ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3403/2011

Asupra conflictului negativ

de competență, de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 16 septembrie 2010, Corpul executorilor IFN

al SC E.R.S. IFN SA, prin executor P.N.I. a solicitat instanței, încuviințarea executării

silite, în toate formele legale prevăzute, a debitorului I.F., în temeiul titlului

executoriu: contractul de credit nr. X/2007, pentru un debit restant, în valoare

de 4.327,32 RON, plus cheltuielile de executare.

Sesizată cu soluționarea

acestei cereri, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin încheierea din 13 octombrie 2010,

și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând

că debitorul I.F., domiciliază în București, iar competența de soluționare a cererilor

vizând încuviințarea executării silite aparține instanței de executare care, potrivit

art. 374 alin. (2) C. proc. civ., este judecătoria în circumscripția căreia se va

face executarea.

La rândul său, Judecătoria

sectorului 4 București s-a declarat necompetentă teritorial să soluționeze cauza

de față, prin sentința civilă nr. 8815 din 16 decembrie 2010, îndreptată prin încheierea

din 21 decembrie 2010 declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență între două instanțe

care nu se găsesc în circumscripția aceleiași Curți de Apel, cauza a fost înaintată,

conform dispozițiilor art. 22 alin. (3) din C. proc. civ. Înaltei Curți de Casație

și Justiție, pentru a stabili instanța competentă.

Se constată că cea de-a

doua instanță sesizată, respectiv Judecătoria sectorului 4 București este competentă

să soluționeze cererea de față, în considerarea argumentelor ce succed.

Din felul cum este structurat

Codul de procedură civilă, în redactarea actuală, este fără echivoc că legiuitorul

a înțeles să instituie reguli speciale pentru ultima fază a procesului civil, stabilind

chiar din cuprinsul Capitolului I al Cărții a V-a [art. 373 alin. (2)] că instanța

de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

Corelativ, art. 373 alin.

(3) dispune că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării

silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute

în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege, în competența altor

instanțe sau organe.

Tot astfel potrivit

art. 373

1

C. proc. civ. după depunerea cererii de executare silită, însoțită

de titlul executoriu, la executorul judecătoresc, acesta urmează a solicita, în

termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, instanței de executare, încuviințarea

executării silite.

Chiar dacă principiul

disponibilității procesuale este aplicabil și în materia executării silite, cu consecința

că executarea silită se poate declanșa, în principiu, numai la cererea persoanei

interesate, respectiv a creditorului sau a moștenitorilor acestuia, aceasta nu înseamnă

că simpla învestire a unei instanțe, prin „interesul și voința creditorului”, așa

cum greșit se reține de către cea de-a 2-a instanță sesizată, o poate transforma

pe aceasta, fără a fi întrunite cerințele legii, în instanță de executare.

În speță, niciuna din

datele dosarului nu explică opțiunea executorului judecătoresc de a solicita Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea, în baza dispozițiilor art. 373

1

C. proc. civ., încuviințarea

executării silite pentru recuperarea debitului restant în valoare de 4.327,32 RON.

Astfel, atât debitorul

I.F. cât și creditorul E.R.S., au domiciliul și respectiv sediul, pe raza Municipiului

București și niciunul din actele cauzei nu indică existența vreunor bunuri, aparținând

debitorului, care ar putea face obiect al executării, pe raza instanței inițial

sesizată cu soluționarea cererii.

Tot astfel, creditul a

fost contractat printr-o reprezentată a creditoarei, având sediul de asemenea în

Municipiul București, Calea V. (Dosar 11312/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea).

De altfel, prin chiar

cererea de executare silită, adresată corpului executorilor IFN, se face o trimitere,

generică la „instanța de judecată” căreia urmează să i se solicite încuviințarea

executării silite, astfel că nu se poate susține că învestirea Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea cu soluționarea acestei cereri, ar reprezenta opțiunea creditoarei.

Așa fiind, față de cele

ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei

sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2011.