ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 92/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.A. a chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ să dispună obligarea acestuia să îi efectueze procedura de evaluare profesională pentru perioada 1 decembrie 2006 – 16 noiembrie 2007, obligarea pârâtului să emită raportul de evaluare profesională pentru perioada 1 decembrie 2006 - 16 noiembrie 2007 și în fine, obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că deși în perioada 1 decembrie 2006 – 16 noiembrie 2007 a activat ca manager public asistent treapta a II-a în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta a refuzat nejustificat să îi facă evaluarea profesională pentru perioada lucrată, respectiv anul 2007. A mai arătat că prin cererea din 28 martie 2008 a cerut pârâtului să efectueze evaluarea, doar până la introducerea acțiunii aceasta nu a dat curs cererii sale. Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 75/ F din 29 mai 2008 a respins acțiunea formulată de reclamant ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că la termenul de judecată din 26 mai 2008 reclamantul a depus la dosar o precizare prin care învederează că acțiunea sa a rămas fără obiect, deoarece la data de 7 mai 2008 a semnat fără obiecțiuni raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru perioada 1 decembrie 2006 – 12 noiembrie 2007, atașând copia raportului de evaluare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, recurentul a susținut că sentința atacată este parțial netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond a refuzat să-i acorde cheltuielile de judecată efectuate datorită întârzierilor în efectuarea procedurii de evaluare, din culpa exclusivă a pârâtei.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Morar Adrian este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Principiul care rezultă din dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la baza căruia stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, precum și unicitatea procesului civil impun ca aceste cheltuieli să fie făcute cu procesul în toate fazele sale, necesar fiind ca în final partea care le cere să fi câștigat în proces.

În cauză intimatul – pârât este în culpă procesuală, întrucât nu a efectuat în termen evaluarea profesională a recurentului – reclamant. Astfel potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 1209/2003, „în mod excepțional evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face și în cursul perioadelor de evaluare, în următoarele cazuri: - lit. a) - atunci când pe parcursul perioadei de evaluare raporturile de serviciu ale funcționarului public încetează, se suspendă sau se modifică, în condițiile legii, situație în care funcționarul public va fi evaluat până la încetarea raportului de serviciu. Cum raportul de serviciu al reclamantului a încetat la data de 12 noiembrie 2007 iar raportul de evaluare a fost întocmit la data de 7 mai 2008 după acționarea în judecată a pârâtului, acesta este în culpă procesuală, urmând a fi obligat la cheltuieli de judecată.

Cheltuielile de judecată cuprind de regulă taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor, onorariile de avocat și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut și că erau strict necesare bunei desfășurări a judecății. Recurentul – reclamant a făcut pe deplin dovada că cheltuielile efectuate cu taxele judiciare, sunt în cuantum de 80,6 lei iar onorariul de avocat în cuantum de 800 lei, astfel că recursul fiind întemeiat va fi admis, modificându-se sentința atacată în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr. 75/F din 29 mai 2008 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să-i plătească acestuia suma de 880,6 lei cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2009.