ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3160/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC D.M.H.I. SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 225 din 22 noiembrie 2010 emisă de pârâtă,

până la soluționarea fondului cauzei.

Ulterior, reclamanta

și-a precizat obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare de judecată,

arătând că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004,

solicitând suspendarea deciziei de impunere nr. 225/2010 până la soluționarea

irevocabilă a cererii privind anularea acestui act administrativ ce face obiectul

dosarului nr. 205/36/2011.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin decizia de impunere 225/2010 a fost obligată la

plata sumei de 3.434.504 lei cu termen de plată 20 decembrie 2010, decizia

fiind emisă în baza raportului de inspecție fiscală cu același număr, în care

s-a concluzionat că această sumă este datorată de societate având în vedere că

în perioada iunie 2004 – 31 decembrie 2009 a introdus pe piața națională bunuri

ambalate în ambalaje de lemn, plastic, carton și metal și că nu a plătit pentru

aceste deșeuri taxa instituită de legislația în domeniul; a arătat că organul

de control fiscal a interpretat și aplicat greșit legislația în materie,

înlăturând toate aceste contracte doar pentru lipsa mențiunilor prevăzute în

legislație, îndepărtându-se de la scopul plății acestor taxe care derivă din principiul

poluatorul plătește, apreciind astfel că se impune suspendarea executării

actelor administrative atacate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

P

rin întâmpinarea

formulată în cauză,

pârâta

a solicitat respingerea cererii în principal ca inadmisibilă, pentru lipsa

dovezii privind consemnarea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei

contestat, iar în subsidiar ca nefondată.

Prin sentința nr. 100/CA

din 22 martie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă,

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea

formulată de reclamanta SC D.M.H.I. SA în contradictoriu cu pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu privind suspendarea executării deciziei de

impunere nr. 225 din 22 noiembrie 2010 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut

dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr.

554/2004, și anume, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Sub aspectul cazului

bine justificat, prima instanță a reținut că reclamanta nu a adus argumente temeinice

de natură a contura o reală suspiciune asupra legalității actului contestat, rezumându-se

la a afirma doar că prin măsura luată organul fiscal a încălcat principiul de

bază în materie de mediu, potrivit cu care poluatorul plătește, și a invocat aspecte

legate de modalitatea abuzivă de exercitare a dreptului la apărare de către

organul fiscal, prin neînsușirea unor înscrisuri reprezentând contracte

încheiate de reclamantă cu terți, or aceste aspecte pot fi invocate și

valorificate în pe fondul cauzei, neputând fi verificate în această procedura

sumară a cercetării aparenței dreptului pretins încălcat.

In ceea ce privește

paguba iminentă, prima instanță a reținut că reclamanta a arătat, chiar prin

concluziile scrise, că nu s-a stabilit răspunderea patrimonială și persoanele

vinovate, recuperarea presupunând o perioada îndelungată de timp, nefiind vorba

de o executare imediată a unei sume în cuantum exorbitant de natură a pune în

pericol fondurile bugetare, or, scopul actului fiind tocmai recuperarea acestor

fonduri.

Î

mpotri

va acestei sentințe a

declarat recurs SC D.M.H.I. SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului

formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit instanța

de fond a apreciat ca nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fără a analiza aspectele esențiale invocate

cu privire la neluarea în calcul de către organele fiscale a cantităților de deșeuri

predată către societăți comerciale, pentru stabilirea bazei de impunere ca

fiind valorificate și reciclate, deși aceste elemente erau de natură a contura

cazul bine justificat, ca una din condițiile legale prevăzute de art. 14 din

legea contenciosului administrativ.

Cu privire la cea

de-a doua condiție legală prevăzută pentru admisibilitatea cererii de suspendare

recurenta apreciază că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu ar fi dovedită,

deși din materialul probator administrat în cauză, rezultă îndeplinirea acesteia,

având în vedere valoarea fondului de salarii al recurentei cât și valoarea soldului

disponibil al societății.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Intimata

Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare solicitând

respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a

hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că în mod

corect s-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins,

pentru următoarele considerente.

Astfel cum s-a statuat

de doctrina în materie cât și n practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, suspendarea executării actului administrativ reprezintă o operațiune

de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, fiind o măsură de

excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a

căror îndeplinire ar produce consecințe grave sau imposibil de înlăturat în ipoteza

în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Suspendarea

executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă

a condițiilor prevăzute de lege, respectiv existența unui caz bie justificat,

astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

contenciosului administrativ și necesitatea prevenirii unei pagube iminente

definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege.

Existența unui caz

bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie

fundamentul caracterului executoriu al actului administrativ iar paguba

iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau

a unui serviciu public.

Verificând

susținerile recurentei în raport de condițiile legale stabilite de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar constată că în mod

corect s-a reținut prin sentința atacată neîndeplinirea cumulativă a

condițiilor impuse de textul legal.

Astfel în ceea ce

privește condiția „cazului bine justificat” susținerile recurentei-reclamante

referitoare la îndeplinirea acestei condiții prin neluarea în considerare la

întocmirea actului de control, respectiv a stabilirii corecte a bazei de impunere

a unor cantități de deșeuri livrate către societăți comerciale de valorificare,

nu pot fi reținute întrucât aceste aspecte vizează în fapt, soluționarea pe

fond a cauzei, respectiv verificarea legalității actului administrativ atacat,

ceea ce excede obiectului cererii privind suspendarea, astfel cum în mod corect

a reținut și instanța de fond.

Nici susținerile recurentei

cu privire la paguba iminentă nu pot fi reținute întrucât din probatoriul

administrat în cauză cu ocazia judecării cererii de suspendare nu a rezultat îndeplinirea

aceste condiții, în sensul agravării reale a situației economice a societății.

În ceea ce privește documentele

depuse la dosar în sprijinul recursului formulat, respectiv contul de profit și

pierderi la data de 31 martie 2011 și a bilanțului societății la data de 31

martie 2011, se apreciază ca nefiind utile cauzei întrucât pe de o parte

acestea atestă rezultatul activității economice desfășurate de recurenta-reclamantă

fără a dovedi paguba iminentă astfel cum este aceasta definită de dispozițiile

legale mai sus menționate, iar pe de altă parte, suspendarea executării actului

administrativ atacat nu poate fi dispusă decât în cazul îndeplinirii cumulative

a celor două condiții legale, astfel cum s-a arătat anterior.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală

și temeinică, urmând a fi menținută și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC D.M.H.I. SA împotriva sentinței nr. 100/CA din 22 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 31 mai 2011.