ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1901/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.L.V. Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 73 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 30170/3/2010, în temeiul disp. art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare prin executare în regim de detenție. S-a menținut măsura arestării preventive. Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 05 iunie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., măsura fiind menținută succesiv, ultima dată prin încheierea din 16 martie 2011 a instanței de apel. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (10) din Constituția României, persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, iar conform art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul K.V.L. este admisibilă în principiu, îndeplinind condițiile de formă cerute de prevederile art. 160 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dar și condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., căci pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea pentru care este cercetat este închisoarea ce nu depășește 18 ani. Drept urmare, la termenul din 20 aprilie 2011, instanța de apel a dispus admiterea în principiu a cererii. Având în vedere că potrivit art. 160 83 C. proc. pen., instanța este ținută a verifica și dacă cererea este întemeiată, conform art. 160 8 - 160 8a C. proc. pen., instanța de apel a procedat mai întâi la verificarea admisibilității cererii pentru ca, ulterior, după ascultarea inculpatului, să procedeze la o analiză de temeinicie sau de oportunitate a cererii de liberare provizorie. În consecință, instanța de apel a reținut că liberarea provizorie constituie o alternativă la măsura arestării preventive și implică o menținere a temeiurilor care au justificat luarea acestei măsuri, căci schimbarea sau încetarea acestor temeiuri atrage incidența altor instituții, respectiv înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive.

Drept urmare, analiza cererii de liberare provizorie pornește de la premisa îndeplinirii condițiilor arestării, instanța urmând a decide dacă scopul prevăzut de art. 136 C. proc. pen. se poate realiza prin liberare provizorie, fără să se impună privarea de libertate a inculpatului. Oportunitatea unei cereri de liberare provizorie nu poate fi analizată „in abstracta" ci prin raportare la datele cauzei: pe de o parte, la împrejurările comiterii faptei, pe de altă parte, la datele ce caracterizează persoana inculpatului. Evaluarea oportunității liberării provizorii se face pe baza gravității faptelor pentru care inculpatul este cercetat, a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, a atitudinii pe care acesta a avut-o în cursul urmăririi penale și a stadiului procesului penal.

Analizând temeinicia cererii, instanța de apel a apreciat că se impune liberarea provizorie a inculpatului K.V.L. deoarece nu sunt incidente niciuna dintre împrejurările prevăzute de lege, ca și temei de respingere a unei asemenea cereri. Art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. indică cu claritate că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, ori prin alte asemenea fapte. În cauza de față, reține instanța de apel, nu s-a dovedit existența vreuneia din aceste împrejurări, așa încât invocarea dispozițiilor mai sus menționate nu poate fundamenta respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Pe de altă parte, deși se poate considera că faptele pentru care inculpatul este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social, acesta nu poate constitui singurul element pe baza căruia trebuie apreciată temeinicia cererii. Circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia în cursul procesului penal, ca și stadiul actual al judecății, justifică aprecierea că scopul arestării preventive poate fi realizat prin lăsarea acestuia în libertate provizorie. Astfel, s-a constatat că inculpatul nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare, este căsătorit și a recunoscut comiterea faptei, neexistând indicii că lăsarea sa în libertate ar putea să afecteze soluționarea în continuare a cauzei.

în plus, cauza se află în faza de soluționare a apelurilor, cercetarea judecătorească s-a finalizat, au fost administrate toate probele în fața instanței de judecată, iar prin apelul declarat, Ministerul Public critică numai individualizarea pedepsei. Nu în ultimul rând, s-a constatat că inculpatul G.F., cercetat în aceeași cauză și aflat într-o situație similară cu inculpatul K.V.L., este în stare de libertate. În final, ață de cele reținute, s-a concluzionat că pentru buna desfășurare a procesului penal este suficientă impunerea pentru inculpat a unui control judiciar strict, de natură a asigura realizarea scopului măsurilor preventive, fără să fie necesară menținerea acestuia în stare de arest preventiv.

Împotriva încheierii, Ministerul Public a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul Ministerului Public va fi admis pentru motivele ce se vor arăta: Spre deosebire de condițiile admisibilității în principiu, cu privire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta fiind o altă cerință a legii pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar (alături de condițiile formale de admisibilitate), legea procesual penală nu stabilește criterii exprese în baza cărora judecătorul să analizeze cererea. In raport cu această situație, Înalta Curte apreciază că analiza acestei condiții urmează a se efectua atât în raport cu circumstanțele specifice ale cauzei, cât și în raport cu datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Alegerea măsurii preventive luată față de inculpat (măsura arestării preventive) s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute în art. 136 alin. (8) C. proc. pen., și anume scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., enumerând categoriile de măsuri preventive și scopul acestora, respectiv pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, stabilește în dispozițiile alin. (2) - ca principiu - că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

În consecință, deși legea procesual penală nu prevede această instituție juridică printre categoriile de măsuri preventive, în principiu, scopul procesului penal poate fi atins și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune, fapt ce poate impune, la un anumit moment procesual, punerea în libertate provizorie a inculpatului. Cât timp liberarea provizorie sub control judiciar este reglementată ca o modalitate prin care se poate atinge scopul măsurilor preventive, Înalta Curte apreciază că nu se poate face abstracție, la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, de temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive care nu s-au schimbat până în prezent și justifică măsura arestării preventive în continuare, pentru motivele ce se vor arăta.

Astfel, reține Înalta Curte că fapta pentru care este judecat inculpatul prezintă un grad ridicat de pericol social concretizat nu atât prin prisma regimului sancționator stabilit de legiuitor, ci mai ales prin natura faptei comise, modalitatea concretă de comitere a acesteia, inculpatul folosindu-se de poziția profesională deținută (comisar al gărzii financiare) pentru a obține, în mod nelegal, sume de bani de la comerciantul controlat. Este adevărat că unele date ce caracterizează persoana inculpatului sunt pozitive (recunoașterea faptei, nivelul de instruire și educație), însă - în același timp - fapta pentru care a fost judecat și condamnat în primă instanță este de natură să scadă încrederea opiniei publice în corectitudinea desfășurării controalelor Gărzii Financiare, acreditând ideea că unele persoanele controlate se pot sustrage obligațiilor fiscale și legale prin plata unor sume de bani comisarilor Gărzii Financiare.

Nu în ultimul rând, așa cum a menționat reprezentantul Ministerului Public, fapta pentru care a fost judecat și condamnat în primă instanță la 3 ani închisoare în acest dosar (nr. 30170/3/2010 al Tribunalului București), nu este singulară, inculpatul având o altă condamnare, într-un alt dosar penal, pentru același tip de infracțiune, condamnare de 2 ani închisoare (dosar nr. 31297/3/2010 al Tribunalului București). În sfârșit, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, instanța de prim control judiciar (Curtea de Apel București) se va pronunța mâine, 11 mai 2011, asupra apelurilor declarate de inculpat și de Ministerul Public, starea de arest a apelantului-inculpat urmând astfel să fie supusă, din oficiu, unui control de legalitate și temeinicie, inclusiv din perspectiva criticii Ministerului Public - menționată chiar de instanța de apel - în legătură cu individualizarea pedepsei.

Față de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public, va casa încheierea atacată și, în urma rejudecării, va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.L.V. De asemenea, Înalta Curte va constata, pe de o parte, că prin încheierea din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1267 din 30 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului K.L.V. și, pe de altă parte, că instanța de apela amânat pronunțarea deciziei la 11 mai 2011. Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 30170/3/2010, privind pe inculpatul K.L.V. Casează încheierea sus-menționată și, rejudecând: Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.L.V. Constată că prin încheierea din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1267 din 30 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului K.L.V.

Constată că instanța de apel a amânat pronunțarea deciziei la 11 mai 2011. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 mai 2011.