ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1717/2011

Asupra recursului penal de față;

Prin Sentința penală nr. 359 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul R.S. împotriva Rezoluției nr. 1165/11/2/2010 din data de 16 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de acesta împotriva soluției din 13 mai 2010 în Dosarul nr. 1620/P/2009 al aceleiași unități de parchet.

A fost obligat petentul la 150 RON cheltuieli judiciare statului și câte 625 RON către intimații C.C., I.C., D.M. și P.L. cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a reținut că în data de 11 septembrie 2009 (la circa 9 luni după pretinsa faptă sesizată) a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea numitului R.S. împotriva subinspectorului N.V. și agenților de politie C.C. și I.C. din cadrul Secției 21 Poliție,deoarece la data de 23 decembrie 2008 a fost reținut aproximativ 5 ore fără drept în cadrul Secției 21 Poliție, unde a fost agresat fizic și verbal.

În plângere, petentul a mai arătat faptul că subinspectorului N.V. a efectuat o percheziție a autovehiculului său fără respectarea dispozițiilor legale, respectiv înainte de începerea urmăririi penale.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 23 decembrie 2008,în jurul orelor 19:30, agentul C.C. și agentul I.C. din cadrul Secției 21 Poliție, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au auzit prin stație de emisie-recepție că pe str. C. s-a produs o infracțiune de violență.

În baza celor sesizate s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au luat legătura cu partea vătămată N.G., care Ie-a declarat faptul că a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie,autorii în număr de trei deposedându-l, după ce l-au lovit în zona capului, de o geantă în care se aflau aproximativ 70.000 RON. La fața locului a fost identificat martorul T.I. care a declarat că autorii infracțiunii de tâlhărie s-au urcat într-un autoturism marca BMW de culoare neagră.

Procedându-se la verificarea în baza de date a autoturismului s-a constatat că acesta aparține numitului R.S., motiv pentru care agentul C.C. și agentul I.C. s-au deplasat la domiciliul acestuia. După aproximativ 5 minute, au observat un autoturism de culoare neagră care a oprit în dreptul adresei proprietarului. În aceste condiții, agenții de poliție s-au deplasat la autoturismul BMW și după ce și-au declinat calitatea, au trecut la identificarea șoferului, ocazie cu care s-a stabilit că este R.S. proprietarul autoturismului.

După identificarea acestuia, cei doi agenți au procedat la conducerea acestuia la sediul Secției 21 Poliție. În vederea continuării cercetărilor, autoturismul în cauză rămânând la fața locului. Încuiat și asigurat de un echipaj al Secției 21 Poliție și care ulterior a fost adus la sediul secției pentru a fi perchiziționat.

Fiind audiați, numiții C.C. și I.C. au declarat că înainte, dar și după ce a fost încătușat, R.S. nu a fost agresat fizic sau verbal iar de la acesta nu au fost ridicate bunuri sau înscrisuri.

Prin Rezoluția din 13 mai 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații din prezenta cauză întrucât probele administrate nu au confirmat sesizarea lui R.S.

Plângerea lui R.S. împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția din 16 iunie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere R.S.

Plângerea este nefondată.

Declarațiile petentului nu se coroborează cu nici un mijloc de probă acesta neputând prezenta vreun certificat medico-legal care să confirme cele relatate.

Astfel, din materialul probator administrat în cauză, a reieșit faptul că lucrătorii de poliție și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale în materie, făcând uz de măsuri coercitive în limita dispozițiilor legale.

Potrivit prevederilor legale în realizarea atribuțiilor ce le revin, lucrătorii de poliție au dreptul la legitimarea și stabilirea identității persoanelor care încalcă dispozițiile legale sau despre care există indicii că pregătesc sau au comis fapte ilegale, precum și la conducerea acestora la sediul politiei. În cazul nerespectării acestor dispoziții, cadrele de poliție sunt îndreptățite să folosească forța. De asemenea, verificarea situației persoanelor care sunt aduse la secție și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă (art. 31 lit. b) din Legea nr. 218/2002).

Din actele dosarului rezultă faptul că subinspectorul N.V. a efectuat doar o verificare a interiorului autoturismului în prezența petentului și a martorilor asistenți, iar la data de 24 decembrie 2008 s-a procedat la o examinare din punct de vedere criminalistic a autoturismului.

De menționat că, potrivit art. 100 alin. (6) C. proc. pen., percheziția corporală sau asupra autovehiculelor poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător, iar potrivit art. 100 alin. (6) C. proc. pen., percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă faptul că doar pentru percheziția domiciliară este necesară începerea urmăririi penale și nu și pentru cea corporală sau asupra autovehiculelor.

Prin Rezoluția nr. 1742483 din 23 decembrie 2008, subinspectorul M.L. a dispus efectuarea unei percheziții asupra autoturismului.

Actele premergătoare efectuate în cauză nu au fost sumare, cum afirmă petentul, ci s-au concretizat în audierea tuturor persoanelor implicate inclusiv martorii T.Ș., L.B., C.M., care însă nu au relatat fapte care cad sub incidența legii penale.

Actul medical depus de petent stabilește că acesta a fost internat 9 zile la Secția de Psihiatrie a Spitalului Alexandru Obregia București,cu diagnosticul tulburare anxioasă și depresivă mixtă, fără a exista însă probe care să lege acest diagnostic de cele sesizate de petent, după încă 8 luni.

Având în vedere art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și faptul că intimații au făcut dovezi că au achitat suma de 2.500 RON onorariu avocațiale, petentul va fi obligat la plata de cheltuieli de judecată către stat și intimați.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul R.S., pentru motivele susținute oral și consemnate în practicaua prezentei decizii.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Din plângerea penală formulată de petent împotriva intimaților rezultă că acesta a reclamat modul în care s-au realizat privarea sa de libertate, precum și percheziționarea autoturismului său, în perioada 23 decembrie - 24 decembrie 2008.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul are calitatea de inculpat în Dosarul nr. 12540/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. constând în aceea că la data de 23 decembrie 2008, însoțit de alte persoane, ar fi sustras prin violență o geantă aparținând părții vătămate N.G. în care se afla suma de aproximativ 60.000 RON.

În acest context, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că intimații C.C. și I.C., în calitate de agenți de poliție în cadrul Secției 21 Poliție s-au deplasat la domiciliul inculpatului, alertați fiind că autorii infracțiunii de tâlhărie menționate anterior ar fi părăsit locul faptei într-un autoturism BMW ce figura în baza de date ca aparținând petentului inculpat R.S.

Activitățile desfășurate de cei doi intimați au constat în identificarea suspectului și în conducerea sa mai întâi la sediul Postului de Poliție Chiajna, iar mai apoi la sediul Secției 21 Poliție.

Aceste activități sunt prevăzute de legislația în vigoare, care permite inclusiv folosirea forței pentru conducerea la sediul poliției a persoanelor despre care există indicii că au comis fapte ilegale,

În cazul în care aceste persoane nu se conformează dispozițiilor lucrătorilor de poliție.

Totodată, în ce privește măsura administrativă a conducerii la sediul poliției, fiind vorba despre o privare de libertate, durata acesteia se deduce din măsura preventivă a reținerii dispusă în condițiile art. 143 C. proc. pen., ceea ce s-a și întâmplat în cauză.

Potrivit declarațiilor date de intimați și a actelor oficiale întocmite de aceștia, petentul inculpat nu a fost agresat fizic sau verbal, fapt ce vine în contradicție cu cele susținute de martorii propuși de acesta.

Declarațiile acestora din urmă conțin unele inadvertențe care pun sub semnul întrebării realitatea celor afirmate și, implicit, sinceritatea persoanelor care au dat declarații.

S-a susținut astfel de către numitul C.M. că anterior sosirii petentului niște civili ar fi legitimat toate persoanele aflata în barul în care se găseau cei trei martori, aspect neprecizat de celelalte două persoane audiate în cauză.

În plus, toți fac referire la mai multe percheziții ale autoturismului petentului ce ar fi avut loc în apropierea acelui bar, deși potrivit actelor aflate la dosar unica percheziție s-a efectuat la sediul Secției de Poliție.

De altfel, deși atât petentul, cât și martorii propuși de el au invocat violențe exercitate cu ocazia identificării și conducerii acestuia la Secția de Poliție, în cauză nu există nici un act medical care se confirme aceste susțineri.

În altă ordine de idei, din actele dosarului rezultă că la circa o lună de la aceste evenimente, petentul-inculpat R.S. a fost internat în spital pentru afecțiuni psihice (fără a se demonstra vreo legătură de cauzalitate cu cele întâmplate în luna decembrie 2008), după cum nu este lipsit de relevanță faptul că același petent era cercetat în aceeași perioadă într-un alt dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

În privința intimatului N.V., acesta este cel care, în calitate de ofițer de poliție judiciară, a dispus începerea urmăririi penale împotriva petentului, a prezentat autoturismului spre recunoaștere unuia dintre martori și a efectuat totodată percheziționarea autoturismului petentului, activitate care s-a desfășurat la sediul Secție 21 Poliție și pentru care nu era necesară o autorizație a judecătorului și nici întrunită condiția începerii urmăririi penale conform art. 100 C. proc. pen.

În fine, intimații D.M. și P.L. nu au intrat în contact cu petentul-inculpat (ei fiind cei care, în calitate de agenți de poliție, s-au deplasat la locul unde a fost comisă tâlhăria), iar intimatul M.L. a dispus efectuarea percheziției asupra autoturismului, precum și reținerea prin ordonanță a petentului, fiind pe deplin aplicabile și în cazul său considerațiile anterioare.

Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect în cauză s-a stabilit că din actele premergătoare efectuate rezultă existența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale dispuse față de intimați în raport de infracțiunile menționate de petent în plângere, este legală și temeinică.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul petentului va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și 193 alin. (6) C.proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar R.S. împotriva Sentinței penale nr. 359 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 4.875 RON cheltuieli judiciare către intimații C.C., I.C., D.M. și P.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2011.