SAFAHANI LANGEROUDI AND ZENDEH DEL v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SAFAHANI LANGEROUDI AND ZENDEH DEL v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2009)
Decizia nr. 44092/05 de către Ali Reza SAFAHANI LANGEROUDI și Maryam ZENDEH DEL împotriva Țărilor de Jos, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă la 9 iunie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevell, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători și Stanley Naismith, Registratorul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 9 decembrie 2005, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în conformitate cu art. 39 din Regulamentul Curții, având în vedere decizia de a acorda prioritate acestei cereri în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Ali Reza Safahani Langeroudi și soția sa dna Maryam Zendeh Del, sunt resortisanți iranieni născuți în 1979 și, respectiv, în 1980 și trăiesc în Oude Pekela. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl J.J. Eizenga, un avocat practicant în Utrecht. Guvernul olandez (“Guvernul”) au fost reprezentate de agenții lor, dl R.A.A. Böcker și dna J. Schukking, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au sosit în Țările de Jos la 22 septembrie 2003 și au solicitat în mod eșuat azil. Decizia finală a fost luată de Divizia de Competență Administrativă a Consiliului de Stat ( Afdeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State ) la 19 septembrie 2005. La 4 martie 2009, reclamanții au depus o nouă cerere de azil. Într-o decizie din 10 martie 2009, ministrul Adjunct al Justiției ( Staatssecretaris van Justitie ) a hotărât să acorde reclamanților un permis de ședere în scopul azilului. Reprezentantul reclamanților a informat Curții la 11 martie 2009 că, având în vedere această dezvoltare, reclamanții nu mai doresc să își mențină cererea în fața Curții. Reclamanții se plângeau inițial că expulziarea lor către Iran le va expune la un risc real de a fi supuse unui tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție. În temeiul articolului 13 din Convenție, ei se plângeau în continuare pentru o presupusă lipsă de eficacitate a remediilor interne. Reclamanții au plâns că o întoarcere forțată în Iran va încălca drepturile în temeiul articolului 3 din Convenție și că procedura internă a încălcat drepturile în temeiul articolului 13. Cu toate acestea, Curtea constată că reclamanții au primit acum un permis de ședere în Țările de Jos și, prin urmare, nu mai sunt în pericol să fie expulzate. În plus, se pare că nu intenționează să își continue cererea. În aceste circumstanțe și având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din Convenție, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să scoată aplicarea din lista sa de cazuri. Stanley Naismith Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului