ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6279/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 26 martie 2010 reclamantul G.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 200.000 euro daune morale suferite de reclamant și tatăl acestuia care au fost dislocați la data de 18 iulie 1951 din localitatea Cioroboreni, raionul Vânju Mare, fiindu-le stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Frumușița, raionul Galați. La 27 iulie 1955, le-au fost ridicate restricțiile domiciliare dându-le posibilitatea de a se întoarce la vechile locuințe. Reclamanta G.M. la data de 26 martie 2010 a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit de ea și mama acesteia ca urmare a dislocării.

Constatând că reclamanții sunt frați și au fost supuși acelorași măsuri administrative, în temeiul art. 169 C. proc. civ., instanța a dispus conexarea dosarului nr. 2169/101/2010 la dosarul nr. 2167/101/2010. Prin sentința civilă nr. 316 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinți s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, fiind obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 30.000 Euro în echivalent lei la data plății cu titlu de daune morale. S-a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 18 iunie 1951, reclamanții împreună cu părinții acestora au fost ridicați de la domiciliu, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în localitatea Frumușița Nouă, raionul Galați până la data de 27 iulie 1955, când li s-a permis să revină la casele lor.

S-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, stabilindu-se că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de întreaga familie în urma dislocării, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o prin aceea că reclamanții au obținut despăgubiri în temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990 așa încât instanța trebuia să verifice dacă despăgubirile deja încasate nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit.

Prin decizia civilă nr. 337 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția I – a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 316 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinți, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 7.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în esență că în raport de vârsta reclamantelor, durata măsurii și de faptul că prejudiciul suferit de autorii lor s-a estompat în timp, suma de 7.000 Euro este rezonabilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate. Ambele instanțe, de fond și de apel, au încălcat dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 cu privire la participarea obligatorie a procurorului, astfel încât hotărârile sunt lovite de nulitate absolută. Pe fondul cauzei, instanța de apel, nu a redus în mod corespunzător cuantumul daunelor morale în raport cu situația de fapt și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia despăgubirilor. Față de cele expuse recurentul – pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor formulate în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate, în continuare. Conform dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, participarea procurorului este obligatorie în cauzele având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, care nu se încadrează în categoria celor de drept cu acest caracter, prevăzute expres de lege la art. 1 alin. (2) respectiv art. 3. Pentru judecarea cererilor în despăgubiri întemeiate pe condamnări de drept cu caracter politic sau pe măsuri administrative de drept cu caracter politic, Legea nr. 221/2009 nu prevede participarea obligatorie a procurorului.

Or, în speță, acțiunea dedusă judecății este o acțiune în despăgubiri pentru o măsură administrativă de drept cu caracter politic, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, soluționarea cauzei are loc fără participarea procurorului. În ceea ce privește critica referitoare la întinderea cuantumului despăgubirilor morale pe care le apreciază ca fiind prea mari, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată, întrucât instanța de apel a avut în vedere drept criterii: valorile lezate prin măsura deportării și stabilirii domiciliului obligatoriu; vârsta reclamantelor și principiul echității în aprecierea prejudiciului moral. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva deciziei civile nr. 337 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova - s ecția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.