ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 722/2012

Asupra recursului de

față;

În baza actelor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 345 din 27 iulie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul

nr. 4360/2/2011, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul

P.V. împotriva Rezoluției nr. 2113/P/2010 din 27 aprilie 2011 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 264 alin. (1)

C. pen. față de procurorul M.V. (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3

București) și agenții de poliție B.D. și B.M. (Secția de poliție nr. 23),

hotărârea fiind definitivă.

Împotriva Sentinței

penale nr. 345 din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, petentul P.V. a formulat contestație în amânare invocând prevederile

art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul P.V.

A fost obligat

contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Contestația în

anulare este o cale de atac extraordinară cu o natură juridică mixtă de anulare

și retractare fiind îndreptată exclusiv împotriva hotărârilor pronunțate în

recurs pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen.,

invocate de contestator.

Or, prin efectul

modificărilor operate de Legea nr. 202/2010, conform art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen. „hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

Cum, Sentința nr. 345

din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București face parte dintre hotărârile

pronunțate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., nesupuse căii de atac

a recursului, împotriva acesteia nu se poate formula contestație în anulare.

Împotriva Deciziei

penală nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală a formulat recurs contestatorul P.V.

La termenul fixat

pentru soluționarea recursului și anume, 13 martie 2012, Înalta Curte de

Casație și Justiție din oficiu, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a)

teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 385

1

C. proc. pen., a

pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a recursului declarat în

cauză.

Excepția pusă în

discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând hotărârea

atacată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin.

ultim, C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este

inadmisibil, având în vedere că Decizia penală nr. 475/F din 25 octombrie 2011

a Curții de Apel București, secția a II-a penală este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci

când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală.

Prin art. 129 din

Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia

părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective

încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului

penal.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în

sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Legea procesual

penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a

asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri

judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite

provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de

dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi

atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz,

nedefinitive.

Totodată, art. 417 C.

proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II

al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse

niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 392 C. proc. pen. prevăd că hotărârea prin care este

soluționată contestația în anulare este susceptibilă de a fi atacată pe calea

ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză și anume, atunci când

această cale extraordinară de atac este întemeiată pe cazul prevăzut de art.

386 lit. d) C. proc. pen., cu condiția prevăzută de art. 392 alin. (4) C. proc.

pen. și anume, ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la

prima instanță sau la instanța de apel.

Având în vedere că

pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen., invocate de

contestator, contestația în anulare se îndreaptă împotriva deciziei pronunțată

de instanța de recurs, care potrivit dispozițiilor art. 385

1

C.

proc. pen. nu mai poate fi supusă vreunei căi ordinare de atac, nici hotărârea

prin care este soluționată contestația în anulare nu este susceptibilă de a fi

atacată cu recurs.

Cum contestatorul

P.V. a declarat recurs împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată

contestația în anulare pe care a formulat-o împotriva Sentinței penale nr. 345

din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, care prin

efectul modificărilor operate de Legea nr. 202/2010, conform art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. a rămas definitivă încă de la data pronunțării sale,

calea de atac exercitată de acesta în prezenta cauză este inadmisibilă.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală

penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din

acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul

declarat de contestatorul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 475/F din 25

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca

inadmisibil.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de

100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul P.V. împotriva Deciziei penale

nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Procesat

de GGC - LM