ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1442/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. „C.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei de impunere nr. 145 din 17 august 2010, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 159 din 17 august 2010, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, reclamanta a completat acțiunea introductivă de instanță, în sensul că a solicitat și anularea Deciziei nr. 136 din 10 noiembrie 2010 de soluționare a contestației administrative. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a cerut respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă. Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 131 din 19 aprilie 2011, a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. „C.” S.R.L., a anulat parțial Decizia de impunere nr. 145 din 17 august 2010, Decizia nr. 136 din 10 noiembrie 2010, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. 159 din 17 august 2010, acte emise de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, și a redus obligațiile fiscale datorate de reclamantă la suma totală de 307.432,12 RON, din care 146.622 RON, reprezentând obligații principale de mediu și 160.810,12 RON, reprezentând accesorii și penalități.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: În perioada 2004-2008, reclamanta a procesat o cantitate reală de ambalaje, pe categorii, după cum urmează: 1.403.623 kg lemn, 384.837 kg carton, 24.222 kg plastic; aceste cantități sunt diferite de cele indicate de organul de control în actul de impunere contestat. Cantitățile de lemn introduse pe piață de către reclamantă au influențat cantitativ-valoric cantitățile de carton și plastic și au avut, în mod implicit, influență asupra obiectivelor de reciclare a ambalajelor, obiectiv realizat parțial de către reclamantă. Art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 prevedea prețul de 1 leu/kg; acest preț a fost valabil în perioada 1 ianuarie 2008-31 august 2008. Prin O.G.

nr. 25/2008, prețul a fost majorat la 2 RON/kg, iar acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008. În speță, termenul depunerii declarației fiscale de către reclamantă, respectiv termenul scadent de plată este 21 ianuarie 2009; modificarea intervenită prin O.G. nr. 25/2008 se aplică de la data de 1 ianuarie 2008. În perioada 2004-2008, reclamanta a reciclat 1.610.100 kg lemn, prin predare către salariați ca lemn de foc, cât și către societăți comerciale, iar influența acestor cantități asupra obiectivelor de reciclare se regăsește ca obligație de plată a societății, modificată în minus față de obligația constatată și impusă de organul fiscal. În raportul de expertiză contabilă s-au stabilit în mod real obiectivele de valorificare și reciclare a deșeurilor neîndeplinite de reclamantă, precum și sumele datorate în contul acestor obiective.

La determinarea cantităților de ambalaje generate pe piață, organele de control au luat în calcul cantitățile înscrise în declarațiile vamale la rubrica „țară”, unde figurau anumite cantități ce includeau totalitatea ambalajelor, precum și glazura mărfii, fără a distinge pe categorii de ambalaje. S-a efectuat o cântărire aleatorie a unor ambalaje în depozitul reclamantei și s-a determinat astfel greutatea fiecărui tip de ambalaj, modalitate care a fost complet greșită și care a determinat denaturarea gravă a cantităților de ambalaje și a componenței acestora pe sortimente. Organul de impunere nu a ținut seama de faptul că, în perioada 2004-2006, reclamanta a efectuat importurile, în mod preponderent, din SUA, Canada și Brazilia, iar în aceste țări sunt folosite alte tipuri și standarde la ambalaje, diferite de cele utilizate de țările membre ale Uniunii Europene.

Pe cale de consecință, în sarcina reclamantei s-au stabilit obligații fiscale mărite artificial, fapt care a fost relevat de către expertiza existentă la dosar. De asemenea, organul de control nu a ținut seama de cantitățile de ambalaje de lemn care au fost date de reclamantă spre valorificare și reciclare, pe bază de documente justificative. Totodată, din actele dosarului, nu rezultă faptul că organul fiscal a încălcat prevederile art. 104 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., prin depășirea termenului maxim de 6 luni de efectuare a controlului.

În altă ordine de idei, termenul de prescripție de 5 ani pentru stabilirea obligațiilor fiscale ale reclamantei la Fondul pentru Mediu nu a fost depășit: acest termen începe să curgă de la data de 1 mai 2005 și se împlinește la data de 18 decembrie 2009. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantei în totalitate. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate: 1) Este eronată concluzia primei instanțe în sensul că organul de control ar fi luat în calcul o sumă dublă față de cea legală, și anume suma de 2 RON/kg, fără a ține seama de modificările intervenite prin pct. 7 din O.G.

nr. 25/2008. Modificarea calculului cu 2 RON/kg pentru cantitatea de ambalaje introdusă pe piața națională se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ anterior arătat, iar calculul cu 2 RON/kg se efectuează și pentru anul 2008. 2) Este greșită aprecierea instanței de fond, în sensul că situația reală a obiectivelor neîndeplinite de intimată, de valorificare și reciclare a deșeurilor, precum și a sumelor datorate în contul acestor obiective diferă față de situația de fapt reținută de organul de control. În opinia recurentei, a fost încălcat principiul contradictorialității, întrucât expertul contabil desemnat în cauză a mărit greutatea paletului din lemn de la 20 kg/unitate la 31,5 kg, în perioada 2004-2006, folosind înscrisuri care nu au fost puse la dispoziția reprezentanților Administrației Fondului pentru Mediu, fiind vorba despre adresa de la I.F.I..

Din toate documentele prezentate de reprezentanții intimatei la momentul desfășurării inspecției fiscale, rezultă că greutatea paleților din lemn, indiferent de țara de proveniență este de 20 kg/unitate. 3) În ceea ce privește calculul obligațiilor pentru anul 2005, intimata a considerat că a fost dezavantajată de adunarea obiectivelor de valorificare și de reciclare de 22% și 18%. Pe acest aspect, recurenta a arătat că art. 13 alin. 1 lit. b) din H.G. nr. 899/2004, care reglementează obiectivul de reciclare, și-a modificat conținutul față de cel din H.G. nr. 349/2002, în sensul că nu se utilizează în niciun fel noțiunea de „valorificare”; ca atare, obiectivul de reciclare nu se aplică la greutatea totală a materialelor de ambalaj conținute în deșeurile de ambalaj „valorificate”.

Rezultă, așadar, că intenția legiuitorului a fost ca procentul de minimum 25% de reciclare să se raporteze la greutatea totală a deșeurilor de ambalaje, întocmai ca și în cazul procentului de valorificare de minimum 50%. Conform prevederilor H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, toți contribuabilii responsabili față de Fondul de Mediu au obligația de a-și îndeplini în mod distinct atât obiectivul de valorificare, cât și obiectivul de reciclare. În speța de față, cantitățile de deșeuri de ambalaje de lemn predate pentru ardere sunt luate în calcul în mod eronat de către expertul contabil la realizarea obiectivului de reciclare, ele îndeplinind numai obiectivul de valorificare energetică (R1 din Anexa 2B din O.U.G.

nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor). Prin urmare, este greșită asimilarea de către expertul contabil a deșeurilor de lemn valorificate energetic de către intimată cu deșeurile reciclate. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat(filele 12-15 dosar). Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes a recurentei în formularea prezentei căi de atac, în raport de soluția pronunțată prin sentința atacată, prin care au fost anulate parțial datoriile fiscale ale intimatei către Fondul pentru Mediu. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C.proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prima critică de nelegalitate invocată de recurentă se referă la faptul că prima instanță ar fi luat în calcul prețul de 1 leu/kg deșeu ambalaj până la data de 29 august 2008, în loc de 2 RON/kg, cât era stabilit de actele normative incidente în materie. Într-adevăr, odată cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 25/2008, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cuantumul acestei obligații s-a modificat de la 1 leu/kg la 2 RON/kg.

Așadar, la pct. 7 lit. d) se prevede: „(..) o contribuție de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici responsabili, pentru diferența dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje prevăzute în legislația în vigoare și cantitățile efectiv valorificate sau incinerate cu recuperare de energie.” La pct. 10 din O.G. nr. 25/2008 se menționează faptul că obligația anuală de declarare și de plată a cuantumului acesteia se menține, în sensul că se efectuează anual, până la data de 25 ianuarie a anului următor. Ca atare, este corectă susținerea recurentei în sensul că intimata datorează contribuția de 2 RON/kg pe tot parcursul anului 2008. Însă, aceasta a fost și concluzia primei instanțe, care a preluat răspunsul expertului contabil la obiectivul nr. 5 la raportul de expertiză.

Nici cea de-a doua critică de nelegalitate formulată de recurentă nu este fondată. Între cele două situații, prezentate de organul de control și de expertul contabil, există diferențe. Cu toate acestea, situația reală este cea prezentată de expertul desemnat în cauză, care a procedat atât la verificarea tuturor documentelor existente la sediul intimatei, cât și la verificări pe teren unde a constatat că, în realitate, ambalajele existente erau de mai multe tipuri și greutăți și nu o singură categorie de ambalaje, așa cum a reținut organul de control. Astfel, expertiza a reținut faptul că, în perioada 2004-2007, intimata a importat carne de la I.F.I., LLC SUA, care aveau alte tipuri de ambalaje, respectiv paleții de lemn aveau o greutate între 29 și 34 kg, motiv pentru care expertiza a luat în calcul o medie de 31,5 kg.

Expertul desemnat în cauză, pentru a clarifica situația de fapt privind ambalajele introduse pe piață și deșeurile generate, prin adresa din 22 februarie 2011, depusă la dosar, a convocat reprezentații recurentei pentru data de 2 martie 2011, în vederea verificării ambalajelor și a greutății reale a acestora. La data convocării niciun reprezentant al recurentei nu s-a prezentat; ca atare, aceasta din urmă nu poate susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare cu ocazia efectuării expertizei contabile. Mai mult decât atât, recurentei i s-a comunicat raportul de expertiză, iar aceasta a formulat obiecțiuni la expertiză care au fost respinse de prima instanță, cu motivarea că reprezintă, în realitate, apărări pe fondul cauzei.

În raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia a fost încălcat principiul contradictorialității. În ceea ce privește greutatea reală a ambalajelor și, respectiv, greutatea deșeurilor generate, instanța de control judiciar nu poate accepta punctul de vedere exprimat de recurentă, întrucât aceasta a luat în calcul un singur tip de ambalaj de lemn, de hârtie și de plastic și a făcut determinarea pe baza unei constatări pe teren, unde a cântărit un singur palet de 20 kg, o cutie de carton de 0,800 kg și o folie de plastic de 1,5 kg, așa cum rezultă din procesul-verbal din data de 7 iunie 2010. În realitate, intimata a importat mărfuri de la diverși furnizori, ambalate în diferite tipuri de ambalaje și cu diferite greutăți.

În urma verificărilor efectuate la data de 2 martie 2011 de către experții contabili (dată la care reprezentații recurentei nu s-au prezentat, deși au fost convocați), au rezultat diferite categorii de ambalaje cu diferite greutăți, în funcție de furnizori, dar și de felul cărnii. În concret, greutatea paleților de lemn varia între 24,5 și 30 kg, iar folia de plastic între 0,15 și 0,30 kg. Cu această ocazie, s-a stabilit că, în fapt, cantitățile generate pe piață sunt de 1.403.623 kg lemn, 384.837 kg carton și 24.222 kg plastic (a se vedea fila 122 dosar fond). În fine, nici ultima critică de nelegalitate invocată de recurentă nu este fondată. Mai precis, recurenta a arătat faptul că în urma calculului obligațiilor pentru anul 2005, intimata a considerat că a fost dezavantajată de adunarea obiectivelor de valorificare și de reciclare de 22% și 18%.

Această poziție exprimată de intimată nu a fost însușită de către prima instanță, motiv pentru care nu a contribuit la reducerea sumei stabilite de organul de control în sarcina părții. Totodată, în temeiul O.G. nr. 78/2000 și H.G. nr. 621/2005, intimata a valorificat, în perioada 2004-2008, a reciclat 1.610.100 kg lemn prin predare către salariați (ca lemn de foc), respectiv către alte societăți comerciale. Influența acestor cantități asupra obiectivelor de reciclare se regăsește ca obligație de plată a intimatei, așa cum rezultă în anexa nr. 5 la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (a se vedea filele 133-134 dosar fond). Predarea-primirea s-a făcut pe baza unor contracte și procese-verbale în care erau menționate cantitățile și tipurile de ambalaje.

Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 274 alin. (1) și (3) C.proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes. Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 131 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimată cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2012. Procesat de GGC - DG