ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2140/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC V. SRL a chemat în judecată A.F.M., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 237 din 2 decembrie 2010, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 258 din 2 decembrie 2010. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului inopinat din perioada 30 septembrie 2009 – 23 noiembrie 2010, care a avut ca obiect verificarea „modului de evidențiere, calcul și virare a obligațiilor de plată la bugetul Fondului pentru mediu s-au constatat următoarele”: „- în perioada 01 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2008 societatea a desfășurat activități de comercializare de bunuri ambalate, bunuri provenite de pe piața externă, respectiv: centrale termice și alte articole pentru instalații.

Această activitate desfășurată de societate generează obligații de plată la bugetul A.F.M. pentru cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională prin bunuri ambalate. Ambalajele introduse pe piața națională sunt din carton, plastic și lemn. La data începerii inspecției fiscale, societatea nu avea o evidență a cantităților ambalajelor introduse pe piața națională, pentru fiecare tip de material și implicit o situație a cantităților de deșeuri de ambalaje generate pentru fiecare tip de material, astfel că, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 220.739 RON. În ceea ce privește perioada controlată, a apreciat că A.F.M. nu avea dreptul să procedeze la verificarea modului de evidențiere, calcul și virare a obligațiilor de plată la bugetul A.F.M.

pe anii 2004 și 2005 și a invocat prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește sumele pretins datorate pentru perioada august 2004 – noiembrie 2004 și ianuarie 2005 – decembrie 2005. Cu privire la baza de calcul a contribuțiilor pretins datorate către fondul pentru mediu, inspectorii de mediu nu au avut posibilitatea stabilirii greutăților reale ale ambalajelor în care se aflau centralele termice sau alte componente ale acestora. Se impunea ca pentru stabilirea corectă a bazei de calcul să fie avute în vedere greutățile reale ale ambalajelor și nu cele evidențiate într-un program realizat pe calculator, program ce avea în vedere doar greutățile pentru anul 2010. În legătură cu valorificarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje din hârtie – carton și material plastic, conform art. 10 din O.U.G.

nr. 196/2005, arată că, începând cu data de 27 aprilie 2007 societatea a avut încheiat contractul de prestări servicii cu SC U. SA Râmnicu Vâlcea, iar faptul că SC U. SA nu este autorizată conform Ordinului nr. 1229/2005, nu este culpa societății și nu poate echivala cu neîndeplinirea de către societate a obiectivului de valorificarea deșeurilor din ambalaje. Referitor la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, precizează că există, la acest moment, pericolul iminent ca pârâta să pună în executare un act administrativ vădit ilegal, care ar fi adus societatea în stare de incapacitate de plăți, cauzând prejudicii atât societății cât și colaboratorilor acesteia.

Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 321/ CA din 31 ianuarie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, cu motivarea că, actul contestat fiind emis de o autoritate publică centrală (A.F.M.) conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența revine curții de apel. La rândul său, Curtea de Apel Brașov, prin sentința civilă nr. 34/ F din 28 februarie 2011, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, excepție invocată din oficiu la termenul din 28 februarie 2011, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Brașov. Totodată, constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență între această instanță și Tribunalul Brașov, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în speță, reclamanta a solicitat suspendarea executării unor acte emise de A.F.M. pentru o sumă totală de 220.739 lei, reprezentând debite datorate, majorări de întârziere și penalități de întârziere datorate și, că raportat la valoarea obligației de plată la bugetul F.M., soluționarea pe fond a cauzei este de competența tribunalului. Verificând cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Obiectul acțiunii formulate de reclamantă, îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 237 din 2 decembrie 2010 prin s-a stabilit în sarcina acesteia obligații de plată la bugetul A.F.M.

a unor taxe, majorări și penalități de întârziere în sumă totală de 220.739 lei. Cum cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 de lei, în speță devin incidente prevederile art. 10 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie. Astfel, art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamantă.

În cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (l) din lege. Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de lei.

Față de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC V. SRL și A.F.M. în favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.