ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6279/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 26 martie

2010 reclamantul G.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța,

acesta să fie obligat la plata sumei de 200.000 euro daune morale suferite de

reclamant și tatăl acestuia care au fost dislocați la data de 18 iulie 1951 din

localitatea Cioroboreni, raionul Vânju Mare, fiindu-le stabilit domiciliu

obligatoriu în localitatea Frumușița, raionul Galați.

La 27 iulie 1955,

le-au fost ridicate restricțiile domiciliare dându-le posibilitatea de a se

întoarce la vechile locuințe.

Reclamanta G.M. la

data de 26 martie 2010 a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul

suferit de ea și mama acesteia ca urmare a dislocării.

Constatând că

reclamanții sunt frați și au fost supuși acelorași măsuri administrative, în

temeiul art. 169 C. proc. civ., instanța a dispus conexarea dosarului nr. 2169/101/2010

la dosarul nr. 2167/101/2010.

Prin sentința civilă nr.

316 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanți, fiind obligat pârâtul la plata către reclamanți a

sumei de 30.000 Euro în echivalent lei la data plății cu titlu de daune morale.

S-a respins ca lipsit

de interes capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii

administrative.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 18 iunie

1951, reclamanții împreună cu părinții acestora au fost ridicați de la

domiciliu, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în localitatea Frumușița

Nouă, raionul Galați până la data de 27 iulie 1955, când li s-a permis să

revină la casele lor.

S-a apreciat că sunt

incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, stabilindu-se că

reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit de întreaga familie în urma dislocării, în temeiul art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, criticând-o prin aceea că reclamanții au obținut despăgubiri în

temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990 așa încât instanța trebuia să verifice

dacă despăgubirile deja încasate nu acoperă în totalitate prejudiciul moral

suferit.

Prin decizia civilă nr.

337 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția I – a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, împotriva

sentinței civile nr. 316 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinți, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească

reclamantelor suma de 7.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, cu

titlu de daune morale.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut în esență că în raport de vârsta

reclamantelor, durata măsurii și de faptul că prejudiciul suferit de autorii

lor s-a estompat în timp, suma de 7.000 Euro este rezonabilă.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a

susținut următoarele critici de nelegalitate.

Ambele instanțe, de

fond și de apel, au încălcat dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 cu

privire la participarea obligatorie a procurorului, astfel încât hotărârile

sunt lovite de nulitate absolută.

Pe fondul cauzei,

instanța de apel, nu a redus în mod corespunzător cuantumul daunelor morale în

raport cu situația de fapt și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în materia despăgubirilor.

Față de cele expuse

recurentul – pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Analizând recursul

formulat prin prisma criticilor formulate în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale, Înalta Curte constată că recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi arătate, în continuare.

Conform dispozițiilor

art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, participarea procurorului este

obligatorie în cauzele având ca obiect constatarea caracterului politic al

condamnării sau al măsurii administrative, care nu se încadrează în categoria

celor de drept cu acest caracter, prevăzute expres de lege la art. 1 alin. (2)

respectiv art. 3.

Pentru judecarea

cererilor în despăgubiri întemeiate pe

condamnări de drept cu caracter politic sau

pe măsuri administrative de drept cu caracter politic, Legea nr. 221/2009 nu

prevede participarea obligatorie a procurorului.

Or, în speță,

acțiunea dedusă judecății este o acțiune în despăgubiri pentru o măsură

administrativă de drept cu caracter politic, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 221/2009.

Prin urmare,

soluționarea cauzei are loc fără participarea procurorului.

În ceea ce privește

critica referitoare la întinderea cuantumului despăgubirilor morale pe care le

apreciază ca fiind prea mari, Înalta Curte constată că și această critică este

nefondată, întrucât instanța de apel a avut în vedere drept criterii: valorile

lezate prin măsura deportării și stabilirii domiciliului obligatoriu; vârsta

reclamantelor și principiul echității în aprecierea prejudiciului moral.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român va fi respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva

deciziei civile nr. 337 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova - s

ecția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.