ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1164/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

judecății

Prin cererea înregistrată

la data de 1 septembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, reclamanții

O.L. și O.Ș. au formulat o acțiune în rectificare de carte funciară, în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, SC A. Odorheiu-Secuiesc

SA, SC L. Harghita SA, SC P.I. SRL, SC E. SRL, SC M. SRL și SC A.S. SRL, prin care

au solicitat:

1) să se constate că asupra

imobilului – teren în suprafață de 22.164 m.p. intravilan, identificat în CF Odorheiu

Secuiesc, potrivit celor de sub B+14-15 sunt proprietari reclamanții, fiecare cu

cota de ½;

2) să se constate că înscrierea

drepturilor sub foaia B+16-20 din CF Odorheiu Secuiesc, anterior dezmembrărilor,

s-a făcut în baza unor acte ce nu ne sunt opozabile, fără înștiințarea titularilor

de carte funciară, fără încheiere de carte funciară;

3) să se constate nulitatea

absolută a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate nr. w din anul

1995, eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației – pârâtul nr. 1, în anul

1996, în favoarea pârâtei nr. 2, cu referire la nr. top x (după dezmembrare) și

respectiv certificatul nr. y, eliberat de Ministerul Agriculturii, în anul 2005,

cu referire la nr. top. x (după dezmembrare);

4) să se constate că intabulările

făcute în CF sub foaia B+16-20 au calificat greșit dreptul și ca o consecință

5) să se dispună rectificarea

de carte funciară, prin radierea intabulărilor din foaia B+16-20 și a tuturor drepturilor

subsecvente acestora.

Prin încheierea nr. 7

din 3 martie 2010, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a disjuns petitul nr. 3, apreciindu-se

că certificatele a căror nulitate absolută se solicită sunt acte administrative,

conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, emise de o autoritate publică

centrală, și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții

de Apel Tg-Mureș.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 84 din data de 14 mai 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut că actele contestate (certificate de atestare a dreptului

de proprietate) au natura juridică de acte administrative, iar acțiunea în anularea

acestora este de competența instanței de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 554/2004, cu respectarea prevederilor privind obligativitatea efectuării

procedurii prealabile, or, la dosarul cauzei nu s-a depus nici o dovadă din care

să rezulte că reclamantul a parcurs procedura administrativă prealabilă.

Faptul că reclamanții

au înregistrat acțiunea la Judecătoria Odorheiu Secuiesc, respectiv la o instanță

necompetentă, nu modifică în niciun fel analiza cauzei, iar interpretarea contrară

ar avea ca efect creerea unui tratament discriminatoriu față de cei ce înregistrează

acțiunea la instanța competentă și cei ce înregistrează acțiunea la o instanță necompetentă,

creând condiții diferite în mod artificial, câtă vreme legiuitorul a stabilit o

regulă aplicabilă tuturor situațiilor în care se atacă un act administrativ.

în cauză

Împotriva acestei sentințe,

precum și împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc

au declarat recurs reclamanții O.L. și O.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenții-reclamanți critică încheierea nr. 7/2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc,

pentru schimbarea calificării juridice a cererii cu care au învestit instanța de

judecată, contrar principiului disponibilității.

Din acest motiv și excepția

necompetenței materiale a fost soluționată nelegal, cererea de nulitate a Ordinelor

Ministerului Agriculturii, reprezentând o constatare și respectiv un mijloc de apărare

a dreptului real de proprietate înscris tabular în condițiile Decret-Lege nr. 115/38

cu efect constitutiv de drept de proprietate în regim de CF „pe fondul acțiunii

în anularea înscrierilor în CF și nu o acțiune în contencios administrativ supusă

Legii nr. 554/2004.

Prin criticile comune

încheierii nr. 7/2010 și sentinței Curții de apel, recurenții-reclamanți invocă

inaplicabilitatea Legii nr. 554/2004 în raport cu obiectul cauzei deduse judecății

și prin prisma principiului neretroactivității legii pentru situații anterioare

intrării sale în vigoare.

Susține totodată, că prima

instanță, în mod greșit a făcut aplicarea prevederilor art. 7 și 12 din Legea contenciosului

administrativ.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar la 23 februarie 2004 de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

cererea din 4 februarie 2011 de SC A.S. SRL, s-a solicitat respingerea recursului

ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică sub aspectul

emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, potrivit prevederilor

art. 20, alin. (2) Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice

de stat în societăți comerciale pe acțiuni, terenul din patrimoniul SC A.S. SRL

este proprietatea statului, societatea având dreptul de administrare până la obținerea

certificatului conform H.G. nr. 834/1991.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenții-reclamanți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

de drept relevante

Prin încheierea nr. 7

pronunțată la 3 martie 2010 Judecătoria Odorheiul Secuiesc, în baza art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., a

declinat competența de soluționare a cererii vizând nulitatea absolută a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. w din anul 1995 și

nr. y din anul 2005 în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea de declinare

a competenței dezinvestește instanța care a pronunțat-o și învestește instanța în

favoarea căreia s-a pronunțat declinarea, putând fi atacată cu recurs în termen

de 5 zile de la data pronunțării conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ., de la

data pronunțării încheierii.

Este adevărat că Judecătoria

prin încheierea atacată a calificat capătul 3 din acțiune, ca fiind o cerere în

contencios administrativ întrucât certificatele a căror nulitate absolută se solicită

sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În speță, certificatele

de atestare a dreptului de proprietate emise în aplicarea art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 15/1990 au fost calificate ca acte administrative unilaterale cu caracter

individual supuse controlului de legalitate a contenciosului administrativ.

Hotărârea de declinare

are putere de lucru judecat pentru instanța care se dezinvestește, iar instanța

în favoarea căreia s-a declinat competența prin analiza propriei competențe a constatat

că actele atacate sunt acte administrative, astfel că acțiunea în anularea acestora

este de competența instanței de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004,

cu respectarea prevederilor privind obligativitatea efectuării procedurii prealabile.

De aceea, Înalta Curte

constată că recursul declarat împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 pronunțată

de Judecătoria Odorheiul Secuiesc, odată cu sentința Curții de apel și nu în termenul

prevăzut de lege la instanța competentă, este inadmisibil și urmează a fi respins.

Potrivit art. 7 din Legea

nr. 7/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă,

persoana care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un

act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente,

revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Așadar, pentru ca instanța

de contencios administrativ să poată fi în mod legal învestită cu soluționarea unei

cauze, trebuie ca în litigiul respectiv să se fi îndeplinit procedura plângerii

prealabile, ca o condiție necesară admisibilității acțiunii.

Față de această situație,

soluția respingerii acțiunii reclamanților pronunțată de Curtea de apel, întemeiată

pe lipsa plângerii prealabile este corectă, litigiul cu care a fost învestită prin

declinare, fiind de natura contenciosului administrativ, promovat sub imperiul Legii

nr. 554/2004, a căror dispoziții au deplină aplicabilitate în cauză.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse la pct. 1.1, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii

de declinare ca inadmisibil și ca nefondat împotriva sentinței Curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către O.L. și O.Ș. împotriva sentinței civile nr. 84 din 14 mai 2010 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Respinge recursul formulat

de către O.L. și O.Ș. împotriva încheierii nr. 7 din 3 martie 2010 a Judecătoriei

Odorheiu Secuiesc, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.