ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1059/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1059/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 272/P/2006 din 22 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ofițerii de poliție judiciară – scms G.G. și inspector principal M.S.C., precum și față de subofițerii de poliție judiciară – agenți S.D., A.I.G., D.I., T.N., P.F.A., N.C., N.C.V., P.N., G.L., B.C., D.S., D.G., S.N. și C.S., toți din cadrul IPJ Argeș – sub aspectul infracțiunii prev. de art. 250 C. pen., art. 189 C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 1 C. pen., art. 208-209 C. pen., art. 211 C. pen. și art. 217 C. pen. Astfel, din analiza actelor premergătoare au rezultat următoarele: Persoana vătămată C.M.D.
este avocat în cadrul Baroului București. În dimineața zilei de 19 noiembrie 2006 a plecat cu autoturismul său marca BMW de culoare neagră înmatriculat sub nr. de la reședința sa din municipiul Pitești în Târgul săptămânal de autoturisme din aceeași localitate cu scopul de a cumpăra pentru familie o camionetă. Neavând disponibil decât 20.000 lei pentru cumpărarea autoturismului a mai împrumutat de la un prieten de al său, martorul C.D. - administrator al SC C. SRL din localitatea Coșești, județul Argeș, suma de 10.000 lei, conform unei înțelegeri anterioare. A ajuns în târg în jurul orelor 7-8 dimineața-intrarea în târg fiind prevăzută cu barieră, a achitat paznicului de serviciu de la Administrația Piețelor din mun.
Pitești - martor S.A. - suma de 5 lei, reprezentând taxa de acces. Întrucât nu a găsit loc în incinta târgului pentru a-și parca autoturismul, persoana vătămată C.D. a hotărât să iasă din târg cu scopul de a căuta și găsi un loc de parcare în afara acestuia. Potrivit martorului S.A., în jurul orelor 8 în timp ce-și efectua serviciul la poarta de acces în târg, conducătorul unui autoturism marca BMW de culoare neagră, prezentând o stare de nervozitate, claxona insistent cu scopul de a-i deschide poarta să iasă din târg. Apropiindu-se de autoturism a observat la volanul acestuia un tânăr de aproximativ 25 de ani, care fără nici un motiv a început să-l insulte și să-1 injurieze. Prin geamul întredeschis al portierei stânga față a observat că tânărul de la volan avea pe podeaua autoturismului, între picioare, o sticlă de vin alb de 750 ml., probabil marca „Fetească de Jidvei”, iar alături o sticlă de apă minerală Harghita de 500 ml.
Tânărul, recalcitrant și nervos, prezenta o stare avansată de ebrietate și totodată de oboseală, continuând să-l injurieze. Cerându-i explicații și rugându-l să se calmeze, tânărul nu s-a conformat ci dimpotrivă, potrivit martorului, a început să consume din sticla de vin și i-a spus că nu are importanță dacă lucrătorii de poliție se află prin preajmă „pentru că nu dă doi bani pe ei și că face pe ei". A pus autoturismul în mișcare, a ieșit pe poarta de acces și și-a continuat drumul pe un drum secundar în lungime de aproximativ 200 m ce face legătura între târgul auto săptămânal și drumul principal, județean Pitești-Bradu. Indignat de injuriile și jignirile aduse, martorul s-a luat după autoturism pe jos și văzând în față de la depărtare mai mulți lucrători de poliție a strigat la aceștia avertizându-i că autoturismul BMW de culoare neagră este condus de un șofer aflat în stare de ebrietate.
De menționat că acei lucrători de poliție erau agenții S.D., A.G., D.I. și T.N., de la secția 2 Poliție a mun. Pitești, ce făceau parte dintr-un echipaj planificat să execute serviciul în schimbul I în Târgul auto săptămânal Pitești. Unul dintre aceștia, respectiv agent șef adjunct S.D. i-a făcut semn regulamentar să oprească autoturismul, dar conducătorul auto C.D. nu s-a supus, ci dimpotrivă 1-a luat pe capotă câțiva metri trântindu-l la pământ. În cele din urmă autoturismul a fost oprit, toți lucrătorii de poliție solicitându-i să coboare din autoturism și să prezinte documentele pentru a fi identificat, însă acesta nu s-a conformat, ci dimpotrivă le-a proferat amenințări și expresii jignitoare, blocându-se în autoturism.
Suspectându-l că se află sub influența băuturilor alcoolice lucrătorii de poliție susmenționați au solicitat sprijinul altor lucrători de poliție. Astfel că, la fața locului au venit în ajutorul acestora, pe rând, mai multe echipaje de poliție: două de la Biroul Poliției Rutiere (unul cu autoturismul VW format din agenții de politie P.F.A. și N.C., iar altul cu un autoturism Dacia Logan cu nr. format din agenții de poliție N.C.V. și P.N.), altul de la secția 3 Poliție cu autoturismul VW Transporter, format din agenții de poliție G.L.B.C., D.S., și D.G., iar altul de la Secția 2 Poliție format din scms. G.G. și sub-inspector M.S.C., însoțiți de tehnicienii criminaliști S.N. și C.S. Toți aceștia i-au solicitat expres persoanei vătămate să coboare din autoturism pentru a fi testat cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei, însă au fost ignorați de persoana vătămată care mai tot timpul vorbea la telefonul mobil.
La un moment dat observând că persoana vătămată C.D. a întredeschis geamul portierei stânga spate, subcomisar G.G. și agent A.G. au blocat cu o cătușă închiderea geamului, după care cu un levier oferit de o persoană aflată în apropiere au reușit să coboare acel geam și astfel să deschidă portiera. Urmare a acțiunii mecanice a celor doi, macaraua de deschidere a geamului de la portiera stângă spate a autoturismului s-a deteriorat. După ce a fost scos din autoturism, persoana vătămată C.D. în prezența martorilor asistenți G.G. și B.P., a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. Tehnicienii criminaliști S.N. și C.S. au executat fotografii judiciare atât în interiorul cât și în exteriorul autoturismului, fotografii materializate într-o planșă fotografică din cuprinsul căreia rezultă că într-adevăr în autoturism se afla o sticlă de vin de 750 ml marca „Fetească regală de Jidvei” precum și o cutie de 500 ml de Coca cola, goală.
De altfel, acest fapt este confirmat și de înregistrarea video existentă la dosar, întrucât incidentul în mare parte a fost filmat de o echipă a postului local de televiziune PRO TV Pitești, prezentă la fața locului. În consecință, persoana vătămată C.D. a fost încătușat și condus la Spitalul Județean Argeș - Secția urgențe, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar autoturismul a rămas în paza agenților de poliție D.I. și P.A. Acolo, în prezența medicului de gardă - dr. F.G. a refuzat să-i fie recoltate astfel de probe. În consecință, de la Spitalul județean, persoana vătămată C.D. a fost condus la sediul Poliției Rutiere unde scms. G.G. și agent șef S.D. i-au întocmit dosarul penal cu nr. 6517/P/2006 pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 79 alin. (5) din O.U.G.
nr. 195/2002, iar sub-inspector M.S.C. 1-a audiat în prezența avocaților C.M. și C.G. (părinți) și D.E. După efectuarea actelor premergătoare, scms. G.G. și sub-inspector M.S.C., însoțiți de persoana vătămată C.D. și de cei trei apărători ai săi s-au întors în Târgul săptămânal auto pentru a-i restitui persoanei vătămate autoturismul, autovehiculul fiindu-i predat pe bază de proces verbal în prezența martorului S.A. Ulterior, în dosarul penal nr. 6517/P/2006 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, declinat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești unde a fost înregistrat sub nr. 224/P/2007 s-a dispus prin Rezoluția din 22 octombrie 2007 scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.D.
Marius pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 79 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivându-se în esență că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni deoarece drumul/aleea ce face legătura dintre târgul auto săptămânal și drumul județean Pitești - Bradu nu este un drum public (național, județean comunal sau de utilitate privată deschis circulației publice). În consecință persoana vătămată C.D. a formulat plângere penală împotriva lucrătorilor de poliție susținând că aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-au purtat abuziv, insultându-l amenințându-l, dorind să-l legitimeze fără nici un motiv deoarece nu comisese nici o faptă penală, că s-a baricadat în autoturism deoarece, fiind numeroși, i-au creat impresia că intenționează să-l jefuiască.
De asemenea, potrivit persoanei vătămate unul din lucrătorii de poliție s-ar fi urcat pe capota autoturismului iar toți ar fi tăbărât în mod barbar pe autoturism, trăgând cu putere de uși și lovind autoturismul cu picioarele, iar pe el după ce l-au scos din autoturism, l-ar fi trântit la pământ și târât ca pe ultimul infractor, după care l-au încătușat neavând acest drept. Întorcându-se de la sediul poliției pentru a-i fi predat autoturismul, a constatat lipsa sumei de 30.000 lei din torpedoul acestuia, suspectându-i pe lucrătorii de poliție că i-ar fi sustras-o. De asemenea, potrivit persoanei vătămate, la sediul poliției scms. G.G. ar fi făcut presiuni asupra lui pentru a-l determina să recunoască fapta reținută în sarcina lui și pentru a nu consemna în declarație lipsa de bani constatată și că l-ar fi torturat.
Împotriva rezoluției mai sus-menționate petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic – superior. Prin rezoluția nr. 155/II/2/2010 din 14 mai 2010, emisă de aceeași unitate de parchet, procurorul general a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul C.D.M. împotriva rezoluției nr. 272/P/2006 din 22 februarie 2010. În motivarea acestei rezoluții s-au reținut următoarele: Din examinarea actelor premergătoare începerii urmării penale se constată că procurorul anchetator a avut în vedere aspectele reclamate de petiționar, iar soluția adoptată are la bază materialul probator administrat, ajungându-se în mod corect la concluzia că nu se impune începerea urmăririi penale față de făptuitori.
Procurorul a efectuat toate actele care au fost dispuse prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în măsura în care acest lucru a fost posibil. Persoana vătămată a invocat săvârșirea în dauna sa a mai multor infracțiuni, însă în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că o parte dintre acestea nu există, iar cu privire la celelalte nu sunt întrunite elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective. Împotriva celor două rezoluții, petiționarul a formulat plângere la instanță în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, petiționarul C.D.M. a arătat că în mod greșit dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în loc de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Petentul a mai arătat că trebuia să se țină cont de decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în mod greșit Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, necompetent, în această cauză, nu a dispus începerea urmăririi penale și nu a respectat decizia instanței supreme care avea autoritate de lucru judecat. Petentul a solicitat ca dosarul să fie trimis în vederea efectuării de cercetări și în vederea începerii urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 83/F din 25 octombrie 2010, a respins plângerea formulată de petentul C.D.M., împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești pronunțată la data de 22 februarie 2010 în dosarul nr. 272/P/2006, pe care a menținut-o.
A obligat petiționarul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În motivarea sentinței mai sus-menționate s-au reținut următoarele: Curtea a constatat că rezoluția atacată este legală și temeinică, deoarece așa cum s-a arătat în motivarea acesteia, acțiunea polițiștilor acuzați se înscrie în limitele legale conferite de art. 34 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 218/2002 și O.U.G. nr. 195/2002. Așa cum judicios a constatat și organul de urmărire penală și instanța de fond a constatat, de asemenea, că infracțiunile, reclamate de petent, fie nu există în materialitatea lor, fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de petiționar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul C.D.M., arătând că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât Curtea de Apel Brașov a soluționat plângerea împotriva unei rezoluții date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești - prin încălcarea normelor imperative care reglementează competența teritorială. Pentru motivele detaliate în scris în memoriul depus la dosar (filele 10-13) petiționarul a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea sentinței atacate și desființarea rezoluțiilor criticate ca fiind date de un organ necompetent. În subsidiar, în baza disp. art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Recursul declarat de petiționar este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Soluția adoptată prin rezoluția nr. 272/P/2006 din 22 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și menținută prin rezoluția nr. 155/II/2/2010 din 14 mai 2010 emisă de aceeași unitate de parchet este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate în cauză, nerezultând indicii sub aspectul săvârșirii de către intimați a infracțiunilor prevăzute de art. 250 C. pen., art. 189 C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 1 C. pen., art. 208-209 C. pen., art. 211 C. pen. și art. 217 C. pen., reclamate de petiționar. Intimații ofițeri de poliție judiciară – scms G.G.
și inspector principal M.S.C., precum și subofițerii de poliție judiciară – agenți S.D., A.I.G., D.I., T.N., P.F.A., N.C., N.C.V., P.N., G.L., B.C., D.S., D.G., S.N. și C.S. și-au îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, iar soluțiile adoptate de procurorul anchetator și de procurorul ierarhic superior corespund probelor administrate în cauză. Petiționarul a invocat săvârșirea în dauna sa a mai multor infracțiuni, însă în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că o parte dintre acestea nu există, iar cu privire la celelalte nu sunt întrunite elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective. Astfel, nu există date sau indicii că lucrătorii de poliție i-ar fi sustras petiționarului vreo sumă de bani, aceasta neputând face dovada să suma menționată s-ar fi aflat în autoturism și că ar fi dispărut.
Cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 250 și art. 189 C. pen., se constată că folosirea forței împotriva petiționarului nu a fost disproporționată, nedepășindu-se limitele permise potrivit normelor legale. Lucrătorii de poliție nu au făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, existând o presupunere rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către petiționar, persoană care a refuzat să se legitimeze și să se supună dispozițiilor organelor judiciare. În exercitarea acelorași atribuții în scopul punerii în aplicare a normelor legale, lucrătorii de poliție au deteriorat autovehiculul persoanei vătămate, fără ca acest lucru să le poată fi imputat, întreaga acțiune datorându-se purtării culpabile a petiționarului.
În sarcina intimaților nu pot fi reținute nici infracțiunile prevăzute de art. 266 C. pen. și art. 267 1 C. pen., neexistând indicii cu privire la exercitarea de violențe împotriva petiționarului care să-i fi cauzat o durere sau suferințe puternice. Intimații lucrători de poliție nu l-au reținut în mod nelegal pe petiționar, nu au întrebuințat promisiuni, amenințări sau violențe împotriva acesteia cu ocazia cercetării efectuate.
În fapt, se reține că, la data de 21 noiembrie 2006 petiționarul a adresat o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, arătând că în dimineața zilei de 19 noiembrie 2006, când a fost la Târgul săptămânal auto din municipiul Pitești în scopul de a achiziționa un autoturism , toți ofițerii și subofițerii de poliție menționați aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu l-ar fi insultat, injuriat, amenințat, lovit sau agresat fizic (art. 250 C. pen.), i-ar fi distrus macaraua de rabatare a geamului de la portiera stângă spate a autoturismului pentru a-l scoate din autovehiculul (art. 217 C. pen.), l-ar fi reținut ilegal sub pretextul de a-l duce la recoltarea de probe biologice (art. 189 C. pen.), i-ar fi sustras din torpedoul autoturismului suma de 30.000 lei RON în timp ce el era dus la unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice (art. 208-209/211 C. pen.), iar ulterior după ce a fost condus la sediul poliției pentru a i se întocmi dosar penal pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice prev. de art. 79 alin. (5) din O.U.G.
nr. 195/2002, pe parcursul audierii, în prezența apărătorilor aleși, intimații ar fi întrebuințat amenințări, insulte și violențe împotriva sa pentru a-l determina să dea declarații (art. 266 C. pen.) și l-ar fi torturat (art. 267/1 C. pen.). Prin rezoluțiile mai sus menționate emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus judicios neînceperea urmăririi penale, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 250, art. 189, art. 217, art. 266 și art. 267 1 C. pen., [art. 10 lit. d) C. proc. pen.] și, de asemenea, neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art. 208, art. 209, art. 211 C. pen., întrucât aceste infracțiuni nu există [art. 10 lit. a) C. proc.
pen.]. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului în activitățile desfășurate de lucrătorii de poliție nu se desprind elemente de natură penală. De altfel, cum a reținut și prima instanță, în motivarea sentinței, rezoluția atacată este legală și temeinică, acțiunea polițiștilor acuzați, înscriindu-se în limitele legale conferite de art. 34 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 218/2002, art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 31 din Legea nr. 218/2002. Se constată că parchetul a dat dovadă de corectitudine în soluționarea plângerii petentului, făcând o analiză temeinică și legală a probelor administrate. Așa fiind, hotărârea primei instanțe de respingere a plângerii formulată de petiționar în temeiul art. 278 1 C. proc.
pen., este corectă ca și menținerea rezoluției atacate prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, astfel că recursul declarat în cauză apare ca nefondat și va fi respins ca atare conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Cu privire la solicitarea petiționarului privind casarea sentinței atacate și desființarea celor două rezoluții emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, întrucât au fost încălcate normele imperative ce reglementează competența teritorială, această solicitare este nefondată, urmând a fi, de asemenea, respinsă pentru următoarele considerente: Prin rezoluția nr. 272/P din 11 aprilie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză concluzionându-se că faptele imputate de persoana vătămată C.D.
ofițerilor de poliție judiciară nu pot întruni sub aspect obiectiv sau subiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 266 alin. (2) C. pen., art. 267 1 C. pen., art. 211 C. pen. și art. 217 C. pen. Soluția a fost contestată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., de persoana vătămată C.D. la Curtea de Apel Pitești. Urmare unei cereri de strămutare formulată de petentul C.D., Curtea de Apel Pitești, prin încheierea nr. 89/F din 20 septembrie 2007 pronunțată în dosarul penal nr. 539/46/2007 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia Curții de Apel Brașov. Prin sentința penală nr. 54/F din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Brașov a dispus respingerea plângerii formulată de petent împotriva soluției procurorului, menținând rezoluția nr. 272/P/2006 din 11 aprilie 2007 ca legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe, petentul C.D. a declarat recurs, recurs ce a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 352 din 29 ianuarie 2008, dispunându-se, pe fond, admiterea plângerii formulată de petiționar, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prev. de art.189, art. 217 și art. 250 C. pen., precum și pentru completarea cercetărilor prin: - reaudierea tuturor polițiștilor, a martorilor și confruntarea acestora; - efectuarea unei expertize tehnice asupra autoturismului BMW; - efectuarea unei constatări tehnico-științifice criminalistice privind detecția psihologică a comportamentului simulat; - identificarea și audierea unor martori oculari ce se regăsesc în înregistrarea video a postului local de televiziune și care se găsește la dosar.
Prin rezoluția din 22 februarie 2010, dată în dosarul nr. 272/P/2006 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus, din nou, neînceperea urmăririi penale față de ofițerii de poliție judiciară intimați în cauză. Susținerea petiționarului, potrivit căreia, în urma admiterii cererii de strămutare, cercetările în cauză trebuiesc efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, această unitate de parchet urmând a emite rezoluții cu respectarea normelor imperative de competență teritorială, nu pot fi primite favorabil de instanță. Admiterea cererii de strămutare a vizat numai soluționarea fondului cauzei, actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în urma plângerii adresată de petiționar acestei unități de parchet, cu respectarea normelor imperative prevăzute de lege, referitoare la competența teritorială.
Potrivit disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.D.M. împotriva sentinței penale nr. 83/F din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.