ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4292/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 1529/101/2010, reclamanta I.R. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la acordarea sumei de 100.000 Euro, daune morale și 50.000 lei daune materiale, reprezentând prejudiciul moral și material suferit ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt, în ziua de 18 iunie 1951 împreună cu părinți și fratele său au fost deportați în localitatea Iezerul, raionul Călărași unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu.

S-a arătat că atunci când au fost ridicați, au plecat doar cu hainele în care erau îmbrăcați, cu ceva de mâncare, acasă au lăsat un atelier de tâmplărie cu toate mașinile și sculele necesare meseriei, materiale de construit, var, ciment, cărămidă, căpriori, țiglă, două seturi de mobilă, obiecte de uz gospodăresc pentru care nu s-a întocmit nici un inventar. Ajunși în Bărăgan, au fost lăsați în câmp, fără casă, mâncare, haine. In perioada iunie - noiembrie 1951 au locuit sub cerul liber,apoi au făcut un bordei în pământ, iar după un timp și-au construit o casă cu 2 camere din pământ bătut cu maiul și acoperită cu stuf. In toată această perioadă au îndurat condiții inumane de viață. Gospodăria lor de domiciliu a fost distrusă în mare parte, fântâna din curte fusese desființată, nu mai exista decât casa în care era cazată o familie de subofițeri de grăniceri, iar atelierul de tâmplărie fusese transformat în încăpere pentru repararea încălțămintei militarilor.

Susține reclamanta că, prin această măsură a deportării a suferit vătămări pe plan fizic, moral, social și administrativ. In dovedirea susținerilor din acțiune, reclamanta a depus la dosar în xerocopie următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 458/1990 dată de Comisia pentru aplicarea Decretul-lege nr. 118/1990, copia carte identitate a reclamantei, adresa nr. 650446/1969 a Consiliului Securității Statului, acte de stare civilă. Reclamanta a arătat că prejudiciul material solicitat reprezintă contravaloarea bunurilor mobile rămase în gospodărie la momentul deportării și care nu au mai fost găsite când s-a reîntors, respectiv: atelier de tâmplărie utilat și dotat cu toate mașinile și uneltele necesare practicării meseriei de tâmplar, atelier compus din presă mecanică, strung pentru prelucrarea lemnului și plită de încălzit, precum și contravaloarea materialelor de construcție depozitate în atelierul de tâmplărie și cele două seturi de mobilă.

Prin sentința civilă nr. 123 din 23 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 1529/101/2010, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta I.R. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite pentru repararea prejudiciului moral, în condițiile în care legea conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral numai persoanelor care au suferit condamnări, nu și celor față de care s-a luat o măsură administrativă, cum este cazul reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta I.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de apel s-a criticat sentința atât în privința modului de soluționare a capătului de "cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor nerestituite, solicitate de reclamantă, cât și în privința daunelor morale solicitate”.

S-a susținut că în mod greșit instanța a respins cererea pentru acordarea despăgubirilor morale, neavându-se în vedere că măsura administrativă cu caracter politic reprezintă tot o condamnare față de persoanele strămutate, iar pe de altă parte că reclamanta este îndreptățită și la acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile mobile confiscate, ca efect al măsurilor administrative. La data de 7 iunie 2010 intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral, doar persoanelor care au suferit condamnare prin sentință penală, bunurile mobile solicitate de reclamantă neintrând în categoria celor prevăzute expres de lege.

Prin decizia civilă nr. 223 din 06 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de reclamanta I.R. împotriva sentinței civile nr. 123 din 23 martie 2010 a Tribunalului Mehedinți. A fost desființată sentința civilă atacată și trimisă cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Mehedinți.

Instanța de apel a reținut în esență că, prevederile art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009 reglementează două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist, și care pot fi reparate, respectiv condamnările cu caracter politic definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic ce sunt definite ca măsuri având ca obiect dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea locului de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte măsuri administrative, daca scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic, cu aplicarea concordantă a dispozițiilor art. 2 din O.U.G.

nr. 214/1999. Prin art. 5 din lege se prevede modalitatea practică de reparare a prejudiciului, stabilindu-se prin alin. (1), că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecată.

Posibilitatea de a cere obligarea Statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este prevăzută la lit. a) din alin. (1), iar acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare, este prevăzută la lit. b). Din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, rezultă că reglementarea drepturilor patrimoniale recunoscute de lege vizează toate persoanele, atât pe cele condamnate politic, cât și pe cele în privința cărora au fost luate măsuri administrative politice în perioada de referință, persoane care beneficiază de dreptul la acordarea de despăgubiri morale sau materiale.

Din modul cum au fost redactate prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) - j) și art. 3 lit. a) - f) care fac trimitere prin enumerare la rațiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și prevederile art. 4 alin. (1) și (2) ce fac trimitere la dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de referință pentru tribunal, în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative, rezultă că atât condamnările cât și măsurile administrative ce au avut un caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, ce vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au suferit prejudicii materiale și morale.

Nu se impune a se face distincție între cele două categorii de măsuri cu caracter politic sub aspectul daunelor materiale și morale, în condițiile în care, dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă același procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, în raport de care se acordă despăgubiri materiale pentru, bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obținut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparații. Așadar, sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost victime ale unor măsuri administrative cu caracter politic, Legea nr. 221/2009 fiind un act normativ cu caracter de complinire, elaborat și adoptat după aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999, completând cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale destinate reparării nedreptăților comise de regimul politic anterior. In speță, reclamanta a solicitat acordarea unor despăgubiri reprezentând daune morale și daune materiale ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat, cerere ce se întemeiază și pe dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, care stabilește că printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie și dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea unui loc de muncă obligatoriu. Întrucât instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prin soluționarea cauzei fără a intra în cercetarea fondului în privința cererii de acordare a unor daune morale ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat, s-a ajuns la soluția deja arătată.

In rejudecare s-a dispus ca instanța de fond să aibă în vedere și criticile din apel referitoare la modul de soluționare al capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale pentru bunurile mobile nerestituite. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, invocând în drept motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor se învederează că instanța de apel în mod greșit a considerat că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în condițiile în care este evidentă analiza pe fond a cauzei, susținând că greșit hotărârea se întemeiază pe dispozițiile art. 297 C. proc.

civ. Se mai susține că, față de caracterul devolutiv al apelului instanța avea obligația să desființeze hotărârea instanței de fond și să rețină cauza pentru rejudecare. Examinând recursul în raport de criticile formulate, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: În primul rând trebuie reținută îndreptățirea reclamantei de a primi daune morale, contrar susținerile din recursul pârâtului, în condițiile în care legitimarea acestuia este dată chiar de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, circumstanțiind sfera persoanelor cărora li se cuvin asemenea despăgubiri, fac referire la persoanele care au suferit în mod direct condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și descendenții acestor persoane, până la gradul al doilea inclusiv.

Promovând acțiunea, reclamanta s-a prevalat și a demonstrat calitatea sa de a beneficia de efectul legii, dovedind îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, astfel încât este nefondată critica recurentului, conform căruia nu s-ar datora daune morale. Din conținutul art. 5 al Legii nr. 221/2009 rezultă drepturile patrimoniale recunoscute de lege, care vizează atât persoanele condamnate politic, cât și pe cele în privința cărora au fost luate măsuri administrative politice; aceste persoane beneficiază atât de dreptul la despăgubiri morale, cât și materiale. În cauză nu poate fi făcută distincția între cele două categorii de măsuri cu caracter politic sub aspectul daunelor materiale și morale, în condițiile în care reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului moral, ca victimă a măsurii administrative cu caracter politic.

Ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat, beneficiază de dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009. Instanța de apel corect a soluționat cauza reținând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. a) din legea precitată, soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului, în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale. A dat astfel eficiență dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., conform cărora „în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare o singură dată primei instanțe.” Față de considerentele expuse, criticile formulate de recurentul-pârât fiind nefondate, urmează ca recursul acestuia să fie respins menținându-se ca legală hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei nr. 233 din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.