S.B. AND M.R v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
S.B. AND M.R v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2015)
Țările de Jos și M.R. împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă la 17 noiembrie 2015 în calitate de comitet al comitetului compus din: Helen Keller, Președintele Johannes Silvis, Pere Pastor Vilanova, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererile depuse la 10 octombrie 2013 și, respectiv, 2 septembrie 2014, având în vedere măsurile intermediare indicate guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură și faptul că aceste măsuri intermediare au fost respectate, Având în vedere informațiile factuale prezentate de guvernul contestat și observațiile scrise în răspunsul prezentat de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul în primul caz, dl S.B., este un cetățean iranian născut în 1980 și rezide în prezent în Țările de Jos. Președintele interimar a hotărât să acorde reclamantului anonimat în conformitate cu dispozițiile articolului 47 § 4 și cu art. 33 § 2 din Regulamentul Curții. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Wijngaarden, avocat practicant la Amsterdam. Reclamantul în al doilea caz, dl M.R., este un național iranian, născut în 1984 și rezidă în prezent în Olanda. Președintele a decis să acorde reclamantului anonimat în conformitate cu dispozițiile articolului 47 § 4 și a articolului 33 § 2. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna G. van Reemst, avocat practicant în Utrecht. Guvernul Țărilor de Jos („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea nr. 63999/13 La 2 ianuarie 2012, reclamantul a depus o primă cerere de azil în Țările de Jos. Reclamantul a depus în total trei cereri de azil nefruntate. Decizia finală și negativă privind a treia sa cerere de azil a fost dată de Divizia de Competență Administrativă a Consiliului de Stat (Raad van State ) la 28 august 2013. Cererea nr. 60814/14 La 14 februarie 2011, reclamantul a depus o primă cerere de azil în Țările de Jos. El a depus, printre altele , că a fugit din Iran deținând un pașaport fals . El a deținut o carte de identitate , care a expirat în ianuarie 2011 . Reclamantul a depus în total două cereri de azil nefruntate . Decizia finală și negativă privind a doua sa cerere de azil a fost dată de Divizia de Jurisdicție Administrativă la 27 iunie 2014. Evoluții după introducerea cererilor . Cererea nr. 63999/13 Cererea a fost depusă la Curte la 10 octombrie 2013. La 20 noiembrie 2013, Președintele interimar al Secțiunii a hotărât, în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, pentru a indica Guvernului că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu expulze reclamantul în Iran pentru durata procedurii în fața Curții. Președintele interimar a hotărât, de asemenea, că guvernul ar trebui invitat să își prezinte observațiile scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cazului [art. 54 § 2 litera (b)] și că reclamantul li se acordă anonimitatea (art. 47 § 4). 10. Guvernul a prezentat observațiile la 20 februarie 2014 și observațiile reclamantului în răspuns au fost prezentate la 1 mai 2014. Guvernul a depus observații suplimentare la 22 iulie 2014. 11. La 9 octombrie 2014, reclamantul a depus materiale suplimentare, nesolicitate, care au fost acceptate de președinte pentru includere în dosar. Observațiile Guvernului cu privire la aceste materiale suplimentare au fost prezentate la 17 noiembrie 2014. 12. La 11 martie 2015, au fost puse guvernului o serie de întrebări factuale care se referă la aspectele practice ale deplasării către Iran, inclusiv îndepărtarea reclamantului. Guvernul a prezentat răspunsul la 22 aprilie 2015, iar observațiile scrise ale reclamantului au fost prezentate la 8 iunie 2015. 13. Guvernul a susținut că înlăturarea reclamanților de azil respinși în Iran a fost posibilă numai atunci când au deținut un document de călătorie valabil și că misiunea iraniană a emis numai documente de călătorie resortisanților iranieni care au confirmat că doresc să se întoarcă în Iran de bunăvoie. Pentru o încercare de a obține un document de călătorie pentru a avea succes, reclamanții ar trebui să fie dispuși să coopereze. Reclamantul a căutat în mod repetat modalități de a-și împiedica îndepărtarea și, având în vedere atitudinea sa necooperativă, nu s-a făcut nici o încercare de a obține un document de călătorie pentru el de la autoritățile iraniene. 14. , că nu a deținut niciodată un document de călătorie valabil și că, în orice caz, nu ar fi posibil ca acesta să obțină un document de călătorie de la autoritățile iraniene, deoarece nu avea documente originale care să-și coroare identitatea, după cum este necesar pentru acest scop. Cererea nr. 60814/14 15. Solicitarea a fost depusă la Curte la 2 septembrie 2014. La 11 septembrie 2014, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, președintele Secțiunii a hotărât, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, să indică guvernului că ar fi fost de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu expulze reclamantul în Iran până la un anunț suplimentar. Președintele a hotărât, de asemenea, că guvernul ar trebui invitat să își prezinte observațiile scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cazului [articolul (b) din Regulamentul (CE) nr. La 11 martie 2015 au fost puse la dispoziția Guvernului o serie de întrebări factuale privind aspectele practice ale deplasării către Iran, inclusiv îndepărtarea reclamantului. Guvernul a prezentat răspunsul la 13 aprilie 2015 și observațiile scrise ale reclamantului au fost prezentate la 3 iunie 2015. 18. Guvernul a susținut că înlăturarea reclamanților de azil respinși în Iran a fost posibilă numai atunci când au deținut un document de călătorie valabil și că misiunea iraniană a emis numai documente de călătorie resortisanților iranieni care au confirmat că doresc să se întoarcă în Iran de bunăvoie. Pentru o încercare de a obține un document de călătorie pentru a avea succes, reclamanții ar trebui să fie dispuși să coopereze. Guvernul a afirmat, de asemenea, că acum câțiva ani s-a făcut o încercare eșuată de a obține un document de călătorie pentru reclamantul din partea autorităților iraniene și că reclamantul a indicat autorităților Țările de Jos că nu este pregătit să completeze formularele necesare pentru a obține un document de călătorie. 19. Reclamantul a confirmat că a indicat autorităților Țărilor de Jos că nu dorește să se întoarcă în Iran și că nu va completa formularul necesar pentru a obține un document de călătorie care să-și permită întoarcerea în Iran. Reclamanții au plâns că îndepărtarea lor în Iran ar expune un risc real de a fi supuse unui tratament pronunțat prin art. 3 din Convenție și au plâns în continuare în temeiul articolului 13 din Convenție că nu au un remediu eficace în legislația națională olandeză în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 3. 21. Reclamantul în cererea nr. 63999/13 a susținut încă o încălcare a articolului 13 luat împreună cu art. 9 din Convenție. Asocierea Dreptului cererilor 22. Având în vedere situația lor de fapt și juridică similară, Curtea decide să se alăture acestor două cereri în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții. art. 37 § 1 din Convenție prevede: „Curtea poate decide în orice etapă a procedurii să ia o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; sau (c) pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile în cauză.” 24. Tribunalul reiterează, de la început, că, în conformitate cu jurisprudența sa stabilită în cazurile de expulzare a unui reclamant dintr-un stat reclamant, după ce reclamantul nu mai riscă să fie expulzat din acest stat, consideră că cazul a fost rezolvat și îl elimină din lista sa de cazuri, indiferent dacă reclamantul este de acord sau nu (a se vedea M.E. c. Suedia) (striking out) [GC], nr. 71398/12, § 32, 8 aprilie 2015). 25. Curtea constată că autoritățile Țărilor de Jos nu au, cel puțin atâta timp cât reclamanții nu au documente de călătorie valabile, intenționează să continue îndepărtarea lor efectivă în Iran. De asemenea, constată că cooperarea reclamanților este o condiție sine qua non pentru obținerea unui document de călătorie din misiunea iraniană în Țările de Jos și faptul că reclamanții nu sunt pregătiți să coopereze. În sfârșit, remarcă că, în cazul în care, în viitor, orice măsuri practice care vizează îndepărtarea efectivă a reclamanților către Iran ar putea fi luate în continuare, acestea pot contesta acest lucru (a se vedea K. v. Țările de Jos (dec.), nr. 33403/11, §§§ 25 și 28, 25 septembrie 2012). 26. Având în vedere cele de mai sus și în absența unor circumstanțe speciale referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenția sau de protocolele sale, Curtea consideră, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, că nu mai este justificat continuarea examinării plângerilor reclamanților în temeiul articolului 3 din Convenție. Alte plângeri 27. Reclamanții au susținut, de asemenea, o încălcare a drepturilor acestora în temeiul articolului 13 luate împreună cu art. 3 și, în aplicarea nr. 60814/14, în conformitate cu art. 13 luate împreună cu art. 9 din convenție. Având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a dispozițiilor invocate și că această parte a cererilor trebuie respinsă în mod manifestant nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 28. Prin urmare, aplicarea articolului 39 din Regulamentul Curții în ambele cereri s-a încheiat. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să se alăture cererilor; decide să scoată cererile din lista sa de cazuri, în măsura în care se referă la plângeri formulate în temeiul articolului 3 din Convenție; declara inadmisibil restul cererilor. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 10 decembrie 2015, Marialena Tsirli Helen Keller Președintele adjunct al grefierului