ÎCCJ, decizie (scj.ro #83871)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83871) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere
de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cursul urmăririi
penale. Instanța competentă
Cuprins pe materii:
Drept procesual
penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri
procesuale. Măsurile preventive
Indice alfabetic:
Drept procesual
penal
-
cerere de liberare provizorie sub
control judiciar formulată în cursul urmăririi penale
-
instanța competentă
C.
proc
.
pen
.,
art. 30, art. 160
6
alin. (4)
În conformitate cu dispozițiile art. 160
6
alin. (4) C.
proc
.
pen
.,
rezolvarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul
urmăririi penale, aparține instanței căreia i-ar reveni
competența să judece cauza în fond, atât din punct de vedere al
competenței după materie și după calitatea persoanei, cât
și din punct de vedere al competenței teritoriale, determinată
potrivit criteriilor stabilite în art. 30 alin. (1) C.
proc
.
pen
., în cazul infracțiunilor
săvârșite în țară.
I.C.C.J.,
Secția penală, încheierea nr. 606 din 18 aprilie 2011
Prin sentința
penală nr. 127 din 31 martie 2011, Curtea de Apel București,
Secția I penală, a dispus, în conformitate cu art. 42 alin. (3)
și art. 160
6
alin. (4) C.
proc
.
pen
., declinarea competenței de soluționare a
cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul A.V. în favoarea Curții de Apel Iași.
Pentru a dispune
astfel, curtea de apel a avut în vedere că, prin cererea formulată la
data de 29 martie 2011 și înregistrată pe rolul Curții de Apel
București, Secția I penală, inculpatul A.V. a solicitat, în baza
art. 160
2
și urm. C.
proc
.
pen
., liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub
puterea mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii din 22
februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,
Secția a II-a penală, prin care a fost admisă propunerea de
arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție și s-a dispus arestarea sa preventivă pentru
comiterea infracțiunilor prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 254 alin. (2)
C.
pen
., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
. și art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Analizând actele
dosarului raportat la cererea reprezentantului Ministerului Public -
Direcția Națională Anticorupție de declinare a
competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții
de Apel Iași, întemeiată pe prevederile art. 160
6
alin.
(4) C.
proc
.
pen
., curtea
de apel a constatat că aceasta este întemeiată având în vedere
următoarele considerente:
Potrivit art. 160
6
alin. (4) C.
proc
.
pen
.,
rezolvarea cererii de liberare provizorie în cursul urmăririi penale
revine instanței căreia i-ar reveni competența să judece
cauza în fond.
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului, curtea de apel a reținut că
instanța competentă, atât din punct de vedere material și
după calitatea persoanei, cât și din punct de vedere teritorial, în
raport cu criteriile instituite prin dispozițiile art. 30 alin. (1) C.
proc
.
pen
., să judece fondul
cauzei în care față de inculpatul A.V. s-a luat măsura
arestării preventive este Curtea de Apel Iași, în a cărei
rază teritorială de competență au fost săvârșite
pretinsele fapte și inculpatul își are domiciliul, iar nu Curtea de
Apel București care nu îndeplinește niciunul dintre criteriile
prevăzute de lege pentru determinarea competenței după
teritoriu.
Este adevărat că,
potrivit art. 30 alin. (3) C.
proc
.
pen
., atunci când urmărirea penală este
efectuată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, procurorul, prin rechizitoriu, ținând
seama ca în raport cu împrejurările cauzei să fie asigurată buna
desfășurare a procesului penal, stabilește care va fi
instanța competentă să judece cauza în fond, însă alegerea
acestei instanțe nu este aleatorie, ci se raportează în mod
obligatoriu tot la criteriile prevăzute în art. 30 alin. (1) C.
proc
.
pen
.; or, așa cum
rezultă din actele dosarului, Curtea de Apel București nu satisface
niciunul dintre aceste criterii, astfel încât nici nu va putea fi
desemnată ca instanță competentă în condițiile art. 30
alin. (3) C.
proc
.
pen
.
Învestită cu
soluționarea cererii de liberare provizorie în urma declinării de
competență, Curtea de Apel Iași, în baza încheierii nr. 10 din 8
aprilie 2011 a Secției penale și pentru cauze cu minori, a dispus în
temeiul art. 42 C.
proc
.
pen
.
declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București
și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat
Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând, în
esență, că cererile de liberare provizorii sunt, de fapt, cereri
de înlocuire a măsurii arestării preventive cu alte măsuri preventive.
Art. 160
6
alin. (4) C.
proc
.
pen
.
stabilește instanța competentă să judece cererile de
liberare provizorie, formulate în cursul urmăririi penale, din punct de
vedere al competenței materiale.
Competența
teritorială se stabilește în condițiile art. 30 C.
proc
.
pen
.
Din interpretarea
logică a dispozițiilor care reglementează soluționarea
cererilor cu privire la măsurile preventive în cursul urmăririi
penale și a dispozițiilor art. 30 C.
proc
.
pen
., competentă teritorial este instanța în raza
căreia s-a efectuat urmărirea penală.
Atunci când
există competență teritorială alternativă de a judeca
fondul cauzei, pentru cererile efectuate în cursul urmăririi penale,
competența revine instanței corespunzătoare în grad în
circumscripția căreia se află locul de deținere ori sediul
parchetului din care face parte procurorul care efectuează urmărirea
penală, aceasta pentru a se asigura celeritatea în soluționarea unor
astfel de cereri.
Având în vedere
competența teritorială alternativă pentru soluționarea
fondului, prerogativa procurorului inclusă în dispozițiile art. 30
alin. (3) C.
proc
.
pen
. de
a sesiza mai multe instanțe pentru soluționarea fondului,
soluționarea cererii în cauză revine Curții de Apel
București, instanță care a dispus asupra luării și
prelungirii măsurii arestării preventive, aceasta și pentru a se
putea respecta celeritatea și asigurarea garanțiilor procesuale ale
inculpaților.
Hotărând asupra
conflictului negativ de competență astfel creat, Înalta Curte de
Casație și Justiție expune:
Din interpretarea
literală, logică și sistematică a dispozițiilor art.
30 alin. (3) C.
proc
.
pen
.,
dar și ale art. 160
6
alin. (4) C.
proc
.
pen
., rezultă că, în cauză,
competența de soluționare revine Curții de Apel Iași.
Astfel, prevederile
art. 30, care reglementează competența pentru infracțiuni
săvârșite în țară, stabilesc criteriile în funcție de
care se determină competența după teritoriu.
Alin. (2) al textului
de lege invocat statuează cu privire la instanța competentă a
soluționa în fond cauza, în raport cu criteriile enunțate în alin.
(1) al aceluiași articol, în condițiile în care urmărirea
penală a fost efectuată în circumscripția sa.
În fine, alin. (3) al
art. 30 C.
proc
.
pen
. - ce
interesează în cauză - stabilește că în situația în
care urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de
către parchetele de pe lângă curțile de apel ori de pe
lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori
județean, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia
dintre instanțele prevăzute în alin. (1) îi revine competența de
a judeca, ținând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să
fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.
Or, astfel cum Curtea
de Apel București a constatat, competența, atât din punct de vedere
material și după calitatea persoanei, cât și în raport cu
criteriile prevăzute prin dispozițiile art. 30 alin. (1) C.
proc
.
pen
., din perspectiva
competenței teritoriale, aparține Curții de Apel Iași.
Analizând criteriile
reglementate de lege pentru determinarea competenței după teritoriu,
se poate concluziona că, în speță, Curtea de Apel București
nu satisface niciunul dintre acestea.
Argumentele aduse de
Curtea de Apel Iași cu privire la caracterul cererilor de liberare
provizorie, care ar fi în fapt cereri de înlocuire a măsurii
arestării preventive cu alte măsuri preventive, precum și cele
referitoare la necesitatea asigurării celerității
soluționării unor asemenea cereri, nu pot fi primite, interpretarea
logică a dispozițiilor în materie impunând concluzia că, în
soluționarea cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul
A.V., competența aparține Curții de Apel Iași.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de
Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare
a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, instanță
căreia i s-a trimis dosarul.