ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7768/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 04 februarie 2010 s-a înregistrat

pe rolul Tribunalului Mehedinți, cererea formulată de reclamantul S.N.D. în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin care a

solicitat ca pe cale judecătorească să se dispună obligarea pârâtului la plata

sumei de 600.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru suferințele fizice

și psihice pe care le-au îndurat el și părinții săi S.N. și S.O., în perioada

18 iunie 1951 - 01 ianuarie 1956 cât au fost strămutați și li s-a stabilit

domiciliu obligatoriu în localitatea F., jud. Galați.

La data de 18

februarie 2010, reclamanții S.Ș., S.M.B. și S.R.Ș. au solicitat în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice acordarea de

daune morale în cuantum de 600.000 euro în conformitate cu prevederile Legii

nr. 221/2009, pentru suferințele fizice și psihice pe care le-au îndurat soțul

și respectiv tatăl S.M. în prezent decedat, părinții acestuia S.N. și S.O. și

bunicii acestuia S.I. și S.A. ca urmare a strămutării și stabilirii

domiciliului forțat în localitatea F., jud. Galați în perioada 18 iunie 1951 -

01 ianuarie 1956.

La data de 17 mai

2010 s-a pus în discuția părților și s-a dispus în conformitate cu prevederile

art. 164 alin. (1) C. proc. civ., conexarea celor două cauze.

În motivarea acțiunii

reclamantul S.N.D. respectiv reclamanții S.Ș., S.M.B. și S.R.Ș. au arătat că,

la data de 18 iunie 1951 ca urmare a Hotărârii Consiliului de miniștri nr. 344

din 15 martie 1951 și Dispoziției nr. 200/1951 el împreună cu părinții și

bunicii săi respectiv soțul și tatăl S.M. în prezent decedat, părinții acestuia

S.N. și S.O. și bunicii acestuia S.I. și S.A., au fost dislocați

stabilindu-li-se domiciliul obligatoriu în localitatea F., jud. Galați, pentru

o perioada de 4 ani, 6 luni și 13 zile.

Prin Decizia civilă

nr. 219 din 17 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.

662/101/2010, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S.N.D.

domiciliat în Drobeta-Turnu Severin, județ Mehedinți, S.Ș. domiciliată în

Drobeta-Turnu Severin, județ Mehedinți, S.M.B. și S.R.Ș. împotriva pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost obligat

pârâtul la plata către reclamanți, de daune morale astfel:

- 15.000 euro în

echivalent lei la data efectuării plății către reclamantul S.D.;

- 6.000 euro în

echivalent lei la data efectuării plății către reclamanții S.Ș., S.M.B. și

S.R.Ș. în calitate de soție respectiv descendenți ai persoanei strămutate S.M.;

- 4.000 euro în

echivalent lei la data efectuării plății către reclamanții S.M.B. și S.R.Ș. în

calitate de descendenți gradul II ai bunicilor S.N. și S.O..

Instanța a reținut

următoarea situație de fapt:

La data de 18 iunie

1951 ca urmare a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951

și Dispoziției nr. 200/1951 reclamantul S.N.D. împreună cu fratele, părinții și

bunicii săi, care erau rude și respectiv soț ai celorlalți trei reclamanți au

fost dislocați de la locuința lor din comuna J., Jud. Mehedinți,

stabilindu-li-se domiciliul obligatoriu în localitatea F., jud. Galați.

La data strămutării

li s-a permis să ia foarte puține lucruri de acasă, au fost transportați cu

vagoane de marfă împreună cu animalele și ajunși la destinație au fost lăsați

în câmp sub cerul liber, fiecărei familii repartizându-i-se câte o parcelă de

teren marcată cu țăruși.

Pe perioada strămutării,

la început au locuit în bordeie săpate în pământ, până și-au construit case din

chirpici și au trebuit să îndure condiții precare de viață, respectiv lipsa

posibilităților de a-și asigura igiena, lipsa apei, a asistenței medicale,

lipsa accesului liber la învățătură, îngrădirea dreptului la liberă circulație,

iar după încetarea tuturor acestor represiuni, au întâmpinat dificultăți pentru

reintegrarea în sânul comunității și pentru obținerea și păstrarea locului de

muncă.

Instanța a apreciat

că reclamanții care, în conformitate cu actele depuse, sunt persoane

îndreptățite să beneficieze ca urmare a măsurilor administrative luate

împotriva lor sau a rudelor lor de despăgubiri reprezentând contravaloarea

prejudiciului moral suferit.

Cât privește cuantumul

despăgubirilor instanța a apreciat că suma solicitată, de 600.000 euro

reclamantul S.D. și 600.000 euro ceilalți trei reclamanți, este excesiv de

mare, astfel că a admis doar în parte cererea acestora și a obligat Statul

Român la plata sumelor așa cum s-a arătat în dispozitivul sentinței.

Împotriva acestei

sentințe au formulat și motivat cereri de apel reclamanții și pârâtul Statul

Român, prin reprezentant, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Criticile invocate de

apelanții reclamanți vizează în exclusivitate cuantumul daunelor morale

acordate, susținând că sunt prea mici față de suferințele pe care aceștia și

autorii lor le-au îndurat.

La rândul său

apelantul pârât Statul Român a susținut că daunele morale sunt neîntemeiate și

nedovedite arătând că daunele morale pot fi acordate în temeiul art. 5 din

Legea nr. 221/2009 doar persoanelor care au suferit o condamnare politică, iar

nu și celor ce au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic.

În subsidiar, s-a

criticat cuantumul daunelor morale acordate, s-a arătat că reclamanta nu a

făcut dovada unui prejudiciu cu consecințe dintre cele mai grave și s-a

susținut că instanța nu a stabilit dacă pentru același autor s-au formulat mai

multe cereri de către diferiți moștenitori.

Curtea de Apel

Craiova prin Decizia civilă nr. 395 din 17 noiembrie 2010 a respins apelul

reclamanților, a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința în sensul

că a respins acțiunea.

În considerente s-a

reținut că, apelanții reclamanți au promovat acțiunea privind obligarea

Statului Român la acordarea daunelor morale în temeiul dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care persoanele care au

suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita

instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

Aceste dispoziții au

fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că instanța

trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

și dispozițiile art. 147 din Constituție.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată

neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei

în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

Deși la data

soluționării apelului de față termenul de 45 zile prevăzut de textul

constituțional nu a expirat, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența

normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea

termenului dispozițiile legale își încetează efectele.

În condițiile

stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin.

(4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție

legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte

cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia este general

obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și

are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect

asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în

viitor.

Asupra caracterului

și obligativității unor astfel de decizii s-a pronunțat Curtea Constituțională

(Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999,

publicată în M. Of., nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea

deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel

și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris

în art. 51 din Constituție, în redactarea de la data respectivă, potrivit

căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie.

Concluzia care se

impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai

poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se

aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și

având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate

a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs, reclamantul invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

- În mod greșit s-a

făcut aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 care a fost publicată în M. Of. din data de 15.11.2010.

- În mod greșit s-a

respins acțiunea având în vedere că la data la care a fost emisă decizia

atacată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 erau doar

suspendate și nu își încetase efectele, efecte care se expirau doar după 45 de

zile de la publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs se constată nefondat recursul în

considerentele celor ce succed:

Hotărârea ce face

obiectul recursului a fost pronunțată la data de 17 noiembrie 2010 deci, după

publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (publicată în

15.11.2010) potrivit cu care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Recurentul prin

motivele de recurs aduce critici, ilustrând că, la pronunțarea hotărârii în mod

greșit s-a făcut aplicarea deciziei Curții Constituționale sus arătate, având

în vedere că apelul a fost declarat mai înainte de publicare în M. Of. al

acestei hotărârii.

Criticile sunt

nefondate, întrucât, dacă s-ar considera că instanța este ținută de temeiul de

drept în vigoare la data formulării acțiunii sau la data declarării apelului și

s-ar putea ignora declararea neconstituționalității a dispozițiilor art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 pe parcursul judecății s-a goli de

conținut însuși scopul controlului de constituționalitate.

Or, dacă declararea

neconstituționalității nu ar avea niciun efect în cauza pendinte (pronunțată

după publicarea în M. Of. a deciziei de constituționalitate), atunci

dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr.

47/1992 ar fi lipsite de orice eficiență juridică.

Nu se poate reține

existența unei "speranțe legitime" a reclamanților la obținerea unei

compensații pentru acoperirea prejudiciului moral, ca urmare a adoptării Legii

nr. 221/2009, cu referire la dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) ulterior

declarate neconstituționale.

Nu se poate reține că

un act legislativ care, la scurt timp după emiterea lui, a fost contestat ca

fiind contrar principiilor constituționale și a fost declarat neconstituțional

pe acest motiv, poate reprezenta o bază solidă în sensul jurisprudenței Curții

europene a Drepturilor Omului.

În conformitate cu

dispozițiile art. 31 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 147/1992, decizia

prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și

obligatorie.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (3) din aceeași lege "deciziile și hotărârile

Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor".

Cum, în speța supusă

dezbaterii hotărârea ce face obiectul recursului a fost pronunțată la 17

noiembrie 2010, deci, după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-au declarat

neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

în mod corect s-a admis apelul pârâtului și s-a respins acțiunea.

Așadar, în raport de

cele reținute, Înalta Curte în baza art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții S.N.D., S.Ș., S.M.B. și S.R.Ș. împotriva Deciziei

civile nr. 395 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.