ESMAILI v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
ESMAILI v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2006)
Decizia nr. 23254/05 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Narges Hadj AEVEMILI împotriva Țărilor de Jos, ședința din 23 mai 2006 în calitate de cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Caflisch Zagrebelsky dna Gyulumyan Myjer, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la 27 iunie 2005, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, având în vedere observațiile guvernului contestat și răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Narges Hadj Esmaili, este un național iranian născut în 1971 și locuiește în Leidschendam. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl P. van Schijndel, un avocat practicant la Haga. Guvernul Țărilor de Jos (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Schukking, a Ministerului Afacerilor Externe din Olanda. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și copilul său au părăsit Iranul în 2000 și au călătorit în Țările de Jos în cazul în care a depus două cereri de azil nefruntate. În timpul șederii ei în Țările de Jos, reclamantul s-a întâlnit și a început o relație cu un național Țărilor de Jos și, în 2003, un copil s-a născut din această relație. Decizia negativă finală privind cea de-a doua cerere de azil a reclamantului a fost luată la 12 aprilie 2005 de Divizia de Jurisdicție Administrativă ( Afdeling Bestuursrechtspraak ) a Consiliului de Stat ( Raad van State) La 21 februarie 2006, Guvernul contestat a informat Curtea că sunt dispuși să soluționeze cazul și că un permis de ședere va fi acordat reclamantului dacă va depune o nouă cerere de azil. Într-o scrisoare din 20 aprilie 2006, reclamantul a informat Curtea că, prin decizia din 14 aprilie 2006, ea și cei doi copii săi minori au fost acordate azil și că, în conformitate cu soluționarea prietenoasă încheiată cu guvernul contestat, dorește să retragă cererea. Reclamantul se plângea inițial că expulziarea ei din Olanda către Iran va fi încălcarea art. 3 din Convenție. DREPTUL reclamantului se plânge în principal de refuzul de a-i permite să locuiască în Olanda. Curtea constată că, în conformitate cu un acord de soluționare achiziționat între părți, reclamantul și cei doi copii ai săi au primit acum un permis de ședere și că reclamantul dorește să retragă cererea. În aceste circumstanțe și având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din Convenție, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cazului. În plus, nu a constatat niciun motiv de caracter general, astfel cum este definit la art. 37 alineatul (1) în amendă, care ar necesita examinarea plângerii reclamantului în temeiul articolului 3 în temeiul articolului 37 alineatul (1) În consecință, Curtea consideră că aplicarea la cazul articolului 29 § 3 din Convenție și a măsurii intermediare indicate guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură ar trebui întreruptă și că ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cauze. Vincent Berger Președintele grefierului Boštjan M. Zupančič