ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7602/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 9422/311 din 11

august 2011, CE IFN din cadrul SC E.R.S. IFN SA a înaintat cererea creditorului

SC E.R.S. IFN SA de încuviințare a executării silite față de debitorul F.A.

Prin Sentința civilă nr. 8461 din 18 august

2011 pronunțată în Dosarul nr. 9422/311/2011 al Judecătoriei Slatina, a fost

constatată lipsa competenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2

București.

În motivarea acestei hotărâri, s-a arătat că,

potrivit dispozițiilor legale în vigoare, instanța competentă pentru

soluționarea cererilor de încuviințare a executării silite este instanța de la

locul unde urmează a se face executarea. În aceste condiții, s-a considerat că

executarea urmează a se face pe raza sectorului 2, având în vedere că,

implicit, la domiciliul debitorului se găsesc și bunurile acestuia.

Prin încheierea de ședință din data de 12

septembrie 2011, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă, a admis

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată din oficiu; a

declinat, în favoarea Judecătoriei Slatina, competența de soluționare a cererii

formulată de petentul CE IFN din cadrul SC E.R.S. IFN SA, privind pe creditorul

SC E.R.S. IFN SA și pe debitorul F.A.; a constatat existența unui conflict

negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Analizând excepția necompetenței teritoriale

invocate din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., instanța a reținut că soluționarea cererii de încuviințare a executării

silite aparține, potrivit art. 373 C. proc. civ., instanței de executare, care,

potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., este judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea.

Din conținutul, dar și din topografia

textelor de mai sus, rezultă că aceste norme de competență au caracter de

ordine publică, fiind stabilite distinct față de cele referitoare la faza de

judecată.

În cazul procedurii executării silite, în

analiza propriei competențe, pentru determinarea locului în care se va face

executarea, instanța are mai multe criterii la care să se raporteze, cum ar fi

formele de executare - directă sau indirectă, pe care executorul judecătoresc

le are în vedere la momentul sesizării instanței sau natura obligației

stabilite prin titlu executoriu.

În situația în care astfel de criterii nu pot

conduce la stabilirea competenței, cum este cazul din speță, în care executorul

judecătoresc cere încuviințarea executării silite fără a indica bunuri sau

modalități concrete de executare și nici natura obligației nu permite

stabilirea locului în care se va face executarea, instanța nu are alt element

de raportare decât voința creditorului, care își manifestă intenția de a

executa silit patrimoniul debitorului în circumscripția instanței sesizate, în

măsura în care elemente ale acestuia, care pot fi executate silit, sunt

localizate în respectiva circumscripție.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Slatina s-a cerut încuviințarea executării silite, fără a se

indica modalitatea concretă avută în vedere sau vreun bun vizat, aparținând

debitorului. Rezultă deci, că voința creditorului a fost aceea de a pune în executare

titlul executoriu invocat pe raza localității Slatina din moment ce a depus

cererea la această instanță, deși atât sediul creditorului, cât și domiciliul

debitorului se află în București.

S-a conchis, că Judecătoria sectorului 2

București nu s-ar putea substitui acestei voințe, în sensul de a încuviința

executarea silită pe raza sectorului 2, câtă vreme cererea sa a fost adresată

în mod expres Judecătoriei Slatina.

Învestită cu soluționarea conflictului

negativ de competență ivit între Judecătoria Slatina și Judecătoria sectorului

2 București, potrivit art. 22 (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

Judecătoria sectorului 2 București este competentă să soluționeze cererea,

pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea

creditoarei de încuviințare a executării silite a titlului executoriu -

contractul de credit nr. X/2007, privind pe debitorul F.A.

Potrivit art. 371

1

C. proc. civ.,

„cererile de executare silită, însoțite de titlul executoriu, se depun la

executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Acesta, în termen de 5 zile de la

înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea

executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul

respectiv”, iar, potrivit art. 373 (2) C. proc. civ., instanța de executare

este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Or, în speță, executarea se face la

domiciliul debitorului care este în circumscripția Judecătoriei sectorului 2

București, întrucât există prezumția simplă că acolo unde își are domiciliul

debitorul deține bunuri urmăribile, câtă vreme creditorul nu a făcut dovada că

debitorul ar deține bunuri urmăribile în circumscripția Judecătoriei Slatina.

De aceea, este lipsită de relevanță, sub

aspectul competenței teritoriale de soluționare a cererii, împrejurarea că prin

cererea introductivă a fost învestită Judecătoria Slatina cu soluționarea

acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2011.