ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 269 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 9489/101/2008, în baza art. 178 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V., fiul lui V. și E., la 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea și executarea pedepsei accesorii a interzicerilor drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor, art. 83 C. pen. A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune civilă formulată de asigurătorul SC A.R. - A.V.I.G. SA. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D.A. A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC A.R. - A.V.I.G. SA să plătească părții civile suma de 15.000 lei daune morale. S-a respins cererea privind plata daunelor materiale. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.V. să achite statului 900 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu conform delegației din 20 mai 2009, onorariu avansat de stat din fondurile M.J.L.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. În fapt, s-a reținut că, în luna decembrie 2003, inculpatul C.V., agent șef supraveghere în cadrul Penitenciarului Jilava (conform adresei din 8 aprilie 2008 a Penitenciarului Jilava) a venit, din București, în județul Mehedinți, conducând autoturismul D., fiind însoțit de prietena sa numita S.L., mergând mai întâi în localitatea Baia de Aramă la bunica prietenei sale. În ziua de 19 decembrie 2003, inculpatul, împreună cu prietena sa s-au deplasat din localitatea Baia de Aramă în Drobeta Tr.
Severin și, s-au dus la domiciliul părții civile D.A., mama prietenei sale, unde au stat puțin timp întrucât D.A. nu era de acord cu relația fiicei sale cu inculpatul și apoi, cei doi au intenționat să părăsească Severinul și să se îndrepte spre București. Întrucât inculpatul C.V. nu cunoștea orașul Drobeta Tr. Severin, pe străzi, era ghidat de prietena sa. Cu această ocazie, inculpatul a condus autoturismul menționat mai sus pe raza municipiului Drobeta Tr. Severin, str. T., str. S., B-dul C. și str. G.C. Fiindcă era în jurul orei 17,30, se lăsase întunericul însă iluminatul public funcționa. Pe strada G.C., deși exista un indicator „STOP" inculpatul, fără să se asigure, a pătruns în intersecția cu str. M.A., unde a intrat în coliziune cu autobuzul marca I., condus de numitul C.E., care se deplasa pe drumul cu prioritate.
În momentul pătrunderii în intersecție a autoturismului condus de inculpat, autobuzul marca I. se afla la 4-5 metri de acesta. În urma accidentului a decedat numita S.L., care se afla în autoturismul D., în locul din dreapta față. Potrivit raportului medico-legal din 14 ianuarie 2004, întocmit de S.M.L. Mehedinți, moartea acesteia a fost violentă, s-a datorat insuficienței respiratorii acute, datorită hemo și pneumotoraxului, consecință a traumatismului toracic cu fracturi costale, ruptură pulmonară și bronhie, iar leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure și compresiune între planuri dure, în condițiile unui accident rutier. Această stare de fapt a rezultat din ansamblul probelor administrate, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, raportul medico-legal din 14 ianuarie 2004, întocmit de S.M.L.
Mehedinți, raportul de expertiză criminalistică, întocmit de expertul M.P. din cadrul L.I.E.C. București, raportul de expertiză criminalistică din 28 martie 2008 întocmit de Institutul de Expertize Criminalistice București coroborate și cu declarațiile martorilor C.E. și D.D.D. și cu cele ale inculpatului. Nu a putut fi reținută apărarea făcută de către inculpat, pe parcursul procesului penal cum că accidentul de circulație a avut loc ca urmare a unei defecțiuni tehnice produse la autoturismul său și, în consecință, în speță ar exista una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit. În cauză au fost efectuate un număr de trei expertize tehnice privind dinamica producerii accidentului.
În prima expertiză s-a ajuns la concluzia că a existat o imposibilitate tehnică de evitare a producerii accidentului determinată de funcționarea incorectă a pistonului de cilindru de frână al roții stânga, fapt sesizat de conducătorul auto, pe baza acestei expertize dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.V., stabilindu-se că accidentul s-a produs în condițiile cazului fortuit. Prin raportul de expertiză tehnică întocmit după reluarea cercetărilor s-a stabilit că nu au rezultat elemente concrete privind o eventuală defecțiune tehnică la autoturism, starea de pericol fiind creată de inculpat care trebuia să procedeze regulamentar și să nu pătrundă în intersecție fără să se asigure, concluzii care au fost menținute de o a treia expertiză.
S-a mai arătat că conducătorul auto putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi asigurat și ar fi acordat prioritate de trecere autobuzului. În situația în care s-ar fi blocat roata din stânga față a autoturismului, la acționarea frânei, cu ocazia opririi înainte de pătrunderea în intersecție, la pornirea de pe loc ar fi trebuit să sesizeze această deficiență și să nu pătrundă în intersecție. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, urmarea acesteia, dar și faptul că infracțiunea a fost comisă din culpă, de împrejurările în care s-a produs, de trecerea timpului, și de datele care caracterizează persoana inculpatului.
Referitor la acțiunea civilă formulată de partea civilă D.A., inclusiv la excepția prescripției dreptului la acțiune civilă invocată de asigurător instanța de fond a constatat și reținut că potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
În speță, cursul prescripției dreptului la acțiune, era suspendat conform art. 13 lit. a) din decret întrucât, așa cum s-a arătat și anterior, când s-au analizat probele, pe latură penală, inițial s-a dat o soluție de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului C.V., ca urmare a existenței cazului fortuit, așa încât partea civilă D.A., a fost în imposibilitate să-și exercite dreptul la acțiune civilă, în pretenții, față de inculpat, drept care a început sa curgă prin trimiterea în judecată a inculpatului, prin rechizitoriul procurorului din 26 noiembrie 2008, astfel că nu este întemeiată excepția invocată de asigurător urmând a fi respinsă. Mai mult, în instanță, D.A. s-a constituit parte civilă în termen, înainte de citirea actului de sesizare, așa cum cer dispozițiile art. 15 C. proc.
pen., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 80.000 lei daune morale și 30.000 lei daune materiale, ultima sumă reprezentând cheltuielile de înmormântare ale fiicei sale S.L. și pomenirile ulterioare conform obiceiurilor. Întrucât partea civilă nu a putut face dovada daunelor materiale solicitate, instanța a respins această cerere. În ce privește cererea privind despăgubirile pentru daunele morale, s-a reținut că partea civila fiind mama victimei, a suferit cu siguranță un prejudiciu nepatrimonial, respectiv suferințele psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune și dragoste provocate, prin moartea unei ființe apropiate, fiind evident ca decesul fiicei sale a produs traume și a lezat sentimentele care stau la baza relației părinte-copil.
Reținându-se că suma de 80.000 lei cerută de partea civilă cu titlu de daune morale este mare, instanța a apreciat că suma de 15.000 lei ar putea într-o oarecare măsură să atenueze suferințele psihice cauzate prin fapta inculpatului. S-a mai reținut de instanța de fond că răspunderea asigurătorului SC A.R. - A.V.I.G. SA este angajată în temeiul art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 modificată, conform cărora asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel inculpatul C.V., partea civilă D.A. și asigurătorul SC A.R. - A.V.I.G. SA București. În apelul declarat de partea civilă D.A. s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre mediul prevăzut de lege și admiterea acțiunii civile privind daunele morale astfel cum au fost solicitate. Inculpatul a solicitat în principal restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii actelor de procedură nule absolut ca urmare a încălcării dispozițiilor relative la competența după materie și după calitatea persoanei, precum și a actului de sesizare, iar în subsidiar achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. e) C. proc. pen. A mai solicitat respingerea acțiunii civile.
Asigurătorul a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii civile promovată împotriva societății, în temeiul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995. Prin Decizia penală nr. 50 din 26 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul C.V., partea civilă D.A. și asigurătorul SC A.R. - A.V.I.G. SA București, împotriva sentinței penale nr. 269 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile procedurale referitoare la competența după materie și după calitatea persoanei întrucât, potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (3) și (4) din Legea nr. 293/2004 modificată, urmărirea penală a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în condițiile legii, iar competența de a efectua urmărirea penală și de a judeca în primă instanță revine parchetelor de pe lângă tribunale și tribunalelor. S-a mai reținut că situația de fapt a fost corect reținută, fapta comisă de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen., iar în ce privește individualizarea pedepsei, au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen.
În ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că aceasta a fost în mod corect soluționată, stabilindu-se că despăgubirile materiale solicitate de partea civilă nu s-au putut stabili cu mijloacele de probă existente, iar răspunderea asigurătorului este angajată în temeiul Legii nr. 36/1995 și în baza contractului de asigurare pentru sumele pe care asiguratul trebuie să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces. Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs partea civilă D.A. și inculpatul C.V. Potrivit motivelor de recurs aflate în scris la dosar, partea civilă D.A. a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care o consideră deosebit de blândă în raport de fapta comisă și consecințele acesteia și cu privire la daunele morale, suma de 15.000 lei apreciind-o ca fiind derizorie.
Recurentul inculpat a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea completării probatoriului administrat, iar în subsidiar a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. și respingerea acțiunii civile. A arătat că în cauză nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie și calitatea persoanei, probele astfel administrate fiind lovite de nulitate absolută, că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la cererile esențiale formulate în cauză și în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 C. pen.
Au fost invocate temeiurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 1, pct. 10 și pct. 18 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. În ce privește latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta a fost soluționată în mod corect, instanța de fond respingând cererea de acordare a daunelor materiale în cuantum de 30.000 lei întrucât suma nu a fost dovedită, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere atât suferințele psihice cauzate prin decesul fiicei părții civile, cât și împrejurarea că fapta inculpatului s-a produs din culpă. Obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale este de natură să satisfacă cerințele unei juste și integrale despăgubiri în sensul prevederilor art. 998 și urm. C. civ.
Nici criticile formulate de inculpat nu pot fi primite. În ce privește primul motiv de recurs, se constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., fiind aplicabile dispozițiile art. 42 alin. (2) raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., referitor la faptul că organul judiciar devenit competent ca urmare a declinării de competență, poate folosi actele procedurale îndeplinite după apariția motivului de schimbare a competenței. Ca atare, instanța de apel a apreciat în mod corect că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, urmărirea penală fiind efectuată de organul competent, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar judecarea cauzei de către Tribunalul Mehedinți.
În ce privește celelalte critici, se constată că în cauză a fost administrat un amplu probatoriu atât din oficiu, cât și la cererea inculpatului, probatoriu examinat atât de instanța de fond cât și de cea de apel, în raport de care s-a stabilit fără dubiu vinovăția inculpatului în producerea accidentului. În cauză au fost efectuate un număr de trei rapoarte de expertiză tehnică. Dacă prima expertiză efectuată și cu participarea expertului desemnat de inculpat a concluzionat că a existat o imposibilitatea tehnică de evitare a producerii accidentului, următoarele două expertize au stabilit că nu a rezultat o eventuală defecțiune tehnică la autoturismul condus de inculpat, că starea de pericol s-a declanșat în momentul în care autoturismul a pătruns în intersecție, iar conducătorul acestuia putea preveni producerea evenimentului rutier dacă s-ar fi asigurat și ar fi acordat prioritate la trecere autobuzului.
Deși inculpatul a încercat să scape de răspundere penală invocând existenta unei defecțiuni tehnice la sistemul de frânare al autoturismului, concluziile expertizelor, coroborate cu declarațiile martorilor și chiar cu primele declarații ale sale, date imediat după producerea accidentului dovedesc vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. Având în vedere că și pedeapsa aplicată inculpatului răspunde criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. precum și scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins. Având în vedere cele menționate, hotărârea instanței de apel apare ca fiind legală și temeinică, iar recursurile declarate de partea civilă și inculpat sunt nefondate, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. să fie respinse. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul C.V. și partea civilă D.A. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 26 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 26 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.