-a ajuns în speță, prin soluția dată, situație care,

evident, nu există în cauză.

B). În ceea ce

privește susținerea recurentului-reclamant legată de încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, instanța de recurs constată că aceasta este nefondată, atât

sub aspectul respingerii cererii completatoare ca inadmisibilă, cât și sub cel

al respingerii acțiunii principale ca neîntemeiată.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin acțiunea introductivă de

instanță, recurentul - reclamant L.C. a solicitat în principal anularea Deciziei

nr. 17 din 18 ianuarie 2007 prin care autoritatea pârâtă a dispus eliberarea sa

din funcție, iar prin cererea completatoare a solicitat în temeiul prevederilor

art. 18 alin. (2) să se constate și nelegalitatea procedurii de evaluare și a

calificativului acordat, acestea fiind operațiuni administrative anterioare

actului administrativ a cărui anulare se solicită.

a). Interpretarea

dată de reclamant în ceea ce privește temeiul legal al soluționării cererii

completatoare, reluată și prin motivul de recurs analizat, nu poate fi primită,

deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale H.G. nr.  1209/2003

privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și ale Legii

nr. 188/1999, prevederile Legii nr. 554/2004 ca drept comun în materia

contenciosului administrativ putându-se aplica doar în completarea legilor

speciale, atunci când nu există reglementări exprese în acestea din urmă.

Astfel,

procedura evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor

publici, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1209/2003, are caracter de

sine-stătător și independent de instituția eliberării din funcția publică,

prevăzută de Legea nr. 188/1999, neputând fi apreciată ca o operațiune

administrativă premergătoare deciziei de eliberare din funcție, pentru a se

putea solicita anularea ei, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr.

554/2004. Din acest punct de vedere, în mod corect, instanța de fond nu a făcut

referire la acest temei juridic, pretențiile reclamantului încadrându-se în

ipoteza altui text juridic și anume art. 11 alin. (2) din Anexa 3 a H.G. nr.

1209/2003, pe care prima instanță 1-a aplicat situației de fapt învederată prin

cererea completatoare.

În conformitate cu

dispozițiile H.G. nr. 1209/2003 procedura evaluării are drept scop acordarea

unui calificativ funcționarului public supus evaluării, rezultatul evaluării

fiind concretizat într-un raport de evaluare, care are caracter de act

administrativ, producând efecte juridice proprii și putând fi atacat separat,

în cadrul procedurii speciale instituite de art. 11 din Anexa 3 a H.G. nr.

1209/2003.

In conformitate cu

dispozițiile articolului mai susmenționat, funcționarul nemulțumit de

rezultatul evaluării poate să îl conteste la conducătorul autorității sau

instituției publice, în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la

cunoștință a calificativului acordat. Totodată funcționarul public nemulțumit de

modul de soluționare a contestației formulate se poate adresa instanței de

contencios administrativ, în condițiile legii.

Din

înscrisurile depuse la dosar, rezultă cu certitudine că reclamantul L.C. a luat

cunoștință de rezultatul evaluării respectiv de acordarea calificativului „nesatisfăcător",

la data de 5 ianuarie 2007, raportul de evaluare întocmit la data de 28

decembrie 2006, fiindu-i expediat reclamantului prin serviciile poștale, la

cererea expresă a acestuia (fila 39 din dosarul de fond).

Cu toate că i-a fost

comunicat rezultatul evaluării, recurentul-reclamant nu a înțeles să formuleze

contestație în termen de 5 zile la conducătorul autorității pârâte, contestație

care echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 554/2004.

Urmare a

acordării calificativului „nesatisfăcător", în temeiul dispozițiilor art.

84

2

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, prin

Decizia nr. 17 din 18 ianuarie 2007 emisă de C.N.P.A.S. s-a dispus eliberarea

reclamantului din funcția publică de director executiv adjunct la direcția stabiliri

și plăți beneficii din cadrul C.J.P. Dâmbovița.

împotriva

acestei decizii, recurentul - reclamant L.C. a formulat plângere prealabilă, în

temeiul dispozițiilor art. 89 din Legea nr. 188/1999, republicată și ale art. 7

din Legea nr. 554/2004, la data de 14 februarie 2007 (fila 13 dosar fond). în

motivarea sumară a acestei plângeri prealabile, petentul solicită „acordarea

calificativului foarte bine" la evaluarea performanțelor individuale

pentru perioada 01 decembrie 2005 - 01 decembrie 2006, mențiune care poate fi

interpretată în sensul că s-a dorit și contestarea rezultatului evaluării și a

calificativului acordat.

Față de momentul

luării la cunoștință de rezultatul evaluării prin semnarea raportului de

evaluare, la data de 5 ianuarie 2007 și formularea plângerii prealabile

împotriva deciziei nr. 17/18 ianuarie 2007, la data de 14 februarie 2007, Înalta

Curte constată că, în mod temeinic și legal, a apreciat instanța de fond că

nemulțumirea funcționarului public L.C., legată de rezultatul evaluării și de

calificativul acordat a fost exprimată tardiv, prin raportare la dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Anexa 3 la H.G. nr. 1209/2003.

În consecință,

tardivitatea efectuării procedurii de contestare a rezultatului evaluării la

conducătorul instituției publice pârâte, echivalează, în fapt, cu nerespectarea

unei proceduri prealabile obligatorii, ca și condiție de admisibilitate a

acțiunii în contencios administrativ, ceea ce atrage imposibilitatea

verificării pe cale judecătorească a îndeplinirii condițiilor de legalitate și

oportunitate de către raportul de evaluare, ca act administrativ constatator al

rezultatului evaluării.

Având în

vedere argumentele prezentate, în raport și de dispozițiile procedurale

generale ale art. 109 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, soluția

instanței de fond de respingere a cererii completatoare ca inadmisibilă este

temeinică și legală.

b). Critica

referitoare la aplicarea și interpretarea greșită a legii în ceea ce privește

soluția de respingere a acțiunii principale ca neîntemeiată, nu este susținută

de ansamblul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la

dosar de ambele părți.

Astfel, în motivarea

cererii de anulare a Deciziei nr. 17 din 18 ianuarie 2007, reclamantul a arătat

că: a) nu s-a respectat procedura evaluării, lipsind etapa interviului,

calificativul obținut nereflectând situația reală a îndeplinirii atribuțiilor

ce țineau de fișa postului și b) calificativul acordat de evaluator a fost

„satisfăcător", acesta fiind rezultatul final al evaluării, neputându-se

dispune eliberarea din funcție pentru acest calificativ, astfel încât decizia

este nelegală.

Prin motivele de

recurs se critică faptul că instanța de fond a reținut drept calificativ final

acordat reclamantului ca fiind „nesatisfăcător", în raport de care devin

incidente dispozițiile art. art. 84

2

alin. (1) lit. d) din Legea nr.

188/1999, republicată.

Critica este neîntemeiată, având

în vedere faptul că potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1209/2003 - Anexa III,

invocate chiar de către recurent în cadrul acestui motiv de recurs, evaluatorul

completează raportul de evaluare care se contrasemnează, putând fi modificat

conform deciziei contrasemnatarului. Din conținutul raportului de evaluare (filele

37-39 dosar fond) rezultă că, într-adevăr, în referatul evaluatorului - directorul

executiv al C.J.P. Dâmbovița, se menționează calificativul „satisfăcător",

dar același evaluator, în raportul de evaluare, la rubrica „nota finală a

evaluării" trece 1,50, iar la „calificativul final al evaluării" - nesatisfăcător.

Acest calificativ final este cel care a produs consecințe juridice, el fiind

însușit și contrasemnat de Președintele C.N.P.A.S., astfel cum rezultă din raportul

de evaluare. De altfel, cum am menționat anterior, recurentul - reclamant a

luat cunoștință de acordarea calificativului „nesatisfăcător" încă din

data de 5 ianuarie 2007, când a semnat Raportul de evaluare, neînțelegând să

conteste acest rezultat în termenul legal de 5 zile calendaristice. Acest

calificativ este în concordanță și cu celelalte constatări din raportul de

evaluare, mai exact cu nota finală obținută și anume 1, 39, deoarece, potrivit

dispozițiilor art. 8 din H.G. nr. 1209/2003 - anexa 3 „calificativul final al evaluării

se stabilește pe baza notei finale, după cum urmează: a) între 1.00-1.50 - nesatisfăcător;

b) între 1,51-2, 50 - satisfăcător; (c)...)".

Așa fiind, în raport

de acordarea calificativului „nesatisracător", autoritatea pârâtă a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 84

2

alin. (1) lit. d) din Legea nr.

188/1999, republicată, care stabilește că „persoana care are competența legală

de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act

administrativ, care se comunică funcționarului public, în termen de 5 zile

lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:

d) pentru

incompetență profesională, în cazul obținerii calificativului nesatisfăcător la

evaluarea performanțelor profesionale individuale".

Din interpretarea

literală a textului de lege menționat, se desprinde concluzia că acesta conține

norme imperative, în sensul că, eliberarea din funcția publică, în cazul

obținerii calificativului „nesatisfăcător", în urma evaluării, este

obligatorie și nu lăsată la aprecierea autorității publice în cadrul căreia se

desfășoară raportul de serviciu al funcționarului public în cauză.

Aceste

considerente au fost avute în vedere și de instanța de fond, atunci când a

constatat netemeinicia acțiunii în anularea deciziei de eliberare din funcție,

înalta Curte reținând și faptul că recurentul-reclamant a dovedit lipsă de

diligentă prin necontestarea calificativului acordat, potrivit procedurii

legale.

În concluzie,

instanța de recurs apreciază că nu există temei legal pentru anularea Deciziei

nr. 17 din 18 ianuarie 2007 a C.N.P.A.S. și că, în mod legal și temeinic,

instanța de fond a respins acțiunea reclamantului L.C.

privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.,

prin care recurentul

- reclamant susține că instanța de fond nu a analizat probele administrate în

cauză, Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru argumentele

dezvoltate în analizarea motivelor de recurs anterioare, instanța de fond

motivându-și hotărârea în raport de toate înscrisurile existente la dosar.

Pentru toate

considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală

și temeinică și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de L.C., împotriva sentinței civile nr. 2492 din 16 octombrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2008.