ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3770/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 476 din 3 decembrie 2009, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și M.A.N., respingând totodată și acțiunea formulată de același reclamant, în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. În acest sens, instanța a reținut că, prin cererea sa, reclamantul a solicitat, inițial, obligarea pârâtului C.N.C.D. să-i comunice soluția adoptată în dosarul nr. 830/2007, întocmit ca urmare a petiției sale nr. 20257 din 27 decembrie 2007, într-un termen rezonabil de 10 zile, sub sancțiunea unei amenzi de 50 lei/zi întârziere, iar prin cererea precizatoare formulată la 15 aprilie 2009 și-a modificat demersul inițial solicitând, în contradictoriu cu M.A.N.

și S.R. prin M.F.P., desființarea Hotărârii C.N.C.D. nr. 742/2008, comunicată la 25 martie 2009, cu consecința constatării unei stări de discriminare directă, concretizat în nerecunoașterea și neacordarea dreptului de pensie militară, în forma pensiei de serviciu, la îndeplinirea condițiilor de vârstă, respectiv, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu consecința recomandărilor corespunzătoare către entitatea cu drept de inițiativă legislativă. Instanța de fond a mai reținut că, prin Hotărârea nr. 742/2008 C.N.C.D. a respins excepția lipsei calității de reclamant a M.A.N. și a admis excepția necompetenței materiale a C.N.C.D., admițând totodată excepția tardivității cererii prin care s-a solicitat dreptul la pensie militară în forma pensiei de serviciu, în contextul în care fapta de discriminare reclamată de petent a constat în aceea că, prin art. 15 din Legea nr. 164/2001, până la modificarea prin O.U.G.

nr. 77/2007, nu s-a recunoscut dreptul la pensie militară de stat, la împlinirea vârstei de 55 de ani, dacă trecerea în rezervă are loc anterior acestei date, ci la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000, în timp ce art. 12 din lege acordă acest drept celor care a împlinit 55 de ani la data trecerii în rezervă, dacă îndeplinesc celelalte condiții. În acest context, curtea de apel a apreciat că data săvârșirea faptei de discriminare reclamantă este data împlinirii vârstei de 55 de ani sau, eventual, data emiterii deciziei M.A.N. prin care s-a respins cererea petentului de înscriere la pensia solicitată, dată în raport de care, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 sesizarea a fost tardiv formulată, așa cum corect s-a apreciat prin hotărârea C.N.C.D. S-a reținut, de asemenea, că în condițiile în care, potrivit O.G. nr. 137/2000, controlul C.N.C.D. se manifestă exclusiv în privința exercitării drepturilor ce decurg din aplicarea legii, fapta de discriminare reclamantă excede atribuțiile acestei instituții. În sfârșit, instanța de fond a constatat că cererea reclamantului a rămas fără obiect față de faptul că, prin O.U.G. nr. 77/2007 s-a modificat reglementarea din art. 15 din Legea nr. 164/2001 și reclamantului i s-a recunoscut dreptul la pensie militară de stat, la împlinirea vârstei de 55 de ani. În raport de toate aceste aspecte, instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia hotărârii contestate.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamantul. Recurentul a susținut, în esență, că, hotărârea C.N.C.D. contestată nu cuprinde nicio referire la dispozițiile Ordinului nr. 144/2008; discriminarea reclamată are caracter perpetuu prin raportare la nerecunoașterea dreptului său la pensie și îl îndreptățește să conteste acest aspect pe tot parcursul intervalului în care situația persistă; hotărârea C.N.C.D. contestată este total și profund contradictorie în condițiile în care admiterea necompetenței materiale a C.N.C.D. trebuia să facă de prisos examinarea tardivității; refuzul instanței de a examina fondul cererii, pe temeiul admiterii unor excepții, încalcă dreptul la justiție.

Recursul este nefondat. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, „ prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”, iar potrivit art. 2 al aceluiași articol, „ Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale”.

Așadar, alin. (1) definește „discriminarea”, mai exact, conținutul comportamentului discriminator, în timp ce alin. (2) instituie răspunderea contravențională pentru un asemenea comportament, dar niciunul nu se referă explicit la subiectul acestui comportament. În economia ordonanței însă, dispozițiile art. 2 sunt consecutive celor ale art. 1 alin. (3) care prevăd cine este subiectul obligației de a respecta principiul egalității între cetățeni, garantat de art. 1 alin. (2) în exercitarea drepturilor constituționale ale cetățenilor: „Orice persoană juridică sau fizică are obligația să respecte principiile egalității și nediscriminării”. În fine, din coroborarea acestor texte rezultă obiectul discriminării: titularii drepturilor constituționale enumerate în textul art. 1, îngrădiți sau împiedicați în exercițiul lor.

În speță, recurentul a invocat vătămarea dreptului său la acordarea pensiei militare, în forma pensiei de serviciu, la îndeplinirea condițiilor de vârstă, prin efectul reglementării cuprinse în art. 15 din Legea nr. 164/2001, până la modificarea acesteia, prin O.U.G. nr. 77/2007, astfel încât se constată că niciunul dintre elementele necesare constituirii existenței unei situații discriminatorii nu este îndeplinit în speță, neexistând nicio încălcare, de către autoritate, a unui drept prevăzut de lege, în condițiile în care aceasta nu a făcut altceva decât să aplice legea în vigoare. Așa fiind, se constată că, atât C.N.C.D. cât și prima instanță au reținut, în mod corect, că cererea recurentului, excede obiectul său de activitate astfel cum este reglementat de dispozițiile O.G.

nr. 137/2000. Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, aplicabile la data sesizării C.N.C.D., „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau, de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”. Rezultă așadar că intervalul de un an reglementat de lege este un termen de decădere a cărui modalitate de calcul este expres prevăzută de lege astfel încât critica recurentului constând în posibilitatea de sesizare oricând în timp este neîntemeiată, calculul termenului nefăcându-se în funcție de alte criterii decât cele, expres, prevăzute de lege. În raport de aspectele menționate se constată, așa cum corect a reținut instanța de fond, că modalitatea C.N.C.D.

de soluționare a cererii recurentului, prin admiterea unei dintre excepțiile analizate, pe de o parte, nu implică niciun aspect de contradictorialitate, iar pe de altă parte nu încalcă dreptul la justiție al recurentului întrucât nu implică refuzul de examinare a fondului cererii ci numai analizarea unor excepții a căror admitere face de prisos soluționarea pe fond a acțiunii. Așa fiind, constatând că potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.M. împotriva sentinței civile nr. 476 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.