ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8454/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 01 iunie 2010, reclamantul B.M. a chemat în judecată

pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii cu caracter

administrativ luată împotriva defunctei B.K., constând în dislocarea acesteia

de la domiciliu și internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S. și obligarea

pârâtului la plata sumei de 171.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral cauzat ca urmare a deportării defunctei B.K., în perioada

ianuarie 1945 - octombrie 1949.

Totodată, a solicitat

stabilirea unui termen de plată de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii judecătorești pe care instanța o va pronunța, în temeiul art. 2 din

O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Sentința civilă

nr. 1409 din 28 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, ca neîntemeiată;

a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă

acțiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin M.F.P.

În considerentele

sentinței, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la

excepția necompetenței teritoriale, prima instanță a reținut că pârâtul are

sediul în București, iar domiciliul procesual ales al reclamantului nu poate

atrage competența Tribunalului Arad, întrucât nu constituie un domiciliu în

sensul legii procesual civile (locuință statornică a părții), astfel încât,

față de prevederile legale incidente, excepția necompetenței teritoriale apare

ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a reținut că aceasta reprezintă

acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează

o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de

lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri

prealabile.

Mai arată prima

instanță că obiectul de reglementare al actului normativ de reparație în

discuție privește o perioadă strict determinată - 6 martie 1945 - 22 decembrie

1945, care excede așadar cadrului legal determinat de Legea nr. 221/2009,

momentul luării măsurii fiind și cel care îi stabilește natura și permite

încadrarea acesteia într-o anumită categorie. Cum Legea nr. 221/2009 nu se

referă și la condamnări sau măsuri stabilite anterior datei de 6 martie 1945,

partea reclamantă a formulat o acțiune întemeiată pe o dispoziție legală la

care nu are acces, urmând a se admite excepția inadmisibilității și respinge

acțiunea, ca inadmisibilă.

Apelul declarat de

reclamantul B.M. împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 87/A

din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost desființată sentința și trimisă

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea de apel a

considerat calea de atac promovată de reclamant întemeiată pentru următoarele

considerente:

Faptul că măsura

administrativă invocată de reclamant a fost luată în luna ianuarie 1945 nu

poate conduce la excluderea acesteia de la măsurile reparatorii reglementate de

Legea nr. 221/2009, pe simplul motiv că momentul dispunerii măsurii nu se

încadrează în intervalul de timp stabilit de legiuitor.

Motivul pentru care

instanța de apel a considerat că prevederile Legii nr. 221/2009 sunt incidente

în cauză este reprezentat de faptul că, deși măsura deportării și internării

într-o colonie de muncă a bunicii reclamantului a fost luată anterior perioadei

de referință, aceasta a subzistat în intervalul de timp stabilit de legiuitor

prin Legea nr. 221/2009, măsura încetând în octombrie 1949.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., invocând motivul

de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului

reclamantului și menținerii sentinței instanței de fond.

În motivarea recursului

se arată că, urmare a faptului că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

întâi din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, au

fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 de

către Curtea Constituțională, hotărârea instanței de apel de trimitere a cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță de fond este nelegală.

Totodată, recurentul

mai arată că în mod corect tribunalul a admis excepția inadmisibilității

acțiunii, având în vedere că obiectul de reglementare al Legii nr. 221/2009

privește o perioadă de timp strict delimitată - 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 -, reclamantul invocând o măsură administrativă care a început în ianuarie

1945, dată ce excede cadrului legal determinat de actul normativ menționat.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate și care se subscriu motivului de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este întemeiat pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, invocate de reclamant drept temei

juridic al cererii de chemare în judecată, orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic are

dreptul la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare sau la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii

bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii

administrative.

Așadar, domeniul de

aplicare al Legii nr. 221/2009 îl constituie condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, denumită

"

perioadă de referință

"

.

Reclamantul B.M. a

chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii cu

caracter administrativ luată împotriva defunctei B.K., constând în dislocarea

acesteia de la domiciliu și internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S.,

măsură dispusă începând cu data de 14 ianuarie 1945 potrivit adeverinței din 16

iulie 1994, eliberată de M.M. - Oficiul de evidența documentelor de asigurare (Dosar

nr. 26830/3/2010 al Tribunalului București).

Prin urmare, instanța

de fond a reținut în mod corect că măsura administrativă dispusă cu privire la

bunica reclamantului nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009 întrucât nu se

încadrează în perioada de referință menționată anterior.

Argumentele instanței

de apel, în sensul că prevederile actului normativ menționat sunt incidente în

cauză întrucât măsura dispusă a subzistat în intervalul de timp ce se

încadrează în intervalul de referință, nu pot fi reținute și nu pot atrage

incidența Legii nr. 221/2009 întrucât nu această

"

prelungire în timp

"

a măsurii

administrative aplicate este determinantă în a încadra cererea de chemare în

judecată în sfera de aplicare a acestei legi, ci data efectivă la care a fost

dispusă măsura, respectiv 14 ianuarie 1945.

În consecință,

soluția legală ce se impune în cauză este cea adoptată de Tribunalul București,

motiv pentru care se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin

M.F.P. – D.G.F.P. a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 87/A din 02

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, se va modifica decizia atacată, în sensul că se

va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței nr.

1409 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a-III-a civilă,

îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 26 octombrie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. – D.G.F.P. a Municipiului

București împotriva Deciziei nr. 87/A din 02 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia

atacată, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant

împotriva Sentinței nr. 1409 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului București,

secția a-III-a civilă, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 26

octombrie 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.