ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 694/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit cererii de chemare în judecată înregistrată la 27 august 2007, pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F.C. SNC Câmpulung Moldovenesc a solicitat să se constate simulația contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâta SC M. SRL la data de 28 august 2006 cu privire la autobuzul tip RD 112 marca Roman, să se procedeze la interpretarea contractului de închiriere încheiat la data de 1 octombrie 2006 în sensul arătat, prin acțiune și să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor în sumă de 105.860 lei rezultate din nerespectarea clauzelor contractuale și la cheltuieli de judecată.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzută de art. 720 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat că bunul din litigiu a reintrat în patrimoniul reclamantei, așa încât, capătul de cerere privind constatarea simulației a rămas fără obiect, cel de-al doilea capăt de cerere privind interpretarea unor clauze contractuale este nefondat, acestea fiind clare, iar daunele nu sunt datorate, neavând nicio culpă în prejudiciul suferit de reclamantă. Prin sentința nr. 3088 din 5 noiembrie 2007, Tribunalul Suceava a admis excepția inadmisibilității formulării cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 105.860 lei și a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 105.860 lei reprezentând beneficiu nerealizat.

S-a reținut că în privința daunelor nu s-au îndeplinit cerințele concilierii prealabile, conform art. 720 1 C. proc. civ. Totodată a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC F.C. SNC și a constatat simulația contractului de vânzare – cumpărare încheiat între părți la data de 28 august 2006 cu privire la autobuzul tip RD, marca Roman, în sensul că bunul mobil nu a ieșit din patrimoniul reclamantei. S-a reținut că părțile au încheiat un contract de vânzare - cumpărare simulat, actul secret încheiat la aceeași dată relevând că în realitate bunul nu a ieșit din patrimoniul reclamantei, actul aparent fiind încheiat numai în vederea unei colaborări pe traseul Izvoarele Sucevei, astfel încât sunt îndeplinite condițiile pentru existența simulației dar, cu privire la interpretarea clauzelor contractuale s-a reținut că nu se impune interpretarea acestora, drepturile și obligațiile corelative conținute fiind clar stabilite.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, arătând că instanța de fond nu a rezolvat toate capetele de cerere, respectiv repunerea părților în situația anterioară, cererea de interpretare a contractului și cheltuielile de judecată. Prin decizia nr. 82 din 16 iunie 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat. Prin decizia nr. 398 din 4 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia pronunțată în apel a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului, reținându-se că instanța de apel nu a motivat hotărârea, conform art. 261 C. proc. civ. Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat decizia nr. 51 din 3 iunie 2010, prin care a admis apelul, declarat de reclamanta SC F.C.

SNC Câmpulung Moldovenesc, prin administrator F.C., a schimbat în parte sentința nr. 3088 din 5 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat capătul de cerere privind interpretarea clauzelor contractuale și a admis cererea privind plata cheltuielilor de judecată, sens în care, a obligat pârâta să plătească reclamantei - intimate suma de 87 lei cheltuieli de judecată din toate instanțele. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că prin sentința atacată, instanța de fond a reținut excepția invocată de pârâtă, respingând ca inadmisibilă cererea de daune și a admis în parte acțiunea, constatând simulația contractului de vânzare - cumpărare din 28 august 2006, în sensul că bunul mobil nu a ieșit din patrimoniul reclamantei.

Așadar, cum reclamanta nu a solicitat, prin petitul acțiunii repunerea în situația anterioară, instanța de fond constatând, de altfel, că bunul din litigiu nu a ieșit din patrimoniul reclamantei, aceasta deținând toate actele necesare efectuării radierii și reînmatriculării autovehiculului, situație rezolvată pe parcursul judecății, primul motiv de apel conform căruia instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra cererii de repunere în situația anterioară, nu poate fi primit. Nici motivul apelantei conform căruia greșit instanța de fond s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității capătului de cerere privind daunele pretinse [pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 alin. (1) C. proc.

civ.] nu a fost găsit ca întemeiat. Astfel, excepția prin care se invocă absența procedurii prealabile este o excepție absolută care poate fi invocată de oricare dintre părți, sau din oficiu, în orice fază procesuală. Această excepție peremptorie de fond, prin care se invocă lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune face parte din categoria inadmisibilităților, așa încât soluția instanței de fond sub acest aspect apare ca fiind corectă.

Cu privire la critica apelantei privind nerezolvarea de către instanța de fond a capătului de cerere privind interpretarea clauzelor contractului de închiriere din 1 octombrie 2006, instanța de apel a constatat că interpretarea contractului constituie o operațiune prin care instanța de judecată învestită cu un litigiu izvorât dintr-un raport contractual, caută să determine conținutul concret al contractului, sensul și întinderea exactă a obligațiilor cărora le-a dat naștere, fiind necesară și posibilă, fie atunci când clauzele contractului supuse controlului judiciar sunt incomplete, neclare ori contradictorii, fie atunci când voința declarată, deși clar și neechivoc exprimată în clauzele contractului, nu corespunde voinței reale a părților, or în speță nu se confirmă existența niciuneia din situațiile menționate, din examinarea conținutului contractului încheiat între părți, rezultând că drepturile și obligațiile reciproce au fost clar și neechivoc stabilite, așa cum a reținut și prima instanță.

Din analiza conținutului cererii astfel cum a fost dezvoltată rezultă că, de fapt, reclamanta solicită modificarea conținutului contractului cu privire la obiect, prețul acestuia și durată – pe care le schimbă, deși ele sunt foarte clare, neechivoce. Cum, însă, instanța de fond deși a analizat și s-a pronunțat în sensul admiterii doar în parte a acțiunii introductive nu a precizat expres că respinge acest capăt de cerere, instanța de apel a apreciat ca întemeiat apelul în aceste limite. Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termenul legal, recurs reclamanta, solicitând în baza art. 299 C. proc. civ., raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, modificarea parțială a deciziei atacate, în sensul admiterii capătului 2 de cerere din acțiunea introductivă, referitor la interpretarea contractului de închiriere încheiat la 1 octombrie 2006 între părți, în sensul celor solicitate, precum și al admiterii capătului 3 de cerere, referitor la despăgubiri, cu obligarea și la cheltuieli de judecată. A susținut că instanța de apel trebuia să interpreteze contractul raportat la voința reală a părților și nu la sensul literal al cuvintelor folosite de către acestea, respectiv să aibă în vedere pe lângă efectele expres arătate de părți și alte efecte ce țin de natura însăși a contractului, conform art. 970 alin. (2) C. civ.

sau din conținutul art. 981 C. civ., potrivit cărora clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg deși nu sunt exprese într-însul. Potrivit actelor depuse s-a dovedit voința reală a părților, nefiind, deci, reală reținerea potrivit căruia prin interpretarea dată s-ar adăuga la conținutul contractului. În privința capătului 3 de cerere, în daune, a arătat că acesta are caracter accesoriu celorlalte capete care nu au caracter patrimonial, ceea ce exclude aplicabilitatea art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, și dacă s-ar admite că era necesară concilierea prealabilă, sancțiunea neîndeplinirii obligației nu este inadmisibilitatea cererii, ci prematuritatea acesteia, deoarece a reține inadmisibilitatea înseamnă a se opune într-o altă judecată, ulterioară, autoritatea de lucru judecat.

Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat.

Așa cum rezultă din cererea introductivă, reclamantul a solicitat prin petitul 2 ca instanța de judecată să interpreteze clauzele contractului de închiriere încheiat între părți având ca obiect închirierea a două mijloace de transport proprietatea reclamantului și nu a unuia singur cum s-a menționat în conținutul contractului, durata contractului s-a stabilit la 1 an, respectiv pe perioada 1 octombrie 2006 – 1 octombrie 2007 și că societatea reclamantă s-a obligat să achite: contravaloarea licenței de transport, pentru societatea pârâtă, pentru un an (2006 – 2007), contravaloarea licenței de traseu Câmpulung Moldovenesc – Izvoarele Sucevei, contravaloarea asigurării pe societate (fiind vorba despre societatea pârâtă), asigurare risc, asigurare persoane, impozit, contravaloarea combustibilului (motorină), plata șoferului, alte drepturi de muncă ale șoferului, iar lunar, contra serviciilor puse la dispoziție de către pârâtă (cele menționate la punctul IV din contract), o – „chirie lunara”, în sumă de 350 lei, pentru fiecare dintre cele două autobuze, deci în total, suma de 700 lei, lunar; societatea reclamantă s-a obligat să deservească traseul Câmpulung Moldovenesc – Izvoarele Sucevei, cu ore de plecare de la destinație – 6,45, respectiv 15,00, în fiecare zi, conform caietului de sarcini al licenței de traseu, societatea reclamantă, urma să își însușească venitul net realizat,

serviciile puse la dispoziție de către pârâtă, urmând a rămâne aceleași, respectiv cele menționate la punctul IV din contractul de bază. A invocat, față de cele solicitate, încălcarea de către instanțe a dispozițiilor art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit căruia convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, ci și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa, respectiv a dispozițiilor art. 981 C. civ.

potrivit căruia clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg deși nu sunt exprese într-însul or, aplicarea acestor reguli de interpretare nu intervine decât atunci când există neclarități sau aspecte contradictorii legate de voința reală a părților, ceea ce nu se poate reține în privința obiectului material al convenției, care privește doar autobuzul DAC UMD și a duratei acesteia de 1 an, cu începere de la 1 octombrie 2006, iar cât privește obligațiile, părțile nu pot fi obligate decât în virtutea unor clauze exprese în ceea ce privește lucrurile care nu sunt nici de esența, nici de natura convenției, instanțele neputând adăuga la clauzele încheiate sub pretextul interpretării acestora, ceea ce recurenta – reclamantă de fapt solicită.

De altfel, la fond, chiar recurenta – reclamantă a recunoscut că a încheiat contractul cu conținutul arătat deși nu a fost de acord, astfel că, nemulțumirea părții nu poate căpăta o rezolvare juridică, prin interpretarea clauzelor contractului altfel decât părțile s-au obligat prin acest conținut. Cât privește sancțiunea aplicată petitului 3, cererea fiind patrimonială, evaluabilă în bani, cu consecințe juridice diferite față de celelalte capete ale cererii de chemare în judecată, se constată că instanța de apel a procedat legal atunci când a menținut hotărârea instanței de fond și fiind evident că sancțiunea a intervenit doar pentru neîndeplinirea cerințelor obligatorii legate de neîndeplinirea procedurii prealabile privind rezolvarea amiabilă, impuse de art. 720 1 C. proc.

civ., nu are relevanță juridică faptul că cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, în loc de prematură, în această situație dată neoperând și neputându-se opune autoritatea de lucru judecat. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta SC F.C. SNC Câmpulung Moldovenesc, împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 51 din 3 iunie 2010, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2011.