E.M. v. THE NETHERLANDS

Decizia nr. 32452/14 E.M. împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 3 noiembrie 2015 în calitate de Camera compusă de: Luis López Guerra, Președintele George Nicolaou, Helena Keller, Helena Jäderblom, Johannes Silvis, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 28 aprilie 2014, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură și faptul că această măsură intermediară a fost respectată, având în vedere informațiile factuale prezentate de guvernul contestat și observațiile scrise în răspuns transmise de solicitant, având în vedere hotărârea din 24 martie 2015 de a ridica măsura intermediară în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna E.M., este un național angolan, care s-a născut în 1993 și este în prezent în Țările de Jos. Președintele Secțiunii a decis că identitatea reclamantului nu ar trebui să fie divulgată publicului (art. 47 § 4 din Regulamentul Curții). Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Krauth, un avocat care practică în Zwolle. Guvernul Țărilor de Jos („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 august 2013, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos. La 25 noiembrie 2013, ministrul Adjunct al Securității și Justiției ( Staatssecretaris van Veilgheid en Justitie) ) respingerea cererii de azil ale reclamantului. Ministrul a constatat că, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 („Regulamentul Dublin”), Italia a fost responsabilă pentru prelucrarea cererii de azil. Ministrul a respins argumentul reclamantului că a riscat tratament în încălcarea articolului 3 din Convenția în Italia. Apelul reclamantului împotriva prezentei decizii și cererea de măsuri provizorii însoțitoare au fost respinse la 18 aprilie 2014 de către judecătorul măsurilor provizorii (voorzieningenrechter ) al Curții regionale de la Haga care a stat la Zwolle, care a susținut decizia viceministrului și raționamentul subjacente. În plus, argumentul reclamantului potrivit căruia eliminarea acesteia ar implica o încălcare a articolului 8 din Convenție, deoarece așteaptă un copil al cărui paternitate a fost deja recunoscută de un național Țărilor de Jos a fost respins. Având în vedere separarea strictă în cadrul sistemului în temeiul Legii privind extraterestrii 2000 (Vreemdelingenwet 2000) ) între o cerere de permis de reședință bazată pe azil și o cerere regulată ( regigere aanvraag ) pentru un permis de reședință, s-a considerat că, în cazul în care reclamantul dorește să locuiască în Țările de Jos pe baza articolului 8 din Convenție, ea ar trebui să depună o cerere regulată pentru un permis de reședință bazată pe viața de familie. Reclamantul a depus un nou recurs la Divizia de Jurisdicție Administrativă ( Afdeling Bestuursrechtspraak ) a Consiliului de Stat, împreună cu o cerere de măsuri provizorii. Un nou recurs la Divizia de Jurisdicție Administrativă nu are efect suspensiv automat. Efectul suspensiv poate fi solicitat prin solicitarea unei măsuri provizorii către Președintele Diviziei Jurisdicției Administrative. O cerere de o măsură provizorie nu are nici efect suspensiv automat. La 28 aprilie 2014, președintele Diviziei Jurisdicției administrative a respins cererea reclamantului de o măsură provizorie, constatând că nu există motive pentru a presupune că hotărârea contestată va fi anulată în apel. În aceeași zi, reclamantul a fost notificat că transferul ei în Italia a fost programat pentru 29 aprilie 2014. Cererea a fost introdusă la Curte la 28 aprilie 2014 și, în aceeași zi, Președintele Secțiunii a hotărât, în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, să indice guvernului Țărilor de Jos că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu îndepărteze reclamantul în Italia până la o notificare suplimentară. Președintele a hotărât, de asemenea, în temeiul articolului 54 § 2 litera (a) să pună întrebări de fapt guvernului. La 30 mai 2014, reclamantul a dat naștere unei fiice ale căror paternitate a fost recunoscută de partenerul reclamantului. Întrucât tatăl este un național Țările de Jos, fiica deține naționalitatea Țărilor de Jos. Guvernul și-a prezentat răspunsurile la 6 iunie 2014 și observațiile scrise ale reclamantului au fost transmise la 22 iulie 2014. La 3 decembrie 2014, au fost puse guvernului întrebări factuale suplimentare. Guvernul și-a prezentat răspunsurile la 7 ianuarie 2015 și observațiile reclamantului în răspuns au fost prezentate la 6 februarie 2015. Având în vedere aceste argumente, Camera a hotărât, la 24 martie 2015, să ridice indicația articolului 39. 10. La 22 iulie 2015, reclamantul a informat Curtea că, la 16 iulie 2015, ministrul adjunct a hotărât să retragă decizia că Italia este responsabilă de hotărârea reclamantului de azil, că Țările de Jos își asumă responsabilitatea de prelucrare a cererii de azil și că, în consecință, aceasta nu mai a fost menită să o transfere în Italia. Reclamantul a informat în continuare Curtea că a retras-o încă în așteptarea unui recurs suplimentar în favoarea Diviziei Competențelor Administrative. August 2015, ea informează de asemenea Curtea că, totuși, dorește să își continue cererea la Curte ca fiind faptul că Țările de Jos au acceptat să își asume responsabilitatea pentru prelucrarea cererii de azil nu garantează respectarea drepturilor sale în temeiul articolului 8 din Convenție. Reclamantul s-a plâns că transferul în Italia ar fi încălcat art. 3 în sensul că ar risca expunerea la condiții de viață proaste în Italia. De asemenea, s-a plâns că refuzul autorităților Țărilor de Jos de a răspunde pentru prelucrarea cererii de azil a fost contrar articolului 8 deoarece transferul său consecitiv în Italia o va separa de copilul ei. HOTĂRÂREA 12. Reclamantul s-a plâns că transferul ei în Italia în temeiul regulamentului Dublin ar fi contrar articolului 3, care spune: „Nimeni nu va fi supus torturii sau unor tratamente sau pedepsei inumane sau degradante”. 13. Curtea constată că reclamantul nu mai riscă să fie transferat în Italia în temeiul regulamentului de la Dublin, deoarece Țările de Jos au acceptat responsabilitatea de prelucrare a cererii de azil. Reafirmând principiile relevante, astfel cum se prevede recent în M.E. c. Suedia ((striking off) [GC], nr. 71398/12, § 32-35, 8 aprilie 2015), Curtea constată că, în ceea ce privește această parte a cererii, această chestiune a fost rezolvată în sensul articolului 37 § 1 litera (b) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea nu a constatat nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care îi impun să continue examinarea cererii. În consecință, este necesar să tragă această parte din aplicarea din lista cazurilor. 14. De asemenea, reclamantul s-a plâns că refuzul autorităților Țărilor de Jos de asuma responsabilitatea pentru prelucrarea cererii de azil și îndepărtarea în Italia ar fi încălcată de art. 8, deoarece acest lucru o va separa de copilul ei. art. 8 din Convenția prevede în partea sa relevantă: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta ... viața sa de familie ...” 15. După cum s-a menționat mai sus, reclamantul nu mai riscă transferarea în Italia în temeiul regulamentului Dublin. Curtea constată, de asemenea, că nu există nici o indicație în cazul în care a fost luată o decizie finală privind cererea de azil a solicitatului în Țările de Jos sau că a depus o cerere regulată de permis de ședere pe baza vieții sale de familie în sensul articolului 8 din convenție. În consecință, plângerea reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție trebuie considerată prematură și respinsă ca fiind inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerea formulată în temeiul articolului 3 din Convenție; restul cererii este inadmisibil. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 26 noiembrie 2015, Marialena Tsirli Luis López Guerra Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 32452/14

E.M.

against the Netherlands

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 3

November

2015 as a Chamber composed of:

Luis López Guerra,

President

,

George Nicolaou,

Helen Keller,

Helena Jäderblom,

Johannes Silvis,

Dmitry Dedov,

Branko Lubarda,

judges

,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 28 April 2014,

Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court and the fact that this interim measure has been complied with,

Having regard to the factual information submitted by the respondent Government and the written comments in reply submitted by the applicant,

Having regard to the decision of 24 March 2015 to lift the interim measure under Rule 39 of the Rules of Court,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The applicant, Ms E.M., is an Angolan national, who was born in 1993 and is currently in the Netherlands. The President of the Section decided that the applicant’s identity should not be disclosed to the public (Rule 47 § 4 of the Rules of Court). The applicant was represented before the Court by Mr P. Krauth, a lawyer practising in Zwolle.

2.

The Netherlands Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Ministry of Foreign Affairs.

3.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

4.

On 22 August 2013, the applicant applied for asylum in the Netherlands. On 25 November 2013, the Deputy Minister for Security and Justice (

Staatssecretaris van Veiligheid en Justitie

) rejected the applicant’s asylum request. The Minister found that, pursuant to Council Regulation (EC) no. 343/2003 of 18 February 2003 (“the Dublin Regulation”), Italy was responsible for the processing of the asylum request. The Minister rejected the applicant’s argument that she risked treatment in breach of Article 3 of the Convention in Italy.

5.

The applicant’s appeal against this decision and the accompanying request for a provisional measure were rejected on 18 April 2014 by the provisional measures judge (

voorzieningenrechter

) of the Regional Court of The Hague sitting in Zwolle, who upheld the Deputy Minister’s decision and underlying reasoning. In addition, the applicant’s argument that her removal would entail a violation of Article 8 of the Convention as she was expecting a child the paternity of which had already been recognised by a Netherlands national was rejected. Given the strict separation in the system under the Aliens Act 2000 (

Vreemdelingenwet 2000

) between an asylum-based application for a residence permit and a regular application (

reguliere aanvraag

) for a residence permit, it was considered that, if the applicant wished to reside in the Netherlands on the basis of Article 8 of the Convention, she should file a regular application for a residence permit based on family life.

6.

The applicant filed a further appeal with the Administrative Jurisdiction Division (

Afdeling Bestuursrechtspraak

) of the Council of State, together with a request for a provisional measure. A further appeal to the Administrative Jurisdiction Division does not have automatic suspensive effect. Suspensive effect can be requested by applying for a provisional measure to the President of the Administrative Jurisdiction Division. A request for a provisional measure does not have automatic suspensive effect either. On 28 April 2014, the President of the Administrative Jurisdiction Division rejected the applicant’s request for a provisional measure, finding no reasons for assuming that the challenged ruling would be quashed on appeal. On the same day, the applicant was notified that her transfer to Italy had been scheduled for 29 April 2014.

7.

The application was introduced to the Court on 28 April 2014 and, on the same day, the President of the Section decided, under Rule 39 of the Rules of the Court, to indicate to the Netherlands Government that it was desirable in the interest of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to remove the applicant to Italy until further notice. The President also decided under Rule 54 § 2 (a) to put factual questions the Government.

8.

On 30 May 2014, the applicant gave birth to a daughter whose paternity had been recognised by the applicant’s partner. As the father is a Netherlands national, the daughter holds Netherlands nationality. The applicant and her partner jointly exercise parental authority.

9.

The Government submitted their answers on 6 June 2014 and the applicant’s written comments in reply were submitted on 22 July 2014. On 3 December 2014, additional factual questions were put to the Government. The Government submitted their answers on 7 January 2015 and the applicant’s comments in reply were submitted on 6 February 2015. Having noted these submissions, the Chamber decided on 24 March 2015 to lift the Rule 39 indication.

10.

On 22 July 2015, the applicant informed the Court that, on 16 July 2015, the Deputy Minister had decided to withdraw the decision that Italy was responsible for deciding the applicant’s asylum request, that the Netherlands would take responsibility for the processing of her asylum request and that, consequently, it was no longer intended to transfer her to Italy. The applicant further informed the Court that she had withdrawn her still pending further appeal to the Administrative Jurisdiction Division. On 21

August 2015, she further informed the Court that, nevertheless, she wished to pursue her application to the Court as the fact that the Netherlands had accepted to take responsibility for the processing of her asylum request did not guarantee that her rights under Article 8 of the Convention would be respected.

COMPLAINTS

11.

The applicant complained that her transfer to Italy would be in violation of Article 3 in that she would risk exposure to bad living conditions in Italy. She further complained that the refusal of the Netherlands authorities to take responsibility for the processing of her asylum request was contrary to Article 8 as her consequential transfer to Italy would separate her from her child.

THE LAW

12.

The applicant complained that her transfer to Italy under the Dublin Regulation would be contrary to Article 3, which reads:

“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”

13.

The Court notes that the applicant no longer risks being transferred to Italy under the Dublin Regulation as the Netherlands have accepted responsibility for the processing of her asylum request. Reiterating the relevant principles as set out recently in

M.E. v. Sweden

((striking out) [GC], no. 71398/12, §§ 32-35, 8 April 2015), the Court finds that, in respect of this part of the application, the matter has been resolved within the meaning of Article 37 § 1 (b) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine, the Court has found no special circumstances relating to respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require it to continue the examination of the application. Accordingly, it is appropriate to strike this part of the application out of the list of cases.

14.

The applicant further complained that the refusal of the Netherlands authorities to take responsibility for the processing of her asylum request and her consequential removal to Italy would be in breach of Article 8, as this would separate her from her child. Article 8 of the Convention provides in its relevant part:

“1.

Everyone has the right to respect for his ... family life ...”

15.

As noted above, the applicant no longer risks being transferred to Italy under the Dublin Regulation. The Court further notes that there is no indication in the case file that a final decision has been taken on the applicant’s asylum request in the Netherlands or that she has filed a regular application for a residence permit on the basis of her family life within the meaning of Article 8 of the Convention. Consequently, the applicant’s complaint under Article 8 of the Convention must be regarded as premature and rejected as inadmissible pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it concerns the complaint raised under Article 3 of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 26 November 2015.

Marialena Tsirli

Luis López Guerra

Deputy Registrar

President