ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor penale de față, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 269 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Mehedinți în Dosarul nr. 9489/101/2008, în baza art. 178 alin. (2) C. pen., a

fost condamnat inculpatul C.V., fiul lui V. și E., la 2 ani închisoare, cu

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza Il-a și lit.

b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a dispus

suspendarea și executarea pedepsei accesorii a interzicerilor drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor, art.

83 C. pen.

A fost respinsă excepția prescripției dreptului la

acțiune civilă formulată de asigurătorul SC A.R. - A.V.I.G. SA.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de

partea civilă D.A.

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.

- A.V.I.G. SA să plătească părții civile suma de 15.000 lei daune morale. S-a

respins cererea privind plata daunelor materiale.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul C.V. să achite statului 900 lei cheltuieli judiciare din care suma

de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu conform delegației din 20

mai 2009, onorariu avansat de stat din fondurile M.J.L.C.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de

libertate a inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din

culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în luna decembrie 2003,

inculpatul C.V., agent șef supraveghere în cadrul Penitenciarului Jilava

(conform adresei din 8 aprilie 2008 a Penitenciarului Jilava) a venit, din

București, în județul Mehedinți, conducând autoturismul D., fiind însoțit de

prietena sa numita S.L., mergând mai întâi în localitatea Baia de Aramă la

bunica prietenei sale.

În ziua de 19 decembrie 2003, inculpatul, împreună cu

prietena sa s-au deplasat din localitatea Baia de Aramă în Drobeta Tr. Severin

și, s-au dus la domiciliul părții civile D.A., mama prietenei sale, unde au

stat puțin timp întrucât D.A. nu era de acord cu relația fiicei sale cu

inculpatul și apoi, cei doi au intenționat să părăsească Severinul și să se

îndrepte spre București. Întrucât inculpatul C.V. nu cunoștea orașul Drobeta

Tr. Severin, pe străzi, era ghidat de prietena sa.

Cu această ocazie, inculpatul a condus autoturismul

menționat mai sus pe raza municipiului Drobeta Tr. Severin, str. T., str. S., B-dul

C. și str. G.C. Fiindcă era în jurul orei 17,30, se lăsase întunericul însă

iluminatul public funcționa.

Pe strada G.C., deși exista un indicator „STOP"

inculpatul, fără să se asigure, a pătruns în intersecția cu str. M.A., unde a

intrat în coliziune cu autobuzul marca I., condus de numitul C.E., care se

deplasa pe drumul cu prioritate.

În momentul pătrunderii în intersecție a

autoturismului condus de inculpat, autobuzul marca I. se afla la 4-5 metri de

acesta.

În urma accidentului a decedat numita S.L., care se

afla în autoturismul D., în locul din dreapta față.

Potrivit raportului medico-legal din 14 ianuarie 2004,

întocmit de S.M.L. Mehedinți, moartea acesteia a fost violentă, s-a datorat

insuficienței respiratorii acute, datorită hemo și pneumotoraxului, consecință

a traumatismului toracic cu fracturi costale, ruptură pulmonară și bronhie, iar

leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure și

compresiune între planuri dure, în condițiile unui accident rutier.

Această stare de fapt a rezultat din ansamblul

probelor administrate, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului,

planșe fotografice, raportul medico-legal din 14 ianuarie 2004, întocmit de S.M.L.

Mehedinți, raportul de expertiză criminalistică, întocmit de expertul M.P. din

cadrul L.I.E.C. București, raportul de expertiză criminalistică din 28 martie 2008

întocmit de Institutul de Expertize Criminalistice București coroborate și cu

declarațiile martorilor C.E. și D.D.D. și cu cele ale inculpatului.

Nu a putut fi reținută apărarea făcută de către

inculpat, pe parcursul procesului penal cum că accidentul de circulație a avut

loc ca urmare a unei defecțiuni tehnice produse la autoturismul său și, în

consecință, în speță ar exista una dintre cauzele care înlătură caracterul

penal al faptei, respectiv cazul fortuit.

În cauză au fost efectuate un număr de trei expertize

tehnice privind dinamica producerii accidentului.

În prima expertiză s-a ajuns la concluzia că a

existat o imposibilitate tehnică de evitare a producerii accidentului

determinată de funcționarea incorectă a pistonului de cilindru de frână al

roții stânga, fapt sesizat de conducătorul auto, pe baza acestei expertize

dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.V.,

stabilindu-se că accidentul s-a produs în condițiile cazului fortuit.

Prin raportul de expertiză tehnică întocmit după

reluarea cercetărilor s-a stabilit că nu au rezultat elemente concrete privind

o eventuală defecțiune tehnică la autoturism, starea de pericol fiind creată de

inculpat care trebuia să procedeze regulamentar și să nu pătrundă în

intersecție fără să se asigure, concluzii care au fost menținute de o a treia

expertiză.

S-a mai arătat că conducătorul auto putea preveni

producerea accidentului dacă s-ar fi asigurat și ar fi acordat prioritate de

trecere autobuzului. În situația în care s-ar fi blocat roata din stânga față a

autoturismului, la acționarea frânei, cu ocazia opririi înainte de pătrunderea

în intersecție, la pornirea de pe loc ar fi trebuit să sesizeze această

deficiență și să nu pătrundă în intersecție.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social al faptei comise, urmarea acesteia, dar și faptul că

infracțiunea a fost comisă din culpă, de împrejurările în care s-a produs, de

trecerea timpului, și de datele care caracterizează persoana inculpatului.

Referitor la acțiunea civilă formulată de partea

civilă D.A., inclusiv la excepția prescripției dreptului la acțiune civilă

invocată de asigurător instanța de fond a constatat și reținut că potrivit art.

7 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se

naște dreptul la acțiune, iar dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu

termen suspensiv prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit

condiția sau a expirat termenul.

În speță, cursul prescripției dreptului la acțiune,

era suspendat conform art. 13 lit. a) din decret întrucât, așa cum s-a arătat

și anterior, când s-au analizat probele, pe latură penală, inițial s-a dat o

soluție de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului C.V., ca urmare a

existenței cazului fortuit, așa încât partea civilă D.A., a fost în

imposibilitate să-și exercite dreptul la acțiune civilă, în pretenții, față de

inculpat, drept care a început sa curgă prin trimiterea în judecată a

inculpatului, prin rechizitoriul procurorului din 26 noiembrie 2008, astfel că

nu este întemeiată excepția invocată de asigurător urmând a fi respinsă.

Mai mult, în instanță, D.A. s-a constituit parte

civilă în termen, înainte de citirea actului de sesizare, așa cum cer

dispozițiile art. 15 C. proc. pen., solicitând obligarea inculpatului la plata

sumei de 80.000 lei daune morale și 30.000 lei daune materiale, ultima sumă

reprezentând cheltuielile de înmormântare ale fiicei sale S.L. și pomenirile

ulterioare conform obiceiurilor.

Întrucât partea civilă nu a putut face dovada

daunelor materiale solicitate, instanța a respins această cerere.

În ce privește cererea privind despăgubirile pentru

daunele morale, s-a reținut că partea civila fiind mama victimei, a suferit cu

siguranță un prejudiciu nepatrimonial, respectiv suferințele psihice cauzate

prin lezarea sentimentelor de afecțiune și dragoste provocate, prin moartea

unei ființe apropiate, fiind evident ca decesul fiicei sale a produs traume și

a lezat sentimentele care stau la baza relației părinte-copil.

Reținându-se că suma de 80.000 lei cerută de partea

civilă cu titlu de daune morale este mare, instanța a apreciat că suma de

15.000 lei ar putea într-o oarecare măsură să atenueze suferințele psihice

cauzate prin fapta inculpatului.

S-a mai reținut de instanța de fond că răspunderea

asigurătorului SC A.R. - A.V.I.G. SA este angajată în temeiul art. 49-50 din

Legea nr. 136/1995 modificată, conform cărora asigurătorul acordă despăgubiri

în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile care asigurații răspund

față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule și pentru

cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care

asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de

judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin

avarierea ori distrugerea de bunuri.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat

apel inculpatul C.V., partea civilă D.A. și asigurătorul SC A.R. - A.V.I.G. SA

București.

În apelul declarat de partea civilă D.A. s-a

solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre mediul prevăzut de lege și

admiterea acțiunii civile privind daunele morale astfel cum au fost solicitate.

Inculpatul a solicitat în principal restituirea cauzei

la parchet în vederea refacerii actelor de procedură nule absolut ca urmare a

încălcării dispozițiilor relative la competența după materie și după calitatea

persoanei, precum și a actului de sesizare, iar în subsidiar achitarea în

temeiul dispozițiilor art. 10 lit. e) C. proc. pen. A mai solicitat respingerea

acțiunii civile.

Asigurătorul a solicitat admiterea apelului și

respingerea acțiunii civile promovată împotriva societății, în temeiul art. 50 alin.

(2) din Legea nr. 136/1995.

Prin Decizia penală nr. 50 din 26 februarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-au respins ca nefondate apelurile

declarate de inculpatul C.V., partea civilă D.A. și asigurătorul SC A.R. - A.V.I.G.

SA București, împotriva sentinței penale nr. 269 din 14 octombrie 2009 pronunțată

de Tribunalul Mehedinți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a

reținut că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile procedurale referitoare

la competența după materie și după calitatea persoanei întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 60 alin. (3) și (4) din Legea nr. 293/2004 modificată,

urmărirea penală a funcționarilor publici din sistemul administrației

penitenciare se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în condițiile

legii, iar competența de a efectua urmărirea penală și de a judeca în primă

instanță revine parchetelor de pe lângă tribunale și tribunalelor.

S-a mai reținut că situația de fapt a fost corect

reținută, fapta comisă de inculpat întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen., iar în ce privește

individualizarea pedepsei, au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen.

În ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că

aceasta a fost în mod corect soluționată, stabilindu-se că despăgubirile

materiale solicitate de partea civilă nu s-au putut stabili cu mijloacele de

probă existente, iar răspunderea asigurătorului este angajată în temeiul Legii nr.

36/1995 și în baza contractului de asigurare pentru sumele pe care asiguratul

trebuie să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat

recurs partea civilă D.A. și inculpatul C.V.

Potrivit motivelor de recurs aflate în scris la dosar,

partea civilă D.A. a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la

pedeapsa aplicată inculpatului, pe care o consideră deosebit de blândă în

raport de fapta comisă și consecințele acesteia și cu privire la daunele

morale, suma de 15.000 lei apreciind-o ca fiind derizorie.

Recurentul inculpat a criticat hotărârea instanței de

apel pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

apel în vederea completării probatoriului administrat, iar în subsidiar a

solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. și respingerea

acțiunii civile.

A arătat că în cauză nu au fost respectate

dispozițiile privind competența după materie și calitatea persoanei, probele

astfel administrate fiind lovite de nulitate absolută, că instanțele nu s-au

pronunțat cu privire la cererile esențiale formulate în cauză și în mod greșit

s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 C.

pen.

Au fost invocate temeiurile de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 1, pct. 10 și pct. 18 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile

formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În ce privește latura civilă a cauzei, Înalta Curte

constată că aceasta a fost soluționată în mod corect, instanța de fond

respingând cererea de acordare a daunelor materiale în cuantum de 30.000 lei

întrucât suma nu a fost dovedită, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale

s-au avut în vedere atât suferințele psihice cauzate prin decesul fiicei părții

civile, cât și împrejurarea că fapta inculpatului s-a produs din culpă.

Obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei

cu titlu de daune morale este de natură să satisfacă cerințele unei juste și

integrale despăgubiri în sensul prevederilor art. 998 și urm. C. civ.

Nici criticile formulate de inculpat nu pot fi

primite.

În ce privește primul motiv de recurs, se constată că

în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

fiind aplicabile dispozițiile art. 42 alin. (2) raportat la art. 45 alin. (1) C.

proc. pen., referitor la faptul că organul judiciar devenit competent ca urmare

a declinării de competență, poate folosi actele procedurale îndeplinite după

apariția motivului de schimbare a competenței. Ca atare, instanța de apel a

apreciat în mod corect că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 60 alin.

(4) din Legea nr. 293/2004, urmărirea penală fiind efectuată de organul

competent, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar judecarea

cauzei de către Tribunalul Mehedinți.

În ce privește celelalte critici, se constată că în

cauză a fost administrat un amplu probatoriu atât din oficiu, cât și la cererea

inculpatului, probatoriu examinat atât de instanța de fond cât și de cea de

apel, în raport de care s-a stabilit fără dubiu vinovăția inculpatului în

producerea accidentului.

În cauză au fost efectuate un număr de trei rapoarte

de expertiză tehnică.

Dacă prima expertiză efectuată și cu participarea

expertului desemnat de inculpat a concluzionat că a existat o imposibilitatea

tehnică de evitare a producerii accidentului, următoarele două expertize au

stabilit că nu a rezultat o eventuală defecțiune tehnică la autoturismul condus

de inculpat, că starea de pericol s-a declanșat în momentul în care

autoturismul a pătruns în intersecție, iar conducătorul acestuia putea preveni

producerea evenimentului rutier dacă s-ar fi asigurat și ar fi acordat

prioritate la trecere autobuzului.

Deși inculpatul a încercat să scape de răspundere

penală invocând existenta unei defecțiuni tehnice la sistemul de frânare al

autoturismului, concluziile expertizelor, coroborate cu declarațiile martorilor

și chiar cu primele declarații ale sale, date imediat după producerea accidentului

dovedesc vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din

culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Având în vedere că și pedeapsa aplicată inculpatului

răspunde criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

precum și scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată

că recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins.

Având în vedere cele menționate, hotărârea instanței

de apel apare ca fiind legală și temeinică, iar recursurile declarate de partea

civilă și inculpat sunt nefondate, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinse.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

inculpatul C.V. și partea civilă D.A. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 26

februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 50

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 aprilie 2010.