ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3403/2011

Asupra conflictului negativ de competență, de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 16 septembrie 2010, Corpul executorilor IFN al SC E.R.S. IFN SA, prin executor P.N.I. a solicitat instanței, încuviințarea executării silite, în toate formele legale prevăzute, a debitorului I.F., în temeiul titlului executoriu: contractul de credit nr. X/2007, pentru un debit restant, în valoare de 4.327,32 RON, plus cheltuielile de executare. Sesizată cu soluționarea acestei cereri, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin încheierea din 13 octombrie 2010, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând că debitorul I.F., domiciliază în București, iar competența de soluționare a cererilor vizând încuviințarea executării silite aparține instanței de executare care, potrivit art. 374 alin. (2) C. proc.

civ., este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. La rândul său, Judecătoria sectorului 4 București s-a declarat necompetentă teritorial să soluționeze cauza de față, prin sentința civilă nr. 8815 din 16 decembrie 2010, îndreptată prin încheierea din 21 decembrie 2010 declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași Curți de Apel, cauza a fost înaintată, conform dispozițiilor art. 22 alin. (3) din C. proc. civ. Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă. Se constată că cea de-a doua instanță sesizată, respectiv Judecătoria sectorului 4 București este competentă să soluționeze cererea de față, în considerarea argumentelor ce succed.

Din felul cum este structurat Codul de procedură civilă, în redactarea actuală, este fără echivoc că legiuitorul a înțeles să instituie reguli speciale pentru ultima fază a procesului civil, stabilind chiar din cuprinsul Capitolului I al Cărții a V-a [art. 373 alin. (2)] că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea. Corelativ, art. 373 alin. (3) dispune că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege, în competența altor instanțe sau organe. Tot astfel potrivit art. 373 1 C. proc. civ.

după depunerea cererii de executare silită, însoțită de titlul executoriu, la executorul judecătoresc, acesta urmează a solicita, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, instanței de executare, încuviințarea executării silite. Chiar dacă principiul disponibilității procesuale este aplicabil și în materia executării silite, cu consecința că executarea silită se poate declanșa, în principiu, numai la cererea persoanei interesate, respectiv a creditorului sau a moștenitorilor acestuia, aceasta nu înseamnă că simpla învestire a unei instanțe, prin „interesul și voința creditorului”, așa cum greșit se reține de către cea de-a 2-a instanță sesizată, o poate transforma pe aceasta, fără a fi întrunite cerințele legii, în instanță de executare.

În speță, niciuna din datele dosarului nu explică opțiunea executorului judecătoresc de a solicita Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în baza dispozițiilor art. 373 1 C. proc. civ., încuviințarea executării silite pentru recuperarea debitului restant în valoare de 4.327,32 RON. Astfel, atât debitorul I.F. cât și creditorul E.R.S., au domiciliul și respectiv sediul, pe raza Municipiului București și niciunul din actele cauzei nu indică existența vreunor bunuri, aparținând debitorului, care ar putea face obiect al executării, pe raza instanței inițial sesizată cu soluționarea cererii. Tot astfel, creditul a fost contractat printr-o reprezentată a creditoarei, având sediul de asemenea în Municipiul București, Calea V. (Dosar 11312/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea).

De altfel, prin chiar cererea de executare silită, adresată corpului executorilor IFN, se face o trimitere, generică la „instanța de judecată” căreia urmează să i se solicite încuviințarea executării silite, astfel că nu se poate susține că învestirea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu soluționarea acestei cereri, ar reprezenta opțiunea creditoarei. Așa fiind, față de cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.