ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1442/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1442/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta S.C. „C.” S.R.L. a chemat în judecată pe

pârâta Administrația Fondului pentru Mediu solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei de impunere

nr. 145 din 17 august 2010, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 159

din 17 august 2010, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta

a completat acțiunea introductivă de instanță, în sensul că a solicitat și

anularea Deciziei nr. 136 din 10 noiembrie 2010 de soluționare a contestației

administrative.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a cerut respingerea acțiunii reclamantei ca

neîntemeiată.

În cauză a fost

administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă.

Curtea de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 131 din 19

aprilie  2011, a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. „C.” S.R.L., a anulat

parțial Decizia de impunere nr. 145 din 17 august 2010, Decizia nr. 136 din 10

noiembrie 2010, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. 159 din 17 august

2010, acte emise de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, și a redus

obligațiile fiscale datorate de reclamantă la suma totală de 307.432,12 RON,

din care 146.622 RON, reprezentând obligații principale de mediu și 160.810,12

RON, reprezentând accesorii și penalități.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În perioada

2004-2008, reclamanta a procesat o cantitate reală de ambalaje, pe categorii,

după cum urmează: 1.403.623 kg lemn, 384.837 kg carton, 24.222 kg plastic;

aceste cantități sunt diferite de cele indicate de organul de control în actul

de impunere contestat.

Cantitățile de lemn

introduse pe piață de către reclamantă au influențat cantitativ-valoric

cantitățile de carton și plastic și au avut, în mod implicit, influență asupra

obiectivelor de reciclare a ambalajelor, obiectiv realizat parțial de către

reclamantă.

Art. 9 alin. (1) lit.

d) din O.U.G. nr. 196/2005 prevedea prețul de 1 leu/kg; acest preț a fost

valabil în perioada 1 ianuarie 2008-31 august 2008.

Prin O.G. nr.

25/2008, prețul a fost majorat la 2 RON/kg, iar acest act normativ a intrat în

vigoare la data de 1 septembrie 2008.

În speță, termenul

depunerii declarației fiscale de către reclamantă, respectiv termenul scadent

de plată este 21 ianuarie 2009; modificarea intervenită prin O.G. nr. 25/2008

se aplică de la data de 1 ianuarie 2008.

În perioada

2004-2008, reclamanta a reciclat 1.610.100 kg lemn, prin predare către

salariați ca lemn de foc, cât și către societăți comerciale, iar influența

acestor cantități asupra obiectivelor de reciclare se regăsește ca obligație de

plată a societății, modificată în minus față de obligația constatată și impusă

de organul fiscal.

În raportul de

expertiză contabilă s-au stabilit în mod real obiectivele de valorificare și

reciclare a deșeurilor neîndeplinite de reclamantă, precum și sumele datorate

în contul acestor obiective.

La determinarea

cantităților de ambalaje generate pe piață, organele de control au luat în

calcul cantitățile înscrise în declarațiile vamale la rubrica „țară”, unde

figurau anumite cantități ce includeau totalitatea ambalajelor, precum și

glazura mărfii, fără a distinge pe categorii de ambalaje.

S-a efectuat o

cântărire aleatorie a unor ambalaje în depozitul reclamantei și s-a determinat

astfel greutatea fiecărui tip de ambalaj, modalitate care a fost complet

greșită și care a determinat denaturarea gravă a cantităților de ambalaje și a

componenței acestora pe sortimente.

Organul de impunere

nu a ținut seama de faptul că, în perioada 2004-2006, reclamanta a efectuat

importurile, în mod preponderent, din SUA, Canada și Brazilia, iar în aceste

țări sunt folosite alte tipuri și standarde la ambalaje, diferite de cele

utilizate de țările membre ale Uniunii Europene.

Pe cale de

consecință, în sarcina reclamantei s-au stabilit obligații fiscale mărite

artificial, fapt care a fost relevat de către expertiza existentă la dosar.

De asemenea, organul

de control nu a ținut seama de cantitățile de ambalaje de lemn care au fost

date de reclamantă spre valorificare și reciclare, pe bază de documente

justificative.

Totodată, din actele

dosarului, nu rezultă faptul că organul fiscal a încălcat prevederile art. 104

alin. (1) și (2) C. proc. fisc., prin depășirea termenului maxim de 6 luni de

efectuare a controlului.

În altă ordine de

idei, termenul de prescripție de 5 ani pentru stabilirea obligațiilor fiscale

ale reclamantei la Fondul pentru Mediu nu a fost depășit: acest termen începe

să curgă de la data de 1 mai 2005 și se împlinește la data de 18 decembrie

2009.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, care a

solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantei în

totalitate.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele

critici de nelegalitate:

1) Este eronată

concluzia primei instanțe în sensul că organul de control ar fi luat în calcul

o sumă dublă față de cea legală, și anume suma de 2 RON/kg, fără a ține seama

de modificările intervenite prin pct. 7 din O.G. nr. 25/2008.

Modificarea

calculului cu 2 RON/kg pentru cantitatea de ambalaje introdusă pe piața

națională se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ anterior

arătat, iar calculul cu 2 RON/kg se efectuează și pentru anul 2008.

2) Este greșită

aprecierea instanței de fond, în sensul că situația reală a obiectivelor

neîndeplinite de intimată, de valorificare și reciclare a deșeurilor, precum și

a sumelor datorate în contul acestor obiective diferă față de situația de fapt

reținută de organul de control.

În opinia recurentei,

a fost încălcat principiul contradictorialității, întrucât expertul contabil

desemnat în cauză a mărit greutatea paletului din lemn de la 20 kg/unitate la

31,5 kg, în perioada 2004-2006, folosind înscrisuri care nu au fost puse la

dispoziția reprezentanților Administrației Fondului pentru Mediu, fiind vorba

despre adresa de la I.F.I..

Din toate documentele

prezentate de reprezentanții intimatei la momentul desfășurării inspecției

fiscale, rezultă că greutatea paleților din lemn, indiferent de țara de

proveniență este de 20 kg/unitate.

3) În ceea ce

privește calculul obligațiilor pentru anul 2005, intimata a considerat că a

fost dezavantajată de adunarea obiectivelor de valorificare și de reciclare de

22% și 18%.

Pe acest aspect,

recurenta a arătat că art. 13 alin. 1 lit. b) din H.G. nr. 899/2004, care

reglementează obiectivul de reciclare, și-a modificat conținutul față de cel

din H.G. nr. 349/2002, în sensul că nu se utilizează în niciun fel noțiunea de

„valorificare”; ca atare, obiectivul de reciclare nu se aplică la greutatea

totală a materialelor de ambalaj conținute în deșeurile de ambalaj

„valorificate”. Rezultă, așadar, că intenția legiuitorului a fost ca procentul

de minimum 25% de reciclare să se raporteze la greutatea totală a deșeurilor de

ambalaje, întocmai ca și în cazul procentului de valorificare de minimum 50%.

Conform prevederilor

H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje,

cu modificările și completările ulterioare, toți contribuabilii responsabili

față de Fondul de Mediu au obligația de a-și îndeplini în mod distinct atât

obiectivul de valorificare, cât și obiectivul de reciclare.

În speța de față,

cantitățile de deșeuri de ambalaje de lemn predate pentru ardere sunt luate în

calcul în mod eronat de către expertul contabil la realizarea obiectivului de

reciclare, ele îndeplinind numai obiectivul de valorificare energetică (R1 din

Anexa 2B din O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor).

Prin urmare, este

greșită asimilarea de către expertul contabil a deșeurilor de lemn valorificate

energetic de către intimată cu deșeurile reciclate.

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat(filele 12-15

dosar).

Înalta Curte va

respinge excepția lipsei de interes a recurentei în formularea prezentei căi de

atac, în raport de soluția pronunțată prin sentința atacată, prin care au fost

anulate parțial datoriile fiscale ale intimatei către Fondul pentru Mediu.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041

C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C.proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, prima critică

de nelegalitate invocată de recurentă se referă la faptul că prima instanță ar

fi luat în calcul prețul de 1 leu/kg deșeu ambalaj până la data de 29 august

2008, în loc de 2 RON/kg, cât era stabilit de actele normative incidente în

materie.

Într-adevăr, odată cu

intrarea în vigoare a O.G. nr. 25/2008, pentru modificarea și completarea

O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cuantumul acestei obligații

s-a modificat de la 1 leu/kg la 2 RON/kg. Așadar, la pct. 7 lit. d) se prevede:

„(..) o contribuție de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici responsabili,

pentru diferența dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în

instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje

prevăzute în legislația în vigoare și cantitățile efectiv valorificate sau

incinerate cu recuperare de energie.”

La pct. 10 din O.G.

nr. 25/2008 se menționează faptul că obligația anuală de declarare și de plată

a cuantumului acesteia se menține, în sensul că se efectuează anual, până la

data de 25 ianuarie a anului următor.

Ca atare, este

corectă susținerea recurentei în sensul că intimata datorează contribuția de 2

RON/kg pe tot parcursul anului 2008.

Însă, aceasta a fost

și concluzia primei instanțe, care a preluat răspunsul expertului contabil la

obiectivul nr. 5 la raportul de expertiză.

Nici cea de-a doua

critică de nelegalitate formulată de recurentă nu este fondată.

Între cele două

situații, prezentate de organul de control și de expertul contabil, există

diferențe. Cu toate acestea, situația reală este cea prezentată de expertul

desemnat în cauză, care a procedat atât la verificarea tuturor documentelor

existente la sediul intimatei, cât și la verificări pe teren unde a constatat

că, în realitate, ambalajele existente erau de mai multe tipuri și greutăți și

nu o singură categorie de ambalaje, așa cum a reținut organul de control.

Astfel, expertiza a

reținut faptul că, în perioada 2004-2007, intimata a importat carne de la

I.F.I., LLC SUA, care aveau alte tipuri de ambalaje, respectiv paleții de lemn

aveau o greutate între 29 și 34 kg, motiv pentru care expertiza a luat în

calcul o medie de 31,5 kg.

Expertul desemnat în

cauză, pentru a clarifica situația de fapt privind ambalajele introduse pe

piață și deșeurile generate, prin adresa din 22 februarie 2011, depusă la

dosar, a convocat reprezentații recurentei pentru data de 2 martie 2011, în

vederea verificării ambalajelor și a greutății reale a acestora. La data

convocării niciun reprezentant al recurentei nu s-a prezentat; ca atare,

aceasta din urmă nu poate susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare cu

ocazia efectuării expertizei contabile.

Mai mult decât atât,

recurentei i s-a comunicat raportul de expertiză, iar aceasta a formulat

obiecțiuni la expertiză care au fost respinse de prima instanță, cu motivarea

că reprezintă, în realitate, apărări pe fondul cauzei.

În raport de cele

anterior prezentate, Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit

căreia a fost încălcat principiul contradictorialității.

În ceea ce privește

greutatea reală a ambalajelor și, respectiv, greutatea deșeurilor generate,

instanța de control judiciar nu poate accepta punctul de vedere exprimat de

recurentă, întrucât aceasta a luat în calcul un singur tip de ambalaj de lemn,

de hârtie și de plastic și a făcut determinarea pe baza unei constatări pe

teren, unde a cântărit un singur palet de 20 kg, o cutie de carton de 0,800 kg

și o folie de plastic de 1,5 kg, așa cum rezultă din procesul-verbal din data

de 7 iunie 2010.

În realitate,

intimata a importat mărfuri de la diverși furnizori, ambalate în diferite

tipuri de ambalaje și cu diferite greutăți.

În urma verificărilor

efectuate la data de 2 martie 2011 de către experții contabili (dată la care

reprezentații recurentei nu s-au prezentat, deși au fost convocați), au

rezultat diferite categorii de ambalaje cu diferite greutăți, în funcție de

furnizori, dar și de felul cărnii.

În concret, greutatea

paleților de lemn varia între 24,5 și 30 kg, iar folia de plastic între 0,15 și

0,30 kg.

Cu această ocazie,

s-a stabilit că, în fapt, cantitățile generate pe piață sunt de 1.403.623 kg

lemn, 384.837 kg carton și 24.222 kg plastic (a se vedea fila 122 dosar fond).

În fine, nici ultima

critică de nelegalitate invocată de recurentă nu este fondată.

Mai precis, recurenta

a arătat faptul că în urma calculului obligațiilor pentru anul 2005, intimata a

considerat că a fost dezavantajată de adunarea obiectivelor de valorificare și

de reciclare de 22% și 18%.

Această poziție

exprimată de intimată nu a fost însușită de către prima instanță, motiv pentru

care nu a contribuit la reducerea sumei stabilite de organul de control în

sarcina părții.

Totodată, în temeiul

O.G. nr. 78/2000 și H.G. nr. 621/2005, intimata a valorificat, în perioada

2004-2008, a reciclat 1.610.100 kg lemn prin predare către salariați (ca lemn

de foc), respectiv către alte societăți comerciale. Influența acestor cantități

asupra obiectivelor de reciclare se regăsește ca obligație de plată a

intimatei, așa cum rezultă în anexa nr. 5 la raportul de expertiză contabilă

efectuat în cauză (a se vedea filele 133-134 dosar fond).

Predarea-primirea s-a

făcut pe baza unor contracte și procese-verbale în care erau menționate

cantitățile și tipurile de ambalaje.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C.proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C.proc.civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

În baza art. 274

alin. (1) și (3) C.proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la 3.000 RON

cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

lipsei de interes.

Respinge recursul

declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr.

131 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

3.000 RON cheltuieli de judecată către intimată cu aplicarea  art. 274 alin.

(3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 martie 2012.

Procesat de GGC - DG