ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4292/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă

înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 1529/101/2010, reclamanta I.R.

a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând

ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la acordarea sumei de 100.000 Euro,

daune morale și 50.000 lei daune materiale, reprezentând prejudiciul moral și

material suferit ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat.

In motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în fapt, în ziua de 18 iunie 1951 împreună cu părinți și

fratele său au fost deportați în localitatea Iezerul, raionul Călărași unde li

s-a stabilit domiciliul obligatoriu.

S-a arătat că atunci

când au fost ridicați, au plecat doar cu hainele în care erau îmbrăcați, cu

ceva de mâncare, acasă au lăsat un atelier de tâmplărie cu toate mașinile și

sculele necesare meseriei, materiale de construit, var, ciment, cărămidă,

căpriori, țiglă, două seturi de mobilă, obiecte de uz gospodăresc pentru care

nu s-a întocmit nici un inventar.

Ajunși în Bărăgan, au

fost lăsați în câmp, fără casă, mâncare, haine. In perioada iunie - noiembrie

1951 au locuit sub cerul liber,apoi au făcut un bordei în pământ, iar după un

timp și-au construit o casă cu 2 camere din pământ bătut cu maiul și acoperită

cu stuf. In toată această perioadă au îndurat condiții inumane de viață.

Gospodăria lor de

domiciliu a fost distrusă în mare parte, fântâna din curte fusese desființată,

nu mai exista decât casa în care era cazată o familie de subofițeri de

grăniceri, iar atelierul de tâmplărie fusese transformat în încăpere pentru

repararea încălțămintei militarilor.

Susține reclamanta că,

prin această măsură a deportării a suferit vătămări pe plan fizic, moral,

social și administrativ.

In dovedirea

susținerilor din acțiune, reclamanta a depus la dosar în xerocopie următoarele

înscrisuri: hotărârea nr. 458/1990 dată de Comisia pentru aplicarea Decretul-lege

nr. 118/1990, copia carte identitate a reclamantei, adresa nr. 650446/1969 a

Consiliului Securității Statului, acte de stare civilă.

Reclamanta a arătat că

prejudiciul material solicitat reprezintă contravaloarea bunurilor mobile

rămase în gospodărie la momentul deportării și care nu au mai fost găsite când

s-a reîntors, respectiv: atelier de tâmplărie utilat și dotat cu toate mașinile

și uneltele necesare practicării meseriei de tâmplar, atelier compus din presă

mecanică, strung pentru prelucrarea lemnului și plită de încălzit, precum și

contravaloarea materialelor de construcție depozitate în atelierul de tâmplărie

și cele două seturi de mobilă.

Prin sentința civilă

nr. 123 din 23 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.

1529/101/2010, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta I.R. împotriva

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a se pronunța

astfel, s-a reținut că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor

îndreptățite pentru repararea prejudiciului moral, în condițiile în care legea

conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral numai persoanelor care

au suferit condamnări, nu și celor față de care s-a luat o măsură

administrativă, cum este cazul reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta I.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin motivele de apel

s-a criticat sentința atât în privința modului de soluționare a capătului de

"cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentând echivalentul

valorii bunurilor nerestituite, solicitate de reclamantă, cât și în privința

daunelor morale solicitate”.

S-a susținut că în mod

greșit instanța a respins cererea pentru acordarea despăgubirilor morale,

neavându-se în vedere că măsura administrativă cu caracter politic reprezintă

tot o condamnare față de persoanele strămutate, iar pe de altă parte că

reclamanta este îndreptățită și la acordarea despăgubirilor materiale pentru

bunurile mobile confiscate, ca efect al măsurilor administrative.

La data de 7 iunie 2010

intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că

Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral,

doar persoanelor care au suferit condamnare prin sentință penală, bunurile

mobile solicitate de reclamantă neintrând în categoria celor prevăzute expres

de lege.

Prin decizia civilă nr.

223 din 06 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de reclamanta I.R.

împotriva sentinței civile nr. 123 din 23 martie 2010 a Tribunalului Mehedinți.

A fost desființată

sentința civilă atacată și trimisă cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe,

Tribunalul Mehedinți.

Instanța de apel a

reținut în esență că, prevederile art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009

reglementează două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist,

și care pot fi reparate, respectiv condamnările cu caracter politic definite

prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost

pronunțată condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic ce sunt

definite ca măsuri având ca obiect dislocarea și stabilirea domiciliului

obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea locului de

muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative

enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte măsuri

administrative, daca scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic, cu

aplicarea concordantă a dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999.

Prin art. 5 din lege se

prevede modalitatea practică de reparare a prejudiciului, stabilindu-se prin

alin. (1), că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau

care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate

adresa instanței de judecată.

Posibilitatea de a cere

obligarea Statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare este prevăzută la lit. a) din alin. (1), iar acordarea

de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin

hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obținut

reparația în condițiile legilor anterioare, este prevăzută la lit. b).

Din interpretarea

logică și teleologică a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, rezultă că

reglementarea drepturilor patrimoniale recunoscute de lege vizează toate

persoanele, atât pe cele condamnate politic, cât și pe cele în privința cărora

au fost luate măsuri administrative politice în perioada de referință, persoane

care beneficiază de dreptul la acordarea de despăgubiri morale sau materiale.

Din modul cum au fost

redactate prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) - j) și art. 3 lit. a) - f) care

fac trimitere prin enumerare la rațiunile politice care au stat la baza

reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate

sau sancționate de regimul comunist, dar și prevederile art. 4 alin. (1) și (2)

ce fac trimitere la dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de

referință pentru tribunal, în procedura de constatare a caracterului politic al

condamnării penale sau al măsurii administrative, rezultă că atât condamnările cât

și măsurile administrative ce au avut un caracter politic sunt măsuri abuzive

ale regimului comunist, ce vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse

forme regimului comunist totalitar și care au suferit prejudicii materiale și

morale.

Nu se impune a se face

distincție între cele două categorii de măsuri cu caracter politic sub aspectul

daunelor materiale și morale, în condițiile în care, dacă legiuitorul ar fi

intenționat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul

moral, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative,

ar fi folosit ca tehnică legislativă același procedeu utilizat la redactarea

art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, în raport de care se acordă despăgubiri

materiale pentru, bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au

obținut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble

reparații.

Așadar, sunt

îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost

victime ale unor măsuri administrative cu caracter politic, Legea nr. 221/2009

fiind un act normativ cu caracter de complinire, elaborat și adoptat după

aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, completând

cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale

destinate reparării nedreptăților comise de regimul politic anterior.

In speță, reclamanta a

solicitat acordarea unor despăgubiri reprezentând daune morale și daune

materiale ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat, cerere ce

se întemeiază și pe dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, care

stabilește că printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie și

dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și

colonii de muncă, stabilirea unui loc de muncă obligatoriu.

Întrucât instanța de

fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 221/2009 prin soluționarea cauzei fără a intra în cercetarea

fondului în privința cererii de acordare a unor daune morale ca urmare a

strămutării și stabilirii domiciliului forțat, s-a ajuns la soluția deja

arătată.

In rejudecare s-a

dispus ca instanța de fond să aibă în vedere și criticile din apel referitoare

la modul de soluționare al capătului de cerere privind acordarea daunelor

materiale pentru bunurile mobile nerestituite.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mehedinți, invocând în drept motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor se învederează că instanța de apel în mod greșit a considerat că

instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în

condițiile în care este evidentă analiza pe fond a cauzei, susținând că greșit

hotărârea se întemeiază pe dispozițiile art. 297 C. proc. civ.

Se mai susține că, față

de caracterul devolutiv al apelului instanța avea obligația să desființeze

hotărârea instanței de fond și să rețină cauza pentru rejudecare.

Examinând recursul în

raport de criticile formulate, se reține că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

În primul rând trebuie

reținută îndreptățirea reclamantei de a primi daune morale, contrar susținerile

din recursul pârâtului, în condițiile în care legitimarea acestuia este dată

chiar de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care,

circumstanțiind sfera persoanelor cărora li se cuvin asemenea despăgubiri, fac

referire la persoanele care au suferit în mod direct condamnări cu caracter

politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

cât și descendenții acestor persoane, până la gradul al doilea inclusiv.

Promovând acțiunea, reclamanta

s-a prevalat și a demonstrat calitatea sa de a beneficia de efectul legii,

dovedind îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009,

astfel încât este nefondată critica recurentului, conform căruia nu s-ar datora

daune morale.

Din conținutul art. 5

al Legii nr. 221/2009 rezultă drepturile patrimoniale recunoscute de lege, care

vizează atât persoanele condamnate politic, cât și pe cele în privința cărora

au fost luate măsuri administrative politice; aceste persoane beneficiază atât

de dreptul la despăgubiri morale, cât și materiale.

În cauză nu poate fi

făcută distincția între cele două categorii de măsuri cu caracter politic sub

aspectul daunelor materiale și morale, în condițiile în care reclamanta este

îndreptățită la repararea prejudiciului moral, ca victimă a măsurii

administrative cu caracter politic.

Ca urmare a strămutării

și stabilirii domiciliului forțat, beneficiază de dispozițiile art. 3 lit. e)

din Legea nr. 221/2009.

Instanța de apel corect

a soluționat cauza reținând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. a) din legea precitată, soluționând cauza fără

a intra în cercetarea fondului, în ceea ce privește cererea de acordare a

daunelor morale.

A dat astfel eficiență

dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., conform cărora „în cazul în care prima

instanță a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului, instanța de

apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare o singură

dată primei instanțe.”

Față de considerentele

expuse, criticile formulate de recurentul-pârât fiind nefondate, urmează ca

recursul acestuia să fie respins menținându-se ca legală hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți

împotriva deciziei nr. 233 din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 mai 2011.