ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 175/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 14 octombrie 2010,

pronunțată în dosarul nr. 4237/301/2009, având ca obiect recursul declarat

împotriva sentinței nr. 3304 din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului București,

Curtea de Apel București a dispus amânarea cauzei la data de 9 decembrie 2010.

Pentru a dispune această măsură,

Curtea de Apel București a reținut că procedura de citare cu

recurenta-reclamantă Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii,

nu a fost legal îndeplinită, astfel că se impune amânarea cauzei pentru a fi

citată recurenta și la sediul indicat prin cererea de recurs.

Împotriva aceste încheieri a declarat

recurs Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii.

De asemenea, recurenta Fundația

Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii a depus, prin serviciul

registratură o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a

art. 303 alin. (5) C. proc. civ., și a art. 129 C. proc. civ., solicitând,

totodată abținerea judecătorilor de la judecarea cauzei, precum și suspendarea

judecării cauzei.

Înainte de a proceda la analizarea

motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru

considerentele pe care le vom expune în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 147 C.

proc. civ. „Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de

ședință, care va fi semnată de judecători și grefier".

Prin urmare, încheierea de ședință

este actul procedural în care se consemnează conținutul dezbaterilor în cadrul

unei ședințe de judecată.

Încheierile de ședință preced, în mod

firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ. le

numește „încheieri premergătoare", iar în alin. (2) al aceluiași articol

se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste încheieri".

Interpretând dispozițiile art. 268

alin. (1)-(4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de

încheieri premergătoare: încheierile preparatorii și încheierile

interlocutorii.

Primele sunt acelea prin care instanța

adoptă măsuri necesare soluționării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze

asupra soluției finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă

măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanța nemaiputând

reveni.

Analizând conținutul încheierii

atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale și interpretarea

din doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere,

Curtea de Apel a dispus o măsură necesară soluționării pricinii , respectiv

amânarea judecării cauzei pentru neîndeplinirea legală a procedurii de citare

cu recurenta-reclamantă Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a

Lumii, fără însă a se pronunța asupra vreunui aspect care să anticipeze soluția

finală. Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici

măcar interlocutor.

Fiind stabilită natura încheierii

atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei

căi de atac, în speță a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1)

C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum

și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională sunt supuse recursului".

Din enumerarea limitativă a textului

legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătorești pentru

care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a

recursului, precum și cele pronunțate în apel. Or, încheierea din 14 octombrie

2010 a Curții de Apel București nu se încadrează în nici una dintre ipoteze.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 316 C. proc. civ., dispozițiile procedurale privind judecata

în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt

potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.

In acest context, dispozițiile art.

282 alin. (2) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în speță, prin acestea

stabilindu-se că „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel

(n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a

întrerupt cursul judecății".

Cum încheierea recurată nu face parte

din categoria de excepție a celor care întrerup cursul judecății și pentru care

există dispoziții procedurale exprese în ceea ce privește atacarea lor, rezultă

că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare,

care nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.

Prin urmare, textul art. 282 alin. (2)

C. proc. civ. consacră regula inadmisibilității atacării separate cu apel sau

recurs a încheierilor premergătoare cum este și cea recurată în acest dosar.

Totodată, Înalta Curte, față de

neregularitatea investirii instanței, apreciază că nu se mai impune analizarea

cererilor recurentei, depuse înainte de termenul de judecată din 14 ianuarie

2011, prin serviciul registratură.

Pentru argumentele juridice și de fapt

expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este

inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătate a Lumii,

împotriva încheierii din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.