ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 175/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 4237/301/2009, având ca obiect recursul declarat împotriva sentinței nr. 3304 din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului București, Curtea de Apel București a dispus amânarea cauzei la data de 9 decembrie 2010. Pentru a dispune această măsură, Curtea de Apel București a reținut că procedura de citare cu recurenta-reclamantă Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii, nu a fost legal îndeplinită, astfel că se impune amânarea cauzei pentru a fi citată recurenta și la sediul indicat prin cererea de recurs. Împotriva aceste încheieri a declarat recurs Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii.

De asemenea, recurenta Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii a depus, prin serviciul registratură o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (5) C. proc. civ., și a art. 129 C. proc. civ., solicitând, totodată abținerea judecătorilor de la judecarea cauzei, precum și suspendarea judecării cauzei. Înainte de a proceda la analizarea motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele pe care le vom expune în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 147 C. proc. civ. „Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și grefier". Prin urmare, încheierea de ședință este actul procedural în care se consemnează conținutul dezbaterilor în cadrul unei ședințe de judecată.

Încheierile de ședință preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ. le numește „încheieri premergătoare", iar în alin. (2) al aceluiași articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste încheieri". Interpretând dispozițiile art. 268 alin. (1)-(4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii și încheierile interlocutorii. Primele sunt acelea prin care instanța adoptă măsuri necesare soluționării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluției finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanța nemaiputând reveni.

Analizând conținutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale și interpretarea din doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere, Curtea de Apel a dispus o măsură necesară soluționării pricinii , respectiv amânarea judecării cauzei pentru neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu recurenta-reclamantă Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii, fără însă a se pronunța asupra vreunui aspect care să anticipeze soluția finală. Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar interlocutor. Fiind stabilită natura încheierii atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei căi de atac, în speță a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului". Din enumerarea limitativă a textului legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătorești pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a recursului, precum și cele pronunțate în apel. Or, încheierea din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București nu se încadrează în nici una dintre ipoteze. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 316 C. proc. civ., dispozițiile procedurale privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.

In acest context, dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în speță, prin acestea stabilindu-se că „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății". Cum încheierea recurată nu face parte din categoria de excepție a celor care întrerup cursul judecății și pentru care există dispoziții procedurale exprese în ceea ce privește atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare, care nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei. Prin urmare, textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. consacră regula inadmisibilității atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare cum este și cea recurată în acest dosar.

Totodată, Înalta Curte, față de neregularitatea investirii instanței, apreciază că nu se mai impune analizarea cererilor recurentei, depuse înainte de termenul de judecată din 14 ianuarie 2011, prin serviciul registratură. Pentru argumentele juridice și de fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii, împotriva încheierii din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.