ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra conflictului de competență, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1.Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 22 martie 2011 a admis excepția de necompetentă teritorială formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei vizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.T. în favoarea Curții de Apel Iași. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la 17 martie 2011 T.T. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, aflându-se în stare de arest în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 122/UP din 22 februarie 2011 emis de Curtea de Apel București, în Arestul D.G.P.M.B.

al Secției 4 Poliție. În motivarea cererii, inculpatul a arătat că cererea este admisibilă în principiu, fiind cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru care legea prevede pedepse mai mici de 18 ani închisoare. Inculpatul a mai arătat că cererea sa este întemeiată, neexistând niciun caz de neacordare a liberării provizorii sub control judiciar, prev. de art. 160 2 C. pen. La termenul din 21 martie 2011, reprezentantul parchetului a ridicat excepția lipsei competenței teritoriale a Curții de Apel București, având în vedere disp. art. 160 6 alin. (4) C. proc. pen. Verificând competența materială și teritorială a Curții de Apel București, s-a constatat că cererea inculpatului, conform art. 160 6 alin. (4) C. proc.

pen., trebuia rezolvată de instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel a cărei competență după teritoriu este determinată de lit. a)-d) de la art. 30 C. proc. pen. Văzând că niciuna dintre situațiile prev. la art. 30 alin. (1) C. proc. pen. nu este incidentă, s-a constatat că această instanță nu va judeca în fond cauza, motiv pentru care nu are competență să judece nici cererea de liberare provizorie sub control judiciar. S-a motivat că apărările formulate de inculpat, prin apărător, respectiv consecvența și celeritatea nu primează față de dispozițiile legale, având în vedere că, pentru emiterea mandatului de arestare preventivă și prelungirea arestării, dispozițiile legale sunt alternative.

În ceea ce privește celeritatea judecării cererii s-a constatat, în primul rând că inculpatul a introdus cererea la această instanță, iar, în al doilea rând, celeritatea poate fi respectată pe deplin dacă deplasarea inculpatului la instanța competentă – Curtea de Apel Iași – se va face cu un mijloc de transport aerian, (elicopter), suficient de rapid pentru ca celeritatea să nu aibă de suferit. 2. Curtea de Apel Iași ce a fost investită cu soluționarea cauzei, în urma declinării de competentă, în baza încheierii din 1 aprilie 2011 - a Secției Penale și pentru Cauze cu Minori – a admis, de asemenea, excepția de necompetentă teritorială a Curții de Apel Iași și în conformitate cu art. 42 C. proc.

pen. a declinat competența de soluționare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.T. în favoarea Curții de Apel București, sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competentă, sens în care a avut în vedere următoarele aspecte: Potrivit art. 30 C. proc. pen., competența după teritoriu este determinată de următoarele patru criterii: locul unde a fost săvârșită infracțiunea, locul unde a fost prins făptuitorul, locul unde locuiește făptuitorul, locul unde locuiește persoana vătămată. Sunt astfel prevăzute criterii de stabilire a competenței teritoriale pentru infracțiunile săvârșite în țară, oricare din ele având puterea de a determina competența teritorială a instanței judecătorești.

Regula este de natură să contribuie la o bună înfăptuire a justiției, întrucât poate fi aleasă instanța competentă după materie sau după calitatea persoanei care, în localitatea unde funcționează, are cele mai bune condiții de desfășurare a judecății, fie în legătură cu administrarea probelor, fie cu acțiunea de prevenire generală a săvârșirii de infracțiuni. S-a arătat că în disciplinarea folosirii celui mai potrivit criteriu teritorial pentru determinarea competenței instanței de judecată, în art. 30 C. proc. pen. se stabilește o regulă simplă, potrivit căreia judecarea cauzei revine instanței competente după oricare din criteriile prevăzute de lege, în a cărei circumscripție teritorială s-a efectuat urmărirea penală.

Din această regulă s-a concluzionat, pe de o parte că instanța competentă după teritoriu este instanța corespunzătoare parchetului care a finalizat urmărirea penală, iar pe de altă parte, că această instanță este competentă numai dacă face parte dintre instanțele cărora li se aplică unul din criteriile pentru competență după teritoriu prevăzute în art. 30 C. proc. pen., obligând astfel și organele de urmărire penală să respecte criteriile de stabilire a competenței teritoriale. În baza acestui raționament, s-a susținut că deși legea fixează mai multe criterii, cu aceeași valoare de determinare a competenței teritoriale, instituie totuși și unele reguli de preferință. În practică, determinarea competenței din punct de vedere teritorial, se face după ce a fost stabilită competența din punct de vedere al materiei sau a calității persoanei.

Curtea de Apel Iași a precizat că este adevărat că normele care reglementează competența teritorială sunt relativ imperative, astfel încât, stabilesc care dintre instanțe este mai potrivită să judece cauza, iar când urmărirea penală s-a efectuat de un organ central, căruia îi corespund mai multe instanțe competente potrivit criteriilor prevăzute în art. 30 C. proc. pen., procurorul care dispune trimiterea în judecată are dreptul să stabilească, prin rechizitoriu, care din aceste instanțe urmează să judece cauza, astfel încât, în raport de împrejurări, să se asigure o bună desfășurare a judecății. S-a arătat că ipoteza aceasta nu se circumscrie situației de față deoarece, urmărirea penală nu este finalizată.

Și cum în prezenta cauză, urmărirea penală se efectuează de Direcția Națională Anticorupție, Structura Centrală, Curtea de Apel Iași a apreciat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de textul de lege menționat mai sus, întrucât urmărirea penală nu s-a efectuat în raza sa teritorială. În sensul celor susținute s-a argumentat și prin aceea că asemenea competență alternativă a permis Curții de Apel București să se pronunțe asupra luării și prelungirii măsurii arestării preventive. Pentru a se asigura soluționarea cu celeritate și respectarea garanțiilor procesuale ale inculpaților, s-a apreciat că aceeași instanță este competentă să se pronunțe asupra cererii ce constituie obiectul sesizării de față.

Pe de altă parte, având în vedere obiectul și procedura de soluționare a unor cereri ce vizează măsurile preventive, necesitatea soluționării cu celeritate a acestora și a respectării garanțiilor procedurale ale inculpatului, a fost invocat aspectul că legiuitorul a prevăzut în cazul măsurilor preventive (luarea, prelungirea) competențe alternative. Liberarea provizorie face parte din categoria cererilor ce vizează măsurile preventive.

Î n rezolvarea conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Curtea de Apel Iași cu privire la competența de soluționare a cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul T.T., Înalta Curte expune: Inculpatul T.T., arestat preventiv în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 122/UP din 22 februarie 2011, a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, învederând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, atât de admisibilitate, cât și de temeinicie, în vederea eliberării sale provizorii și investind cu cererea sa, Curtea de Apel București. Procedând la verificarea competenței sale materiale și teritoriale, Curtea de Apel București a apreciat că cererea inculpatului, potrivit art. 160 6 alin. (4) C. proc.

pen. se impune a fi rezolvată de Curtea de Apel a cărei competență după teritoriu e determinată de lit. a)-d) ale art. 30 C. proc. pen., în contextul în care niciuna din ipotezele reglementate în textul de lege invocat nu este incidentă în cauză, Curtea de Apel București neavând competența de a soluționa cauza în fond, și pe cale de consecință, nici cererea de liberare provizorie. În atare împrejurare, Curtea de Apel București a declinat competența în favoarea Curții de Apel Iași. Această din urmă instanță a considerat că nu îi aparține competența de soluționare a cauzei și a invocat că în situația în care urmărirea penală s-a efectuat de un organ central, căruia îi corespund mai multe instanțe competente potrivit art. 30 C. proc.

pen. – precum în cauza de față – procurorul ce dispune trimiterea în judecată are dreptul să stabilească, prin rechizitoriu, care din aceste instanțe urmează să judece cauza, pentru a se asigura o bună desfășurare a judecății. Un alt argument adus de Curtea de Apel Iași a fost acela că obiectul și procedura de soluționare a unor cereri ce vizează măsurile preventive, necesitatea soluționării cu celeritate a acestora și a respectării garanțiilor procedurale ale inculpatului, permit competențe alternative. Examinând conflictul negativ de competență ivit, pe baza actelor și lucrărilor aflate în dosarul cauzei, Înalta Curte constată că în soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar competența revine Curții de Apel Iași, în virtutea unor considerente.

Dispozițiile art. 160 6 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că rezolvarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în cursul urmăririi penale revine instanței, căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, iar în cursul judecății, instanței sesizate cu judecarea cauzei. Actele și lucrările cauzei relevă că cererea de liberare provizorie este formulată de inculpatul T.T. în cursul urmăririi penale, iar interpretarea literală sau textuală a prevederilor invocate în precedent, precum și interpretarea logică, rațională determină concluzia că la acest moment procesual competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Iași, instanță căreia i-ar aparține competența judecării în fond a cauzei ce-l privește pe inculpatul T.T.

Din această perspectivă, argumentul invocat de Curtea de Apel Iași cu privire la aspectul că efectuarea urmăririi penale de către un organ central, căruia îi corespund mai multe instanțe competente potrivit art. 30 C. proc. pen. ar produce la actualul moment procesual posibilitatea unor competențe alternative, nu poate fi primit de Înalta Curte, având în vedere că o asemenea opțiune se concretizează, pentru procuror, numai la data trimiterii în judecată, conform art. 30 alin. (3) C. proc. pen., ci nu pe parcursul derulării urmăririi penale, precum în cauza de față. În același context, susținerile potrivit cărora faptul că urmărirea penală nu s-a efectuat în raza teritorială a Curții de Apel Iași, iar Curtea de Apel București s-a pronunțat cu privire la măsuri preventive în cauză – respectiv luare și prelungire a măsurii arestării preventive – sunt nefondate, ele neputând constitui argumente pertinente și suficiente.

Pe de altă parte, interpretarea sistematică a prevederilor art. 160 6 alin. (4) și a art. 30 C. proc. pen. conduc la concluzia că, astfel cum a invocat Curtea de Apel București, verificându-și propria competență teritorială în cadrul cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.T., judecarea cauzei în fond nu ar reveni acestei instanțe, nefiind incidente niciuna din situațiile reglementate în art. 30 alin. (1) C. proc. pen. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 40 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul T.T. în favoarea Curții de Apel Iași, căreia i se va trimite dosarul.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei penale privind pe inculpatul T.T. în favoarea Curții de Apel Iași, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 aprilie 2011.