ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3160/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.M.H.I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 225 din 22 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, până la soluționarea fondului cauzei. Ulterior, reclamanta și-a precizat obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare de judecată, arătând că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, solicitând suspendarea deciziei de impunere nr. 225/2010 până la soluționarea irevocabilă a cererii privind anularea acestui act administrativ ce face obiectul dosarului nr. 205/36/2011.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere 225/2010 a fost obligată la plata sumei de 3.434.504 lei cu termen de plată 20 decembrie 2010, decizia fiind emisă în baza raportului de inspecție fiscală cu același număr, în care s-a concluzionat că această sumă este datorată de societate având în vedere că în perioada iunie 2004 – 31 decembrie 2009 a introdus pe piața națională bunuri ambalate în ambalaje de lemn, plastic, carton și metal și că nu a plătit pentru aceste deșeuri taxa instituită de legislația în domeniul; a arătat că organul de control fiscal a interpretat și aplicat greșit legislația în materie, înlăturând toate aceste contracte doar pentru lipsa mențiunilor prevăzute în legislație, îndepărtându-se de la scopul plății acestor taxe care derivă din principiul poluatorul plătește, apreciind astfel că se impune suspendarea executării actelor administrative atacate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

P rin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii în principal ca inadmisibilă, pentru lipsa dovezii privind consemnarea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestat, iar în subsidiar ca nefondată. Prin sentința nr. 100/CA din 22 martie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC D.M.H.I. SA în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. 225 din 22 noiembrie 2010 emisă de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, și anume, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Sub aspectul cazului bine justificat, prima instanță a reținut că reclamanta nu a adus argumente temeinice de natură a contura o reală suspiciune asupra legalității actului contestat, rezumându-se la a afirma doar că prin măsura luată organul fiscal a încălcat principiul de bază în materie de mediu, potrivit cu care poluatorul plătește, și a invocat aspecte legate de modalitatea abuzivă de exercitare a dreptului la apărare de către organul fiscal, prin neînsușirea unor înscrisuri reprezentând contracte încheiate de reclamantă cu terți, or aceste aspecte pot fi invocate și valorificate în pe fondul cauzei, neputând fi verificate în această procedura sumară a cercetării aparenței dreptului pretins încălcat.

In ceea ce privește paguba iminentă, prima instanță a reținut că reclamanta a arătat, chiar prin concluziile scrise, că nu s-a stabilit răspunderea patrimonială și persoanele vinovate, recuperarea presupunând o perioada îndelungată de timp, nefiind vorba de o executare imediată a unei sume în cuantum exorbitant de natură a pune în pericol fondurile bugetare, or, scopul actului fiind tocmai recuperarea acestor fonduri. Î mpotri va acestei sentințe a declarat recurs SC D.M.H.I. SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fără a analiza aspectele esențiale invocate cu privire la neluarea în calcul de către organele fiscale a cantităților de deșeuri predată către societăți comerciale, pentru stabilirea bazei de impunere ca fiind valorificate și reciclate, deși aceste elemente erau de natură a contura cazul bine justificat, ca una din condițiile legale prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Cu privire la cea de-a doua condiție legală prevăzută pentru admisibilitatea cererii de suspendare recurenta apreciază că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu ar fi dovedită, deși din materialul probator administrat în cauză, rezultă îndeplinirea acesteia, având în vedere valoarea fondului de salarii al recurentei cât și valoarea soldului disponibil al societății. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că în mod corect s-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente. Astfel cum s-a statuat de doctrina în materie cât și n practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, suspendarea executării actului administrativ reprezintă o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, fiind o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe grave sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege, respectiv existența unui caz bie justificat, astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ și necesitatea prevenirii unei pagube iminente definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege. Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie fundamentul caracterului executoriu al actului administrativ iar paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Verificând susținerile recurentei în raport de condițiile legale stabilite de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată neîndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de textul legal. Astfel în ceea ce privește condiția „cazului bine justificat” susținerile recurentei-reclamante referitoare la îndeplinirea acestei condiții prin neluarea în considerare la întocmirea actului de control, respectiv a stabilirii corecte a bazei de impunere a unor cantități de deșeuri livrate către societăți comerciale de valorificare, nu pot fi reținute întrucât aceste aspecte vizează în fapt, soluționarea pe fond a cauzei, respectiv verificarea legalității actului administrativ atacat, ceea ce excede obiectului cererii privind suspendarea, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Nici susținerile recurentei cu privire la paguba iminentă nu pot fi reținute întrucât din probatoriul administrat în cauză cu ocazia judecării cererii de suspendare nu a rezultat îndeplinirea aceste condiții, în sensul agravării reale a situației economice a societății. În ceea ce privește documentele depuse la dosar în sprijinul recursului formulat, respectiv contul de profit și pierderi la data de 31 martie 2011 și a bilanțului societății la data de 31 martie 2011, se apreciază ca nefiind utile cauzei întrucât pe de o parte acestea atestă rezultatul activității economice desfășurate de recurenta-reclamantă fără a dovedi paguba iminentă astfel cum este aceasta definită de dispozițiile legale mai sus menționate, iar pe de altă parte, suspendarea executării actului administrativ atacat nu poate fi dispusă decât în cazul îndeplinirii cumulative a celor două condiții legale, astfel cum s-a arătat anterior.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.M.H.I. SA împotriva sentinței nr. 100/CA din 22 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.