A.A. împotriva Țărilor de Jos

Decizia nr. 25304/10 A.A. împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 3 iulie 2012 în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, președinte, Egbert Myjer, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 mai 2010, având în vedere deliberarea, hotărând după cum urmează: Faptele Reclamantul, dl A.A., este un național afgan, care s-a născut în 1978 și trăiește în prezent în Afganistan. Președintele a acordat reclamantului cererea de identitate sa de a nu fi divulgat publicului (art. 47 § 3). El a fost reprezentat în fața Curții de către dl F.-W. Verbaas, un avocat care practică în Alkmaar.

Guvernul olandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, și agentul adjunct dna L. Egmond, din Ministerul Afacerilor Externe. A. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 februarie 2004, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos. El a susținut, printre altele, că el și familia sa au trăit în Iran din 1979 și că, după cum autoritățile iraniene au decis că toți cetățenii afgani care trăiesc în Iran au trebuit să se întoarcă în Afganistan, el a fugit în Olanda în timp ce se temea să fie ucis în Afganistan de către un lider tribal local răzbunător al cărui fiu tatăl reclamantului a ucis în 1979 pentru o dispută terestră.

Prin hotărârea din 14 iulie 2004, această cerere a fost refuzată. Hotărârea din 22 februarie 2006 Curtea Regională (rechtbank) a respins recursul său. Deși reclamantul ar fi putut depune un recurs suplimentar și final la Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afeling Bestuursrechtspraak) al Consiliului de Stat (Raad van State), el nu a făcut acest lucru. La 5 octombrie 2007, reclamantul a depus o a doua cerere de azil. El a bazat această a doua cerere asupra transformării sale la creștinism. La 18 octombrie 2007, reclamantul a retras această a doua cerere de azil. Reclamantul a depus o a treia cerere de azil la 3 aprilie 2008. Ca al doilea, el a bazat această a treia cerere asupra transformării sale la creștinism.

Prin decizia din 24 noiembrie 2008, această a treia cerere de azil a fost refuzată, deoarece conversia sa a fost constatată că lipsește credință.Decizia negativă finală privind această cerere a fost luată de Divizia de Jurisdicție Administrativă la 4 mai 2010. B. Evoluții după introducerea cererii La 6 mai 2010, la cererea reclamantului, Președintele Camerei a hotărât să informeze Guvernul Țărilor de Jos că este de dorit în interesul părților și comportamentul corect al părților Hotărârea în fața Curții de a nu expulsa reclamantul în Afganistan (art. 39 din Regulamentul de procedură) pentru durata procedurii în fața Curții. La 18 aprilie 2012, Guvernul a fost invitat să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei.

La 20 aprilie 2012, Guvernul a informat Curtea că, la 11 ianuarie 2012, reclamantul s-a întors în Afganistan din propunerea sa. Aceste informații au fost transmise reclamantului, care a fost invitat să prezinte observații. La 21 mai 2012, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că a încercat să contacteze reclamantul, dar că trăiește mai mult la adresa cunoscută de reprezentant. Reprezentantul a declarat că nu se îndoia de declarația Guvernului Țărilor de Jos că reclamantul s-a întors în Afganistan în mod voluntar. El a afirmat în cele din urmă că a presupus că reclamantul a vrut să retragă cererea din moment ce s-a întors voluntar. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns că, dacă s-a întors în Afganistan, va fi supus tratamentului în încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza transformării sale din Islam în creștinism și aparținerii sale la minoritatea etnică vulnerabilă Hazara.

Reclamantul s-a plâns că o întoarcere forțată în Afganistan va încălca drepturile sale în temeiul articolului 3 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul a revenit în mod voluntar în Afganistan și, aparent, fără să informeze reprezentantul său în cadrul procedurii în fața Curții. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe și având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din convenție, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului.

Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se ridice măsura interimar indicată în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și să se excludă aplicarea din lista cazurilor pe calea Curții. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Marialena Tsirli Luis López Guerra Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 25304/10 A.A. against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 3 July 2012 as a Committee composed of: Luis López Guerra, President, Egbert Myjer, Kristina Pardalos, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 5 May 2010, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr A.A., is an Afghan national, who was born in 1978 and currently lives in Afghanistan. The President granted the applicant’s request for his identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 3). He was represented before the Court by Mr F.-W. Verbaas, a lawyer practising in Alkmaar.

The Dutch Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, and Deputy Agent Ms L. Egmond, of the Ministry of Foreign Affairs. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 24 February 2004 the applicant applied for asylum in the Netherlands. He claimed inter alia that he and his family had lived in Iran since 1979 and that, as the Iranian authorities had decided that all Afghan nationals living in Iran had to return to Afghanistan, he had fled to the Netherlands as he feared to be killed in Afghanistan by a vindictive local tribal leader whose son the applicant’s father had killed in 1979 over a land dispute.

By decision of 14 July 2004 this application was refused. By judgment of 22 February 2006 the Regional Court (rechtbank) dismissed his appeal. Although the applicant could have filed a further and final appeal with the Administrative Jurisdiction Division (Afdeling Bestuursrechtspraak) of the Council of State (Raad van State), he did not do so. On 5 October 2007 the applicant lodged a second asylum application. He based this second application on his conversion to Christianity. On 18 October 2007 the applicant withdrew this second asylum application. The applicant lodged a third asylum application on 3 April 2008. Like his second one, he based this third application on his conversion to Christianity.

By decision of 24 November 2008, this third asylum application was refused, as his conversion was found to lack credence. The final negative decision on this application was taken by the Administrative Jurisdiction Division on 4 May 2010. B. Developments after the introduction of the application On 6 May 2010, at the request of the applicant, the President of the Chamber decided to indicate to the Government of the Netherlands that it was desirable in the interests of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant to Afghanistan (Rule 39 of the Rules of Court) for the duration of the proceedings before the Court. On 18 April 2012 the Government was invited to submit their observations on the admissibility and merits of the case.

On 20 April 2012 the Government informed the Court that on 11 January 2012 the applicant had returned to Afghanistan of his own motion. This information was forwarded to the applicant, who was invited to submit comments. On 21 May 2012 the applicant’s representative informed the Court that he had tried to contact the applicant but that he was longer living at the address known to the representative. The representative stated that he did not doubt the statement of the Netherlands Government that the applicant had returned to Afghanistan voluntarily. He lastly stated that he assumed that the applicant wanted to withdraw the application since he had returned voluntarily. COMPLAINT The applicant complained that, if returned to Afghanistan, he would be subjected to treatment in breach of Article 3 of the Convention on account of his conversion from Islam to Christianity and his belonging to the vulnerable Hazara ethnic minority.

THE LAW The applicant complained that a forced return to Afghanistan would violate his rights under Article 3 of the Convention. However, the Court notes that the applicant has now voluntarily returned to Afghanistan, and apparently without informing his representative in the proceedings before the Court. The Court considers that, in these circumstances, and having regard to Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention, it is no longer justified to continue the examination of the application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, it is appropriate to lift the interim measure indicated under Rule 39 of the Rules of Court and to strike the application out of the list of cases pending before the Court. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Marialena Tsirli Luis López Guerra Deputy Registrar President