ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 694/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit cererii de chemare în judecată

înregistrată la 27 august 2007, pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F.C. SNC Câmpulung

Moldovenesc a solicitat să se constate simulația contractului de vânzare -

cumpărare încheiat cu pârâta SC M. SRL la data de 28 august 2006 cu privire la

autobuzul tip RD 112 marca Roman, să se procedeze la interpretarea contractului

de închiriere încheiat la data de 1 octombrie 2006 în sensul arătat, prin

acțiune și să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor în sumă de 105.860

lei rezultate din nerespectarea clauzelor contractuale și la cheltuieli de

judecată.

Pârâta, prin

întâmpinare, a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzută de art. 720

alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

A arătat că bunul din

litigiu a reintrat în patrimoniul reclamantei, așa încât, capătul de cerere

privind constatarea simulației a rămas fără obiect, cel de-al doilea capăt de

cerere privind interpretarea unor clauze contractuale este nefondat, acestea

fiind clare, iar daunele nu sunt datorate, neavând nicio culpă în prejudiciul

suferit de reclamantă.

Prin sentința nr. 3088

din 5 noiembrie 2007, Tribunalul Suceava a admis excepția inadmisibilității

formulării cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 105.860 lei și a

respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata

sumei de 105.860 lei reprezentând beneficiu nerealizat.

S-a reținut că în

privința daunelor nu s-au îndeplinit cerințele concilierii prealabile, conform art.

720

1

C. proc. civ.

Totodată a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC F.C. SNC și a constatat simulația

contractului de vânzare – cumpărare încheiat între părți la data de 28 august

2006 cu privire la autobuzul tip RD, marca Roman,  în sensul că bunul mobil nu

a ieșit din patrimoniul reclamantei.

S-a reținut că

părțile au încheiat un contract de vânzare - cumpărare simulat, actul secret

încheiat la aceeași dată relevând că în realitate bunul nu a ieșit din

patrimoniul reclamantei, actul aparent fiind încheiat numai în vederea unei

colaborări pe traseul Izvoarele Sucevei, astfel încât sunt îndeplinite condițiile

pentru existența simulației dar, cu privire la interpretarea clauzelor

contractuale s-a reținut că nu se impune interpretarea acestora, drepturile și

obligațiile corelative conținute fiind clar stabilite.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel reclamanta, arătând că instanța de fond nu a rezolvat

toate capetele de cerere, respectiv repunerea părților în situația anterioară,

cererea de interpretare a contractului și cheltuielile de judecată.

Prin decizia nr. 82

din 16 iunie 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat.

Prin decizia nr. 398

din 4 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

decizia pronunțată în apel a fost desființată și cauza a fost trimisă spre

rejudecarea apelului, reținându-se că instanța de apel nu a motivat hotărârea,

conform art. 261 C. proc. civ.

Procedând la

rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a pronunțat decizia nr. 51 din 3 iunie 2010, prin care

a admis apelul, declarat de reclamanta SC F.C. SNC Câmpulung Moldovenesc, prin

administrator F.C., a schimbat în parte sentința nr. 3088 din 5 noiembrie 2007

a Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondat capătul de cerere privind interpretarea clauzelor

contractuale și a admis cererea privind plata cheltuielilor de judecată, sens

în care, a obligat pârâta să plătească reclamantei - intimate suma de 87 lei

cheltuieli de judecată din toate instanțele.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, a reținut că prin sentința atacată, instanța de fond a reținut excepția

invocată de pârâtă, respingând ca inadmisibilă cererea de daune și a admis în

parte acțiunea, constatând simulația contractului de vânzare - cumpărare din 28

august 2006, în sensul că bunul mobil nu a ieșit din patrimoniul reclamantei.

Așadar, cum

reclamanta nu a solicitat, prin petitul acțiunii repunerea în situația

anterioară, instanța de fond constatând, de altfel, că bunul din litigiu nu a

ieșit din patrimoniul reclamantei, aceasta deținând toate actele necesare

efectuării radierii și reînmatriculării autovehiculului, situație rezolvată pe

parcursul judecății, primul motiv de apel conform căruia instanța de fond nu

s-ar fi pronunțat asupra cererii de repunere în situația anterioară, nu poate

fi primit.

Nici motivul

apelantei conform căruia greșit instanța de fond s-a pronunțat pe excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind daunele pretinse [pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

alin.

(1) C. proc. civ.] nu a fost găsit ca întemeiat.

Astfel, excepția prin

care se invocă absența procedurii prealabile este o excepție absolută care

poate fi invocată de oricare dintre părți, sau din oficiu, în orice fază

procesuală.

Această excepție

peremptorie de fond, prin care se invocă lipsuri referitoare la exercițiul

dreptului la acțiune face parte din categoria inadmisibilităților, așa încât

soluția instanței de fond sub acest aspect apare ca fiind corectă.

Cu privire la critica

apelantei privind nerezolvarea de către instanța de fond a capătului de cerere

privind interpretarea clauzelor contractului de închiriere din 1 octombrie

2006, instanța de apel a constatat că interpretarea contractului constituie o

operațiune prin care instanța de judecată învestită cu un litigiu izvorât

dintr-un raport contractual, caută să determine conținutul concret al

contractului, sensul și întinderea exactă a obligațiilor cărora le-a dat

naștere, fiind necesară și posibilă, fie atunci când clauzele contractului

supuse controlului judiciar sunt incomplete, neclare ori contradictorii, fie

atunci când voința declarată, deși clar și neechivoc exprimată în clauzele

contractului, nu corespunde voinței reale a părților, or în speță nu se

confirmă existența niciuneia din situațiile menționate, din examinarea

conținutului contractului încheiat între părți, rezultând că drepturile și

obligațiile reciproce au fost clar și neechivoc stabilite, așa cum a reținut și

prima instanță.

Din analiza

conținutului cererii astfel cum a fost dezvoltată rezultă că, de fapt,

reclamanta solicită modificarea conținutului contractului cu privire la obiect,

prețul acestuia și durată – pe care le schimbă, deși ele sunt foarte clare,

neechivoce.

Cum, însă, instanța

de fond deși a analizat și s-a pronunțat în sensul admiterii doar în parte a

acțiunii introductive nu a precizat expres că respinge acest capăt de cerere,

instanța de apel a apreciat ca întemeiat apelul în aceste limite.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat, în termenul legal, recurs reclamanta, solicitând în baza art.

299 C. proc. civ., raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., admiterea acestuia, modificarea parțială a deciziei atacate, în

sensul admiterii capătului 2 de cerere din acțiunea introductivă, referitor la

interpretarea contractului de închiriere încheiat la 1 octombrie 2006 între

părți, în sensul celor solicitate, precum și al admiterii capătului 3 de

cerere, referitor la despăgubiri, cu obligarea și la cheltuieli de judecată.

A susținut că

instanța de apel trebuia să interpreteze contractul raportat la voința reală a

părților și nu la sensul literal al cuvintelor folosite de către acestea,

respectiv să aibă în vedere pe lângă efectele expres arătate de părți și alte

efecte ce țin de natura însăși a contractului, conform art. 970 alin. (2) C.

civ. sau din conținutul art. 981 C. civ., potrivit cărora clauzele obișnuite

într-un contract se subînțeleg deși nu sunt exprese într-însul.

Potrivit actelor

depuse s-a dovedit voința reală a părților, nefiind, deci, reală reținerea

potrivit căruia prin interpretarea dată s-ar adăuga la conținutul contractului.

În privința capătului

3 de cerere, în daune, a arătat că acesta are caracter accesoriu celorlalte

capete care nu au caracter patrimonial, ceea ce exclude aplicabilitatea art. 720

1

alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, și dacă

s-ar admite că era necesară concilierea prealabilă, sancțiunea neîndeplinirii

obligației nu este inadmisibilitatea cererii, ci prematuritatea acesteia,

deoarece a reține inadmisibilitatea înseamnă a se opune într-o altă judecată,

ulterioară, autoritatea de lucru judecat.

Intimata – pârâtă a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

Așa cum rezultă din

cererea introductivă, reclamantul a solicitat prin petitul 2 ca instanța de

judecată să interpreteze clauzele contractului de închiriere încheiat între

părți având ca obiect închirierea a două mijloace de transport proprietatea

reclamantului și nu a unuia singur cum s-a menționat în conținutul

contractului, durata contractului s-a stabilit la 1 an, respectiv pe perioada 1

octombrie 2006 – 1 octombrie 2007 și că societatea reclamantă s-a obligat să

achite: contravaloarea licenței de transport, pentru societatea pârâtă, pentru

un an (2006 – 2007), contravaloarea licenței de traseu Câmpulung Moldovenesc –

Izvoarele Sucevei, contravaloarea asigurării pe societate (fiind vorba despre

societatea pârâtă), asigurare risc, asigurare persoane, impozit, contravaloarea

combustibilului (motorină), plata șoferului, alte drepturi de muncă ale șoferului,

iar lunar, contra serviciilor puse la dispoziție de către pârâtă (cele

menționate la punctul IV din contract), o – „chirie lunara”, în sumă de 350 lei,

pentru fiecare dintre cele două autobuze, deci în total, suma de 700 lei,

lunar; societatea reclamantă s-a obligat să deservească traseul Câmpulung

Moldovenesc – Izvoarele Sucevei, cu ore de plecare de la destinație – 6,45,

respectiv 15,00, în fiecare zi, conform caietului de sarcini al licenței de

traseu, societatea reclamantă, urma să își însușească venitul net realizat,

serviciile puse la dispoziție de către pârâtă, urmând a rămâne aceleași,

respectiv cele menționate la punctul IV din contractul de bază.

A invocat, față de

cele solicitate, încălcarea de către instanțe a dispozițiilor art. 970 alin.

(2) C. civ., potrivit căruia convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres

într-însele, ci și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă

obligației după natura sa, respectiv a dispozițiilor art. 981 C. civ. potrivit

căruia clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg deși nu sunt exprese

într-însul or, aplicarea acestor reguli de interpretare nu intervine decât

atunci când există neclarități sau aspecte contradictorii legate de voința

reală a părților, ceea ce nu se poate reține în privința obiectului material al

convenției, care privește doar autobuzul DAC UMD și a duratei acesteia de 1 an,

cu începere de la 1 octombrie 2006, iar cât privește obligațiile, părțile nu

pot fi obligate decât în virtutea unor clauze exprese în ceea ce privește

lucrurile care nu sunt nici de esența, nici de natura convenției, instanțele

neputând adăuga la clauzele încheiate sub pretextul interpretării acestora,

ceea ce recurenta – reclamantă de fapt solicită.

De altfel, la fond,

chiar recurenta – reclamantă a recunoscut că a încheiat contractul cu

conținutul arătat deși nu a fost de acord, astfel că, nemulțumirea părții nu

poate căpăta o rezolvare juridică, prin interpretarea clauzelor contractului

altfel decât părțile s-au obligat prin acest conținut.

Cât privește

sancțiunea aplicată petitului 3, cererea fiind patrimonială, evaluabilă în

bani, cu consecințe juridice diferite față de celelalte capete ale cererii de

chemare în judecată, se constată că instanța de apel a procedat legal atunci

când a menținut hotărârea instanței de fond și fiind evident că sancțiunea a

intervenit doar pentru neîndeplinirea cerințelor obligatorii legate de

neîndeplinirea procedurii prealabile privind rezolvarea amiabilă, impuse de art.

720

1

C. proc. civ., nu are relevanță juridică faptul că cererea a

fost respinsă ca inadmisibilă, în loc de prematură, în această situație dată

neoperând și neputându-se opune autoritatea de lucru judecat.

Așa fiind, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de reclamanta SC F.C. SNC Câmpulung Moldovenesc, împotriva deciziei

Curții de Apel Suceava nr. 51 din 3 iunie 2010, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 16 februarie 2011.