ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1164/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, reclamanții O.L. și O.Ș. au formulat o acțiune în rectificare de carte funciară, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, SC A. Odorheiu-Secuiesc SA, SC L. Harghita SA, SC P.I. SRL, SC E. SRL, SC M. SRL și SC A.S. SRL, prin care au solicitat: 1) să se constate că asupra imobilului – teren în suprafață de 22.164 m.p.

intravilan, identificat în CF Odorheiu Secuiesc, potrivit celor de sub B+14-15 sunt proprietari reclamanții, fiecare cu cota de ½; 2) să se constate că înscrierea drepturilor sub foaia B+16-20 din CF Odorheiu Secuiesc, anterior dezmembrărilor, s-a făcut în baza unor acte ce nu ne sunt opozabile, fără înștiințarea titularilor de carte funciară, fără încheiere de carte funciară; 3) să se constate nulitatea absolută a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate nr. w din anul 1995, eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației – pârâtul nr. 1, în anul 1996, în favoarea pârâtei nr. 2, cu referire la nr. top x (după dezmembrare) și respectiv certificatul nr. y, eliberat de Ministerul Agriculturii, în anul 2005, cu referire la nr. top.

x (după dezmembrare); 4) să se constate că intabulările făcute în CF sub foaia B+16-20 au calificat greșit dreptul și ca o consecință 5) să se dispună rectificarea de carte funciară, prin radierea intabulărilor din foaia B+16-20 și a tuturor drepturilor subsecvente acestora. Prin încheierea nr. 7 din 3 martie 2010, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a disjuns petitul nr. 3, apreciindu-se că certificatele a căror nulitate absolută se solicită sunt acte administrative, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, emise de o autoritate publică centrală, și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții de Apel Tg-Mureș. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 84 din data de 14 mai 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că actele contestate (certificate de atestare a dreptului de proprietate) au natura juridică de acte administrative, iar acțiunea în anularea acestora este de competența instanței de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, cu respectarea prevederilor privind obligativitatea efectuării procedurii prealabile, or, la dosarul cauzei nu s-a depus nici o dovadă din care să rezulte că reclamantul a parcurs procedura administrativă prealabilă.

Faptul că reclamanții au înregistrat acțiunea la Judecătoria Odorheiu Secuiesc, respectiv la o instanță necompetentă, nu modifică în niciun fel analiza cauzei, iar interpretarea contrară ar avea ca efect creerea unui tratament discriminatoriu față de cei ce înregistrează acțiunea la instanța competentă și cei ce înregistrează acțiunea la o instanță necompetentă, creând condiții diferite în mod artificial, câtă vreme legiuitorul a stabilit o regulă aplicabilă tuturor situațiilor în care se atacă un act administrativ. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, precum și împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc au declarat recurs reclamanții O.L.

și O.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți critică încheierea nr. 7/2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pentru schimbarea calificării juridice a cererii cu care au învestit instanța de judecată, contrar principiului disponibilității. Din acest motiv și excepția necompetenței materiale a fost soluționată nelegal, cererea de nulitate a Ordinelor Ministerului Agriculturii, reprezentând o constatare și respectiv un mijloc de apărare a dreptului real de proprietate înscris tabular în condițiile Decret-Lege nr. 115/38 cu efect constitutiv de drept de proprietate în regim de CF „pe fondul acțiunii în anularea înscrierilor în CF și nu o acțiune în contencios administrativ supusă Legii nr. 554/2004.

Prin criticile comune încheierii nr. 7/2010 și sentinței Curții de apel, recurenții-reclamanți invocă inaplicabilitatea Legii nr. 554/2004 în raport cu obiectul cauzei deduse judecății și prin prisma principiului neretroactivității legii pentru situații anterioare intrării sale în vigoare. Susține totodată, că prima instanță, în mod greșit a făcut aplicarea prevederilor art. 7 și 12 din Legea contenciosului administrativ. 4. Apărarea intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar la 23 februarie 2004 de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cererea din 4 februarie 2011 de SC A.S. SRL, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică sub aspectul emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, potrivit prevederilor art. 20, alin. (2) Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în societăți comerciale pe acțiuni, terenul din patrimoniul SC A.S.

SRL este proprietatea statului, societatea având dreptul de administrare până la obținerea certificatului conform H.G. nr. 834/1991. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenții-reclamanți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin încheierea nr. 7 pronunțată la 3 martie 2010 Judecătoria Odorheiul Secuiesc, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii vizând nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. w din anul 1995 și nr. y din anul 2005 în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea de declinare a competenței dezinvestește instanța care a pronunțat-o și învestește instanța în favoarea căreia s-a pronunțat declinarea, putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la data pronunțării conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ., de la data pronunțării încheierii. Este adevărat că Judecătoria prin încheierea atacată a calificat capătul 3 din acțiune, ca fiind o cerere în contencios administrativ întrucât certificatele a căror nulitate absolută se solicită sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În speță, certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 au fost calificate ca acte administrative unilaterale cu caracter individual supuse controlului de legalitate a contenciosului administrativ.

Hotărârea de declinare are putere de lucru judecat pentru instanța care se dezinvestește, iar instanța în favoarea căreia s-a declinat competența prin analiza propriei competențe a constatat că actele atacate sunt acte administrative, astfel că acțiunea în anularea acestora este de competența instanței de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, cu respectarea prevederilor privind obligativitatea efectuării procedurii prealabile. De aceea, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Odorheiul Secuiesc, odată cu sentința Curții de apel și nu în termenul prevăzut de lege la instanța competentă, este inadmisibil și urmează a fi respins.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 7/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Așadar, pentru ca instanța de contencios administrativ să poată fi în mod legal învestită cu soluționarea unei cauze, trebuie ca în litigiul respectiv să se fi îndeplinit procedura plângerii prealabile, ca o condiție necesară admisibilității acțiunii. Față de această situație, soluția respingerii acțiunii reclamanților pronunțată de Curtea de apel, întemeiată pe lipsa plângerii prealabile este corectă, litigiul cu care a fost învestită prin declinare, fiind de natura contenciosului administrativ, promovat sub imperiul Legii nr. 554/2004, a căror dispoziții au deplină aplicabilitate în cauză.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse la pct. 1.1, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii de declinare ca inadmisibil și ca nefondat împotriva sentinței Curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către O.L. și O.Ș. împotriva sentinței civile nr. 84 din 14 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul formulat de către O.L. și O.Ș. împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.