ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2839/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul V.A.R. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții IPJ Cluj și MAI București, anularea hotărârii IPJ Cluj nr. 123040 din 4 februarie 1999, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă și

pe cale de consecință să fie obligată pârâta în principal la reangajarea sa pe

un post conform gradului militar avut la data trecerii în rezervă, iar în subsidiar

obligarea pârâtei de a-i permite participarea la examenul pentru ocuparea unui

post în cadrul acestei instituții.

Prin întâmpinare,

pârâtul IPJ Cluj a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ

arătând că au fost depășite termenele instituite de legiuitor prin dispozițiile

art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul MIRA a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de

obiectul acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii raportat la lipsa caracterului

de act administrativ a actului atacat

Prin Sentința nr. 376 din 12

octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de

Poliție al Județului Cluj și în consecință a respins acțiunea formulată de

reclamantul V.A.R. având ca obiect anularea hotărârii IPJ Cluj 123040 din 04

februarie 1999.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că semnificația termenelor stabilite

de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este aceea de a arăta că

reclamantul nu mai poate cere anularea actului dacă termenul de 6 luni pentru

sesizarea instanței ar urma să-și înceapă cursul după expirarea unui an de la

emiterea actului administrativ.

Din analiza actelor

de la dosar, prima instanță a constatat că termenul prevăzut de legiuitor în

favoarea reclamantului a expirat la data de 04 februarie 2000, având în vedere

că există dovada comunicării actului atacat.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că ignorarea de către reclamant, a termenelor

expres stabilite pentru îndeplinirea actelor dintr-o procedură prealabilă echivalează

cu lipsa parcurgerii procedurii prealabile, iar prin raportare la dispozițiile

art. 109 C. proc. civ., acțiunea reclamantului promovată fără respectarea

exigențelor instituite pentru derularea procedurii prealabile apare ca fiind

inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul V.A.R.,

prin motivele de recurs formulate susținând, în esență, că în mod greșit

instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocate de către

Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al

Județului Cluj și a respins acțiunea precizată în sensul anulării Hotărârii

Consiliului de Onoare al IPJ Cluj nr. 123040 din 4 februarie 1999 precum și a

Ordinului nr. 0366 din 25 februarie 199 emis de Inspectoratul General al

Poliției Române, pentru lipsa plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004.

Precizează

recurentul-pârât că instanța de fond a omis să se pronunțe și cu privire la

capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 0366 din 25 februarie 1999

emis de I.G.P.R., sens în care el și-a precizat acțiunea la fond.

În raport de data la

care el a luat cunoștință despre ordinul contestat - luna iunie 2010, fiindu-i

comunicat la cererea sa, recurentul-reclamant consideră că a formulat acțiunea

în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Au depus întâmpinări

Inspectoratul de Poliție al județului Cluj și Ministerul Administrației și

Internelor, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce urmează.

Cu prioritate va fi

analizată critica vizând nepronunțarea instanței de fond asupra cererii

precizatoare formulată de recurentul-reclamant la instanța de fond la data de 5

martie 2010, referitoare la anularea Ordinului nr. 0366 din 25 februarie 1999

emis de Inspectoratul General al Poliției Române, critică ce este neîntemeiată.

Este adevărat că la

data de 5 martie 2010, la instanța de fond – Tribunalul Cluj, reclamantul și-a

precizat acțiunea în sensul că solicită și anularea Ordinului Inspectoratului

General al Poliției nr. 0366 din 25 februarie 1999, ordin prin care s-a dispus

trecerea sa în rezervă, măsura luată având la bază Hotărârea IPJ - Cluj nr. 123040

din 4 februarie 1999 contestată inițial de reclamant.

Prin Sentința civilă

nr. 1225 din 16 aprilie 2010 Tribunalul Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal, și-a declinat competența materială de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, cauza fiind înregistrată la această

instanță la data de 10 iunie 2010.

Din cuprinsul

încheierii pronunțate în data de 4 octombrie 2010 de către Curtea de Apel Cluj,

secția de contencios administrativ și fiscal, rezultă că reclamantul prin

avocat a învederat instanței că Ordinul IPG nr. 0366/1999 a fost contestat pe

cale separată, indicându-se un număr de dosar 4497/117/2010 al Tribunalului

Cluj, formulându-se chiar o cerere de conexare a acestui dosar la dosarul nr. 25/117/2010

al Curții de Apel Cluj, cerere care însă nu a fost dezvoltată și motivată de

reclamant.

Pronunțarea sentinței

a fost amânată la 11 octombrie, respectiv 12 octombrie 2010, timp în care

reclamantul V.A.R., recurent în prezenta cauză, a depus concluzii scrise la

care a atașat și dovada că, pe cale separată, a investit Tribunalul Cluj cu o

contestație împotriva Ordinului nr. 0366 din 25 ianuarie 1999 emis de IPJ,

precum și o copie a acestui ordin, copie care i-a fost comunicată la data de 31

mai 2010, fiind declasificat conform prevederilor H.G. nr. 585 din 13 iunie 2002

pentru aprobarea standardelor internaționale de protecție a informațiilor clasificate

în România.

Cum până la data

rămânerii în pronunțare asupra acțiunii formulată de reclamant, acțiune

precizată în sensul solicitării și a anulării ordinului, la dosar nu a fost

depus acest ordin pentru a fi discutat în contradictoriu, iar reclamantul a

făcut dovada că a acționat pe calea unei acțiuni separate, contestând acest act

administrativ unilateral, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj –

dosar nr. 4497/117/2010, instanța de fond nu a luat în dezbatere și nu a

analizat decât cererea formulată inițial de anulare a Hotărârii IPJ Cluj nr. 123040

din 4 februarie 1999 – hotărâre prin care de fapt s-a propus trecerea în

rezervă a recurentului-reclamant, măsură concretizată ulterior prin Ordinul nr.

0366 din 25 februarie 1999.

Așadar, instanța de

fond a procedat în mod corect înțelegând să lase posibilitatea reclamantului de

a se judeca pe cale separată în ceea ce privește anularea ordinului, mai ales

că se punea și problema repunerii în termenul prevăzut de lege pentru

contestarea acestui act administrativ.

Față de situația

expusă, critica ce o formulează recurentul-reclamant în sensul că instanța de

fond nu s-a pronunțat pe acest capăt de cerere este nefondată.

Cea de-a doua critică

se referă la greșita soluționare a acțiunii în sensul respingerii ca

inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, critică de asemenea

neîntemeiată.

Recurentul-reclamant

cunoștea despre Hotărârea Consiliului de judecată din 4 februarie 1999 cu nr. 123040

prin care de fapt, s-a propus trecerea sa în rezervă, încă de la momentul

emiterii ei pentru că din conținutul adresei de la fila 10 dosar recurs,

rezultă că acesta s-a adresat cu un memoriu IPJ Cluj pentru a fi rechemat în

rândul cadrelor active ale M.I.

Însă,

recurentul-reclamant, astfel cum corect reține instanța de fond, nu a făcut

dovada că această hotărâre, care de fapt este un act premergător ce a stat la

baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, nu a fost atacată în procedura

prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Potrivit acestui text

de lege, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau

într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să

solicite autorității publice emitente, în termenul de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Deci procedura

prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a

dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în

termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Este adevărat că

această hotărâre nu putea fi atacată singură ci concomitent cu ordinul atacat,

acesta fiind act administrativ în înțelesul prevăzut de art. 2 lit. c) din

Legea contenciosului administrativ, dar nici nu se poate cere anularea acesteia

în contencios administrativ fără îndeplinirea condiției prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004.

Oricum, problema

importantă pentru recurentul-reclamant este aceea a anulării ordinului de trecere

în rezervă, problemă care astfel cum s-a precizat face obiectul unui dosar

separat.

Cât privește

existența unor carențe în motivarea hotărârii instanței de fond, dat fiind că a

fost antamată și problema termenelor prevăzute de lege pentru promovarea unei

acțiuni în contencios administrativ, termene care nu au fost respectate în

speță, în opinia instanței de fond, trebuie precizat că din moment ce s-a

considerat că acțiunea este inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile,

instanța de fond nu avea căderea să mai analizeze dacă acțiunea a fost

introdusă în termen sau nu.

Așa fiind, hotărârea

instanței de fond este pronunțată cu aplicarea corectă a legii, iar recursul

formulat se privește ca nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.A.R.

împotriva sentinței nr. 376 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 mai 2011.