- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 noiembrie 2015
- Stat pârât
- NLD
- Concluzia
- Partly struck out of the list
- Partly inadmissible
S.B. și M.R împotriva Țărilor de Jos
Traducere în română Auto
Țările de Jos și M.R. împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă la 17 noiembrie 2015 în calitate de comitet al comitetului compus din: Helen Keller, Președintele Johannes Silvis, Pere Pastor Vilanova, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererile depuse la 10 octombrie 2013 și, respectiv, 2 septembrie 2014, având în vedere măsurile intermediare indicate guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură și faptul că aceste măsuri intermediare au fost respectate, Având în vedere informațiile factuale prezentate de guvernul contestat și observațiile scrise în răspunsul prezentat de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul în primul caz, dl S.B., este un cetățean iranian născut în 1980 și rezide în prezent în Țările de Jos.
Președintele interimar a hotărât să acorde reclamantului anonimat în conformitate cu dispozițiile articolului 47 § 4 și cu art. 33 § 2 din Regulamentul Curții. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Wijngaarden, avocat practicant la Amsterdam. Reclamantul în al doilea caz, dl M.R., este un național iranian, născut în 1984 și rezidă în prezent în Olanda. Președintele a decis să acorde reclamantului anonimat în conformitate cu dispozițiile articolului 47 § 4 și a articolului 33 § 2. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna G. van Reemst, avocat practicant în Utrecht. Guvernul Țărilor de Jos („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe.
Circumstanțele cazului Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea nr. 63999/13 La 2 ianuarie 2012, reclamantul a depus o primă cerere de azil în Țările de Jos. Reclamantul a depus în total trei cereri de azil nefruntate. Decizia finală și negativă privind a treia sa cerere de azil a fost dată de Divizia de Competență Administrativă a Consiliului de Stat (Raad van State ) la 28 august 2013. Cererea nr. 60814/14 La 14 februarie 2011, reclamantul a depus o primă cerere de azil în Țările de Jos.
El a depus, printre altele , că a fugit din Iran deținând un pașaport fals . El a deținut o carte de identitate , care a expirat în ianuarie 2011 . Reclamantul a depus în total două cereri de azil nefruntate . Decizia finală și negativă privind a doua sa cerere de azil a fost dată de Divizia de Jurisdicție Administrativă la 27 iunie 2014. Evoluții după introducerea cererilor . Cererea nr. 63999/13 Cererea a fost depusă la Curte la 10 octombrie 2013. La 20 noiembrie 2013, Președintele interimar al Secțiunii a hotărât, în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, pentru a indica Guvernului că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu expulze reclamantul în Iran pentru durata procedurii în fața Curții.
Președintele interimar a hotărât, de asemenea, că guvernul ar trebui invitat să își prezinte observațiile scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cazului [art. 54 § 2 litera (b)] și că reclamantul li se acordă anonimitatea (art. 47 § 4). 10. Guvernul a prezentat observațiile la 20 februarie 2014 și observațiile reclamantului în răspuns au fost prezentate la 1 mai 2014. Guvernul a depus observații suplimentare la 22 iulie 2014. 11. La 9 octombrie 2014, reclamantul a depus materiale suplimentare, nesolicitate, care au fost acceptate de președinte pentru includere în dosar. Observațiile Guvernului cu privire la aceste materiale suplimentare au fost prezentate la 17 noiembrie 2014. 12. La 11 martie 2015, au fost puse guvernului o serie de întrebări factuale care se referă la aspectele practice ale deplasării către Iran, inclusiv îndepărtarea reclamantului.
Guvernul a prezentat răspunsul la 22 aprilie 2015, iar observațiile scrise ale reclamantului au fost prezentate la 8 iunie 2015. 13. Guvernul a susținut că înlăturarea reclamanților de azil respinși în Iran a fost posibilă numai atunci când au deținut un document de călătorie valabil și că misiunea iraniană a emis numai documente de călătorie resortisanților iranieni care au confirmat că doresc să se întoarcă în Iran de bunăvoie. Pentru o încercare de a obține un document de călătorie pentru a avea succes, reclamanții ar trebui să fie dispuși să coopereze. Reclamantul a căutat în mod repetat modalități de a-și împiedica îndepărtarea și, având în vedere atitudinea sa necooperativă, nu s-a făcut nici o încercare de a obține un document de călătorie pentru el de la autoritățile iraniene.
14. , că nu a deținut niciodată un document de călătorie valabil și că, în orice caz, nu ar fi posibil ca acesta să obțină un document de călătorie de la autoritățile iraniene, deoarece nu avea documente originale care să-și coroare identitatea, după cum este necesar pentru acest scop. Cererea nr. 60814/14 15. Solicitarea a fost depusă la Curte la 2 septembrie 2014. La 11 septembrie 2014, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, președintele Secțiunii a hotărât, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, să indică guvernului că ar fi fost de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu expulze reclamantul în Iran până la un anunț suplimentar.
Președintele a hotărât, de asemenea, că guvernul ar trebui invitat să își prezinte observațiile scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cazului [articolul (b) din Regulamentul (CE) nr. La 11 martie 2015 au fost puse la dispoziția Guvernului o serie de întrebări factuale privind aspectele practice ale deplasării către Iran, inclusiv îndepărtarea reclamantului. Guvernul a prezentat răspunsul la 13 aprilie 2015 și observațiile scrise ale reclamantului au fost prezentate la 3 iunie 2015. 18. Guvernul a susținut că înlăturarea reclamanților de azil respinși în Iran a fost posibilă numai atunci când au deținut un document de călătorie valabil și că misiunea iraniană a emis numai documente de călătorie resortisanților iranieni care au confirmat că doresc să se întoarcă în Iran de bunăvoie.
Pentru o încercare de a obține un document de călătorie pentru a avea succes, reclamanții ar trebui să fie dispuși să coopereze. Guvernul a afirmat, de asemenea, că acum câțiva ani s-a făcut o încercare eșuată de a obține un document de călătorie pentru reclamantul din partea autorităților iraniene și că reclamantul a indicat autorităților Țările de Jos că nu este pregătit să completeze formularele necesare pentru a obține un document de călătorie. 19. Reclamantul a confirmat că a indicat autorităților Țărilor de Jos că nu dorește să se întoarcă în Iran și că nu va completa formularul necesar pentru a obține un document de călătorie care să-și permită întoarcerea în Iran.
Reclamanții au plâns că îndepărtarea lor în Iran ar expune un risc real de a fi supuse unui tratament pronunțat prin art. 3 din Convenție și au plâns în continuare în temeiul articolului 13 din Convenție că nu au un remediu eficace în legislația națională olandeză în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 3. 21. Reclamantul în cererea nr. 63999/13 a susținut încă o încălcare a articolului 13 luat împreună cu art. 9 din Convenție. Asocierea Dreptului cererilor 22. Având în vedere situația lor de fapt și juridică similară, Curtea decide să se alăture acestor două cereri în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții.
art. 37 § 1 din Convenție prevede: „Curtea poate decide în orice etapă a procedurii să ia o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; sau (c) pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile în cauză.” 24. Tribunalul reiterează, de la început, că, în conformitate cu jurisprudența sa stabilită în cazurile de expulzare a unui reclamant dintr-un stat reclamant, după ce reclamantul nu mai riscă să fie expulzat din acest stat, consideră că cazul a fost rezolvat și îl elimină din lista sa de cazuri, indiferent dacă reclamantul este de acord sau nu (a se vedea M.E.
c. Suedia) (striking out) [GC], nr. 71398/12, § 32, 8 aprilie 2015). 25. Curtea constată că autoritățile Țărilor de Jos nu au, cel puțin atâta timp cât reclamanții nu au documente de călătorie valabile, intenționează să continue îndepărtarea lor efectivă în Iran. De asemenea, constată că cooperarea reclamanților este o condiție sine qua non pentru obținerea unui document de călătorie din misiunea iraniană în Țările de Jos și faptul că reclamanții nu sunt pregătiți să coopereze.
În sfârșit, remarcă că, în cazul în care, în viitor, orice măsuri practice care vizează îndepărtarea efectivă a reclamanților către Iran ar putea fi luate în continuare, acestea pot contesta acest lucru (a se vedea K. v. Țările de Jos (dec.), nr. 33403/11, §§§ 25 și 28, 25 septembrie 2012). 26. Având în vedere cele de mai sus și în absența unor circumstanțe speciale referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenția sau de protocolele sale, Curtea consideră, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, că nu mai este justificat continuarea examinării plângerilor reclamanților în temeiul articolului 3 din Convenție. Alte plângeri 27. Reclamanții au susținut, de asemenea, o încălcare a drepturilor acestora în temeiul articolului 13 luate împreună cu art. 3 și, în aplicarea nr. 60814/14, în conformitate cu art. 13 luate împreună cu art. 9 din convenție.
Având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a dispozițiilor invocate și că această parte a cererilor trebuie respinsă în mod manifestant nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 28. Prin urmare, aplicarea articolului 39 din Regulamentul Curții în ambele cereri s-a încheiat. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să se alăture cererilor; decide să scoată cererile din lista sa de cazuri, în măsura în care se referă la plângeri formulate în temeiul articolului 3 din Convenție; declara inadmisibil restul cererilor. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 10 decembrie 2015, Marialena Tsirli Helen Keller Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
DECISION Applications nos. 63999/13 and 60814/14 S.B. against the Netherlands and M.R. against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 17 November 2015 as a Committee composed of: Helen Keller, President, Johannes Silvis, Pere Pastor Vilanova, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on 10 October 2013 and 2 September 2014 respectively, Having regard to the interim measures indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court and the fact that these interim measures have been complied with, Having regard to the factual information submitted by the respondent Government and the written comments in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant in the first case, Mr S.B., is an Iranian national who was born in 1980 and is currently residing in the Netherlands. The Acting President decided to grant the applicant anonymity under the terms of Rule 47 § 4 and Rule 33 § 2 of the Rules of Court. He was represented before the Court by Mr M. Wijngaarden, a lawyer practising in Amsterdam.
The applicant in the second case, Mr M.R., is an Iranian national, who was born in 1984 and is currently residing in the Netherlands. The President decided to grant the applicant anonymity under the terms of Rule 47 § 4 and Rule 33 § 2. He was represented before the Court by Ms G. van Reemst, a lawyer practising in Utrecht.
The Netherlands Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Ministry of Foreign Affairs. A. The circumstances of the case
The facts of the cases, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 1. Application no. 63999/13
On 2 January 2012 the applicant filed a first asylum request in the Netherlands. He stated, inter alia , that he had fled Iran illegally.
The applicant filed three unsuccessful asylum requests in total. The final, negative decision on his third asylum request was given by the Administrative Jurisdiction Division of the Council of State ( Raad van State ) on 28 August 2013. 2. Application no. 60814/14
On 14 February 2011 the applicant filed a first asylum request in the Netherlands. He submitted, inter alia , that he had fled Iran holding a false passport. He held an identity card, the validity of which had expired in January 2011.
The applicant filed two unsuccessful asylum requests in total. The final, negative decision on his second asylum request was given by the Administrative Jurisdiction Division on 27 June 2014. B. Developments after the introduction of the applications 1. Application no. 63999/13
The application was lodged with the Court on 10 October 2013. On 20 November 2013, the Acting President of the Section decided, under Rule 39 of the Rules of Court, to indicate to the Government that it was desirable in the interest of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant to Iran for the duration of the proceedings before the Court. The Acting President further decided that the Government should be invited to submit their written observations on the admissibility and merits of the case (Rule 54 § 2 (b)) and that the applicant be granted anonymity (Rule 47 § 4).
The Government submitted their observations on 20 February 2014 and the applicant’s observations in reply were submitted on 1 May 2014. The Government filed further observations on 22 July 2014.
On 9 October 2014, the applicant filed additional, unsolicited materials, which were accepted by the President for inclusion in the case file. The Government’s comments on these additional materials were submitted on 17 November 2014.
On 11 March 2015, a number of factual questions were put to the Government which concerned practical aspects of removals to Iran, including the applicant’s removal. The Government submitted their reply on 22 April 2015 and the applicant’s written comments were submitted on 8 June 2015.
The Government submitted that removal of rejected asylum-seekers to Iran was only possible when they held a valid travel document, and that the Iranian mission only issued travel documents to Iranian nationals who confirmed that they wanted to return to Iran voluntarily. For an attempt to obtain a travel document to be successful the applicants would have to be willing to cooperate. The applicant had repeatedly sought ways to prevent his removal and, given his uncooperative attitude, no attempts had been made to obtain a travel document for him from the Iranian authorities.
The applicant stated, inter alia , that he had never held a valid travel document and that, in any event, it would not be possible for him to obtain a travel document from the Iranian authorities as he did not have any original documents corroborating his identity, as required for this purpose. 2. Application no. 60814/14
The application was lodged with the Court on 2 September 2014. On 11 September 2014, the President of the Section decided, under Rule 39 of the Rules of Court, to indicate to the Government that it was desirable in the interest of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant to Iran until further notice. The President further decided that the Government should be invited to submit their written observations on the admissibility and merits of the case (Rule 54 § 2 (b)) and that the applicant be granted anonymity (Rule 47 § 4).
The Government submitted their observations on 8 December 2014 and the applicant submitted observations in reply on 20 January 2015.
On 11 March 2015 a number of factual questions were put to the Government which concerned practical aspects of removals to Iran, including the applicant’s removal. The Government submitted their reply on 13 April 2015 and the applicant’s written comments were submitted on 3 June 2015.
The Government submitted that removal of rejected asylum-seekers to Iran was only possible when they held a valid travel document, and that the Iranian mission only issued travel documents to Iranian nationals who confirmed that they wanted to return to Iran voluntarily. For an attempt to obtain a travel document to be successful the applicants would have to be willing to cooperate. The Government further stated that some years ago an unsuccessful attempt had been made to obtain a travel document for the applicant from the Iranian authorities, and that the applicant had indicated in June 2014 to the Netherlands authorities that he was not prepared to fill out the necessary forms to acquire a travel document.
The applicant confirmed that he had indicated to the Netherlands authorities that he was unwilling to return to Iran and that he would not fill out the necessary form to acquire a travel document that would allow his return to Iran. COMPLAINTS
The applicants complained that their removal to Iran would expose them to a real risk of being subjected to treatment proscribed by Article 3 of the Convention. They further complained under Article 13 of the Convention that they did not have an effective remedy in Dutch national law in respect of their complaint under Article 3.
The applicant in application no. 63999/13 further alleged a violation of Article 13 taken together with Article 9 of the Convention. THE LAW A. Joinder of the applications
Given their similar factual and legal background, the Court decides to join these two applications in accordance with Rule 42 § 1 of the Rules of Court. B. The applicants’ complaint under Article 3 of the Convention
Article 37 § 1 of the Convention provides: “The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; or (b) the matter has been resolved; or (c) for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application. However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
The Court reiterates at the outset that, according to its established case-law in cases concerning the expulsion of an applicant from a respondent State, once the applicant no longer risks being expelled from that State, it considers the case to have been resolved and strikes it out of its list of cases, whether or not the applicant agrees (see M.E. v. Sweden (striking out) [GC], no. 71398/12, § 32, 8 April 2015).
The Court notes that the Netherlands authorities do not, at least for as long as the applicants have no valid travel documents, intend to proceed with their actual removal to Iran. It further notes that the applicants’ cooperation is a condition sine qua non for obtaining a travel document from the Iranian mission in the Netherlands and that the applicants are not prepared to cooperate. It lastly notes that, should any practical steps aimed at the applicants’ effective removal to Iran nevertheless be taken in the future, they may challenge this (see K. v. the Netherlands (dec.), no. 33403/11, §§ 25 and 28, 25 September 2012).
In the light of the foregoing, and in the absence of any special circumstances regarding respect for the rights guaranteed by the Convention or its Protocols, the Court, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, considers that it is no longer justified to continue the examination of the applicants’ complaints under Article 3 of the Convention. C. Other complaints
The applicants also alleged a violation of their rights under Article 13 taken together with Article 3 and, in application no. 60814/14, also under Article 13 taken together with Article 9 of the Convention. Having regard to all the material in its possession, and in so far as these complaints fall within its competence, the Court finds that there is no appearance of a violation of the provisions invoked. It follows that this part of the applications must be rejected as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
The application of Rule 39 of the Rules of Court in both applications therefore comes to an end. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications; Decides to strike the applications out of its list of cases in so far as they concern complaints raised under Article 3 of the Convention; Declares inadmissible the remainder of the applications. Done in English and notified in writing on 10 December 2015. Marialena Tsirli Helen Keller Deputy Registrar President