ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04

februarie 2010 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul V.F. a chemat în

judecată Statul Roman, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și a

solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, în temeiul art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de

1.000.000 euro (echivalentul in lei la data plătii), reprezentând despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea dispusă prin sentința penală nr.

492 din 8 noiembrie 1983, pronunțată de Tribunalul Militar București, din care

a executat efectiv 3 ani, 9 luni si 13 zile închisoare și la plata

cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Prin sentința civilă nr.

947 din 31 mai 2010 Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul V.F. și a obligat Statul Român să plătească acestuia suma de 100.000

euro, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea cu

caracter politic de 7 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 492 din 8

noiembrie 1983 pronunțată de Tribunalul Militar București.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 492 din

08 noiembrie 1983 pronunțată de Tribunalul Militar București în Dosarul nr. 411/1983,

reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzute

de art. 166 alin. (2) C. pen. din 1968; că prin aceeași sentință s-a dispus

computarea arestului preventiv de la 23 august 1983; că reclamantul a executat

pedeapsa parțial, fiind grațiat prin Decretul prezidențial nr. 92 din 02 iunie 1987

și pus în libertate la data de 22 aprilie 1988.

Întrucât respectiva

condamnare pronunțată pentru o infracțiune dintre cele enumerate la art. 1 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 constituie o condamnare cu caracter politic

reclamantul este îndreptățit, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr.

221/2009, la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea cu caracter politic pronunțată de Tribunalul Militar București prin

sentința penală nr. 492 din 08 noiembrie 1983.

Cu privire la

cuantumul daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma de 100.000 euro, este

îndestulătoare ținând seama, pe de o parte, de faptul că reclamantul a

beneficiat de măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului - lege nr. 118/1990

și pe de altă parte, de elementele de fapt astfel cum sunt conturate ele de

depozițiile martorilor și înscrisurile de la dosar, respectiv de prejudiciul

produs prin condamnare, de durata privării de libertate, de intensitatea

suferințelor fizice și psihice pe care le-a suportat reclamantul pe perioada

detenției, de consecințele condamnării asupra reputației și demnității

reclamantului dar și pe plan social și profesional.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantul V.F., Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița și Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

Prin decizia civilă nr.

47 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantul V.F., a admis apelurile declarate de pârâtul Statul

Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dâmbovița și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins

acțiunea.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Motivul de apel

vizând cuantumul daunelor morale acordate de 100.000 euro ca fiind insuficient,

în raport de suferințele îndurate și de hotărârile judecătorești pronunțate de

alte instanțe cu privire la aceeași situație juridică, este nefondat, întrucât

Curtea Constituțională a stabilit prin considerentele deciziei nr. 1358 din

data de 21 octombrie 2010 că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi

din Legea 212/2009, cu modificările și completările ulterioare sunt

neconstituționale, întrucât contravin art. 1 alin. (3) și (5) din Legea

fundamentală.

Prin urmare, la data

soluționării prezentelor apeluri, în condițiile în care, în intervalul de 45 de

zile de la publicarea deciziei nr. 1358/2010 în M. Of., Parlamentul nu a pus de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, dispozițiile art.

5 alin. (1) a teza întâi din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

juridice.

Norma constituțională

produce efecte asupra tuturor raporturilor juridice născute în legătură cu

norma de drept a cărui constituționalitate este supusă verificării, raporturi

ce sunt încă nedefinitivate până la data finalizării controlului de

constituționalitate a normei aplicabile în speță.

Astfel, instanța de

apel nu poate să mențină ca valide drepturi acordate de prima instanță în baza

unor texte de lege declarate neconstituționale la data soluționării apelului, întrucât

într-o astfel de ipoteză, ar pronunța o hotărâre ilegală, constituind drepturi

în baza unei dispoziții constatată neconstituțională.

Curtea de Apel a

reținut că apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița sunt fondate pentru

următoarele motive:

Acțiunea a fost

promovată de reclamant sub imperiul Legii nr. 221/2009. Ulterior pronunțării

sentinței prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv la

data de 06 octombrie 2010, s-au publicat în M. Of. al României cu nr. 761 trei

decizii ale Curții Constituționale cu nr. 1354/20 octombrie 2010, 1358/21

octombrie 2010 și respectiv 1360/21 octombrie 2010, prin care s-au declarat

neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Lega nr. 221/2009

și ale art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 62/2010 de modificare și completare

a Legii 221/2009.

În condițiile

acestea, la data soluționării apelului și prin efectul normelor care

reglementează această cale de atac, verificarea legalității hotărârii fondului trebuie

efectuată prin prisma normei existentă la data soluționării apelului și nu în

funcție de cea existentă la data soluționării fondului, întrucât în apel se

consolidează dreptul câștigat la fond, prin aceea că hotărârea devine

definitivă și în același timp executorie.

Curtea de Apel,

constatând că la data soluționării apelului, dispozițiile textului de lege pe

care reclamantul și-a fundamentat capătul de cerere privind acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciile morale suferite și-au încetat efectele

juridice, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelurile

declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și

de Statul Român și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea

privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării

politice.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul V.F.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că

hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece acțiunea reclamantului a

fost promovată anterior pronunțării deciziilor Curții Constituționale. Aceste

decizii sunt aplicabile numai pentru viitor și nu pot retroactiva, neputând fi

aplicate în cazul unei acțiunii formulate anterior pronunțării lor.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Prin decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011,

Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de

conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de

Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010

și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Înalta Curte a

reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21

octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010)

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști

condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul

legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de

instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel

încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o

astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu

se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.

Potrivit art. 330

7

C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs

în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în M. Of. al României, Partea 1.

Cum decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of.,

Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat

anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în

vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

La acea dată, în

prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin

urmare, în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care

reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau

constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Față de dezlegarea

cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în

timp ale deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de

prevederile art. 330

7

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii

recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii

și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamantul invocă

principiul neretroactivității legii.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul V.F. împotriva deciziei civile nr. 47 din 28

februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2012.