ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8454/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 01 iunie 2010, reclamantul B.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii cu caracter administrativ luată împotriva defunctei B.K., constând în dislocarea acesteia de la domiciliu și internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S. și obligarea pârâtului la plata sumei de 171.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a deportării defunctei B.K., în perioada ianuarie 1945 - octombrie 1949. Totodată, a solicitat stabilirea unui termen de plată de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești pe care instanța o va pronunța, în temeiul art. 2 din O.G.

nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare. Prin Sentința civilă nr. 1409 din 28 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, ca neîntemeiată; a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. În considerentele sentinței, tribunalul a reținut următoarele: Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, prima instanță a reținut că pârâtul are sediul în București, iar domiciliul procesual ales al reclamantului nu poate atrage competența Tribunalului Arad, întrucât nu constituie un domiciliu în sensul legii procesual civile (locuință statornică a părții), astfel încât, față de prevederile legale incidente, excepția necompetenței teritoriale apare ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a reținut că aceasta reprezintă acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile. Mai arată prima instanță că obiectul de reglementare al actului normativ de reparație în discuție privește o perioadă strict determinată - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, reclamantul invocă o măsură administrativă care a început în ianuarie 1945, care excede așadar cadrului legal determinat de Legea nr. 221/2009, momentul luării măsurii fiind și cel care îi stabilește natura și permite încadrarea acesteia într-o anumită categorie.

Cum Legea nr. 221/2009 nu se referă și la condamnări sau măsuri stabilite anterior datei de 6 martie 1945, partea reclamantă a formulat o acțiune întemeiată pe o dispoziție legală la care nu are acces, urmând a se admite excepția inadmisibilității și respinge acțiunea, ca inadmisibilă. Apelul declarat de reclamantul B.M. împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 87/A din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea de apel a considerat calea de atac promovată de reclamant întemeiată pentru următoarele considerente: Faptul că măsura administrativă invocată de reclamant a fost luată în luna ianuarie 1945 nu poate conduce la excluderea acesteia de la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009, pe simplul motiv că momentul dispunerii măsurii nu se încadrează în intervalul de timp stabilit de legiuitor. Motivul pentru care instanța de apel a considerat că prevederile Legii nr. 221/2009 sunt incidente în cauză este reprezentat de faptul că, deși măsura deportării și internării într-o colonie de muncă a bunicii reclamantului a fost luată anterior perioadei de referință, aceasta a subzistat în intervalul de timp stabilit de legiuitor prin Legea nr. 221/2009, măsura încetând în octombrie 1949. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului reclamantului și menținerii sentinței instanței de fond. În motivarea recursului se arată că, urmare a faptului că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 de către Curtea Constituțională, hotărârea instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond este nelegală. Totodată, recurentul mai arată că în mod corect tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că obiectul de reglementare al Legii nr. 221/2009 privește o perioadă de timp strict delimitată - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 -, reclamantul invocând o măsură administrativă care a început în ianuarie 1945, dată ce excede cadrului legal determinat de actul normativ menționat.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și care se subscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, invocate de reclamant drept temei juridic al cererii de chemare în judecată, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic are dreptul la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Așadar, domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009 îl constituie condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumită " perioadă de referință " . Reclamantul B.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii cu caracter administrativ luată împotriva defunctei B.K., constând în dislocarea acesteia de la domiciliu și internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S., măsură dispusă începând cu data de 14 ianuarie 1945 potrivit adeverinței din 16 iulie 1994, eliberată de M.M. - Oficiul de evidența documentelor de asigurare (Dosar nr. 26830/3/2010 al Tribunalului București).

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect că măsura administrativă dispusă cu privire la bunica reclamantului nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009 întrucât nu se încadrează în perioada de referință menționată anterior. Argumentele instanței de apel, în sensul că prevederile actului normativ menționat sunt incidente în cauză întrucât măsura dispusă a subzistat în intervalul de timp ce se încadrează în intervalul de referință, nu pot fi reținute și nu pot atrage incidența Legii nr. 221/2009 întrucât nu această " prelungire în timp " a măsurii administrative aplicate este determinantă în a încadra cererea de chemare în judecată în sfera de aplicare a acestei legi, ci data efectivă la care a fost dispusă măsura, respectiv 14 ianuarie 1945. În consecință, soluția legală ce se impune în cauză este cea adoptată de Tribunalul București, motiv pentru care se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P.

– D.G.F.P. a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 87/A din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, se va modifica decizia atacată, în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței nr. 1409 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a-III-a civilă, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 26 octombrie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. – D.G.F.P. a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 87/A din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței nr. 1409 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a-III-a civilă, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 26 octombrie 2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.