ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 92/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.A. a chemat în judecată Ministerul

Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul

și pe calea contenciosului administrativ să dispună obligarea acestuia să îi

efectueze procedura de evaluare profesională pentru perioada 1 decembrie 2006 –

16 noiembrie 2007, obligarea pârâtului să emită raportul de evaluare

profesională pentru perioada 1 decembrie 2006 - 16 noiembrie 2007 și în fine,

obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că deși în perioada 1 decembrie 2006 – 16 noiembrie 2007 a activat ca manager public asistent treapta a II-a în cadrul Ministerului Economiei și

Finanțelor, acesta a refuzat nejustificat să îi facă evaluarea profesională

pentru perioada lucrată, respectiv anul 2007. A mai arătat că prin cererea din 28 martie 2008 a cerut pârâtului să efectueze evaluarea, doar până la introducerea

acțiunii aceasta nu a dat curs cererii sale.

Curtea de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 75/ F din 29

mai 2008 a respins acțiunea formulată de reclamant ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că la termenul de judecată din 26 mai 2008

reclamantul a depus la dosar o precizare prin care învederează că acțiunea sa a

rămas fără obiect, deoarece la data de 7 mai 2008 a semnat fără obiecțiuni raportul de evaluare a performanțelor profesionale  individuale pentru

perioada 1 decembrie 2006 – 12 noiembrie 2007, atașând copia raportului de

evaluare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurentul a

susținut că sentința atacată este parțial netemeinică și nelegală, deoarece

instanța de fond a refuzat să-i acorde cheltuielile de judecată efectuate

datorită întârzierilor în efectuarea procedurii de evaluare, din culpa

exclusivă a pârâtei.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul declarat de Morar Adrian  este fondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Principiul care rezultă din

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la baza căruia stă culpa procesuală a

părții care a căzut în pretenții, precum și unicitatea procesului civil impun

ca aceste cheltuieli să fie făcute cu procesul în toate fazele sale, necesar

fiind ca în final partea care le cere să fi câștigat în proces.

În cauză intimatul – pârât este

în culpă procesuală, întrucât nu a efectuat în termen evaluarea profesională a

recurentului – reclamant.

Astfel potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 1209/2003, „în mod

excepțional evaluarea performanțelor profesionale individuale ale

funcționarilor publici se face și în cursul perioadelor de evaluare, în

următoarele cazuri:

- lit. a) - atunci când pe

parcursul perioadei de evaluare raporturile de serviciu ale funcționarului

public încetează, se suspendă sau se modifică, în condițiile legii, situație în

care funcționarul public va fi evaluat până la încetarea raportului de serviciu.

Cum raportul de serviciu al reclamantului a încetat la data de 12 noiembrie

2007 iar raportul de evaluare a fost întocmit la data de 7 mai 2008 după

acționarea în judecată a pârâtului, acesta este în culpă procesuală, urmând a

fi obligat la cheltuieli de judecată.

Cheltuielile de judecată cuprind

de regulă taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor, onorariile de

avocat și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va

dovedi că le-a făcut și că erau strict necesare bunei desfășurări a judecății.

Recurentul – reclamant a

făcut pe deplin dovada că cheltuielile efectuate cu taxele judiciare, sunt în

cuantum de 80,6 lei iar onorariul de avocat în cuantum de 800 lei, astfel că

recursul fiind întemeiat va fi admis, modificându-se sentința atacată în sensul

obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Celelalte dispoziții ale

sentinței vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.A. împotriva sentinței civile nr. 75/F din 29 mai 2008 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să-i plătească acestuia

suma de 880,6 lei cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2009.