CtEDO 04.06.2013 Auto

A.S. v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
04.06.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
A.S. v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 16247/11 A.S. împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 4 iunie 2013 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 11 martie 2011, Având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și faptul că această măsură intermediară a fost respectată, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl A.S., este un național iranian, care s-a născut în 1983 și locuia în Oosterhout la momentul prezentei cereri. Președintele secțiunii a decis că identitatea reclamantului nu ar trebui divulgat publicului (art. 47 § 3 din Regulamentul Curții). Reclamantul a fost reprezentat inițial în fața Curții de către dl A.F.J. Lemmens și ulterior de domnul J.M.M. Verstrepen, ambii avocați care practică în Oosterhout. Guvernul olandez („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, și agentul adjunct al acestora, dna L. Egmond, ambele ale Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 august 2010, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos. Decizia finală privind această cerere a fost luată de Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State ) la 18 octombrie 2010. El a depus o nouă cerere de azil la 30 noiembrie 2010, care a fost respinsă prin decizia finală a Diviziei de Competență Administrativă din 17 februarie 2011. Evoluții ulterioare depunerii cererii. La 16 iunie 2011, la cererea reclamantului, președintele Secției a hotărât să informeze Guvernul că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu expulze reclamantul în Iran pentru durata procedurii în fața Curții (art. 39 din Regulamentul Curții). În același timp, guvernul a fost invitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei (art. 54 § 2 b). Guvernul a prezentat observațiile la 20 octombrie 2011 și observațiile în răspuns au fost prezentate în numele reclamantului la 22 decembrie 2011. Prin scrisoarea din 21 martie 2013, Guvernul a informat Curtea că a venit la atenția lor că reclamantul s-a întors recent în Iran cu ajutorul Organizației Internaționale pentru Migrații (OIM). Prin urmare, Guvernul consideră că reclamantul a pierdut interesul în continuarea cererii sale și că nu mai este justificat ca Curtea să continue examinarea cererii. La 11 și 19 aprilie 2013, dl Verstrepen a informat Curtea că nu a fost conștient de întoarcerea clientului său în Iran. În plus, dl Verstrepen a fost informat de OIM că organizația respectivă a fost în măsură să-i furnizeze informații cu privire la returnarea reclamantului în cazul în care a prezentat o scrisoare de autoritate – ceea ce dl Verstrepen nu a putut face. Cu toate acestea, OIM s-a angajat să încerce să intre în contact cu reclamantul din Iran pentru a-l pune în contact cu dl Verstrepen. Dl Verstrepen a susținut că este important să se afle că reclamantul s-a întors într-adevăr în Iran din propria sa propunere și că el nu a fost sub presiune. Atât timp cât această întrebare rămâne fără răspuns, el nu a putut conveni cu privire la cazul care a fost anulat din lista de cazuri a Curții. Reclamantul s-a plâns că expulzarea sa către Iran îl va supune la tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție. În plus, el a susținut că refuzul autorităților Țărilor de Jos să aibă în vedere documentele pe care nu le-a putut prezenta în sprijinul primei sale cereri de azil, dar a prezentat în sprijinul celei de-a doua cereri constituie o încălcare a articolului 13 din Convenție. Curtea remarcă că reclamantul s-a întors în Iran. Deși guvernul susține că reclamantul a făcut acest lucru din propria sa propunere, reprezentantul reclamantului susține că acest lucru nu ar fi putut fi cazul. În prezent, Curtea nu a fost furnizată nicio informație care să indică faptul că întoarcerea reclamantului în Iran ar fi putut fi altceva decât voluntar. În plus, deși este adevărat că reclamantul l-a autorizat pe dl Verstrepen să-l reprezinte în cadrul procedurii dinaintea Curții, consideră că această autoritate nu justifică, în sine, examinarea cauzei. Examinarea procedurii dinaintea acesteia (a se vedea mutatis mutandis Sevgi Erdoğan c. Turcia, nr. 28492/95, 29 aprilie 2003, și Ali c. Elveția , 5 august 1998, § 32, Raporturi de hotărâri și decizii 1998 V). 10. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că, în prezent, nu mai este justificat să continue examinarea cererii și că ar trebui eliminată din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § litera (c) din convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În plus, Curtea observă că, în cazul în care sunt obținute informații că reclamantul nu a revenit în Iran din propria sa propunere și că dorește să continue cererea, el poate, în conformitate cu art. 37 alineatul § 2, să caute restabilirea cererii la Curte. 11. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se ridice măsura intermediară indicată în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură și să se scoată din lista. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista cazurilor sale. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă