ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1901/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1901/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a admis cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul K.L.V.

Pentru a dispune în acest sens,

curtea de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 73 din 20 ianuarie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală,

în dosarul nr. 30170/3/2010, în temeiul disp. art. 254

alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea

nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la

pedeapsa de 3 ani închisoare

prin executare în regim de detenție. S-a menținut măsura arestării preventive.

Inculpatul a fost arestat

preventiv prin încheierea din 05 iunie 2010 a Tribunalului

București, secția

I

penală,

apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și că

este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., măsura fiind menținută succesiv,

ultima dată prin încheierea

din 16 martie 2011 a instanței de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin.

(10) din Constituția României, persoana arestată

preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub

control judiciar sau pe cauțiune, iar conform art. 136 alin. (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive

poate fi

realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Cererea de liberare provizorie

formulată de inculpatul K.V.L.

este

admisibilă în principiu, îndeplinind condițiile de formă cerute de prevederile

art. 160

6

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., dar și condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

căci pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea

pentru care este cercetat este închisoarea

ce nu depășește 18 ani.

Drept urmare, la termenul din

20 aprilie 2011, instanța de apel a dispus admiterea

în principiu a cererii. Având în vedere că potrivit

art. 160

83

C. proc. pen., instanța este

ținută a verifica și dacă cererea este întemeiată, conform art. 160

8

- 160

8a

C. proc. pen.,

instanța de apel a procedat mai întâi

la verificarea admisibilității cererii pentru ca,

ulterior, după ascultarea inculpatului, să procedeze la o analiză de

temeinicie sau de

oportunitate a cererii de liberare provizorie.

În consecință, instanța de apel

a reținut că liberarea provizorie constituie o

alternativă la măsura arestării preventive și implică o menținere a

temeiurilor care au

justificat luarea

acestei măsuri, căci schimbarea sau încetarea acestor temeiuri atrage

incidența altor instituții, respectiv înlocuirea

sau revocarea măsurii arestării preventive.

Drept urmare, analiza cererii de liberare provizorie

pornește de la premisa

îndeplinirii

condițiilor arestării, instanța urmând a decide dacă scopul prevăzut de art.

136 C. proc. pen. se poate realiza prin liberare

provizorie, fără să se impună privarea de

libertate a inculpatului.

Oportunitatea unei cereri de liberare provizorie nu

poate fi analizată „in abstracta" ci prin raportare la datele cauzei: pe

de o parte, la împrejurările comiterii

faptei,

pe de altă parte, la datele ce caracterizează persoana inculpatului. Evaluarea

oportunității liberării provizorii se face pe

baza gravității faptelor pentru care inculpatul

este cercetat, a datelor

ce caracterizează persoana inculpatului, a atitudinii pe care

acesta a avut-o în cursul urmăririi penale și a

stadiului procesului penal.

Analizând temeinicia cererii,

instanța de apel a apreciat că se impune liberarea

provizorie a inculpatului K.V.L.

deoarece nu sunt incidente niciuna

dintre

împrejurările prevăzute de lege, ca și temei de respingere a unei asemenea

cereri.

Art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. indică cu

claritate că liberarea provizorie

nu se

acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe

inculpat să săvârșească

alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului,

prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea sau

distrugerea mijloacelor de probă, ori prin alte asemenea fapte.

În cauza de față, reține

instanța de apel, nu s-a dovedit existența vreuneia din

aceste împrejurări, așa încât invocarea dispozițiilor

mai sus menționate nu poate

fundamenta

respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Pe de altă

parte, deși se poate considera că faptele pentru

care inculpatul este cercetat prezintă un

grad ridicat de pericol social, acesta nu poate constitui singurul

element pe baza căruia trebuie apreciată temeinicia cererii. Circumstanțele

personale ale inculpatului, atitudinea

acestuia

în cursul procesului penal, ca și stadiul actual al judecății, justifică

aprecierea că

scopul arestării

preventive poate fi realizat prin lăsarea acestuia în libertate provizorie.

Astfel, s-a constatat că

inculpatul nu are antecedente penale, este absolvent de

studii superioare, este

căsătorit și a recunoscut comiterea faptei, neexistând indicii că

lăsarea sa în libertate ar putea

să afecteze soluționarea în continuare a cauzei. în plus,

cauza se află în faza de soluționare a apelurilor,

cercetarea judecătorească

s-a finalizat, au

fost administrate toate probele în fața instanței de judecată, iar prin

apelul

declarat, Ministerul Public critică numai individualizarea pedepsei.

Nu în ultimul rând, s-a constatat că inculpatul G.F.,

cercetat în

aceeași cauză și aflat într-o

situație similară cu inculpatul K.V.L., este

în stare de libertate.

În final, ață de cele reținute, s-a concluzionat că

pentru buna desfășurare a

procesului penal

este suficientă impunerea pentru inculpat a unui control judiciar strict,

de

natură a asigura realizarea scopului măsurilor preventive, fără să fie necesară

menținerea acestuia în stare de arest preventiv.

Împotriva încheierii, Ministerul Public a declarat

prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul Ministerului Public va

fi admis pentru motivele ce se vor arăta:

Spre deosebire de condițiile admisibilității în

principiu, cu privire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, aceasta fiind o altă cerință a legii

pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar

(alături de condițiile

formale de

admisibilitate), legea procesual penală nu stabilește criterii exprese în baza

cărora

judecătorul să analizeze cererea.

In raport cu această situație, Înalta

Curte apreciază că analiza acestei condiții

urmează a se efectua atât în raport cu circumstanțele specifice ale

cauzei, cât și în raport cu datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Alegerea măsurii preventive

luată față de inculpat (măsura arestării preventive)

s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute în art.

136 alin. (8) C. proc. pen., și anume

scopul

acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele

și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,

enumerând categoriile de măsuri preventive și scopul acestora, respectiv pentru

a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la urmărirea

penală,

de la judecată ori de la executarea pedepsei, stabilește în dispozițiile alin.

(2) -

ca principiu - că scopul

măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie

sub

control judiciar sau pe cauțiune.

În consecință, deși legea

procesual penală nu prevede această instituție juridică

printre categoriile de măsuri preventive, în

principiu, scopul procesului penal poate fi

atins

și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune,

fapt ce

poate impune, la un anumit moment procesual, punerea în

libertate provizorie a inculpatului.

Cât timp liberarea provizorie sub control judiciar

este reglementată ca o

modalitate prin care

se poate atinge scopul măsurilor preventive, Înalta Curte apreciază că nu se

poate face abstracție, la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie

sub

control judiciar, de temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive care

nu s-au schimbat până în prezent și justifică

măsura arestării preventive în continuare,

pentru motivele ce se vor

arăta.

Astfel, reține Înalta Curte că

fapta pentru care este judecat inculpatul prezintă un

grad ridicat de pericol social concretizat nu atât

prin prisma regimului sancționator stabilit de legiuitor, ci mai ales prin

natura faptei comise, modalitatea concretă de

comitere

a acesteia, inculpatul folosindu-se de poziția profesională deținută (comisar

al

gărzii financiare) pentru a

obține, în mod nelegal, sume de bani de la comerciantul

controlat.

Este adevărat că unele date ce

caracterizează persoana inculpatului sunt pozitive

(recunoașterea faptei, nivelul de instruire și

educație), însă - în același timp - fapta

pentru

care a fost judecat și condamnat în primă instanță este de natură să scadă

încrederea opiniei publice în corectitudinea

desfășurării controalelor Gărzii Financiare,

acreditând ideea că unele persoanele controlate se pot sustrage

obligațiilor fiscale și

legale prin plata unor sume de bani comisarilor

Gărzii Financiare.

Nu în ultimul rând, așa cum a

menționat reprezentantul Ministerului Public, fapta

pentru care a fost judecat și condamnat în primă

instanță la 3 ani închisoare în acest

dosar

(nr. 30170/3/2010 al Tribunalului București), nu este singulară, inculpatul

având o

altă condamnare, într-un alt

dosar penal, pentru același tip de infracțiune, condamnare

de 2 ani închisoare (dosar nr. 31297/3/2010 al

Tribunalului București).

În sfârșit, așa cum rezultă din actele și lucrările

dosarului, instanța de prim control judiciar (Curtea de Apel București) se va

pronunța mâine, 11 mai 2011, asupra apelurilor declarate de inculpat și de

Ministerul Public, starea de arest a apelantului-inculpat urmând astfel să fie

supusă, din oficiu, unui control de legalitate și temeinicie,

inclusiv din perspectiva criticii Ministerului

Public - menționată chiar de instanța de apel

- în legătură cu

individualizarea pedepsei.

Față de cele arătate, Înalta

Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va

admite recursul Ministerului Public,

va casa încheierea atacată și, în urma rejudecării, va

respinge ca neîntemeiată cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.L.V.

De asemenea, Înalta Curte va

constata, pe de o parte, că prin încheierea din 16

martie 2011 a Curții de Apel

București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1267 din

30 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, a fost menținută

starea de

arest preventiv a inculpatului K.L.V. și, pe de altă parte, că

instanța

de apela amânat pronunțarea deciziei la 11 mai 2011.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și

Justiție - Direcția

Națională Anticorupție împotriva încheierii din 20 aprilie 2011 a Curții

de

Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 30170/3/2010,

privind pe inculpatul K.L.V.

Casează încheierea

sus-menționată și, rejudecând:

Respinge, ca neîntemeiată,

cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul K.L.V.

Constată că prin încheierea din

16 martie 2011 a Curții de Apel București, rămasă

definitivă prin decizia penală

nr. 1267 din 30 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, a fost

menținută starea de arest preventiv a inculpatului K.L.V.

Constată că instanța de apel a

amânat pronunțarea deciziei la 11 mai 2011.

Cheltuielile judiciare avansate

de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales,

în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 10 mai 2011.