ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 722/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 345 din 27 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 4360/2/2011, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul P.V. împotriva Rezoluției nr. 2113/P/2010 din 27 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 264 alin. (1) C. pen. față de procurorul M.V. (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București) și agenții de poliție B.D. și B.M. (Secția de poliție nr. 23), hotărârea fiind definitivă. Împotriva Sentinței penale nr. 345 din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, petentul P.V.

a formulat contestație în amânare invocând prevederile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.V. A fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară cu o natură juridică mixtă de anulare și retractare fiind îndreptată exclusiv împotriva hotărârilor pronunțate în recurs pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen., invocate de contestator.

Or, prin efectul modificărilor operate de Legea nr. 202/2010, conform art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. „hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Cum, Sentința nr. 345 din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București face parte dintre hotărârile pronunțate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., nesupuse căii de atac a recursului, împotriva acesteia nu se poate formula contestație în anulare. Împotriva Deciziei penală nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a formulat recurs contestatorul P.V. La termenul fixat pentru soluționarea recursului și anume, 13 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție din oficiu, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., raportat la art. 385 1 C. proc. pen., a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a recursului declarat în cauză. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim, C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, având în vedere că Decizia penală nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 392 C. proc. pen. prevăd că hotărârea prin care este soluționată contestația în anulare este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză și anume, atunci când această cale extraordinară de atac este întemeiată pe cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., cu condiția prevăzută de art. 392 alin. (4) C. proc. pen. și anume, ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanță sau la instanța de apel. Având în vedere că pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen., invocate de contestator, contestația în anulare se îndreaptă împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs, care potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc.

pen. nu mai poate fi supusă vreunei căi ordinare de atac, nici hotărârea prin care este soluționată contestația în anulare nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Cum contestatorul P.V. a declarat recurs împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată contestația în anulare pe care a formulat-o împotriva Sentinței penale nr. 345 din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, care prin efectul modificărilor operate de Legea nr. 202/2010, conform art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. a rămas definitivă încă de la data pronunțării sale, calea de atac exercitată de acesta în prezenta cauză este inadmisibilă. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca inadmisibil. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 475/F din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Procesat de GGC - LM