ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2593/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2593/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

în judecată.

1.1. Obiect

Prin cererea înregistrată

la data de 30 noiembrie 2007, reclamantul B.P.L. a chemat în judecată Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, în temeiul art. 504 C. proc. pen.

și art. 52 alin. (3) din Constituția României, să fie obligat la relata sumei de

400.000 RON cu titlu de daune morale.

1.2. În fapt

În

motivarea cererii reclamantul

a învederat că prin sentința penală nr. 2219 din 12 decembrie 2001 pronunțată de

Judecătoria Tg. Mureș s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea sa de sub acuzația săvârșirii infracțiunii

de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută și pedepsită de art. 189

alin. (2) C. pen. și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. de sub acuzația complicității la săvârșirea infracțiunii

de șantaj, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Dispozițiile acestei hotărâri

au fost desființate prin decizia penală nr. 715 din 12 decembrie 2003 pronunțată

de Tribunalul Mureș, în rejudecare prima instanță dispunând din nou achitarea sa

pentru ambele infracțiuni. În urma exercitării apelului împotriva acestei hotărâri,

prin decizia penală nr. 171 din 25 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Mureș, a fost

parțial desființată sentința judecătoriei, în sensul condamnării reclamantului la

pedeapsa de 2 ani închisoare în condițiile art. 81 și urm. C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate prevăzută de art. 26 raportat

la art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), 74 lit. a) și 76

lit. b) C. pen.

Ulterior, prin decizia

penală nr. 741 R din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, a fost admis recursul

său împotriva susmenționatei hotărâri, care a fost casată cu privire la condamnarea

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod nelegal,

în

urma rejudecării cauzei

dispunându-se menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond privind achitarea

sa.

A arătat reclamantul că

pe parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale, față de el a fost luat

măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, pentru ca prin Ordonanța din 2 august

2000 să se dispună punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa și arestarea

preventivă pentru o perioadă de 30 zile, măsură prelungită de instanța de judecată

până la data de 30 decembrie 2000 inclusiv.

Susține că a fost victima

unei erori judiciare, pe de o parte fiind lipsit de libertate în mod ilegal, supus

regimului de detenție pe o perioadă de 5 luni și că, pe de altă parte a fost supus

unei proceduri judiciare excesive ce s-a desfășurat pe o durată mai mare de 6 ani.

A învederat că după eliberare,

respectiv în perioada 12 ianuarie 2001-17 ianuarie 2001, a fost internat în spital,

în scopul tratării unor afecțiuni respiratorii - astm bronșic, urmare a expunerii

la frig suferită în perioada de detenție, precum și a unei afecțiuni hepatice, stare

de sănătate ce reiese din actele medicale anexate.

A mai arătat că până la

finalizare, pe parcursul celor 6 ani cât a durat litigiul, proces penal ce a fost

larg mediatizat, i-a fost afectată situația familială, socială și profesională,

cu consecințe de ordin patrimonial.

În

acest sens a învederat

că în toamna anului 2000 avea programată oficierea cununiei civile, eveniment ce

a fost amânat datorită stării de detenție și că i-au fost afectate performanțele

sportive, urmare aceleiași cauze (reclamantul fiind legitimat la un club sportiv)

care a constituit și cauza marginalizării de colegii de activitate, toate acestea

cu consecințe negative atât pe plan fizic, cât și juridic, de natură a-i aduce o

gravă atingere onoarei și demnității sale.

1.3. În drept

Reclamantul și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituția României și art. 504

C. proc. pen.

Prin sentința nr. 623

din 9 aprilie 2008, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis în parte cererea reclamantului.

A fost obligat pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei

de 60.000 RON cu titlu de daune morale.

Prima instanță a reținut,

în esență, că starea de detenție căreia i-a fost supus reclamantul pe o perioadă

de 5 luni a fost de natură a-i aduce o încălcare dreptului său la libertate, motiv

pentru care, constatându-se incidența dispozițiilor art. 504-507 C. proc.

pen. reclamantul este

îndreptățit la acordarea unei despăgubiri morale juste, care să asigure o reparație

echitabilă pentru privarea de libertate.

Cât privește cuantumul

despăgubirilor, a reținut, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei

cu declarațiile martorilor audiați nemijlocit de instanță, că atât viața personală,

cât și cariera profesională a reclamantului au fost afectate, în special în urma

privării sale de libertate.

S-a arătat că măsura preventivă

dispusă de autoritățile statului a împiedicat desfășurarea unui eveniment important

în viața sa (căsătoria) ale cărei detalii fuseseră riguros stabilite (închiriată

sala de restaurant, distribuite invitațiile) cu toate consecințele ce decurg, de

aici, dar și că urmare a condițiilor improprii ale regimului de detenție a suferit

diverse afecțiuni (respiratorii, hepatice) fiindu-i totodată afectate și performanțele

profesionale sportive, recunoscute în persoana sa și care au presupus, după eliberare,

depunerea unui efort suplimentar pentru a ajunge la situația (forma) anterioară

detenției.

În

acest context s-a reținut

că privarea de libertate pe o durată de 5 luni, a fost de natură a afecta nu doar

pe reclamant, ci și pe familia sa și că suma de 60.000 RON permite acoperirea prejudiciului

moral suferit de reclamant, consecință a măsurii preventive menționate, cu respingerea

restului pretențiilor solicitate cu acest titlu și pentru durata excesivă a procedurii

întrucât în raport de complexitatea cauzei, judecata acesteia s-a apreciat a se

fi făcut într-un termen rezonabil.

de apel

Prin decizia nr. 99 A

din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de

părți.

S-a reținut, în esență,

că în contextul derulării procedurii judiciare declanșate împotriva reclamantului,

s-a statuat în mod corect în privința antrenării răspunderii civile delictuale a

pârâtului Statul Român prin reprezentantul său legal, Ministerul Finanțelor Publice,

astfel cum dispun dispozițiile art. 505 alin. (6) C. proc. civ.

În

ceea ce privește întinderea

reparației cuvenite reclamantului s-a reținut, în raport de norma legală

incidentă - art. 505 alin. (1) C. proc. pen. și de probațiunea administrată în cauză,

că evaluarea judiciară a prejudiciului moral solicitat de reclamant este corectă.

Susținerea ideii unei

durate excesive a procedurii judiciare în care a fost implicat (6 ani) nu este de

natură a atrage schimbarea hotărârii primei instanțe sub acest aspect, întrucât

acțiunea reclamantului a fost

soluționată

prin raportare la temeiul de drept invocat - art. 504 alin. (2) C. proc. civ. Reclamantul

nu s-a îndreptat împotriva statului cu o acțiune în răspundere civilă delictuală,

întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ., astfel că examinarea unui eventual

prejudiciu cauzat de pretinsa durată excesivă a procesului penal la finele căruia

a fost achitat, ar excede obiectului pricinii, contrar dispozițiilor art. 129

alin. (6) C. proc. civ.

S-a arătat că de altfel

prima instanță a analizat și acest aspect, concluzionând în sensul reținerii netemeiniciei

sale.

S-a conchis astfel, în

raport de probațiunea administrată, că soluția primei instanțe este de natură a

asigura reclamantului o reparație satisfăcătoare a prejudiciului moral suferit prin

privarea de libertate, suma de 60.000 RON acordată cu titlu de daune morale fiind

apreciată a fi rezonabilă, context în care nu a fost primită solicitarea reclamantului

de majorarea cuantumului acesteia.

4.1. Motive reclamant

Reclamantul și-a încadrat

calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., sens în care a

învederat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că hotărârea

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, criticând cuantumul despăgubirilor

acordate apreciate a fi derizorii, soluție nelegal menținută de instanța de apel.

În

dezvoltarea acestor motive

de recurs a arătat că, în lipsa unor criterii precise de cuantificare a daunelor

pentru prejudiciul moral suferit de persoanele aflate într-o asemenea situație,

este necesară o aplicare a unicului principiu ce guvernează răspunderea civilă delictuală,

cel al reparării integrale a pagubei.

Dezvoltând consecințele

produse de arestarea sa preventivă și evocând durata excesivă a procedurilor judiciare

a învederat necesitatea acordării în integralitate a despăgubirilor morale solicitate,

de natură a constitui o reală și efectivă reparație a prejudiciului moral încercat,

în conformitate cu dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

4.2. Recursul pârâtului

Pârâtul prin reprezentantul

său legal, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș a învederat, în dezvoltarea recursului său, încadrat în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea atacată este netemeinică și lipsită de argumente

legale suficiente, instanța de apel neindicând concret motivele pe care se sprijină

în adoptarea soluției pronunțate.

În

acest sens a învederat

că în lipsa unor criterii care să permită cuantificarea despăgubirilor morale/nepatrimoniale

solicitate, nu se poate determina și acorda echivalentul prejudiciului solicitat

cu acest titlu și că în cauză nu s-a probat suficient justețea aserțiunilor reclamantului

în susținerea pretențiilor sale, cu consecințe, în ipoteza păstrării hotărârilor

atacate ale unei eventuale îmbogățiri fără justă cauză a reclamantului.

4.3. Analiza făcută de

instanța de recurs.

Recursurile nu sunt fondate,

potrivit considerentelor ce succed:

Potrivit art. 504

alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei persoana

care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns

libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal

trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative

sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanței de revocare

a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare

sau de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1)

lit. j) C. proc. pen.

Din momentul în care România

a devenit parte contractantă a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, textele de lege care vizează drepturi și garanții care

fac obiectul de reglementare a convenției se interpretează în conformitate cu dispozițiile

acesteia, potrivit principiului preeminenței dreptului internațional, consacrat

de dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția României.

Or, dreptul la libertate

și siguranță este garantat de art. 5 din Convenție, care în parag.1 lit. c) prevede

că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost

arestat sau reținut în vederea aducerii în fața autorității judiciare competente,

sau când există motive verosimile a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există

motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune

sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Dreptul la despăgubiri

în situația lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5

parag. 5 din Convenție, care condiționează acordarea de despăgubiri doar de existența

unei arestări nelegale, fără a pretinde necesitatea unei hotărâri anterioare care

să constate nelegalitatea reținerii ori arestării.

În

cauză, reclamantul a fost

reținut la 1 august 2000 prin ordonanța primarului și arestat la 2 august 2000 prin

hotărârea

instanței,

măsură preventivă prelungită de instanța de judecată până la data de 30 decembrie

2000 inclusiv.

Desfășurarea procesului

penal a relevat totodată că activitatea pretins infracțională reținută în sarcina

reclamantului nu se circumscrie nici unuia dintre elementele pretinse de legea penală

pentru reținerea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Prin urmare, aceste constatări

ale instanței de judecată duc la concluzia că la data arestării nu existau motive

verosimile de a bănui că reclamantul a săvârșit infracțiunile de care era acuzat,

ceea ce înseamnă că arestarea sa preventivă nu a fost conformă exigențelor art.

5 parag. 1 lit. c) din Convenție.

Nu sunt fondate nici criticile

comune din recursurile părților privind cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit, întrucât, pe de o parte nestabilirea unor criterii

precise de determinare în cazul unui atare prejudiciu nu exclude de plano acordarea

acestuia, iar pe de altă parte, atingerea adusă valorilor ocrotite de lege, reclamă

cu necesitate acordarea unei sume ca echivalent al prejudiciului astfel produs.

De aceea, în raport de

situația de fapt rezultată din dosar relativ la consecințele produse reclamantului

și familiei sale prin fapta imputată autorităților statului, se constată că suma

acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă

pentru a oferi o reparație completă atingerii adusă onoarei, reputației și persoanei

reclamantului, atât în ce privește viața sa privată cât și cea socială.

Criticile privind durata

excesivă a procedurilor judiciare și acordarea unei despăgubiri corespunzătoare,

exced textului de lege invocat ca temei al cererii deduse judecății ale cărei ipoteze

sunt restrictiv enunțate de norma evocată, așa cum au fost ele arătate în considerentele

sus menționate, aspect corect dezlegat de instanța de apel.

Față de cele ce preced,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantul B.P.L. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Mureș împotriva deciziei nr. 99 A din 09 decembrie 2008 a Curții de Apel

Tg. Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie

2010.