ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2593/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2007, reclamantul B.P.L. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, în temeiul art. 504 C. proc. pen. și art. 52 alin. (3) din Constituția României, să fie obligat la relata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale. 1.2. În fapt În motivarea cererii reclamantul a învederat că prin sentința penală nr. 2219 din 12 decembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Tg. Mureș s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea sa de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (2) C. pen.

și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de sub acuzația complicității la săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. Dispozițiile acestei hotărâri au fost desființate prin decizia penală nr. 715 din 12 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Mureș, în rejudecare prima instanță dispunând din nou achitarea sa pentru ambele infracțiuni. În urma exercitării apelului împotriva acestei hotărâri, prin decizia penală nr. 171 din 25 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Mureș, a fost parțial desființată sentința judecătoriei, în sensul condamnării reclamantului la pedeapsa de 2 ani închisoare în condițiile art. 81 și urm. C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate prevăzută de art. 26 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen. Ulterior, prin decizia penală nr. 741 R din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, a fost admis recursul său împotriva susmenționatei hotărâri, care a fost casată cu privire la condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod nelegal, în urma rejudecării cauzei dispunându-se menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond privind achitarea sa.

A arătat reclamantul că pe parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale, față de el a fost luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, pentru ca prin Ordonanța din 2 august 2000 să se dispună punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa și arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, măsură prelungită de instanța de judecată până la data de 30 decembrie 2000 inclusiv. Susține că a fost victima unei erori judiciare, pe de o parte fiind lipsit de libertate în mod ilegal, supus regimului de detenție pe o perioadă de 5 luni și că, pe de altă parte a fost supus unei proceduri judiciare excesive ce s-a desfășurat pe o durată mai mare de 6 ani.

A învederat că după eliberare, respectiv în perioada 12 ianuarie 2001-17 ianuarie 2001, a fost internat în spital, în scopul tratării unor afecțiuni respiratorii - astm bronșic, urmare a expunerii la frig suferită în perioada de detenție, precum și a unei afecțiuni hepatice, stare de sănătate ce reiese din actele medicale anexate. A mai arătat că până la finalizare, pe parcursul celor 6 ani cât a durat litigiul, proces penal ce a fost larg mediatizat, i-a fost afectată situația familială, socială și profesională, cu consecințe de ordin patrimonial.

În acest sens a învederat că în toamna anului 2000 avea programată oficierea cununiei civile, eveniment ce a fost amânat datorită stării de detenție și că i-au fost afectate performanțele sportive, urmare aceleiași cauze (reclamantul fiind legitimat la un club sportiv) care a constituit și cauza marginalizării de colegii de activitate, toate acestea cu consecințe negative atât pe plan fizic, cât și juridic, de natură a-i aduce o gravă atingere onoarei și demnității sale. 1.3. În drept Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituția României și art. 504 C. proc. pen. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 623 din 9 aprilie 2008, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis în parte cererea reclamantului.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune morale. Prima instanță a reținut, în esență, că starea de detenție căreia i-a fost supus reclamantul pe o perioadă de 5 luni a fost de natură a-i aduce o încălcare dreptului său la libertate, motiv pentru care, constatându-se incidența dispozițiilor art. 504-507 C. proc. pen. reclamantul este îndreptățit la acordarea unei despăgubiri morale juste, care să asigure o reparație echitabilă pentru privarea de libertate. Cât privește cuantumul despăgubirilor, a reținut, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei cu declarațiile martorilor audiați nemijlocit de instanță, că atât viața personală, cât și cariera profesională a reclamantului au fost afectate, în special în urma privării sale de libertate.

S-a arătat că măsura preventivă dispusă de autoritățile statului a împiedicat desfășurarea unui eveniment important în viața sa (căsătoria) ale cărei detalii fuseseră riguros stabilite (închiriată sala de restaurant, distribuite invitațiile) cu toate consecințele ce decurg, de aici, dar și că urmare a condițiilor improprii ale regimului de detenție a suferit diverse afecțiuni (respiratorii, hepatice) fiindu-i totodată afectate și performanțele profesionale sportive, recunoscute în persoana sa și care au presupus, după eliberare, depunerea unui efort suplimentar pentru a ajunge la situația (forma) anterioară detenției.

În acest context s-a reținut că privarea de libertate pe o durată de 5 luni, a fost de natură a afecta nu doar pe reclamant, ci și pe familia sa și că suma de 60.000 RON permite acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant, consecință a măsurii preventive menționate, cu respingerea restului pretențiilor solicitate cu acest titlu și pentru durata excesivă a procedurii întrucât în raport de complexitatea cauzei, judecata acesteia s-a apreciat a se fi făcut într-un termen rezonabil. 3. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 99 A din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de părți.

S-a reținut, în esență, că în contextul derulării procedurii judiciare declanșate împotriva reclamantului, s-a statuat în mod corect în privința antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român prin reprezentantul său legal, Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum dispun dispozițiile art. 505 alin. (6) C. proc. civ. În ceea ce privește întinderea reparației cuvenite reclamantului s-a reținut, în raport de norma legală incidentă - art. 505 alin. (1) C. proc. pen. și de probațiunea administrată în cauză, că evaluarea judiciară a prejudiciului moral solicitat de reclamant este corectă. Susținerea ideii unei durate excesive a procedurii judiciare în care a fost implicat (6 ani) nu este de natură a atrage schimbarea hotărârii primei instanțe sub acest aspect, întrucât acțiunea reclamantului a fost soluționată prin raportare la temeiul de drept invocat - art. 504 alin. (2) C. proc.

civ. Reclamantul nu s-a îndreptat împotriva statului cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ., astfel că examinarea unui eventual prejudiciu cauzat de pretinsa durată excesivă a procesului penal la finele căruia a fost achitat, ar excede obiectului pricinii, contrar dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. S-a arătat că de altfel prima instanță a analizat și acest aspect, concluzionând în sensul reținerii netemeiniciei sale. S-a conchis astfel, în raport de probațiunea administrată, că soluția primei instanțe este de natură a asigura reclamantului o reparație satisfăcătoare a prejudiciului moral suferit prin privarea de libertate, suma de 60.000 RON acordată cu titlu de daune morale fiind apreciată a fi rezonabilă, context în care nu a fost primită solicitarea reclamantului de majorarea cuantumului acesteia.

4. Recursul 4.1. Motive reclamant Reclamantul și-a încadrat calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., sens în care a învederat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, criticând cuantumul despăgubirilor acordate apreciate a fi derizorii, soluție nelegal menținută de instanța de apel. În dezvoltarea acestor motive de recurs a arătat că, în lipsa unor criterii precise de cuantificare a daunelor pentru prejudiciul moral suferit de persoanele aflate într-o asemenea situație, este necesară o aplicare a unicului principiu ce guvernează răspunderea civilă delictuală, cel al reparării integrale a pagubei.

Dezvoltând consecințele produse de arestarea sa preventivă și evocând durata excesivă a procedurilor judiciare a învederat necesitatea acordării în integralitate a despăgubirilor morale solicitate, de natură a constitui o reală și efectivă reparație a prejudiciului moral încercat, în conformitate cu dispozițiile art. 504 C. proc. pen. 4.2. Recursul pârâtului Pârâtul prin reprezentantul său legal, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a învederat, în dezvoltarea recursului său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea atacată este netemeinică și lipsită de argumente legale suficiente, instanța de apel neindicând concret motivele pe care se sprijină în adoptarea soluției pronunțate.

În acest sens a învederat că în lipsa unor criterii care să permită cuantificarea despăgubirilor morale/nepatrimoniale solicitate, nu se poate determina și acorda echivalentul prejudiciului solicitat cu acest titlu și că în cauză nu s-a probat suficient justețea aserțiunilor reclamantului în susținerea pretențiilor sale, cu consecințe, în ipoteza păstrării hotărârilor atacate ale unei eventuale îmbogățiri fără justă cauză a reclamantului. 4.3. Analiza făcută de instanța de recurs. Recursurile nu sunt fondate, potrivit considerentelor ce succed: Potrivit art. 504 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. Din momentul în care România a devenit parte contractantă a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, textele de lege care vizează drepturi și garanții care fac obiectul de reglementare a convenției se interpretează în conformitate cu dispozițiile acesteia, potrivit principiului preeminenței dreptului internațional, consacrat de dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția României.

Or, dreptul la libertate și siguranță este garantat de art. 5 din Convenție, care în parag.1 lit. c) prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. Dreptul la despăgubiri în situația lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5 parag. 5 din Convenție, care condiționează acordarea de despăgubiri doar de existența unei arestări nelegale, fără a pretinde necesitatea unei hotărâri anterioare care să constate nelegalitatea reținerii ori arestării.

În cauză, reclamantul a fost reținut la 1 august 2000 prin ordonanța primarului și arestat la 2 august 2000 prin hotărârea instanței, măsură preventivă prelungită de instanța de judecată până la data de 30 decembrie 2000 inclusiv. Desfășurarea procesului penal a relevat totodată că activitatea pretins infracțională reținută în sarcina reclamantului nu se circumscrie nici unuia dintre elementele pretinse de legea penală pentru reținerea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată. Prin urmare, aceste constatări ale instanței de judecată duc la concluzia că la data arestării nu existau motive verosimile de a bănui că reclamantul a săvârșit infracțiunile de care era acuzat, ceea ce înseamnă că arestarea sa preventivă nu a fost conformă exigențelor art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenție. Nu sunt fondate nici criticile comune din recursurile părților privind cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, întrucât, pe de o parte nestabilirea unor criterii precise de determinare în cazul unui atare prejudiciu nu exclude de plano acordarea acestuia, iar pe de altă parte, atingerea adusă valorilor ocrotite de lege, reclamă cu necesitate acordarea unei sume ca echivalent al prejudiciului astfel produs. De aceea, în raport de situația de fapt rezultată din dosar relativ la consecințele produse reclamantului și familiei sale prin fapta imputată autorităților statului, se constată că suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație completă atingerii adusă onoarei, reputației și persoanei reclamantului, atât în ce privește viața sa privată cât și cea socială.

Criticile privind durata excesivă a procedurilor judiciare și acordarea unei despăgubiri corespunzătoare, exced textului de lege invocat ca temei al cererii deduse judecății ale cărei ipoteze sunt restrictiv enunțate de norma evocată, așa cum au fost ele arătate în considerentele sus menționate, aspect corect dezlegat de instanța de apel. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B.P.L. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș împotriva deciziei nr. 99 A din 09 decembrie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.