ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3206/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 22 din 12 februarie 2010 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a respins excepția inadmisibilității invocată de Guvernul României și de Ministerul Dezvoltării Regionale și a Locuinței și a respins excepția de nelegalitate a anexei 4 pct. 4.11 și 4.12 din H.G. nr. 525/ 1996, privind aprobarea Regulamentului general de urbanism, formulată de petentele C.N.T.E.E.E.T. SA București, sucursala de Transport Bacău și C.N.T.E.E.E.T. SA București în contradictoriu cu intimații T.C., T.D. și Guvernul României, precum și cu intervenientul în nume propriu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței București.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea formulată la Judecătoria Piatra Neamț, reclamanții T.C. și T.D. au solicitat în contradictoriu cu C.N. T.E.E.E.T. SA București, sucursala de Transport Bacău, constituirea unui drept de servitute pe o lățime de 1,5 m (in continuarea celor 2.5 mp deja constituiți) pe terenul proprietatea paratei. Pârâta C.N.T.E.E.T. SA București, sucursala de Transport Bacău, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor din anexa 4 pct. 4.11 și 4.12 din H.G. nr. 525/1996 privind aprobarea Regulamentului general de urbanism. În motivarea excepției s-a arătat că reclamanții susțin că anexa 4 din H.G. nr. 525 1996 instituie o servitute legală asupra fondului aservit, situație în care a invocat excepția de nelegalitate apreciind că pct. 4.11 și 4.12.

din anexa 4 a H.G. nr. 525/ 1996 îi încalcă dreptul de proprietate prin instituirea unei sarcini exagerate asupra terenului C.N.T.E.E.T. SA București și micșorează valoarea terenului, făcându-l impracticabil pentru scopul avut în vedere la achiziționare și anume construirea unei clădiri pentru Centru regional Piatra Neamț. Prin instituirea servituții de 4 m se ajunge la o lățime a terenului de 8 m, care nu mai este construibil. Prin aceste dispoziții sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României care garantează dreptul de proprietate. Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554 2004 vizează doar actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care partea are la îndemână acțiunea în anulare prevăzută de art. 11 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 554/2004.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței a formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând că este succesorul în drepturi și obligații al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, inițiatorul H.G. nr. 525/1996. Intervenientul a invocat excepția inadmisibilității și a formulat aceleași apărări ca și Guvernul României.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, în raport de natura actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, instanța de fond a reținut că în expunerea de motive a inițiatorilor Legii nr. 262/2007, care a modificat art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma actuală, se propune ca art. 4 să aibă următorul conținut:"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces". Așadar, modificarea textului viza includerea ambelor categorii de acte administrative în art. 4 și nu excluderea actelor administrative cu caracter normativ.

Pe fondul excepției de nelegalitate, instanța a constatat că Hotărârea nr. 525/1996 aprobă Regulamentul General de Urbanism, iar în art. 25 din acest act normativ sunt stabilite condițiile de autorizare a executării construcțiilor în raport de posibilitățile de acces la drumurile publice. În anexa nr. 4 sunt prevăzute numărul și configurația căilor de acces la drumurile publice. Stabilirea unei lățimi a căii de acces de 3,5 m este o măsură dictată de interesul general, are ca scop asigurarea accesului la locuință și mai ales, asigurarea accesului mașinilor de intervenție în caz, de calamități. Apreciind că dispozițiile contestate sunt edictate în raport cu dispozițiile constituționale, instanța de fond a respins excepția de nelegalitate ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, sucursala de Transport Bacău, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegealitate și netemeinicie. Recurenta-reclamantă aduce critici sentinței atacate susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut, conform argumentelor expuse în considerente, că dispozițiile anexei 4 din H.G. nr. 525/1996 nu sunt contrare prevederilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României, întrucât nu poate fi instituită o servitute legală asupra proprietății sale prin îngrădirea dreptului de proprietate și imposibilitatea folosirii terenului conform destinației dorite. Se arată că normele legale a căror excepție de nelegalitate a invocat-o stabilesc doar condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică pentru a putea constitui un imobil pe terenul său fără însă ca acestea să stabilească o servitute legală obligatorie asupra fondului dominant.

Ministerul Dezvoltări Regionale și Turismului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că afirmația recurentei-reclamante referitoare la faptul că dispozițiile legale atacate contravin prevederilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României este nefondată, deoarece dispozițiile constituționale menționate garantează oricărui titular dreptul la proprietatea privată, însă limitele acestui drept sunt stabilite de legiuitor. Recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluziile scrise prin care au fost reiterate criticile din cererea de recurs cu referire la sentința atacată. Înalta Curte apreciază că, deși recurenta-reclamantă nu a indicat în mod concret motivele de recurs, criticile formulate se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Analizând recursul în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu cercetarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor anexei nr. 4 punctele 4.11 și 4.12 din H.G. nr. 525/1996, privind aprobarea Regulamentului general de urbanism, invocând faptul că prin aceste prevederi sunt încălcate, în situația terenului Companiei, dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României.

Regulamentul general de urbanism, aprobat prin H.G. nr. 525/1996 (r1) prevede în anexa nr.4 referitoare la „Accese carosabile” la pct. 4.11 și 4.12 următoarele: „4.11. – Construcții de locuințe 4.11.

1."Pentru locuințe unifamiliale cu acces și lot propriu se vor asigura: - accese carosabile pentru locatari; - acces carosabil pentru colectarea deșeurilor menajere și pentru accesul mijloacelor de stingere a incendiilor; - alei (semi) carosabile în interiorul zonelor parcelate, cu o lungime de maximum 25 m vor avea o lățime de minimum 3,5 m, iar pentru cele cu lungimi mai mari de 2 5 m vor fi prevăzute supralărgiri de depășire și suprafețe pentru manevre de întoarcere; - în cazul unei parcelari pe doua rânduri, accesele la parcelele din spate se vor realiza prin alei de deservire locală (fundături): - cele cu o lungime de 30 m - o singura banda de 3,5 m lățime; - cele cu o lungime de maximum 100 m - minimum 2 benzi (total 7 m), cu trotuar cel puțin pe o latura și supralărgiri pentru manevre de întoarcere la 4.11.2.

- Pentru locuințe semicolective cu acces propriu și lot folosit în comun se vor asigura: - accese carosabile pentru locatari; - accese de serviciu pentru colectarea deșeurilor menajere și pentru accesul mijl oacelor de stingere a incendiilor; - în cazul unei parcelari pe doua rânduri, accesele la parcelele din spate se v or realiza prin alei de deservire locală (fundături): - cele cu o lungime de maximum 3 0 m - o singura banda de 3,5 m lățime; - cele cu o lungime de 30 m pana la maximum 100 m - minimum 2 benzi (total 7 cu trotuar cel puțin pe o latură; supralărgiri pentru manevre de întoarcere la capăt. 4.11.3. - Locuințele colective cu acces și lot folosit în comun vor fi pre văzute cu: - accese carosabile pentru locatari; - accese de serviciu pentru colectarea deșeurilor menajere și pentru accesul mij loacelor de stingere a incendiilor; - accese la parcaje și garaje.

4.12. - Toate categoriile de construcții Pentru toate categoriile de construcții și amenajări se vor asigura accese pen tru intervenții în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru tra fic greu. În cazul construcțiilor ce formează curți interioare, asigurarea accesului ve hiculelor de pompieri se va face prin ganguri cu o lățime minima de 3 m și o înă lțime de 3,5 m. Accesele și pasajele carosabile nu trebuie sa fie obstrucționate prin mo bilier urban și trebuie sa fie păstrate libere în permanență”. Aceste dispoziții vin în aplicarea art. 25 „Accese carosabile” din Regulamentul menționat care, la alin. (3) prevede că „numărul și configurația acceselor prevăzute la alin. (1) se determină conform anexei 4 la prezentul regulament”.

Conform prevederilor art. 25 alin. (1) și (2) menționat este permisă autorizarea executării construcțiilor numai dacă există posibilitatea de acces la drumurile publice care să permită intervenția mijloacelor de stingere a incendiilor, care să respecte cerințe prevăzute de Regulamentul general de urbanism anexa 4. Dispoziții legale a căror nelegalitate se solicită a se constata au fost date de legiuitor în aplicarea art. 25 menționat, pentru asigurarea funcționalității și siguranței accesului la drumurile publice, în mod direct sau prin servitute, conform destinației construcției, atunci când se solicită autorizarea executării unor construcții. Prin urmare, în mod corect prima instanță a statuat că stabilirea căii de acces nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate ci constituie o limitare legală a exercițiului acestui drept în acord cu art. 44 alin. (1) din Constituție.

Această limitare are în vedere, evident, titularul dreptului de proprietate interesat în autorizarea executării construcțiilor, care trebuie să facă dovada asigurării accesului pentru locuință conform cerințelor impuse de pct. 4.11 și 4.12 din anexa 4 a Regulamentului general de urbanism. Tocmai de aceea intimaților-pârâți din cauza de față, T.C. și T.D., le-a fost respinsă cererea privind eliberarea autorizației de construire motivat de împrejurarea că nu îndeplinesc condițiile impuse de prevederile H.G. nr. 525/1996, astfel cum susțin aceștia prin înscrisurile depuse la dosar.

Recurenta-reclamantă este în eroare cu privire la argumentele instanței de fond ce au condus la soluția de respingere a excepției de nelegalitate întrucât acestea sunt în sensul celor reținute anterior și nicidecum în sensul celor menționate în cererea de recurs „că este de interes general ca proprietarul fondului dominant să aibă dreptul să îngrădească dreptul de proprietate a doi proprietari care nu mai pot folosi acel teren pentru destinația dorită”. Aceste mențiuni reprezintă doar interpretări personale ale recurentei ce nu se regăsesc în considerentele sentinței recurate. În consecință, criticile formulate sunt nefondate, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de cele expuse, Înalta Curte apreciază că este legală soluția instanței de fond, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.T.E.E.T. SA, sucursala de Transport Bacău, împotriva sentinței civile nr. 22 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.